Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


MAREA UNIRE SI BISERICA

La 1 Decembrie 2001, românii de pretutindeni, din tară si din afara
granitelor geografice, sărbătoresc 83 de ani de la Marea Unire de la Alba
Iulia, când, sub conducerea înteleaptă a Regelui Ferdinand Întregitorul
s-a realizat România Mare. Pentru noi, românii, anul 1918 a fost un an
providential. La 27 Martie 1918 Basarabia - lacrima neamului românesc -
revenea la Patria Mamă ; la 28 Noiembrie 1918 era rândul Bucovinei - cu
obcinele si mânăstirile sale -, pentru ca la 1 Decembrie 1918, la Alba
Iulia - devenită capitală de suflet a neamului românesc - să se realizeze
unul din visele seculare ale natiunii române, desăvârsirea statului
national unitar, prin Unirea Transilvaniei, Banatului, Crisanei si
Maramuresului cu România.
Alba Iulia, mândrul oras transilvan, mai fusese martora unor evenimente de
seamă ale istoriei si culturii române. Aici, realizase Mihai Viteazul, la
21 Octombrie 1599, prima Unire politică a celor trei Tări Românesti ; tot
aici a apărut, la 20 Ianuarie 1648, ANoul Testament de la Bălgrad@ al
mitropolitului Simion Stefan. La Alba Iulia au suferit martiriul, la 28
Februarie 1785, Horia si Closca si tot aici, vor fi încoronati, la 15
Octombrie 1922, Regele Ferdinand si Regina Maria, ca primii suverani ai
României Mari.
Multe spirite luminate au pregătit actul istoric de la 1 Decembrie 1918.
Vom relata, în cele ce urmează, un fragment din cuvântarea lui Nicolae
Titulescu, tinută la Ploiesti la 4 Mai 1915, si intitulată ARomânia nu
poate fi întreagă fără Ardeal@.
AProblema care se pune azi României (în 1915, nn) este înfricosătoare, dar
simplă : sau România pricepe datoria pe care i-au creat-o evenimentele în
curs, si atunci istoria ei abia începe, iar viitorul ei va fi o răzbunare
prelungită si măreată a umilintelor ei seculare ; sau România, mioapă la
tot ce e Amâine@, cu ochii mari deschisi la tot ce e Aazi@, nu pricepe si,
înlemnită, stă pe loc, si atunci istoria ei va înfătisa pentru vecie
exemplul unic si mizerabil al unei sinucideri vietuite ! (. . .) Din
împrejurările de azi (primul Război mondial, nn), România trebuie să iasă
întreagă si mare. România nu poate fi întreagă fără Ardeal. România nu
poate fi mare fără jertfă!
AArdealul e leagănul care i-a ocrotit copilăria, e scoală care i-a făurit
neamul, e farmecul care i-a sustinut viata. Ardealul e scânteia care
aprinde energia, e mutilarea care strigă răzbunare, e fătărnicia care
chiamă pedeapsa, e sugrumarea care cere libertatea ! Ardealul e românismul
în restriste, e întristarea care îndepărtează vrăjmasul, e viata care
chiamă viată ! (. . .) Ardealul e inima României geografice. Din culmile
lui izvoresc apele care au scăldat românismul în istorie :Somesul,
Muresul, Oltul. De-a lungul Carpatilor, România de azi (1915, nn) se
întinde ca o simplă zonă militară a unei fortărete naturale, încăpută pe
mâini străine.
(. . .) A Ne trebuie Ardealul ! Nu putem fără el ! Vom sti să-l luăm si,
mai ales, să-l merităm !@ (N. Titulescu, Pledoarii pentru pace, Ed.
Enciclopedică Bucuresti, 1996, p. 92-93). Pe fundalul succesiunii
evenimentelor istorice din anul 1918 vom încerca, în cele ce urmează, să
subliniem contributia Bisericii Românesti, Ortodoxă si Greco-Catolică, la
Marea Unire.
România intrase în primul Război mondial pentru Aîmplinirea dezideratului
fundamental al desăvârsirii statutului national@ - cum preciza C. C.
Giurăscu. Dar unitatea politică era necesară si pentru cea culturală, cum
afirmă un manifest al ALigii pentru unitatea politică a tuturor românilor@
- fosta ALigă culturală@, având ca presedinte pe vasnicul luptător pentru
unire, Vasile Lucaciu, si secretar pe istoricul Nicolae Iorga. În toamna
anului 1918, Monarhia austro-ungară se destramă ca stat, datorită crizei
celor patru ani de război, înrăutătirii situatiei economice si, mai ales,
a ridicării natiunii din dubla monarhie, între care si românii din
Transilvania.
La 12 Octombrie 1918, după manifestările de la Cluj, Brasov, Arad, Resita
si Petrosani, Comitetul executiv al Partidului National Român din
Transilvania a formulat o declaratie prin care proclamă dreptul
inalienabil la viată luberă a românilor din dubla monarhie. Declaratia a
fost citită în Parlamentul de la Budapesta, la 18 Octombrie al aceluiasi
an, de către deputatul Alexandru Vaida-Voievod (greco-catolic), ultima la
care au participat delegatii ardeleni.
Între Octombrie-Noiembrie 1918 au luat fiintă în Transilvania si Banat,
Consiliile nationale românesti, iar la 30 Octombrie 1918 s-a constituit la
Arad, Consiliul National Român, ca A@unic for care reprezintă vointa
poporului român@. Sub conducerea sa s-a intensificat lupta pentru
reunificarea cu Tara.
Slujitorii Bisericii Românesti - Ortodoxe si Greco-Catolice - episcopi,
vicari, consilieri, profesori de teologie, protoierei si preoti de parohie
s-au aflat în primele rânduri ale luptătorilor pentru unitate. De exemplu,
la Sibiu s-au remarcat profesorii teologi Nicolae Bălan (viitor
mitropolit) si Silviu Dragomir; la Caransebes, episcopul Miron Cristea,
protoiereul Andrei Ghidiu, teologul Petre Barbu sau secretarul eparhial
Cornel Corneanu ; la Oradea, vicarul Roman Ciorogariu si secretarul
Aurelian Magieru (viitorul episcop Andrei) ; la Lugoj, protoiereul
Gheorghe Popovici - acestia dintre ortodocsi. Dintre greco-catolici
remarcăm la Blaj pe vicarul Vasile Suciu, cu profesorii Alexandru Borza si
Alexandru Ciura. Pentru unitate natională militau si periodicele vremii ca
ATelegraful Român@ de la Sibiu, ABiserica si Scoala@ de la Arad, AFoaia
diocezană@ de la Caransebes sau AUnirea@ din Blaj.
Ca exemplu al fraternitătii Ierarhilor români din Transilvania - ortodocsi
si greco-catolici - care ar putea servi de pildă si pentru situatia de
astăzi, mentionăm si faptul că, la 21 Noiembrie 1918, cei cinci Episcopi
români, ortodocsii Ioan Papp al Aradului si Miron Cristea al
Caransebesului si greco-catolicii Iulian Hossu al Gherlei (devenit apoi
cardinal), Dimitrie Radu al Oradei si Valeriu Traian Frentiu al Lugojului,
au semnat o ADeclaratie de adeziune@ la C.N.R., prin care-l recunosteau
Aca singurul conducător politic al natiunii române@. Actul a avut un ecou
pozitiv în rândul clerului si credinciosilor celor două Biserici surori.
La 14 Noiembrie 1918, profesorul Nicolae Bălan si căpitanul Victor Precup
erau trimisi de C.N.R. la Iasi pentru a discuta cu conducătorii de atunci
ai tării situatia din Transilvania. La 15 Noiembrie 1918, la propunerea
prof. Bălan, C.N.R. hotăra convocarea unei Mari Adunări Nationale, cu
deputatii alesi si reprezentanti ai tuturor organizatiilor românesti.
Duminică 1 Decembrie 1918, a avut loc la Alba Iulia, Adunarea Natională
care a decis unirea cu România. Erau prezenti 1228 deputati si delegati
oficiali, alături de 100 de mii de români veniti din toate părtile unde se
vorbea româneste, de la Maramures la Dunărea bănăteană, din Tara Bârsei
până-n cea a Crisurilor. Între cei prezenti se aflau - din partea
Bisericii - cei cinci episcopi, patru vicari, 10 delegati ai
concistoriilor ortodoxe si ai capitlurilor greco-catolice, 129 protoierei,
câte un reprezentant al fiecărui Institut teologic si câte doi ai
studentilor teologi alături de numerosi preoti si învătători ai scolilor
confesionale.
S-a început prin slujbe urmate de Te Deum-uri în bisericile ortodoxă si
greco-catolică din Alba Iulia, după care delegatii s-au reunit în sala
Cercului Militar, sub presedentia lui Cicio-Pop. În biroul adunării au
fost alesi trei presedinti - George Pop din Băsesti, episcopul Dimitrie
Radu al Oradei (greco-catolici) si episcopul Ioan Papp (ortodox). Raportul
principal a fost prezentat de Vasile Goldis (ortodox) care a citit si
proiectul rezolutiei, devenit Hotărîrea de unire a Transilvaniei cu
România care începea astfel : AAdunarea natională a tuturor românilor din
Transilvania, Banat si Tara Ungurească, adunati prin reprezentantii lor
îndreptătiti la Alba Iulia în ziua de 1 Decembrie 1918, decretează Unirea
acestor români si a teritoriilor locuite de dânsii cu România. Adunarea
natională proclamă îndeosebi dreptul inalienabil al natiunii române la
întreg Banatul, cuprins între râurile Mures, Tisa si Dunăre@. Alte puncte
priveau Aegală îndreptătire si deplină libertate autonomă confesională
pentru toate confesiunile din Stat ; vot direct, egal si secret ; reforma
agrară ; drepturi pentru muncitori ; eliminarea războiului ca mijloc
pentru rezolvarea raporturilor internationale ; recunostintă eternă celor
ce si-au dat viata pentru libertate si unitate natională@ etc. Goldis si-a
încheiat raportul cu cuvintele Alegătura sfântă a celor 14 milioane de
români ne îndreptăteste azi să zicem Trăiască România Mare !@.
Ultimul orator a fost Iuliu Maniu, greco-catolic, care a vorbit în numele
Partidului National Român din Transilvania - discurs prohibit peste patru
decenii în România. Iată un scurt fragment : A. . . Dacă privim înapoi la
suferintele îndurate de neamul românesc, dacă ne amintim de sângele
vărsat, nu stiu cum să multumim lui Dumnezeu, că ne-a dat nouă, celor din
generatia de acum, să trăim aceste timpuri de înăltare . . . Înainte de a
lua hotărîri trebuie să ne închinăm înaintea acelora care au ajutat ca
lumina libertătii neamurilor să străbată norii. Acestia sunt vitejii din
glorioasa armată română, condusi de marele căpitan, Regele Ferdinand (. .
.) Unirea tuturor românilor într-un singur Regat si într-un nedespărtit
stat este nu numai un ideal sfânt, ci si un drept inalienabil al nostru în
baza fiintei noastre nationale unitare. Noi, fiii natiunii române de
pretutindeni suntem de aceeasi obârsie, de aceeasi fire, cu o singură si
unitară limbă si cultură si suntem încălziti de aceleasi sfinte traditii
si de aceleasi aspiratii mărete (. . .) Noi, românii din Transilvania,
Banat si Ungaria suntem în drept si avem datoria să pretindem această
Unire, pentru că aici a fost leagănul românismului (. . .) (St. Neagoe,
Istoria Unirii Românilor, ed. Diogene, Bucuresti, 1993, p. 287-290). La
ora 14, delegatii au mers pe Câmpul lui Horia unde asteptau cei peste o
sută de mii de români. S-au rostit mai multe discursuri. Episcopul Miron
Cristea al Caransebesului a spus, între altele : ANu ne putem gândi astăzi
la altceva decât la aceea ce au hotărît si au făcut fratii din Basarabia
si Bucovina, adică la Unirea cu scumpa noastră România, alipindu-i întreg
pământul strămosesc@. După care a poftit pe episcopul Iuliu Hossu al
Gherlei să citească Hotărîrea Unirii, urmată de cuvintele : AFericit am
vestit hotărîrea judecătii lui Dumnezeu prin reprezentantii a toată
suflarea românească ; fericiti voi, care ati pecetluit pe veci Unirea cu
Tara Mamă. O viată întreagă veti mărturisi cu mândrie *Si eu am fost la
Alba Iulia+. Trăiască România Mare, una si în veci nedespărtită@.
Entuziasmul multimii ajunsese la culme. Glasuri, vibrând de mândrie
natională, scandau ASuntem uniti cu Tara@ sau ATrăiască România Mare@. Cei
doi episcopi, Cristea si Hossu se îmbrătisau fericiti, cu roua bucuriei în
priviri, iar episcopul Cristea profetea: APe cum ne vedeti aici
îmbrătisati frăteste, asa să rămână îmbrătisati, pe veci, toti fratii
României@ (idem, p. 292).
Adunarea a ales Marele Sfat National - 212 membri - în care au intrat cei
cinci episcopi români, teologi, protoierei si preoti. La 2 Decembrie,
Marele Sfat National a ales Consiliul dirigent, iar la 14 Decembrie o
delegatie alcătuită din Vasile Goldis, Alexandru Vaida Voievod si
episcopii Cristea si Hossu au prezentat la Bucuresti Regelui Ferdinand
actul Unirii Transilvaniei cu România. Atestarea hotărîrii istorice de la
1 Decembrie 1918 a fost făcută prin decretul regal din 11 Decembrie 1918,
investit cu putere de votul Parlamentului din 29 Ianuarie 1919. În acelasi
timp în Banat situatia generală era mai confuză datorită ocupatiei
militare. La începutul lui 1919 s-a constituit ALiga Bănăteană@, condusă
de diaconul Avram Imbroane (ortodox) cu scopul de a informa opinia publică
si Conferinta de pace de la Paris despre drepturile românilor din acest
teritoriu.
La 8 Ianuarie 1919, Consiliul national săsesc din Medias a aprobat
hotărîrea de la Alba Iulia, decizie asemănătoare luând si svabii din
Banat, reuniti la Timisoara la 10 August 1919, O delegatie a ALigii
bănătene@ a mers la Paris prezentând un memoriu asupra drepturilor noastre
asupra acestui teritoriu.
Unirea Transilvaniei cu Tara a adus schimbări radicale si în viata
Bisericii, mai ales a celei ortodoxe. Temeiul constitutional pentru
organizarea bisericească l-a constituit art. 22 din Constitutia din 1923:
ABiserica Ortodoxă Română este si rămâne neatârnată (independentă, nn) de
orice ierarhie străină, păstrându-si însă unitatea cu Biserica Ecumenică a
Răsăritului în privinta dogmelor@.
Ierarhii din provinciile alipite au intrat, la 30 Decembrie 1919, în
componenta Sfântului Sinod de la Bucuresti, conform rânduielilor canonului
34 apostolic. La 31 Decembrie 1919, episcopul Miron Cristea devenea
Mitropolitul Primat al României. Au fost reînfiintate episcopiile Oradei
(1920), Clujului si Armatei (1921), Tomisului, Cetătii Albe si Hotinului
(1923). Mai mult, ardelenii au fost privilegiati în alegerile de episcopi.
Alături de Miron Cristea, au devenit episcopi : Lazăr Duma la Arges,
Lucian Triteanu la Roman, Justinian Teculescu la Ismail, protopopul de
Săliste, Ioan Stoica, la Armata si cel de Brasov, Vasile Saftu, la Râmnic.
La Sibiu a devenit mitropolit prof. Nicolae Bălan, iar la Cluj episcop
Nicolae Ivan. Catedra de Istoria românilor de la noua Universitate
clujeană va fi ocupată de protoiereul de Săliste, prof. Ioan Lupas. Una
din marile împliniri ale Unirii de la 1 Decembrie 1918 a fost construirea
catedralei ortodoxe din Alba Iulia, în numai un an si jumătate, având ca
arhitect pe V. G. Stefănescu si pictor pe Costin Petrescu. Ea a fost
sfintită la 15 Octombrie 1922 de către Mitropolitul-Primat Miron Cristea,
cu ocazia încoronării Regelui Ferdinand si a Reginei Maria.
La 4 Februarie 1925, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aproba
ridicarea Bisericii noastre la rang de Patriarhie, confirmată prin
ATomos@-ul Patriarhului Ecumenic, din 30 Iunie 1925. Înscăunarea primului
Patriarh al României - Miron Cristea - a avut loc la Bucuresti, la 1 Nov.
1925.
Legea si Statutul de organizare a Bisericii Ortodoxe Române, prevăzând
participarea masivă a laicilor la viata Bisericii conform Statutului
sagunian, consfintea astfel autocefalia Bisericii - obtinută în 1885, în
urma independentei de stat dobândită prin luptă în 1877 -. Ele prevedeau
existenta a cinci mitropolii - Ungro-Vlahia, Moldova si Transilvania, plus
a Mitropoliei Bucovinei, cu Arhiepiscopia Cernăutilor si Episcopia
Hotinului, si a Mitropoliei Basarabiei, înfiintată în 1927, cu
Arhiepiscopia Chisinăului si Episcopia Cetătii Albe -.
În 1920, Guvernul român a intrat în tratative diplomatice cu Vaticanul,
iar în 1921 s-a deschis Legatia română pe lângă Vatican si Nuntiatura
apostolică la Bucuresti. La 10 Mai 1927, la stăruinta Regelui Ferdinand I
(catolic) s-a semnat Concordatul cu Vaticanul. Ritul latin avea o
mitropolie la Bucuresti, cu 4 episcopii sufragane si alta la Iasi. Ritul
greco-catolic avea Mitropolia Blajului, cu 4 episcopii sufragane. În 1928
s-a emis o nouă Lege a Cultelor care a fost valabilă până în 1948, an în
care Biserica soră greco-catolică a fost desfiintată prin lege.
Restabilirea ei juridică s-a făcut după evenimentele din Decembrie 1989.
Considerăm că până în anul 1918 a existat o frumoasă colaborare între
Ierarhii, preotii si credinciosii celor două Biserici nationale românesti
- ortodoxă si greco-catolică. Ei au fost împreună în momentele de răscruce
din viata poporului român : răscoala lui Horia, Closca si Crisan ;
Supplex-ul; Memoriile lui V. Moga si I. Lemeni ; revolutia din 1848 ;
ASTRA ; Memorandumul sau primul Război mondial (Pr. prof. M. Păcurariu).
Desfiintarea Bisericii greco-catolice în 1948 a însemnat bunuri
confiscate, episcopi si preoti arestati.
Sase epoiscopi greco-catolici vor muri în temnită în urma tratamentelor
fizice si morale inumane : Vasile Aftenie al Bucurestiului (+1950) ; Ioan
Suciu al Blajului (+1953) ; Traian Frentiu al Oradei (+1952); Titus Livius
Chinezu al Bucurestilor (+1955) ; Ioan Bălan al Lugojului (+1960) ;
Alexandru Rusu al Băii Mari (+1963) ; altii vor suferii ca Iuliu Hossu al
Gherlei-Clujului (+1970) - în ultima parte a vietii cu domiciliul fortat
la mânăstirea Căldărusani si Iuliu Hirte (+1978). Alături de ei au murit
si 4 episcopi catolici de rit latin, Alexandru Cisar al Bucurestiului
(+1950), Antonie Durcovici al Iasilor (+1950), Francis Staffler al Oradei
(+1957) si Augustin Pasa al Timisoarei (+1955).
Desigur si Biserica Ortodoxă Română îsi are martirii săi. Tot în perioada
comunistă au pierit numerosi mireni si preoti ortodocsi la Canal sau în
temnitele de tristă amintire. Martirologiul Neamului Românesc cuprinde pe
Patriarhul Nicodim Munteanu (+1948), pe Mitropolitii Irineu Mihălcescu al
Moldovei (+1948), Tit Simedrea al Bucovinei (retras în 1945, + 1971),
Efrem Enăcescu al Basarabiei (alungat în 1944, + 1968) si pe episcopii
Nicolae Popovici al Oradei (pensionat fortat în 1950, +1960) sau Grigore
Leu al Husilor (+1949). Pe toti acestia, precum si pe preotii si
credinciosii martirizati de comunisti, Biserica Ortodoxă Română are
datoria morală să-i canonizeze într-o zi pe care ne-o dorim cât mai
apropiată.
Anul acesta, la 1 Decembrie am sărbătorit 83 de ani de la Marea Unire
când, prin revenirea la Patria Mamă a Transilvaniei, Banatului, Crisanei
si Maramuresului, se desăvârsea procesul istoric al făuririi statului
national unitar român.
Consider, deci, că cea mai potrivită încheiere o constituie cuvintele
Regelui Ferdinand I rostite la încoronare la Alba Iulia, la 15 Octombrie
1922 : AMă închin cu evlavie memoriei celor care, în toate vremurile si
pretutindeni, prin credinta lor, prin munca si prin jertfa lor au asigurat
unitatea natională si salut cu dragoste pe cei care au proclamat-o,
într-un glas si o simtire, de la Tisa până la Nistru si până la Mare@
Ferdinand I - Regele tuturor românilor.
Sis sibi terra levis !




Montreal,
Pr. Prof. Dr. Cezar Vasiliu     7/22/2002


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian