Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Trei decenii de la producerea „miracolului românesc” la Montreal - Zece, unei românce de 14 ani – Nadia Comăneci.


Astăzi, 17 iulie, se împlinesc 30 de ani de la Jocurile Olimpice de Vară din Montreal, zi care în lumea sportului mai este denumită si „miracolul românesc”, pentru că în această zi o româncă a revoluționat gimnastica.
Pentru prima dată juriul a acordat „nota perfecțiunii”, zece, unei românce de 14 ani – Nadia Comăneci. În continuare vă prezentăm câteva repere biografice despre Nadia Comăneci, una dintre cele mai mari sportive ale lumii, despre care se poate spune că la 17 iulie 1976 s-a născut a doua oară.
Nadia Elena Comăneci (născută la 12 noiembrie 1961 la Onesti) este fiica a lui Gheorghe si a Stefaniei-Alexandrina Comăneci; a fost botezată Nadejda (Speranța) după eroina unui film rusesc.
La vârsta de 13 ani, primul succes major al lui Comăneci a fost câstigarea a trei medalii de aur si una de argint la Campionatele Europene din 1975, de la Skien, Norvegia. În acelasi an, agenția de stiri Associated Press a numit-o "Atleta Anului în România".
La 14 ani, Nadia Comăneci a devenit o stea a Jocurilor Olimpice de Vară din 1976 de la Montreal, Québec. Nu numai că a devenit prima gimnastă care a obținut scorul perfect de zece la olimpiadă (de sase ori), dar a si câstigat trei medalii de aur (individual compus, la bârnă si la paralele), o medalie de argint (echipa compus) si bronz (sol). Acasă, succesul său a făcut să fie numită "Erou al Muncii Socialiste", cea mai tânără româncă care a primit această distincție.
La 14 ani, la Montreal, Nadia a uimit lumea si a reusit ceea ce nimeni nu făcuse până atunci: a fost perfectă si a obligat juriul să acorde nota perfecțiunii, 10.
A fost prima notă maximă din istoria acestui sport, iată de ce această zi este o zi memorabilă în istoria sportului mondial.
Au urmat alte medalii obținute la marile competiții de gimnastică. A fost campioană absoluta a Europei la Praga 1977, campioană mondială la bârnă la Strasbourg, în 1978, din nou campioană europeană absolută în 1979, la Copenhaga. Tot în 1979, devine campioană mondială la Dallas-Forth Worth (S.U.A.), în concursul pe echipe, pentru ca la Jocurile Olimpice de la Moscova 1980, sa obțină două medalii de aur, la bârnă și sol, și două de argint, la individual compus și cu echipă.
Și-a încheiat cariera în 1984, ocazie cu care i-a fost decernat Ordinul Olimpic "Colanul de argint" pentru evoluțiile sale strălucitoare care au uimit și încântat milioane de iubitori ai sportului, transformându-o într-un simbol al gimnasticii mondiale. În noiembrie 1989, fuge din țară și se stabilește în Statele Unite ale Americii, după o perioadă de un an petrecută în Canada. În aprilie 1996 se căsătorește cu fostul campion olimpic american la gimnastica, Bart Conner.
În 1996, cu prilejul aniversării a 90 de ani de existență a Federației Române de Gimnastică, este numită presedinte de onoare.
În 1998, în cadrul unei ceremonii desfăsurate la Washington, a fost recompensată cu premiul "Flo Hyman" pentru merite deosebite în sport. La Viena, în 1999, a fost declarată sportiva secolului XX, în anul 2000 i s-a conferit Ordinul Național "Steaua României", iar în martie 2002 a fost aleasă președinte de onoare al Comitetului Olimpic Român.
Nadia Comăneci este si una dintre vedetele sportului mondial care conduc Academia "Laureus World Sport", unde sunt adunate fonduri impresionante pentru ajutorarea copiilor din zonele defavorizate ale Terrei. Este membra a "FIG Foundation", o prestigioasă fundație ce are ca scop sprijinirea fostelor gimnaste care rămân cu sechele după terminarea carierei. De asemenea, Nadia a participat la acțiuni cu scop umanitar. Astfel, ea a promovat, între altele, campania internațională de luptă împotriva cancerului la sân si a sprijinit apoi o competiție de mare anvergură, "Special Olympics", răspândită în lumea largă si rezervată persoanelor cu handicap
Astăzi, la vârsta de aproape 45 de ani, Nadia este mamă pentru prima dată, acum o lună a născut un băietel, Dylan Paul si locuieste în SUA, împreună cu sotul său, Bart Conner.






Liliana Popusoi    7/17/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian