Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Vecinii in Canada

Cucerirea lumii noi, “a terra incognita”, a înflacarat multe spirite aventuriere de la Columb încoace, animând pâna în ziua de astazi firile ratacitoare, fiecare nadajduind - si atunci si acum - sa-si gaseasca fericirea, bunastarea, linistea sau libertatea.
Numai ca reprezentarea mentala a ceea ce urmau sa întâlneasca în temerarele calatorii era si este de cele mai multe ori departe de mult mai prozaica realitate.
Dar ce-au gasit în vechime europenii care strabateau Oceanul Atlantic începând, sa zicem, de pe la meridianul 60 în spre vest si paralela 45 în spre nord? “El cabo de nada sauaca nada” pare sa fi spus Juan de Agramonte (apud Dickason, 1920/1997, 279) în 1511 – cand a fost trimis de spanioli sa investigheze potentialitatile noului teritoriu descoperit cu 14 ani în urma de Giovanni Caboto sub auspiciile regelui Henric al VII-lea al Angliei.
Din aceste expresii spaniole denumind pustietatea pamântului, sustin unii ca ar veni numele Canadei. Olive Patricia Dickason, o atenta cercetatoare a colonialismului francez în Americi, mentioneaza si alte posibile surse. Spre exemplu, Thevet sustine ca numele ar deriva din “seguada canada” însemnând "pamântul de vânatoare al barbatilor", iar amerindienii de pe coasta de nord spun ca ar proveni dintr-un cuvânt al tribului Cree, cuvânt însemnând "pamânt curat".
Cea mai acceptata origine a numelui este, însa, cea a lui Cartier, care, atunci când i-ar fi întrebat pe nativii Iroquoani cum spun ei însisi pamântului lor, ar fi primit raspunsul: “Ka-na-ta”. (ceea ce însemna, probabil, dupa aceeasi autoare, "pământ", "teritoriu", "tinut"). Iar în jurnalul sau din 1634-35, Arent Van Curler noteaza sintagma “mohawk canadaghi” (însemnând "castel"), drept numele pe care-l foloseau primii englezi pentru a denumi un oras sau un sat amerindian. “Pamânt, pustiu, vânatori, castele (?), orase, sate (amerindiene), iata o prima imagine etnografica schitata de o succinta incursiune toponimica în interiorul unui spatiu care se lasa greu descifrat la o atât de superficiala privire.
Trecând, însa peste primele "uimiri", europenii au început sa "modeleze" pamânturile si civilizatia "salbatica" pe care le-au întâlnit dupa propriile reguli, înregistrând primele semne ale "istoriei" acestui tinut.
În timp, aristocrati, sclavi sau oameni liberi (veniti sau adusi dinspre cele doua oceane) au populat mici spatii din vastul teritoriu, mozaicându-l într-o aparenta toleranta ca într-o Arca a lui Noe cu (probabil) toate semintiile lumii.
Ce gasesc astazi emigrantii porniti spre tara declarata de ONU, 7 ani la rând, drept cea mai buna tara de locuit?
Ca si pionierii mentionati mai sus, cu siguranta altceva decât si-au imaginat în tarile de origine înaintea plecarii. Dar ramâne în continuare posibilitatea pentru fiecare de a-si "modela" viata sa de aceasta data, dupa propria constiinta, credinta si traditie.
Pâna sa "devina" canadian, fiecare locuitor care a urmat “primelor natiuni” (cum sunt mai nou numiti bastinasii) a fost englez, scotian, francez, italian, grec, chinez, arab, indian si lista ar putea continua pâna la epuizarea popoarelor lumii.
Unii au ramas astfel chiar peste generatii, altii se recunosc mai mult în simbolurile "proaspete" ale tinerei natiuni a artarilor rosii.
Si totusi, aceasta tara îmi pare astazi ca-si defineste identitatea colectiva prin sinteza micilor identitati etnice ale neamurilor lumii si ca fara aceasta diversitate asumata, care o îmbogateste si îi da vitalitate, ar fi fost mult mai mult doar un capriciu al vecinei America, mai plina de personalitate si de seductie.
În special masiva imigratie din ultimele decenii, fara precedent în istoria lumii, a "pigmentat" Canada - si în primul rând orasul Toronto (si împrejurimile lui) – cu milioane de oameni de prin toata lumea care au adus cu ei o multitudine de culturi si religii si, în cele mai multe cazuri, dorinta de a pastra fiecare ceea ce-i este esential pentru propria identitate.
Cum este, însa, posibil acest lucru?
Cum poti trai dupa propriile valori într-o alta lume, cu alte reguli, cu alte aspiratii?
Avem de-a face, se pare, cu un joc în doi, între Cel-care-vine si Cel-care-primeste, între imigrant si nativ (în cazul de fata un imigrant mai vechi), între atitudinile si prioritatile fiecaruia. Determinarea celui dintâi este integrarea, reactia celui din urma este întelegerea, acceptarea, toleranta sau, dimpotriva, respingerea, marginalizarea, asimilarea. Motivul "disputei" este diferenta si atitudinea colectiva fata de ea va crea o zona tensionata sau una de toleranta sau chiar de armonie. Ma îndoiesc, însa, ca simpla garantare constitutionala a dreptului de manifestare libera a credintei si traditiei fiecarui individ si a fiecarei comunitati, sau diversele comisii de protectie a minoritatilor sunt suficiente pentru a determina relativ marea, fara precedent dupa unii, toleranta rasiala si etnica a orasului Toronto (nu toate zonele Canadei având aceeasi îngaduinta).
Îmi vine greu sa cred ca restrictii exterioare de acest gen îi pot determina pe oameni sa participe cu acelasi entuziasm la, spre exemplu, sarbatoarea Anului Nou chinezesc, la sarbatorile evreiesti din Harbour Front, la Carribana latina sau la sarbatoarea ucrainiana de pe Bloor West Street ca la sarbatorile tipic canadiene. R.B. McGown (1999) vorbeste despre o "cultura politica" aparte a tarilor cu primire continua de imigranti, cultura care se formeaza printr-un neîntrerupt exercitiu la care participa în proportii variate toti locuitorii tarii, iar "cultura dominanta a tarii primitoare de imigranti va absorbi si va reflecta cultura imigrantilor sai." (p.7)
Am adauga la acestea si îmbogatirea culturii receptoare (firava, în cazul de fata, datorita scurtei sale istorii) atunci când integreaza si pune în valoare diversele "daruri" ale celor ce vin.
Alaturi de aceasta educatie si auto-educatie spre toleranta si întelegere, cred ca un factor determinant îl constituie aceasta mare diversitate în sine care nu permite nasterea rivalitatilor duale (de tipul francez-englez în Quebec, spre exemplu), chiar daca exista o ierarhizare sau, mai precis, o preferinta tacita pentru minoritatile"ne-vizibile" (europene) în fata celor "vizibile" (asiatice, africane sau insulare din Pacific).
De cealalta parte imigrantii vin cu specificul, limba, cultura, dar mai ales cu sperantele, asteptarile si – nu în ultimul rand - cu prejudecatile lor.
Desigur, nici ei nu sunt perfecti, asa cum nici tara pe care o întâlnesc nu este fara cusur. Cred ca cea mai comuna prejudecata a imigrantilor si în special a esticilor (indiferent de continent) despre lumea nord-americana este ideea totalei dominatii a preocuparilor materiale si, în consecinta, a lipsei reperelor morale si spirituale într-o lume a banului si a succesului public.
Si asta în ciuda faptului ca marea majoritate vin din motive economice sau profesionale, deci tocmai pentru stabilitate materiala sau cariera si nu pentru împlinire spirituala.
Dar ca orice alta prejudecata si aceasta este greu de înlaturat în ciuda evidentelor, cu atât mai mult cu cât ea include implacabila judecata morala care îsi trage esenta din specificul local originar si amplifica diferentele dintre grupuri pâna la "monumentalul contrast dintre bine si rau." (D.K. Shipler, 1998, 317)
Personal, îngrijorat tocmai din cauza unor astfel de zvonuri nelinistitoare pentru pastrarea propriei credinte, am început sa caut semne (nu si minuni).}i nu mica mi-a fost mirarea când, pe aproape orice strada, uneori chiar straduta, din Toronto, am dat peste o biserica, având mai mult sau mai putin forma si ornamentatia asteptata, apartinând unei varietati extrem de mari de religii si culte (unele cu totul necunoscute mie).
Astfel, cred ca am întâlnit locasuri ale tuturor ramurilor crestine despre care auzisem macar: catolici, anglicani, ortodocsi, copti, baptisti, metodisti, luterani, presbiterieni, reformati, uniti, adventisti de ziua a saptea. Acestora li se adauga menonitii, evreii, shiitii, musulmanii, hindusii, budistii, baha'ii, animistii, dar si cei apartinând unor grupari spirituale cu totul neîntâlnite de cei care nu se ocupa îndeaproape de astfel de miscari. Spre exemplu: Universal Fellowship of Metropolitan Community Churches - o biserica crestina a homosexualilor; Church of the Great God - o biserica crestina care urmareste perfectionarea în apropierea fata de Dumnezeu a celor deja crestini, o biserica a elitelor; the Wiccan church - o biserica necrestina, un templu de fapt, ai carei membri încearca sa reînvie credinte religioase stravechi, care venereaza viata în toate formele ei si urmareste împlinirea Unu-lui universului.
De asemenea, o mare atractie o reprezinta spiritualitatea New Age sau extrem de controversata si contestata Biserica scientologica - si cu siguranta nu am epuizat toate miscarile si orientarile denumite spirituale. Este foarte posibil ca infinita toleranta sa duca la înflorirea fara discernamânt a varii miscari socante pentru bunul simt clasic, numai ca e greu de pus limite libertatii atâta vreme cât nu exista consecinte delincvente sau criminale.
Iar când sunt admise 10 adevaruri de credinta, cum s-ar putea împiedica si aparitia celui de-al 11-lea?
De altfel, fragmentarea vietii religioase nu este o inventie a noului continent, chiar daca acesta, mai putin conservator, a favorizat dezvoltarea libera a oricarei "erezii".
Ceea ce este, însa, cu totul specific unor mari tari primitoare de imigranti sunt bisericile comunitare, etnice - si cu adevarat se pot întâlni de la greci ortodocsi la vietnamezi catolici sau anglicani aborigeni, de la baptisti filipinezi la ucraineni catolici sau rusi ortodocsi si asa mai departe. Pare locul unde istoria religiilor lumii s-ar putea preda pe viu.
O smintitoare adunatura! ar putea exclama unii.
O admirabila armonie pasnica! ar putea spune altii.
Un imens puzzle (de rase, nationalitati, credinte, obiceiuri, limbi) ce îsi uneste piesele în virtutea unor principii ca: libertate, demnitate, toleranta, sau poate doar a sperantei, am spune noi, punând pe umerii Lumii Noi aceleasi stravechi aspiratii.


Bibliografie:
-Dickason, Olive Patricia, (1920/1997), The myth of the savage and the beginning of French colonialism in the Americas, University of Alberta Press
-McGown, B. Rima, (1999), Muslims in the diaspora: the Somali communities of London and Toronto, University of Toronto Press
-Shipler, K. David,(1998), A country of strangers. Black and whites in America, Vintage Books, New York










Cucerirea lumii noi, “a terra incognita”, a înflacarat multe spirite aventuriere de la Columb încoace, animând pâna în ziua de astazi firile ratacitoare, fiecare nadajduind - si atunci si acum - sa-si gaseasca fericirea, bunastarea, linistea sau libertatea.
Numai ca reprezentarea mentala a ceea ce urmau sa întâlneasca în temerarele calatorii era si este de cele mai multe ori departe de mult mai prozaica realitate.
Dar ce-au gasit în vechime europenii care strabateau Oceanul Atlantic începând, sa zicem, de pe la meridianul 60 în spre vest si paralela 45 în spre nord? “El cabo de nada sauaca nada” pare sa fi spus Juan de Agramonte (apud Dickason, 1920/1997, 279) în 1511 – cand a fost trimis de spanioli sa investigheze potentialitatile noului teritoriu descoperit cu 14 ani în urma de Giovanni Caboto sub auspiciile regelui Henric al VII-lea al Angliei.
Din aceste expresii spaniole denumind pustietatea pamântului, sustin unii ca ar veni numele Canadei. Olive Patricia Dickason, o atenta cercetatoare a colonialismului francez în Americi, mentioneaza si alte posibile surse. Spre exemplu, Thevet sustine ca numele ar deriva din “seguada canada” însemnând "pamântul de vânatoare al barbatilor", iar amerindienii de pe coasta de nord spun ca ar proveni dintr-un cuvânt al tribului Cree, cuvânt însemnând "pamânt curat".
Cea mai acceptata origine a numelui este, însa, cea a lui Cartier, care, atunci când i-ar fi întrebat pe nativii Iroquoani cum spun ei însisi pamântului lor, ar fi primit raspunsul: “Ka-na-ta”. (ceea ce însemna, probabil, dupa aceeasi autoare, "pământ", "teritoriu", "tinut"). Iar în jurnalul sau din 1634-35, Arent Van Curler noteaza sintagma “mohawk canadaghi” (însemnând "castel"), drept numele pe care-l foloseau primii englezi pentru a denumi un oras sau un sat amerindian. “Pamânt, pustiu, vânatori, castele (?), orase, sate (amerindiene), iata o prima imagine etnografica schitata de o succinta incursiune toponimica în interiorul unui spatiu care se lasa greu descifrat la o atât de superficiala privire.
Trecând, însa peste primele "uimiri", europenii au început sa "modeleze" pamânturile si civilizatia "salbatica" pe care le-au întâlnit dupa propriile reguli, înregistrând primele semne ale "istoriei" acestui tinut.
În timp, aristocrati, sclavi sau oameni liberi (veniti sau adusi dinspre cele doua oceane) au populat mici spatii din vastul teritoriu, mozaicându-l într-o aparenta toleranta ca într-o Arca a lui Noe cu (probabil) toate semintiile lumii.
Ce gasesc astazi emigrantii porniti spre tara declarata de ONU, 7 ani la rând, drept cea mai buna tara de locuit?
Ca si pionierii mentionati mai sus, cu siguranta altceva decât si-au imaginat în tarile de origine înaintea plecarii. Dar ramâne în continuare posibilitatea pentru fiecare de a-si "modela" viata sa de aceasta data, dupa propria constiinta, credinta si traditie.
Pâna sa "devina" canadian, fiecare locuitor care a urmat “primelor natiuni” (cum sunt mai nou numiti bastinasii) a fost englez, scotian, francez, italian, grec, chinez, arab, indian si lista ar putea continua pâna la epuizarea popoarelor lumii.
Unii au ramas astfel chiar peste generatii, altii se recunosc mai mult în simbolurile "proaspete" ale tinerei natiuni a artarilor rosii.
Si totusi, aceasta tara îmi pare astazi ca-si defineste identitatea colectiva prin sinteza micilor identitati etnice ale neamurilor lumii si ca fara aceasta diversitate asumata, care o îmbogateste si îi da vitalitate, ar fi fost mult mai mult doar un capriciu al vecinei America, mai plina de personalitate si de seductie.
În special masiva imigratie din ultimele decenii, fara precedent în istoria lumii, a "pigmentat" Canada - si în primul rând orasul Toronto (si împrejurimile lui) – cu milioane de oameni de prin toata lumea care au adus cu ei o multitudine de culturi si religii si, în cele mai multe cazuri, dorinta de a pastra fiecare ceea ce-i este esential pentru propria identitate.
Cum este, însa, posibil acest lucru?
Cum poti trai dupa propriile valori într-o alta lume, cu alte reguli, cu alte aspiratii?
Avem de-a face, se pare, cu un joc în doi, între Cel-care-vine si Cel-care-primeste, între imigrant si nativ (în cazul de fata un imigrant mai vechi), între atitudinile si prioritatile fiecaruia. Determinarea celui dintâi este integrarea, reactia celui din urma este întelegerea, acceptarea, toleranta sau, dimpotriva, respingerea, marginalizarea, asimilarea. Motivul "disputei" este diferenta si atitudinea colectiva fata de ea va crea o zona tensionata sau una de toleranta sau chiar de armonie. Ma îndoiesc, însa, ca simpla garantare constitutionala a dreptului de manifestare libera a credintei si traditiei fiecarui individ si a fiecarei comunitati, sau diversele comisii de protectie a minoritatilor sunt suficiente pentru a determina relativ marea, fara precedent dupa unii, toleranta rasiala si etnica a orasului Toronto (nu toate zonele Canadei având aceeasi îngaduinta).
Îmi vine greu sa cred ca restrictii exterioare de acest gen îi pot determina pe oameni sa participe cu acelasi entuziasm la, spre exemplu, sarbatoarea Anului Nou chinezesc, la sarbatorile evreiesti din Harbour Front, la Carribana latina sau la sarbatoarea ucrainiana de pe Bloor West Street ca la sarbatorile tipic canadiene. R.B. McGown (1999) vorbeste despre o "cultura politica" aparte a tarilor cu primire continua de imigranti, cultura care se formeaza printr-un neîntrerupt exercitiu la care participa în proportii variate toti locuitorii tarii, iar "cultura dominanta a tarii primitoare de imigranti va absorbi si va reflecta cultura imigrantilor sai." (p.7)
Am adauga la acestea si îmbogatirea culturii receptoare (firava, în cazul de fata, datorita scurtei sale istorii) atunci când integreaza si pune în valoare diversele "daruri" ale celor ce vin.
Alaturi de aceasta educatie si auto-educatie spre toleranta si întelegere, cred ca un factor determinant îl constituie aceasta mare diversitate în sine care nu permite nasterea rivalitatilor duale (de tipul francez-englez în Quebec, spre exemplu), chiar daca exista o ierarhizare sau, mai precis, o preferinta tacita pentru minoritatile"ne-vizibile" (europene) în fata celor "vizibile" (asiatice, africane sau insulare din Pacific).
De cealalta parte imigrantii vin cu specificul, limba, cultura, dar mai ales cu sperantele, asteptarile si – nu în ultimul rand - cu prejudecatile lor.
Desigur, nici ei nu sunt perfecti, asa cum nici tara pe care o întâlnesc nu este fara cusur. Cred ca cea mai comuna prejudecata a imigrantilor si în special a esticilor (indiferent de continent) despre lumea nord-americana este ideea totalei dominatii a preocuparilor materiale si, în consecinta, a lipsei reperelor morale si spirituale într-o lume a banului si a succesului public.
Si asta în ciuda faptului ca marea majoritate vin din motive economice sau profesionale, deci tocmai pentru stabilitate materiala sau cariera si nu pentru împlinire spirituala.
Dar ca orice alta prejudecata si aceasta este greu de înlaturat în ciuda evidentelor, cu atât mai mult cu cât ea include implacabila judecata morala care îsi trage esenta din specificul local originar si amplifica diferentele dintre grupuri pâna la "monumentalul contrast dintre bine si rau." (D.K. Shipler, 1998, 317)
Personal, îngrijorat tocmai din cauza unor astfel de zvonuri nelinistitoare pentru pastrarea propriei credinte, am început sa caut semne (nu si minuni).}i nu mica mi-a fost mirarea când, pe aproape orice strada, uneori chiar straduta, din Toronto, am dat peste o biserica, având mai mult sau mai putin forma si ornamentatia asteptata, apartinând unei varietati extrem de mari de religii si culte (unele cu totul necunoscute mie).
Astfel, cred ca am întâlnit locasuri ale tuturor ramurilor crestine despre care auzisem macar: catolici, anglicani, ortodocsi, copti, baptisti, metodisti, luterani, presbiterieni, reformati, uniti, adventisti de ziua a saptea. Acestora li se adauga menonitii, evreii, shiitii, musulmanii, hindusii, budistii, baha'ii, animistii, dar si cei apartinând unor grupari spirituale cu totul neîntâlnite de cei care nu se ocupa îndeaproape de astfel de miscari. Spre exemplu: Universal Fellowship of Metropolitan Community Churches - o biserica crestina a homosexualilor; Church of the Great God - o biserica crestina care urmareste perfectionarea în apropierea fata de Dumnezeu a celor deja crestini, o biserica a elitelor; the Wiccan church - o biserica necrestina, un templu de fapt, ai carei membri încearca sa reînvie credinte religioase stravechi, care venereaza viata în toate formele ei si urmareste împlinirea Unu-lui universului.
De asemenea, o mare atractie o reprezinta spiritualitatea New Age sau extrem de controversata si contestata Biserica scientologica - si cu siguranta nu am epuizat toate miscarile si orientarile denumite spirituale. Este foarte posibil ca infinita toleranta sa duca la înflorirea fara discernamânt a varii miscari socante pentru bunul simt clasic, numai ca e greu de pus limite libertatii atâta vreme cât nu exista consecinte delincvente sau criminale.
Iar când sunt admise 10 adevaruri de credinta, cum s-ar putea împiedica si aparitia celui de-al 11-lea?
De altfel, fragmentarea vietii religioase nu este o inventie a noului continent, chiar daca acesta, mai putin conservator, a favorizat dezvoltarea libera a oricarei "erezii".
Ceea ce este, însa, cu totul specific unor mari tari primitoare de imigranti sunt bisericile comunitare, etnice - si cu adevarat se pot întâlni de la romani, sarbi, greci ortodocsi la vietnamezi catolici sau anglicani aborigeni, de la baptisti filipinezi la ucraineni catolici sau rusi ortodocsi si asa mai departe. Pare locul unde istoria religiilor lumii s-ar putea preda pe viu.
O smintitoare adunatura! ar putea exclama unii.
O admirabila armonie pasnica! ar putea spune altii.
Un imens puzzle (de rase, nationalitati, credinte, obiceiuri, limbi) ce îsi uneste piesele în virtutea unor principii ca: libertate, demnitate, toleranta, sau poate doar a sperantei, am spune noi, punând pe umerii Lumii Noi aceleasi stravechi aspiratii.


Bibliografie:
-Dickason, Olive Patricia, (1920/1997), The myth of the savage and the beginning of French colonialism in the Americas, University of Alberta Press
-McGown, B. Rima, (1999), Muslims in the diaspora: the Somali communities of London and Toronto, University of Toronto Press
-Shipler, K. David,(1998), A country of strangers. Black and whites in America, Vintage Books, New York














Observator    7/2/2006


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian