Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cronica unei carti - "AM FACUT JILAVA IN PANTOFI DE VARA" - O pledoarie pentru umanitate, umanism, corectitudine


Urmăream la televiziune, intr-o dimineată, programul criticului Dan C. Mihăilescu "Omul care aduce cartea". La un moment dat a fost prezentat volumul Laviniei Betea "Am făcut Jilava în pantofi de vară" – convorbiri cu Ioana Berindei. Am urmărit cu atentie emisiunea si, din acel moment am avut dorinta să citesc această carte.
Am citit cartea, apărută în conditii grafice excelente la editura "Compania", dintr-o răsuflare, parcurgând filă cu filă, de la început si pînă la ultima secventă de familie, fără a o lăsa din mînă. Îmi imaginam scenele din "altă lume", în "decorul" de la Jilava, pe care l-am văzut acum trei ani cînd am vizitat închisoarea de tristă amintire. Am citit-o si am pus-o în raftul plin de cărti memorialistice.
Anul acesta, în vizita făcută în România, am avut ocazia să le cunosc personal pe Lavinia Betea si pe Ioana Berindei.
Pe Lavinia Betea am cunoscut-o la tîrgul de carte "Bookfest", cu ocazia lansării editiei a II-a a volumului despre Lucretiu Pătrăscanu, apărut la editura "Curtea veche". Lavinia, conferentiar la Facultatea de Stiinte Politice a Universitătii Bucuresti, a împlinit luna trecută 50 de ani. Pentru vîrsta ei are un palmares bogat, fiind o remarcabilă specialistă în psihologia socială si politică, autoarea unor remarcabile lucrări de istorie a perioadei comuniste.
Cu Ioana Berindei a fost "o dragoste la prima vedere". A avut amabilitatea să mă primească, într-o dimineată de iunie, împreună cu sotul meu, în casa atît de sugestiv descrisă de Lavinia Betea: "Pe o stradă ce pare scoasă din viata zgomotoasă a Bucurestiului, undeva lîngă Gara de Nord, pe dinafară asemănătoare cu clădirile vecine, se află casa cu grădină a sotilor Ioana si Dan Berindei. Printre peretii întesati, din podele până în tavan, de cărti, adăstînd pe etajere etichetate ca într-o bibliotecă publică, Ioana e într-o nesfârsită trecere. Diafană, gingasă sau aeriană pare - ca îngerii - usurată de grijile fiintei sale" (pag. 8). Am făcut cunostiintă si cu superbul patruped Gino. Timpul a trecut mult prea repede fată de cîte aveam să ne povestim.
Le-am revăzut pe amîndouă, la 20 iunie, la Palatul Sutu, unde m-au onorat participînd la Comemorarea a 120 de ani de la nasterea pictorului Rudolf Schweitzer-Cumpăna, festivitate la care am tinut o importantă comunicare despre Maestrul meu. Mentionez că Ioana a venit însotită de sotul ei, cunoscutul istoric Dan Berindei.
Si, întorsi acasă, am recitit cartea "Am făcut Jilava în pantofi de vară". Parcă o citeam pentru prima oară. Mai ales că acum citeam si "printre rânduri".
În revista "Cultura" nr. 20 (seria nouă editată de Fundatia Culturală Română, condusă de Augustin Buzura), a apărut o cronică semnată de Elena Ciufu, din care citez: "Octogenara Ioana Berindei îsi prefiră amintirile de pe pozitia unui om împăcat cu trecutul, iar delicatetea sufletească si poate si un sentiment al pudorii o

împiedică să se victimizeze zgomotos, în buna traditie post-decembristă. Să vorbesti calm si detasat despre o experientă traumatizantă, să privesti înapoi calm si fără mânie este, poate principala calitate a acestei cărti"
Volumul este ingenios împărtit în trei sectiuni: "Vechea lume", "Altă lume " si "Secvente de familie".
Instantaneele copilăriei, din prima sectiune, ne povestesc despre părinti, care s-au cunoscut când mama avea 8 ani si tata 12. Bunicii din partea mamei erau oameni de la tară, moldoveni din judetul Tutova. Ei au avut nouă copii. Toate surorile mamei au studiat, devenind profesoare, cu toate că, fetele de la tară, pe vremea aceea, nu prea studiau.
Bunicul a fost administratorul domeniului regal de la Zorleni, adică îndeplinea functia de "vechil". Fiind foarte apreciat, de cîte ori i se năstea un copil căpăta o felie de mosie si, asa, adăugînd hectar la hectar la zestrea cu care venise bunica (83 ha) au devenit bogătasii satului. In saloanele bunicilor de la Zorleni s-au perindat oameni de cultură: George Topârceanu care-si recita poeziile, Mihail Sadoveanu cu câinele lui de vânătoare Nero. Povesteste Ioana Berindei: "Imi amintesc că, într-o zi, Nero l-a enervat pe Sadoveanu, care l-a bătut cu o curea. Câinele urla de durere. Atunci, bunica, furioasă i-a spus scriitorului: Din aceea zi nu l-am mai putut suferi pe Sadoveanu" (pag.25).
La bunici venea si pictorul Octav Băncilă, cu sotia lui, coana Anicuta –verisoară cu bunica si cu droaia lor de copii. Bunicii cultivau crini regali pe care bunica îi ducea reginei Maria.
Bunicii din partea tatălui erau din Bogdănesti, socotiti ca intelectuali ai satelor: bunicul era învătător, director la scoala din Bogdănesti iar tatăl lui fusese notar în alt sat din judetul Baia.
"Acum, la 82 de ani, povesteste Ioana, când am insomnie, fug cu gîndul în trecut, la minunata copilărie, fie la Zorleni, fie la Bogdănesti, si într-un tîrziu, adorm cu lacrimile în urechi..."(pag.28)
La bunicii din Bogdănesti s-au cunoscut părintii Ioanei Berindei. S-au cunoscut de copii, s-au reîntâlnit de nenumărate ori si, după ce tatăl - Ioan Hudită - a terminat să studieze Istoria, Geografia si Dreptul, fiind deja în barou, a cerut-o pe mama în căsătorie. Au făcut nunta si, chiar în aceeasi seară de 3 iulie 1921 au plecat la Bucuresti, de unde cu o bursă regală au plecat la Paris pentru doctoratul în istorie al tatălui. Aici s-a născut Ioana – pariziancă prin nastere, si tot aici a trăit primii ani ai copilăriei, până la vârsta de 6 ani, când familia a revenit în tară. Copilăria ei a fost fericită, vara plecând două săptămâni la bunicii din Zorleni – părintii mamei - si alte două săptămâni în judetul Suceava la părintii tatălui.
Reveniti în tară, după o scurtă sedere la Iasi, familia Hudită se mută la Bucuresti. Tatăl, Ion Hudită, pe lîngă cariera universitară, ca istoric, se implică tot mai mult în politică, devenind secretar general adjunct al Partidului National Tărănesc, unul din colaboratorii apropiati ai lui Iuliu Maniu. După 23 august 1944 a


fost chiar ministrul Agriculturii în guvernele Sănătescu si Rădescu. De altfel în casa lui Hudită s-a semnat la 19 iunie 1944 pactul celor patru partide democrate care au participat la evenimentele de la 23 august 1944. Ion Hudită a lăsat cîteva mii de pagini de memorii pe care, în anii din urmă, a început să le publice ginerele său, istoricul Dan Berindei.
Ioana Berindei a absolvit Facultatea de Istorie din Bucuresti, care atunci functiona împreună cu Literele, asa că a fost colegă cu Monica Lovinescu, Valentin Lipatti si cu Dan Berindei, viitorul ei sot. Nunta sotilor Berindei a avut loc în februarie 1945, la Biserica Domnita Bălasa, avînd ca nas pe istoricul Gheorghe Brătianu, în asistentă aflându-se personalităti din toate cele patru partide care participau în guvern: Iuliu Maniu, Dinu Brătianu, C. Titel Petrescu, Victor si Petre Papacostea, doctorul Lupu, P.Constantinescu-Iasi.
Lavinia Betea pune întrebările într-un asemenea mod, încît interlocutoarea simte nevoia să schiteze si rămurosul arbore genealogic al familiei Berindei, veche familie boierească, legată politic de liberali. Bunicul lui Dan, din spre tată, a fost renumitul arhitect Ion (Johni) Berindei, care a construit printre altele Palatul Cantacuzino (azi Muzeul George Enescu), Casa Oamenilor de stiintă, Palatul Administrativ (azi Palatul Culturii din Iasi). Părintii lui Dan erau veri de gradul II. Tatăl lui Dan, Alexandru Berindei, a fost avocat. Mama lui Dan, Dina Berindei, a divortat de sotul ei cînd Dan avea 9 ani si s-a căsătorit cu inginerul Alexandru Bals, mort în închisoarea de la Pitesti. Ioana vorbeste cu multă afectiune despre soacra ei Dina (Coco) Bals.
Venirea comunistilor la putere destramă o viată care curgea aparent normal. Incep arestările politice, e închis mai întâi Ioan Hudită, apoi din ce în ce mai multi apropiati. După anul 1947, în doar trei ani, nu mai putin de 22 de membrii ai familiilor Hudită si Berindei au fost arestati. Ioana Berindei a fost arestată la 29 iulie 1950, pentru că a transmis mamei sale un bilet din partea unui fost deputat tărănist, Coslovschi, care o ruga să-l găzduiască până ce-si face buletinul de Bucuresti. Formal se făcuse vinovată de "omisiune de denunt", desi nu-l cunoscuse pe scest Coslovschi si nici nu stia că vrea să se ascundă fiind urmărit. Pentru acest asa zis delict, este arestată o tînără femeie de 27 de ani, cu un copil mic acasă, femeie care se va constata ulterior că este însărcinată si va naste în închisoare o fetită, pe care o creste 11 luni în conditiile îngrozitoare ale detentiunii, pînă ce fetita va fi predată sotului, asta fără a i se permite mamei să predea nemijlocit copilul. Se poate închipui o comportare mai barbară? Ioana a fost condamnată la 2 ani de închisoare, dar eliberată după încă 7 luni suplimentare, fără nicio explicatie. Din lotul Coslovschi a făcut parte si mama Ioanei, ca si unchiul ei (fratele mamei), care era ginerele lui Mihail Sadoveanu. Marele scriitor, desi un apropiat al regimului, n-a făcut nimic pentru a-si salva ginerele. De unde antipatia Ioanei din copilărie fată de Sadoveanu îsi găseste o nouă confirmare.
Si cu arestarea Ioanei părăsim "Vechea lume" si intrăm într-o "Altă lume". Când îsi dă seama ce i se întâmplă, Ioana exclamă: "Dumnezeule, intru si eu în nebunia asta!" În închisorile de la Jilava si Văcăresti nu mai era mica printesă, licentiata "magna cum laude" în istorie, era "năpîrca", ca apoi să devină "Bortosica". Ioana Berindei descrie promiscuitatea din celula nr.1 de la Jilava, în care se aflau înghesuite 47 femei, majoritatea "frontieriste" (adică încercaseră să fugă din tară),
umilintele îndurate, foamea, frigul, vărsarea tinetei plină de scîrnă, bătaia cînd detinutele intrau la dus, lovite de militience cu bătul cu care duceau hîrdăul, pedeapsa la "neagra", cînd li se punea un sac pe cap si erau băgate într-o carceră, cît o privată de tară... Arestată vara, Ioana rămăsese în sandale si pe timp de iarnă, fiindcă bocancii trimisi de acasă nu-i fuseseră dati. De unde titlul cărtii.
Si în acest infern ce făcea Ioana pentru a nu-si pierde mintile?
"....mă legam la ochi si-mi clădem case. Adică, în mintea mea, clădeam case. Odată ridicate si mobilate, îmi invitam prietenii. Asa evadam din infernul . Si asa trecea vremea....Făcusem o casă rotundă, cu prispă de jur-împrejur, cu semineu în mijlocul ei. O parte era salonul, o parte sufragerie, într-un colt era, asa,
un fel de bar – bibliotecă, nu spun, pe toti peretii! Asta se petrecea într-o pădure sau cîmpie....Ce să vă spun ? Visam...." (pag.161-162). Visează ceasuri întregi la imaginile din "Maisons et Jardins", revistele pariziene ale copilăriei.
Episod traumatizant a fost nasterea celui de al doilea copil, Ruxandra, în închisoare, la Văcăresti, într-o cameră situată lîngă salonul unde se aflau închisi cîtiva oameni politici, intelectuali, la curent cu ceea ce se întîmplă. Ei asteaptă solemni, în picioare, desfăsurarea evenimentului. De rusine, a născut fără să scoată un tipăt, sub supravegherea militianului si a unei moase, detinută de drept comun. Nasterea Ruxandrei este primită ca un succes colectiv în această lume a disperării.... In spitalul de la Văcăresti l-a întâlnit pe doctorul Schaferman, director pe vremea aceea a spitalului, care a dat dovadă de o atitudine omenoasă. Fetita s-a numit Ruxandra si a stat împreună cu mama în detentie până a împlinit 11 luni, cînd a fost încredintată tatălui. O ajutau si celelalte detinute, cu un emotionant sentiment de solidaritate. Mama Ioanei era si ea întemnitată la o distantă de câteva celule, pe acelas coridor. Deci erau detinute concomitent la Jilava trei generatii din familia Hudită-Berindei!
Ioana Berindei a trecut prin închisorile Jilava, Văcăresti, Mislea, a făcut corvezi, a muncit ca vopsitoare, suportând cu stoicism frigul în rochita ei de vară. Cînd era la arestul de anchetă, a avut grijă ca, seară de seară, să îsi lege părul cu niste sforicele, pentru ca, în eventualitatea unei eliberări imediate, să arate "omeneste". Era si aceasta o formă de rezistentă, ca un fel de barieră împotriva realitătii.
După eliberare, a avut domiciliu obligatoriu si trimisă la "munca de jos": muncitoare la cooperativa "Arta Lemnului". A lucrat patru ani si jumătate acolo, pînă cînd s-a intoxicat cu tiner, cu acetonă, cu lacuri...A lucrat la aceeasi cooperativă în care lucram si eu, în perioada cînd tatăl meu, avocatul Valentin Saxone era detinut la Jilava, si-mi amintesc că nu puteam rezista prea mult la "sectia de lăcuit" din cauza mirosurilor penetrante si toxice. In acelasi timp, sotul ei, eminentul istoric Dan Berindei, lucra într-o fabrică făcînd blacheuri. Mai târziu, Dan revine în cercetare si face cariera de istoric bine cunoscută. Iar Ioana a lucrat 16 ani ca secretară la Institutul de Arhitectură.

"Mica frantuzoaică", licentiata în istorie, fiica de profesor universitar si ministru, sotie îndrăgostita si astăzi de minunatul ei sot, Dan Berindei, mama ireprosabilă a lui Mihnea si Ruxandra, a trecut prin această istorie cruntă fără să se plîngă. "Trebuie să spui adevărul- spune Ioana - să încerci să povestesti ce s-a întâmplat, indiferent în care parte ai fost; cu binele si cu răul care au fost, si să nu fii cu ura în suflet, să n-o povestesti de asa manieră încît să sădesti tot ură mai departe...
Si, Ioana Berindei conchide, recomandînd istoricilor: "Fac o pledoarie pentru umanitate, corectitudine. Si pentru a face istoria dreaptă, fără părtinire. Fără ură."
Ioana Berindei a dovedit, asa cum remarca istoricul literar Eugen Simion în cronica sa din ziarul "Ziua", că "există nu numai o aristocratie a sîngelui, dar si o aristocratie a spiritului si o aristocratie a sufletului. Singurele care contează, în fond".
¤
Dragă Ioana, ti-am dedicat aceste rînduri, acum, cînd trecem aici la Haifa, prin zile grele de război, cu gîndul la tine, cu dragoste si admiratie. Eu pot spune că sunt fericită că te-am cunoscut, că am asa o prietenă ca tine. Cu toată vîrsta ta si încercările prin care ai trecut, ai rămas cu un suflet de copil, pur. Emani atîta căldură sufletească, dai atîta sperantă si încredere celor din jurul tău, încît te întrebi: "De unde ?".
Iar tie, dragă Lavinia, vreau să-ti spun că acum cîtiva ani, am scris după o vizită la Muzeul Tăranului Român:
"Si la sfărsit coboram. Din capul scărilor care duc la subsol am simtit că ceva mă furnică: ciuma.
Lenin, Stalin, Gheorghe Gheorghiu Dej…
Nu am mai vrut să cobor, nu am mai vrut să-mi aduc aminte.
Eram mult prea fericită că am reusit să văd lucruri atît de minunate ca să-mi stric dispozitia."
Esti atît de tînără si de cîti ani cobori scările să studiezi "ciuma rosie" care acolo unde a bîntuit, a lăsat în urmă atîtea victime...
Cartea "Am făcut Jilava în pantofi de vară" adaugă încă o probă la dosarul viu al comunismului ce nu mai trebuie căutat în arhive.
Să-ti dea Dumnezeu putere să continui această misiune grea la care te-ai angajat ca să transmitem generatiilor viitoare încercările prin care au trecut părintii si părintii părintilor lor.







Liana Saxone-Horodi    12/27/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian