Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pericolul de a fi doar religiosi



Ne mai despart doar câteva săptămâni de Sărbătoarea Învierii Mântuitorului nostru, Domnul Isus Hristos. Încă de pe acum privim cu bucurie la minunatele momente care ne stau în fată, căci proclamarea vietii biruitoare asupra mortii, înseamnă pentru toti bucurie, pace si nădejde. Există însă un mare pericol ce poate transforma sărbătoarea doar într-un eveniment bine punctat în calendar, fără a fi o exprimare a realitătii trăite de fiecare crestin, fără un impact decisiv în inima noastră. Religiozitatea, fără părtăsie, legătură reală cu Dumnezeu, se dovedeste doar o amăgire atunci când privim la ea în lumina care vine din Cuvântul lui Dumnezeu.
Unul dintre adevărurile fundamentale ale crestinismului este relatia personală cu Dumnezeu. Domnul Isus Hristos a venit pe acest pământ tocmai pentru ca să deschidă calea spre Dumnezeu, închisă de păcatele noastre ce aduc condamnare vesnică pentru noi si separare de Dumnezeu. Cuvintele Mântuitorului clarifică minunata perspectivă asupra relatiei personale cu Dumnezeu: „Eu sunt calea, adevărul si viata. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine […]Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl […]Dacă Mă iubeste cineva, va păzi cuvântul Meu si Tatăl Meu îl va iubi. Noi vom veni la el, si vom locui împreună cu el” (Evanghelia dupa Ioan 14:6,9,23). Întrebarea pe care ar trebui să ne-o adresăm fiecare dintre noi este dacă avem legătura cu Dumnezeu de care pomenea Domnul nostru.
Dintotdeauna oamenii, în diferite forme, au căutat să se întâlnească cu divinitatea. Asa de profund a fost sentimentul religios încât de foarte multe ori nu a mai contat obiectul credintei, ci doar modalitatea prin care oamenii puteau să îsi facă „datoria” fată de Dumnezeu. Apostolul Pavel, în primul secol crestin, în călătoriile misionare pe care le-a făcut, a ajuns si la Atena, capitala Greciei, dar si capitala întregii întelepciuni omenesti adunată până la acea vreme. În timp ce se plimba prin cetate a remarcat faptul că aceasta era împânzită de numeroase temple si altare închinate diferitilor zei ai panteonului grecesc. A observat la un moment dat chiar un altar pe care era scris „unui Dumnezeu necunoscut” (Faptele Apostolilor 17:23), semn al nesigurantei că proprii zei sunt suficienti sau că ei ar exprima divinul în plinătatea sa. Apostolul nu a făcut decât să le certifice faptul că religiozitatea lor nu îi ajută cu nimic, că desi au numerosi zei si numeroase temple, Dumnezeu este Altcineva si că apropierea de El se face într-un fel diferit, care nu are de-a face cu religiozitatea, ci cu atitudinea inimii si întoarcerea personală la El: „Dumnezeu care a făcut lumea si tot ce este în ea, este Domnul cerului si al pământului, si nu locuieste în temple făcute de mâini. El nu este slujit de mâini omenesti ca si când ar avea trebuintă de ceva, El, care dă tuturor viata, suflarea si toate lucrurile. El a făcut ca toti oamenii, iesiti dintr-unul singur, să locuiască pe toată fata pământului, le-a asezat anumite vremi si a pus anumite hotare locuintei lor, ca ei să caute pe Dumnezeu si să se silească să-L găsească bâjbâind, măcar nu este departe de fiecare din noi […] Dumnezeu nu tine seama de vremurie de nestiintă si porunceste acum tuturor oamenilor de pretutindeni să se pocăiască pentru că a rânduit o zi, în care va judeca lumea după dreptate, prin omul pe care L-a rânduit pentru aceasta si despre care a dat tuturor oamenilor o dovadă netăgăduită prin faptul că L-a înviat din morti ...”(Faptele Apostolilor 17:24-27,30-31). Religiozitatea este asadar o mască a automultumirii si linistirii că ne-am făcut datoria fată de Dumnezeu, însă dacă nu se suprapune cu perspectiva lui Dumnezeu asupra vietii, nu este decât o irosire a ei.
În urmă cu două mii de ani, când Domnul Isus a fost pe pământ, în Israel erau mai multe grupări religioase, fiecare încercând să demonstreze că principiile care le stau la bază sunt cele corecte, fiind astfel privilegiul lor acela de a arăta calea spre Dumnezeu. Domnul Isus nu a făcut parte din nici una, nu s-a aliat cu nici una, nu a sustinut nici una. Despre toate a spus aceleasi lucruri: religie fără Dumnezeu, si le-a condamnat amarnic „... voi închideti oamenilor Împărătia cerurilor: nici voi nu intrati în ea, si nici pe cei ce vor să intre, nu-i lăsati să intre” (Evanghelia după Matei 23:13). Nu putem să nu ne cutremurăm când citim aceste cuvinte, pentru că viata este dată oamenilor o singură dată si a rata calea care duce la vesnicie, indiferent de motivele acestei directii gresite, duce la condamnare vesnică, fără putintă de schimbare. Cu atât mai mult se cuvine a cerceta lăuntrul nostru pentru a vedea dacă nu cumva suntem animati de gândul de a fi religiosi, în loc de a fi oameni ai lui Dumnezeu, cu o strânsă relatie cu El.
Este un pericol mare acela de a rămâne în forme religioase, pentru că ele nu garantează împăcarea cu Dumnezeu, iertarea păcatelor, mântuirea si viata vesnică. Ele pot constitui elemente care exprimă aparteneta noastră la o religie, pot părea suficiente la un moment dat si pot crea mediul linistirii sufletesti că ceea ce trebuia făcut a fost făcut. Totodată constituie cadrul pentru o gândire potrivit căreia oamenii pot face ceva pentru Dumnezeu care să compenseze păcatele si, în urma unei corecte contabilităti, omul devine apt pentru vesnicia cu Dumnezeu.
Adevărul biblic este acela că mântuirea, iertarea păcatelor, nasterea din nou a omului nu tin de o lucrare omenească. Ele sunt interventia dumnezeiască în viata omului în urma întoarcerii acestuia spre Dumnezeu în momentul pocăintei si al credintei în moartea Domnului Isus (ca una în locul persoanei respective). Acest moment coincide cu deschiderea legăturii, relatiei, părtăsiei cu Dumnezeu, iar toată viata care urmează acestei minunate clipe este motivată de inima nouă primită de la Dumnezeu si este construită pe principiile Împărătiei lui Dumnezeu revelate în Biblie.
Apropierea sărbătorii Învierii Mântuitorului ne cheamă la o analiză a inimii, a motivatiilor a realitătii pe care o trăim. Ea vorbeste de viată vesnică, de învierea dintre cei morti si de nădejdea de a fi cu Dumnezeu pentru totdeauna. În acelasi timp indică spre o relatie personală cu Cel înviat. Putem avea un Dumnezeu viu, personal, cu care să umblăm prin credintă în fiecare zi numai dacă, întelegând că religiozitatea nu ne ajută la nimic, suntem gata să pornim la drum împreună cu El prin întoarcerea noastră la Mântuitorul, în urma pocăintei si a credintei.

Pastor Mircea Toma
Biserica Baptistă Română din Toronto
www.bisericabaptistaromana.org





Pastor Mircea Toma    3/20/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian