Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Inscriptie pe o carte - SEF PENTRU O ZI





Aveam o experientă destul de vastă a vietuirii în Jilava. Mai tot anul ce trecuse împărtăsisem existenta colegilor din camerele mari, cele unde ne aflam câte saizeci, saptezeci de insi, majoritatea trei la două paturi. Bănuiesc că acesta este obiceiul cu noii veniti. Îi lăsau să locuiască în obsti cuprinzătoare, pentru a se obisnui cu puscăria. Când socotea conducerea penitenciarului ca te-ai maturizat ca detinut, îti dădea drumul de pe reduit către încăperile de opt-zece insi, la chin mai greu.
Eu m-am nimerit într-una dintre acelea aflate în continuarea camerei 0, adică a mortii, atunci când mi s-a împlinit sorocul mutării.
Nu eram prea deschis fată de cunostintele noi. Deprinsesem prudenta elementară necesară într-un loc unde se putea să abunde turnătorii. Dar nici nu mă închideam în mine cu dusmănie. Asteptam să mi se întindă o mână amicală, pentru a judeca dacă mă hazardam să răspund cu aceeasi prietenie.
Între timp, am început să măsor cu pasul de la un capăt la altul celula mititică. Voiam să las impresia că eram adâncit în mine însumi; de fapt, îmi fixam pe rând privirile asupra fizionomiilor colegilor de cameră abia cunoscuti, încercând să le ghicesc caracterul, surprizele pe care erau capabili să ti le facă, biografia, dacă ar fi fost posibil. În felul acesta îmi alegeam prieteni, oamenii de încredere.
Nu zărisem decât un singur chip de intelectual subtire, printre cei nouă indivizi în haine zăbrelite. Dar acesta era foarte atrăgător. Ceva mai scund ca mine, părul saten deschis îi era vag ondulat. Avea o tinută îngrijită, priviri deschise si oneste, obrajii destinsi de un surâs pândindu-te să-ti ureze bine ai venit, desenul buzelor era unul al bunătătii, bărbia părea fasonată astfel încât să crezi că îti acorda întreg interesul.
- “În tăcere se nasc gândurile mari, poemele, ba chiar si muzica...” îmi adresă cuvântul când am trecut pe lângă patul său.
Mi-am coborât căutăturile către ale sale. Alături de multă bunăvointă, am găsit în ele o vagă încurajare, ceva cam ca: ‘Hai să stăm de vorbă... O să vezi că ne vom întelege... Suntem făcuti să fim prieteni...’ Mai mult, exista acolo si o lumină a pretuirii. Acestea la un loc m-au convins sa cedez ceva din încăpătânarea mea de a rămâne izolat până ce aveam să mă dumiresc deplin asupra locatarilor. M-am oprit din plimbare: - “Aveti dreptate: orice lucru serios se concepe în tăcere.” - “Poet?” m-a luat la sigur. Si nimerise în plin. - “Poet când mai pot...” - “Dati-mi voie: inginerul Berneagă”. De tare mult timp nu mai întâlnisem pe careva să mă stimeze suficient încât să se ridice în picioare atunci când ne prezentam unul celuilalt. Alături de această purtare impresionantă, ceva m-a dezamăgit: meseria sa. Ce puteam afla de la un inginer, ceva care să-mi aline sufletul? Tara se umpluse de ingineri incapabili să deschidă gura, ori să scrie corect o scrisoare. Asa erau timpurile. Omul cultivat constituia o amenintare pentru conducerea de stat, deoarece scotea în evidentă incapacitatea intelectuală a membrilor ei. Mai mult, era suficient de pregătit ca să judece si să afle adevărul. Dar ing. Berneagă părea mult prea fin pentru a mări cu unul tagma necuvântătorilor primind patalamale si posturi de conducere peste noapte.
- “Ah, nu... Am ocupat un post de conducere doar pentru a mă nenoroci. Am condus timp de o zi si o noapte. Voia ursitoarelor. Parcă le aud bolborosind deasupra leagănului meu: acest prunc va suferi pentru altii, fără rost si fără sens. Destui ingineri vor ajunge cineva în tara asta. El va fi stâlpul puscăriei jilave...!”
Vedeti, am gresit: avea altă stofă... Era el însusi poet.

Fusese arestat în 1948, în anul când au fost judecati criminalii de război, guvernele succesive, generalii, episcopii bisericii greco-catolice si trei partide istorice - după fostii membri ai Legiunii.
De ce?
Pentru că a avut ghinionul să se înfătiseze la post imediat ce si-a sustinut licenta. Postul ce i se propusese a fost acela de adjunct al sefului personalului de la santierele ce urmau a primi numele: Grivita Rosie, adică la Uzinele Malaxa.
Când se înfătisă în biroul respectiv, plin de avânt si numai surâs, un bărbat cu o chelie strălucitoare, între două vârste, îi strânse mâna cu entuziasm si i se adresă: - “Bine ai venit, tinere domn inginer. Intri în pâine pe dată. Mă vei înlocui timp de o lună de zile. Plec la Venetia. Cu nevastă-mea. Bucură-te, timp de treizeci de zile esti cel mai mare peste toti muncitorii si inginerii de aici”. Făcu un gest larg cu bratul drept, indicând pesemne întinderea santierelor. În elocventa acelei miscări regăseai o grandilocventă cu care junele Berneagă nu era obisnuit, deoarece nu prea cunostea multe în afară de buchia cărtii. În mod firesc nu deprinsese în nici un fel mândria de a înlocui un om cu atâta putere asupra destinelor celorlalti.
Înghiti în sec însă, disciplinat, se feri să comenteze în vreun fel micul discurs destinat pavilioanelor sale timide. Pe fată, desigur, i se citea nedumerirea, dar si-o stăpânea cât putea, să nu stârnească opinia că fugea de greutăti sau că nu se pricepea la treburile biroului aceluia. Până să apuce a multumi pentru încrederea acordată, străinul îi scutură ambele mâini pe care le înhătase ca un urs între ale sale, după care iesi ca din puscă, lăsându-l fără vlaga de a mai rosti măcar un cuvânt în urma lui.
A doua zi a izbucnit greva celebră.
Peste ani si ani, când bătu ceasul răzbunărilor, proaspătul absolvent de odinioară fu arestat si socotit vinovat de cele petrecute în uzină. Condamnarea sa fu de douăzeci si cinci de ani.
L-am întâlnit când săvârsea cel de al optulea.
Peste aproximativ trei ani îmi încheiam si eu pedeapsa. Continuând în Bucuresti (unde eram acum liber) tratamentul început ca detinut la spitalul din Slobozia, peste câtva timp am izbutit să ajung si acasă. Acestea se petreceau în anul 1960.
În 1964, anumite dezagremente tinând de constructia casei noastre l-au obligat pe tatăl meu să recurgă la ajutorul Icralului. Inginerul venit la fata locului să constate amplitudinea necazului nu era altul decât dragul meu domn Berneagă.
După ce schimbarăm multe cuvinte, brusc a năvălit peste mine o amintire, a singurei dureri mărturisite vreodată de colegul meu de la Jilava.
- “Domnule inginer, v-a asteptat băiatul dumneavoastră sau s-a căsătorit până să fiti eliberat?”
- “S-a căsătorit, domnule Rădulescu. Ce să facă? Aveam o condamnare de douăzeci si cinci de ani. Cine să stie că, la împlinirea a unsprezece ani, avea să se dea decretul acesta care ne-a eliberat pe toti până la ultimul?...”






Mihai Radulescu    1/5/2007


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian