Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Dece am plecat de acasa ?

Stimata Redactie OBSERVATORUL
Dau curs invitatiei dvs. de a participa la ancheta “De ce ati plecat de acasa ? “. In cadrul textului am comunicat diferitele mele incercari cu relatarea realista a “experientei “ mele, despre care ati afirmat ca poate fi de mare ajutor comunitatii noastre romanesti. Daca nu in alt mod, cel putin sa fie cunoscute si practicile din diferitele etape de dupa revolutie.


DE CE AM PLECAT DE ACASA ?
De ce ? Fiindca,desi am incercat multe, nu aveam loc nicaieri. Sau cel putin asa mi s-a parut. Daca imi permiteti,
am sa va spun povestea mea.
La Revolutie, in dec.l989, aveam 28 ani si eram inginer de 3 ani la Resita, la o cooperativa de productie cu mai multe
sectii, autoservice, strungarie, tamplarie, lacatuserie, rame, bijuterie, foto, frizerie s.a. Faceam naveta saptamanal acasa,
la Timisoara, unde aveam familia. Reusisem sa-mi cumpar la mana a doua un Trabant care-mi facea servicii. Il iubeam
deoarece era nepretentios, in acele vremuri de trista amintire el fnctiona chiar cu combustibili neconventionali,petrol, to-
luen, gazolina… Treaba ar fi mers cumva, dar eram in birou 9 insi, din care 5 erau fumatori si nu ne crutau pe noi, nefumatorii de noxele pe care ne obligau sa le suportam. Eu deschideam mereu fereastra, era locul meu acolo si trageam cate un frig si curent, dar ei ii dadeau inainte cu fumul si aveam perpetue discutii. Sunt foarte multumit ca in noua mea patrie problema acestui viciu este reglementata optim pentru ambele categorii, fumatori si nefumatori.
In ianuarie l99o totul incepea sa se clatine, cooperativa urma sa se faramiteze, inginerii nu prea mai aveau ce face. Am inceput o alta activitate si curand mi-am dat demisia de la Resita. Am obtinut pasaport si faceam un mic “comert international” neoficial, cum se parctica atunci intens in zona noastra, negustorie cu sarbii. Prin anii ‘75-‘8o facusera ei asa, veneau la Timisoara cu marfuri, “blugi”, “jeci” s.a. , le vindeau apoi goleau magazinele alimentare , duceau acasa la ei valize pline ce sa lamuri si roti intregi de cascaval.Acum ne luam noi revansa. Impreuna cu un prieten imi umpleam masina cu produse de toate felurile, scule, ciocane, cuie, sticlarie, pahare, cani, servicii de portelan, servetele de hartie, chiar si hartie igienica… La granita se mai platea uneori si vama . Noi ne duceam in piete, plateam taxa si marfa se vindea. Ce adu-ceam de acolo? Asa cum exista petro-dolari, noi ne multumeam atunci cu sarbo-marci. Dar eram tot timpul incordat. Ce se va alege de aici ? Ma reprofilez pe comert ? In familie prin l8oo fusese un comerciant, avusese pravalie in Ghioroc, jud.Arad. Sa incerc si eu, deschid un magazin la tara? Problema s-a rezolvat de la sine.
In mai l99o ma roaga o colega nemtoaica de la Resita s-o duc cu Trabantelul meu in Germania, urma sa se stabileasca acolo. A fost o noua orientare. Cu o suma surprinzator de mica mi-am cumparat de acolo un microbus vechi
dar rezistent si intors acasa am inceput sa fac transporturi externe. Era exodul etnicilor germani spre tara-mama. Mi-am deschis si o firma, la inceput cu cumnatul meu,Nelu, tot inginer fara servici, apoi ne-am separat, eu aveam firma PILOT, el PYTHON, dar colaboram mereu. Am marit parcul de masini, aveam autoturisme, microbuse, remorci,chiar o platforma, treaba mergea. Cei de la sate, dar si altii, ne preferau pe noi, mici intreprinzatori, nu apelau la giganticele autocare germane, supraetajate, superdotate si superconfortabile. La noi nu era limita la bagaje, luam pasagerul de la adresa, il duceam la adresa, pe cand la marile firme el trebuia sa se deplaseze pana la si de la punctele fixe de stationare, cheltuiala, transbordare de bagaje si bataie de cap in plus. Chiar ma gandeam ca poate gasesc si vreo Rosamunde, ne casatorim si ma stabilesc acolo, la o aruncatura de bat de acasa. Limba o cunosteam caci facusem Lenau Schule ca multi copii romani. Dar “adversarul” nu doarme.Curand statul german ne-a limitat accesul. Noi, strainii, primeam viza pe o luna si alte doua luni pauza. Apoi urma alta coada la consulat, se statea de pe la 1-2 noaptea pe strada pentru ca sa prinzi viza la ghiseul ce lucra doua zile pe saptamana, de la 9 la l2…Soferii nostri angajati, etnici germani, primeau viza pe doua luni si o luna pauza. Bun, facem si asta daca asa se cere. Dar dupa o vreme ni s-a cerut alta conditie. Patronul de firma trebuie sa aiba studii superioare cu specialitatea transporturi – o recenta sectie a politehnicii in Germania. Sau daca era inginer, urma sa dea acolo niste examene speciale. Adio transporturi in Germania! Sa raman cu transporturi in tara ?Drumurile erau atat de proaste ca dupa fiecare iesire se distrugea ceva la masina, Gropile, denivelarile iti mancau suspensia, directia, cauciucurile, iar traficul functiona greoi.
Nelu s-a asociat cu alt prieten, inginer hidrocentralist ramas fara servici, si s-au apucat de COMERT.Acela a inceput cu un magazin alimentar intr-un orasel si pas cu pas a deschis alte 2-3-6 mici unitati in divere sate. Nelu le facea aprovizionarea de la Timisoara, aveau angajati, clientela, treaba parea ca merge bine.Curand insa si-a facut si aici aparitia “adversarul”. De data aceasta era pe post de control…Feluriti inspectori, agenti sanitari, fiscali, politie, protectia consumatorului, vreo 27 numarase Nelu, plini de bunavointa, zambitori, isi faceau aparitia. Si nu plecau din unitate fara “ceva”. SAU amenda ,SAU ciubuc.
-Cum ? Altfel nu se poate ?
-Ba da. Nu SAU ci SI. Si o amenzica Si un ciubucut…
Nu e de mirare ca pas cu pas pravalioarele s-au inchis si a ramas doar prima, luptandu-se pentru supravietuire.
Iar eu eram in aer.
In vara l993 ma roaga un bun vechi prieten al meu, Alex, casatorit si stabilit in SUA, sa-l duc la aeroport la Budapesta.Venea cu noi inca un inginer,Giussi. Acela mergea la ambasada canadiana din Budapesta pentru interviu.
Asteptandu-l sa-si termine treaba, Alex imi zice:
-Ce-ar fi sa te misti si tu ? In Canada e loc si pentru tine. Eu in SUA, tu vecin cu mine, ne vedem mereu…
Nici prin minte nu-mi trecuse. Cum sa ma desprind de ai mei, parinti, sora , familia toata si prieteni, sa plec asa departe de TARA?
-Uite, am cerut pentru tine un formular, imi intinde Alex o hartie.Ia completeaza-l.
Intr-un haz, ca din gluma, am stat pe o banca si l-am completat. Cand sa-l depun ambasada era inchisa.Alex l-a varit sub usa si am plecat mai departe razand.
Peste un timp primesc acasa de la Budapesta un set de “formulare mari”, sa le trimit completate. Am simtit un fior, ca un dus rece. Nu ma duc, era doar o gluma a lui Alex, ma voi descurca si in tara, aveam o perspectiva. Asteptam o aprobare, eram asigurat ca o primesc.Impreuna cu un coleg, Adi, si el tot inginer fara servici, ne pregateam sa facem insfarsit trecerea de la bisnita la BUSINESS. Voiam sa deschidem un chiosc cu racoritoare, ceva covrigi,biscuiti,dul-
ciuri , peste drum de locuinta noastra, langa statia de troleibus. Frontul chioscului era pe trotuar, necesita 2X2 = 4 mp in spate, la marginea unui spatiu dintre doua bulevarde, uinde crescusera copaci,iarba,balarii.Proiectul il incredintasem unui arhitect de la IPROTIM care ne-a asigurat ca pentru suma de 5o.ooo lei ne da si proiectul si aprobarea de la primarie.(Tatal meu, fost consilier juridic,avea o pensie bunicica de 33oo lei pe luna, se traia decent cu banii astia, proiectul ne costa cat pensia aceea pe un an si un sfert…). Proiectul era gata, dadusem banii si asteptam aproba-
rea, eram siguri ca o primim.
Saraca tara mea, sarmana Romanie ! Tara deceptiilor! Proiectul platit, garantat, a fost respins de primarie. “Este zona verde, nu se poate”… Arhitectul s-a scuzat, oamenii de acolo fusesera schimbati, erau altii acum,de aceea am fost refuzati!
Gata, Alea jacta est, zarurile au fost aruncate, Mersi Alex, Bravo, ma duc in Canada!
Apoi m-au cuprins nesfarsite framan tari si semne de intrebare.Reusec ? Nu reusesc? Ce pierd ? Poate niste bani si apuc alt drum. Dar trebuie sa incerc.
Ce amar am simtit cand dupa o vreme in acelasi loc altcineva deschidea un mic magazin-chiosc cu profil alimentar care manca vreo 8-1o mp din zona lor verde ! Iar astazi sunt acolo 6 (sase) asemenea chioscuri si ocupa 2o-3o mp, plus gunoaie…
Am primit aprobarea pentru emigrare si din vara l994 am o noua patrie, Canada, tara unde se traieste cel mai bine din toata lumea,”land of oportunities”.Am facut diverse cursuri, am dat examene si am lucrat unde mi se oferea, fara sa aleg.Trebuie sa mentionez ca in tot acest interval de 9 ani nu am avut nici un moment de descurajare, dezamagire sau regret.In prezent sunt inginer de automatizari la General Motors in St. Catharines si imi fac efectiv meseria, sunt casatorit, am un baietel de 8 luni si ne-am stabilit in Niagara Falls.
Sunt cetatean canadian dar ma consider si roman si doresc din suflet sa se indrepte situatia in iubita,scumpa me tara de origine, in Romania.





MIHAI BOCSA - Niagara Falls    4/1/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian