Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Biblia de la Cluj





După o colosală muncă de 11 ani la tălmăcirea Bibliei în limba română Bartolomeu Valeriu Anania, actualul arhiepiscop al Clujului, poate rosti precum Bătrânul Simeon rugăciunea de adorare a Cuvântului întrupat: “Acum slobozește’n pace pe robul tău,Stăpâne, după cuvântul Tău, că văzură ochii mei...lumina spre descoperirea neamurilor.”
“In Biserica noastră Ortodoxă Româna, afirmă în prefață patriarhul României, P.F.Teoctist, grija pentru împărtășirea credincioșilor dreptmăritori de frumusețea nepământească și de tot folosul duhovnicesc ale Cuvântului dumnezeiesc în propria lor limbă, s’a manifestat de timpuriu în comparație cu alte neamuri creștine. In fruntea harnicilor și talentaților traducători ai scrierilor biblice s-au situat întotdeauna ierarhi erudiți, care și-au închinat timpul și priceperea acestei sacre strădanii, adăugând nevoinței nevoință, lăsându-ne ca pe o moștenire neprețuită, încă din veacul al XVII-lea, întreaga Biblie în grai românesc.(...) Această nouă ediție...aduce înlesnirea oferită de introducerile în cărțile biblice, belșugul de note și comentarii clarificatoare ale textului sfânt.”
Pe lângă autoritatea ce o dă patriarhul României acestei ediții, în numele Sfântului Sinod, declarându-o ediție jubiliară prin hotărârea sinodală 255/2001, în continuare călduros recomandă această tălmăcire ca fiind încununarea nevoințelor de o viață ale unui prea binecunoscut teolog,literat, poet și editor...personalitate care slujește Biserica noastră ca Arhipăstor, care a adus un suflu nou și proaspăt vieții bisericești nu numai în cuprinsul uneia dintre cele mai însemnate eparhii ale noastre, ci și în ogorul întregii Ortodoxii românești.” Biblia este prin excelență Cartea Cărților. Dincolo de etimologic ea este prin definiție , deopotrivă , Pomul Cunoașterii (Vechiul Testament) și Pomul Vieții (Noul Testament). Plaiul cel mai înalt al Sfintei Scripturi este cel al Logosului, adică al Cuvântului. Omul nu numai că devine om prin cuvânt, dar el este la rândul lui un cuvânt creat de Dumnezeu, fiind chip și asemănare al Cuvântului Intrupat.
Fiecare popor creștin și-a format viața, civilizația și limba din Scriptura divină. Deși inspirată de Dumnezeu ea nu este un dicteu mecanic, ceva care ar forța voința omenească. Dimpotrivă. Omul își modelează cuvintele în timp și sub timp așa cum olarul își închipuie din argila vremii ulcioare și potire de lut. In cuvintele omenești Duhul Sfânt își revarsă vinul Cuvântului. Cu timpul cuvintele îmbătrânesc. Unele se crapă a hârbuire, altele
ruginesc ca niște chei nefolositoare, altora li se ponosește aurul ca o amărăciune, altora li se știrbesc diamantele din diademă. La fel și cu Cartea Cărților. Limba unui popor evoluează, crește, se schimbă la față și la sunet. La nunta Mirelui nu putem veni oricum. Cuvintele noastre cer Mirelui-Cuvânt: “Dă-ne și nouă haină luminoasă, Tu care Te îmbraci cu lumina ca și cu o haină!” Aducerea la zi a cuvântului se numește diortosire.
Cu modestie Bartolomeu Valeriu Anania, ostenitorul acestei ediții jubiliare a Sfintei Scripturi, într’o notă introductivă precizează că este profund recunoscător tuturor celor care de la Biblia din 1688 a lui Serban Cantacuzino și până la penultima traducere a ei s’au încumetat să traducă Biblia în românește și c㠓s’a străduit ca neîmplinirile unora să fie corectate prin izbânzile altora și să alcătuiască astfel un text credincios originalului și potrivit cu vârsta de acum a limbii române, evitând atât literaturizarea, pe de-o parte, cât și justalinearitatea, pe de alta.” Metoda de lucru pentru această versiune este cea comparatistă confruntându-se cu textul a treisprezece traduceri în românește, sau alte limbi. Ca ghid pentru Vechiul Testament a fost folosită Septuaginta. Pentru lămurirea textului, infranotele și comentarii s’au folosit peste treizeci de lucrări de specialitate.
Această Biblie este de mare ajutor pentru cititorul fără studii teologice fiind un fel de pedagog prin notele
de la subsol, introducere, istoric precum și comentariu la cărțile biblice. Având totdeauna pe masa de studiu textele originale ale Bibliei ( ebraică, greacă și latină) Bartolomeu Valeriu Anania ne oferă acestă competentă
versiune în care teologul ( unul din cei mai profunzi și subtili din veacul nostru) merge mână în mână cu un poet de excepție, filolog, exeget, pe scurt , avem de a face cu opera unui cărturar care ni se oferă ca un știubeu
al Spiritului Sfânt. Scriitor de mare finețe,un classic în viață, ne oferă această ediție jubiliară, fântână a stelelor și Betel, prisacă, plai și potir în care se întrece pe el însuși în redarea calinicului poem teandric intitulat Cartea Cărților. O traducere modernă pe graiul nostru de acum întotdeauna riscă a fi pe muchea de cuțit a receptării de către cititor. Poți să te cobori cu el în vulgaritatea vocabulei și trivialitatea verbului, poți să rămâi “hieratic” într’un limbaj majestuos de coral a cuvântului și sensului arhaic din care s’a scurs prin crăpături mirul de viață dătător, sau poți cum este cazul de față să șlefuiești candelele arhaismelor până la transparență, diamantul să-l culegi de sub praful unei doine și să-l pui în tiară de psalm, sau poți adopta un cuvânt sărac și desculț și să-l faci oștean și prinț al tărâmului de dincolo. Aici este marea taină a poetului Valeriu Anania care aduce în această Biblie redescoperirea raiului care ni se redeschide prin poarta de sus a plaiului cuvântului românesc. Exemplele sunt nemărate. Selectăm câteva. Ișmael,fiul lui Avraam, într’o variantă textuală este numit “un asin de om”. In traducerea românescă aveam pe “ca un asin sălbatic între oameni”. Pentru adâncirea textului și redarea cadrului istoric în care ismaeliții ca locuitori ai deșertului, mereu rătăcitori și izolați, Anania transformă comparația în metaforă prin : “acela va fi o sălbătăciune de om”. Reacția transformării adjectivului în substantiv îi dă acestuia un neșteptat dinamism. Animalele sălbatice pot fi mai blânde sau mai fioroase, dar când zici “sălbătăciune” te gândești la ceva fioros, aprig, focos,de nestăpânit. Sintagma “sălbătăciune de om” creată de Anania este justificată întocmai de context cum nu ar putea-o face nici un alt cuvânt. Sălbătăciunea este ceva care nu se lasă prins, gata de a lovi oricând, a zgâria, a mușca, a provoca agresivitatea,harța,etc. acțiuni care nu sânt neapărat caracteristice animalelor “sălbătice” cum ar fi cerbul sau iepurele. Ișmael nu este numai “ca un asin sălbatic” între oameni, ci este pur și simplu “o sălbătăciune de om” pentru că: “mâinile lui (vor fi) împotriva tuturor și mâinile tuturor împotrivă-i, și el se va așeza în fața tuturor fraților săi.” (Fc.16,12)
Una din cele mai dramatice pagini din Vechiul Testament este cuvântarea lui Iuda,fiul lui Iacob, către fratele său Iosif. La un moment dat Iosif se adresează fraților:”Aduceți-l pe acela (Veniamin) la mine ca să-l văd.” Verbul în original este mult mai plastic,mai sugestiv decât “a vedea” ca o condiție de a se încredința, de a-și risipi o îndoială. El redă un dor, cum ar zice o mamă: “de te-aș mai vedea odată”. Această subtilitate, umbra acestei nuanțe este surprinsă prin: “Aduceți-l pe acela la mine, ca să-l învăluie ochii mei!” (Fc.44,21)
Poem într’un vers, acest “ca să-l învăluie ochii mei” tălmăcește exact verbul din original a cărui poezie se referă la acel inefabil din graiul inimii de a-și astâmpăra un dor, de a-l ocroti pe cel dorit, de a-i purta de grijă cum numai ochii pot s㠓învăluiasc㔠pe cel drag.
Pentru o acțiune sau un fapt pot exista multe cuvinte,dar limba română care este atât de flexibilă uneori are o anumită nuanță, un cuvânt prin bogăția lui aduce în text prospețimea de șipot sau murmurul apelor pe
lângă prispa lui Dumnezeu. E una să zici “porție” și alta să zici “mertic”, într’un fel sun㠓munci grele” și altfel “corvezile”, oricine poate traduce un sentiment de sfâșiere sufletească printr’un cantitativ de “plângere mare”, dar nimeni atât de intensiv , atât de natural, atât de românește așa cum o face poetul prin “amarnică plângere”.
Valeriu Anania realizează prin această diortosire un semn de hotar nu numai în teologia românească, ci și
descoperirea unui tezaur al limbii române pe care îl folosește până la ultimul freamăt și crudă adiere de stea.
Mulțimile nenumărate ale lui Israel, gloatele devin “puzderia” lui Israel. Diortisitorul părăsește “drumul îngust dintre vii” și urcă pe “drumeagul de dintre răzoarele viilor”. Cuvântul “drumeag” sinonimează pe “drum îngust” dar este pur și simplu de neînlocuit. Este exact cuvântul cel mai précis.Nuanța totală. Un “drum îngust” poate trece și printre blocurile murdare sau printre dughenile de mahala, dar nu un “drumeag”. Diminutivul acesta, spre deosebire de “drumuleț” , miroase a grâu, a busuioc și struguri copți de parcă ar fi o icoană veche de toamnă care apare printre “răzoarele viilor”.
Arhaismul e folosit cu pondere pentru cromaticul atmosferei, dar curățat de rugină până devine candelă
de stea deasupra cuvintelor. In loc de “Iar a doua zi de dimineaț㔠capitolul începe ca un flaut “Si a fost că a
doua zi de dimineaț㔠sau mai degrabă aducându-ne aminte de limbajul încolțind prin basmele și colindele românești.
Mulți poate vor rămâne surprinși de cutezanța cu care Anania vânează pasărea cuvântului rar ce se
ascunde pe vârful muntelui sau își face cuibul ca alcionul crezând că e vorba de un poet și apoi de un teolog,
ultimul cedând primului. Si nu este deloc așa. Să exemplificăm. In traducerile românești citim: “Ia pe toate căpeteniile poporului și le spânzură de copaci” (Nm.25,4), iar în Biblia lui Bartolomeu Valeriu Anania găsim:” Ia pe toate căpeteniile poporului și dă-i-le Domnului în vileag.” In versiunea ebraică se folosește un cuvânt cu sensul neclar,incert, trades prin “a spânzura”, “a trage în țeapă”. Valeriu Anania mergând după Septuaginta se oprește la verbul “paradeigmazo”, care în grecește înseamn㠓a descoperi ceva rău”, “a da în vileag”, “a-i descoperi cuiva partea negativă”.(nota 112). Dacă traducem în primul sens ar trebui să spânzurăm chiar pe Moise, pe fiii lui Aaron și pe Iosua (ultimul mai târziu) pentru că aceștia făceau parte din “căpeteniile poporului”. Mergând la context, în versul următor observăm că Moise îi spune poporului o poruncă absolut deosebită de cea a lui Dumnezeu: “Atunci a zis Moise către neamul lui Israel:”Ucideți fiecare pe casnicul său care i s’a închinat lui Baal-Peor!” (Nm.24,5).
Nu pot încheia fără câteva cuvinte ale poetului Tudor Arghezi despre arta poetului Valeriu Anania: “El stăpânește versul și limba magistral și măestriile lui cresc înalt, sporite de un talent desfășurat în sus. Nimeni nu l-a așteptat să vie și el a venit,de unde, de ne-unde, așa cum s-a ivit zvâcnind, din fulgere și piatră, fără să fie pus, printre șoimi și piscuri, bradul la tulpina căruia se înșiră și notele de creion acestea. Mă uit peste o sută de văi și ceruri și inched manuscrisul poetului, împăcat.”








Pr.Dr.Dumitru Ichim - Kitchener - Canada    3/13/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian