Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pe teme de psihologie ( XV ) - INTELIGENTA


Ne ocupam de inteligenta, dupa ce ne-am oprit asupra aptitudinilor, pentru ca, inainte de orice, tratand lucrurile de la simplu la complex, “inteligenta este aptitudinea cea mai generala, pe care o intalnim aproape la orisice activitate intelectuala ; un fel de factor general, comun oricarui proces intelectual” (N.Margineanu).
Oricum, complexitatea acestei laturi a personalitatii care depaseste gandirea prin faptul ca “prinde” o larga paleta de raporturi cu inteles, de “relatii intre relatii”, i-a preocupat pe filozofi si oamenii de stiinta din cele mai vechi timpuri. Astfel, Socrate si Platon considerau ca omul poate intelege lumea si se poate intelege si conduce pe sine insusi datorita inteligentei, iar termenul “inteligenta” ca atare se pare ca a ramas de la Cicero (in latina, “intelligere” inseamna a relationa, a organiza – si “interlegere”, din care deriva “intelligentia”, reuneste sensurile a discrimina si a lega, a lua impreuna). Leonardo Da Vinci, apoi Kant vad inteligenta legata de sensibilitate, dar Hegel considera ca “adevarul si rationalitatea inimii si vointei se pot gasi numai in universalitatea inteligentei si nu in singularitatea sentimentului” ; inteligenta este, potrivit teoriei hegeliene, “gardianul intregii vieti psihice”. Pascal sustine ca afectivitatea puternica inhiba inteligenta. Shopenhauer vede si el inteligenta legata, ba chiar subordonata vointei, proces, dupa parerea sa, primar si fundamental. Iata, deci, pareri contradictorii. Apropiindu-ne de acceptiunea moderna a inteligentei, Descartes priveste inteligenta ca “mijlocul de a achizitiona o stiinta perfecta, privitoare la o infinitate de lucruri”. Transpar, din aceasta definitie, ipostazele actuale ale notiunii de inteligenta – anume sistem complex de operatii si aptitudine generala.
De la constituirea psihologiei ca stiinta separata, reprezentantii de marca ai domeniului au cautat cea mai adecvata si completa definitie a inteligentei. Mai intai, A.Binet, Stern si Claparede formuleaza ceea ce se numeste in istoria psihologiei “definitia biologica a inteligentei”, vazuta ca “functiunea generala de adaptare la mediu, anume la conditiile noi ale mediului”, sublinierea ideii de adaptare la conditiile noi ale mediului constituind meritul deosebit al acestei definitii care surprinde, astfel, esenta inteligentei. Psihologul englez Ch.Spearman, bazandu-se pe tehnica matematica a analizei factoriale, lamureste natura proceselor psihice din care se compune inteligenta si completeaza in acest fel “definitia biologica”. Inteligenta, potrivit teoriei lui Spearman, “e operatia generala de prindere de relatii si corelatii dintre lucruri si dintre lucruri si relatii, cu alte cuvinte – operatia generala de prindere de raporturi cu inteles” (dupa N.Margineanu). Teoria lui Spearman este completata, la randul ei, prin precizarea ca raporturile cu inteles nu sunt separate, nu sunt juxtapuse, ci legate, corelate, constituind o structura unitara, o “configuratie”. Completarea apartine, evident, scolii configurationiste din psihologie si, in special, lui Koehler. Ceea ce leaga, ce asigura unitatea raporturilor este tocmai “intelesul”, notiune care are doua laturi – una obiectiva (lucrurile sunt in afara noastra, exista ca atare) si alta subiectiva (le folosim noi, potrivit cu interesele noastre). Din cele aratate pana aici in legatura cu teoriile definitorii, se poate concluziona ca inteligenta este functia principala de adaptare la imprejurarile noi, bazata pe intelegere, adica pe prinderea de raporturi, in structuri unitare, cu inteles.
Vazuta ca sistem complex de operatii, inteligenta presupune asimilarea si prelucrarea informatiilor, adaptarea adecvata in diferite imprejurari si la situatii noi, deductia, generalizarea, corelarea si integrarea datelor si partilor initial disparate, anticiparea consecintelor, compararea variantelor de actiune si retinerea cailor optime, rezolvarea de probleme cu grade sporite de dificultate. In acelasi timp, calitati precum mobilitatea, supletea, flexibilitatea, rapiditatea actiunii intaresc afirmarea inteligentei ca aptitudine generala. Psihologul american Thorndike, ocupandu-se de datele esentiale ale inteligentei, socoteste ca aceasta are trei dimensiuni fundamentale : adancimea, aria (extensiunea) si rapiditatea Este esential sa consideram ca inteligenta apare ca o calitate a intregii activitati psihice, a tuturor proceselor – cognitive, afectiv-motivationale, volitionale – si, pe masura ce procesele si fenomenele psihice se dezvolta, se manifesta si o inteligenta, asa cum am aratat – supla, fluida, flexibila si eficienta. Pe drept cuvant, Leibniz vedea inteligenta ca expresie a efortului evaluativ al constiintei. In psihologie, Jean Piaget a descris magistral aceasta caracteristica, tot Jean Piaget confirmand, in psihologia sa genetica situarea inteligentei ca aptitudine generala, cu o anumita baza nativa. Sfarsitul acestei afirmatii naste intrebarea daca – si in ce masura – inteligenta este ereditara sau nu. Raspunsul este dat tot de Jean Piaget care considera ca numai functionarea nervoasa (substratul neurofiziologic sau, potrivit unei sintagme pe care noi am mai folosit-o, baza fiziologica) este ereditara. Dovada este faptul ca, dupa unele cercetari facute asupra inteligentei, mostenirea ereditara reprezinta la copii 67%, iar la adulti, in urma experientei de viata, ramane 21%. De asemenea, se considera ca inteligenta este abia in adolescenta avansata o constructie incheiata in linii mari. Iata, deci, ca inteligenta este o constructie fenotipica (apartinand individului uman in dezvoltarea sa in timpul vietii), datorita schimburilor dintre organism si mediu, pe un fond innascut. Legat de diferentele dintre oameni privind inteligenta, Thorndike a afirmat ca exista trei tipuri de inteligenta – verbala, tehnica si sociala. Inteligenta verbala se refera la simboluri abstracte din logica, matematici etc. Inteligenta tehnica favorizeaza aplicarea cu succes a diferitelor tehnologii din domeniile mecanicii, constructiilor, electronicii etc., iar cea sociala are in vedere reltiile dintre oameni la diferite niveluri, tactul si abilitatea in aceasta privinta. .
Inteligenta apare, totodata, ca un sistem de insusiri stabile, proprii subiectului individual, care se manifesta in calitatea activitatii intelectuale centrata pe gandire. Psihologul american L.Thurstone stabileste in aceasta perspectiva, opt factori comuni ai inteligentei generale : rationament deductiv, rationament inductiv, memorie bruta, capacitate de calcul (aptitudine numerica), rapiditate perceptuala, operare spatiala, intelegere verbala (a cuvintelor) si fluenta verbala. Ne amintim, de la prezentarea procesului gandirii, ca s-au stabilit diferentieri intre analitic si sintetic, pragmatic si teoretic, productiv si reproductiv, convergent si divergent etc. Tot atunci s-a descris lateralizarea cerebrala – faptul ca emisfera stanga este specializata in ordinea verbala si semantica, iar cea dreapta coordoneazsa manipularea relatiilor spatiale si configurarea imaginilor. Pe aceeasi baza fiziologica, se pot gasi, prin cercetari, variante de inteligenta cu dominanta logico-semantica sau spatio-imagistica.
Inteligenta este pusa in evidenta prin experienta scolara si profesionala. Ea se poate evalua dupa randamentul invatarii, dupa usurinta si profunzimea intelegerii, dupa abilitatea subiectilor in rezolvarea problemelor noi si dificile. Oricum, inteligenta se poate masura – si acest lucru se realizeaza incepand cu a doua jumatate a secolului al XIX-lea, prin metoda testelor. Sunt cunoscute testele de cunostinte, testele de personalitate, de aptitudini, testele de inteligenta constituindu-se ca o categorie aparte si continand itemi (intrebari) cu privire la modul in care subiectii reactioneaza in diferite situatii, in care pot lua decizii, in care pot raspunde la probleme de tipul celor logice, matematice, verbale etc. Alfred Binet, psihologul francez la care ne-am referit in legatura cu o prima definire moderna a inteligentei, impreuna cu psihiatrul Theodore Simon, au propus prima scara metrica a inteligentei, aparuta ca un instrument de predictie a reusitei scolare. Comportamentul inteligent este dat de un indice C.I. (in limba engleza Q.I.) – coeficientul de inteligenta, obtinut din ansamblul de raspunsuri la testul-chestionar. Formula consacrata astazi pentru coeficientul de inteligenta (C.I. = V. M. / V. C. x 100) da numarul rezultat din raportul dintre varsta mentala a subiectului (itemii din text la care s-a raspuns corect) si varsta cronologica. Coeficientul mediu este 100 (dat de rezolvarea tuturor probelor specifice varstei) ; C.I. = 80 inseamna intelect la limita ; C.I. = 120 (raspunsuri si la probleme ce depasesc specificul varstei cronologice) corespunde unui intelect superior, iar C.I. = 130 si peste corespunde unui intelect de exceptie.
Dupa Ch. Spearman, fiecare test de inteligenta reprezinta combinatia a doua feluri de factori – factorul G (general) ce se refera la calitatile de ansamblu, omogene ale subiectilor – si factorii s (speciali) legati de varietatea domeniilor si activitatilor abordate. De fapt, cunostintele actuale merg pe linia unei teorii multifunctionale a inteligentei generale (Guillford s.a.) Alte contributii importante in domeniul testelor de inteligenta raman de la R.B.Cattell, H.Eysenk, Wechsler, E.Hendrickson, J.Carlson, C.Jensen, P.Vernon etc., precum si prin matricile progresive (Raven).
Ce am mai putea spune despre inteligenta ? Daca am tratat, in principal, inteligenta vizand intelectul, revine in actualitate o problema abordata, magistral si captivant, intr-o carte despre care se afirma ca a marcat “o revolutie uluitoare” in psihologie. Este vorba despre “Inteligenta emotionala” de Daniel Goleman, ziarist si psiholog din Statele Unite ale Americii. Autorul pledeaza pentru o inteligenta legata de emotii, de sentimente care inseamna constientizare de sine, autodisciplina, posibilitate de control al impulsurilor si trairilor afective, compensand chiar un intelect la limita ori usor scazut.
Am mai putea starui asupra inteligentei artificiale, o problema de actualitate, dar rezervam altui articol acest demers.
Dorim acum cititorilor nostri, in intampinarea Sarbatorilor, un Craciun fericit si un An Nou cu sanatate, optimism si spor.





Prof. Silvestru MORARU    12/20/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian