Lumea pe dos - Darwinism
“Lumea asta e pe dos,
Toate merg cu capu’n jos” (Ion Creanga)
Se cunoaste prea bine disputa care persista intre “darwinism” si “creationism” de cateva decenii bune. E mare pacat de atata energie pierduta si polemici aprinse, dat fiind ca disputa se bazeaza pe o chestiune prost pusa. Greseala fundamentala a Bisericii si a avocatilor sai a fost (si mai este) ca s-au straduit sa coboare punctul de vedere religios in planul stiintelor profane. Domeniul traditiei iudeo-crestine si domeniul stiintelor profane reprezinta doua plane care nu au cum sa se intalneasca si daca Biserica ar fi inteles sa ramana in aria autoritatii spirituale si sa nu se implice in cea a puterii temporale, Crestinatatea ar fi avut numai de castigat. Din nefericire, odata cu decaderea inerenta a ciclului prezentei umanitati, papalitatea de pilda s-a amestecat de multe ori in treburile lumesti, obligandu-l pe Dante, profund religios si crestin de altfel, sa arunce papi in iad.
In acelasi mod eronat, Biserica s-a straduit sa-si justifice textele sacre, apeland la teoriile stiintei profane, dupa ce a incercat sa se opuna acestor teorii in perioada Renasterii. Nu putem spune mai raspicat ca Sfanta Scriptura fiind o scriere de origine supraumana nu are nevoie de dovezi materiale sau “stiintifice”, ca simbolismul profund spiritual al textelor sacre crestine nu se masoara cu ipoteze inventate de oameni. Numai profanarea mentalitatii umane a condus la aceasta idee bizara ca “dumnezeirea” se poate studia cu mijloace omenesti, ca “mai multul” se poate cuprinde in “mai putin”. Deci, consideram ca toate compromisurile pe care le-a tot facut Biserica in incercarea de a impaca scrierile revelate crestine cu stiinta profana schimbatoare nu pot decat sa degradeze si sa submineze religia insasi.
Iata de ce nu poate sa existe vreo disputa intre “darwinism” si “creationism”. Chiar daca nu aprobam aceasta eticheta de “creationism”, fiindca facerea omului nu trebuie privita ca un act antropomorfic decat in mod cu totul simbolic, iar ideea de creatie ar fi mai bine inteleasa ca “productie” sau “manifestare”, exista suficiente elemente in textele sacre pentru a se intelege ca este vorba de o aplicatie metafizica, unde metafizica este “ceea ce este dincolo de fizica” (fizica fiind aici inteleasa cum o percepeau vechii greci, adica toate stiintele naturii).
“Darwinismul” pe de alta parte, nu este decat o ipoteza, nici macar foarte originala. Problema de capatai a stiintelor profane, ca si a lumii moderne, este lipsa de stabilitate si versatilitatea. Ca sa dam numai un exemplu bine cunoscut, cine urmareste istoria aspirinei, va observa ca s-au perindat in decursul anilor zeci si zeci de opinii, pro- si contra, privind efectele aspirinei. Tot asa s-au perindat ipotezele privind facerea lumii, ca in final sa se ajunga la o varianta ce nu este decat copia moderna si trunchiata a doctrinei traditionale hinduse (apartinand cosmogoniei sacre si imemoriale) privind sunetul primordial Parashabda: Big Bangul. Sunt multe ipoteze stiintifice care, ajunse in scolile publice ca “stiinta pentru toti”, devin in mod eronat certitudini, fiindca in ciuda schimbarilor turbulente si agresive ce au loc in lumea moderna, omul inca mai spera in stabilitate si are nevoie, conform naturii sale, de stabilitate. Iata cum s-au putut creea impresii “stiintifice” (desigur false) despre electroni si atomi de forme sferice, sau despre existenta unui vid absolut, ori despre inertie absoluta, sau despre numerele negative, ori despre timpul liniar, sau despre infinit etc.
“Darwinismul” nu ar fi rezistat timpului si, precum alte ipoteze, ar fi murit, daca nu ar fi servit foarte bine unor scopuri mai putin evidente si apartinand unor actiuni de anvergura mult mai intinsa decat s-ar crede la prima vedere. %ncapatanarea cu care s-a mentinut falsa teorie a “evolutiei omului din maimuta”, ca sa folosim o expresie simplista si populara, ar trebui sa ne dea de gandit, ca si insistenta cu care s-a muncit la crearea unei imagini false despre omul “primitiv”, asa-zisul “om al cavernelor”, care cu ciomagul in mana isi chelfanea nevasta daca nu era gata ciorba de brontozaur. Toate acele imagini, dezvoltate in filme si carti, despre modul de trai al primilor oameni nu sunt decat pure inventii; tot asa, pesterile au fost, nu atat locuinte, cat sanctuare.
Pentru cel care a studiat picturile “paleolitice” descoperite in pesteri (si care s-au pastrat intacte de-a lungul vremurilor!), este clar ca omul primitiv nu era nici ignorant, nici stangaci. De fapt, ignorant este cercetatorul modern care si-a imaginat ca, de pilda, artistul medieval nu stia sa deseneze si de aceea l-a reprezentat pe Hristos atat de nenatural, cand in realitate orice pictor traditional (adica apartinand sacrului) nu urmarea copierea naturii (care oricum exista si era mai simplu de observat direct), ci transmiterea in mod simbolic a unor date spirituale. Chiar si in vremuri relativ mai recente si nu preistorice, constructiile sacre impresionante au ramas o enigma in privinta tehnicii masonice, si intr-un mod perfid s-a introdus ipoteza ajutorului “extraterestru” (o alta inventie moderna). {i chiar daca astazi pare imposibil sa se rezolve ceva fara computer sau cell-phone, este numai o iluzie ca suntem mai destepti decat acum cinci mii de ani, si vom incerca sa aducem lamuriri despre aceasta intr-un articol viitor.
Pentru moment sa subliniem ca orice opinie impotriva “darwinismului”, mai ales din cele provenind din mediul stiintific, a fost musamalizata sau ingropata in tacere, facandu-se in schimb o suspecta si sustinuta propaganda teoriei evolutiei, si vom reveni cu exemple. Cat despre criticii crestini, acestia erau pur si simplu declarati “bigoti”. A fost insa greu de ignorat un scriitor celebru, G. K. Chesterton, cel care a delectat atatia cititori romani cu faimosul sau roman “Trei intr-o barca (fara a mai socoti si cainele)”. Spunea Chesterton: “… toata lumea zice totul despre omul cavernelor … maciuca insangerata de care se vorbeste in carti nu figureaza in inventarul grotelor… nimic nu aminteste de bestialitatea creaturii fabricate de vulgarizatori. Romancieri, teoreticieni ai educatiei, si toti ceilalti psihologi ne vorbesc despre omul cavernelor, fara a ne spune vreodata despre ce exista cu adevarat in pestera. Autorul de romane de dragoste realiste care scrie «sangele la tamplele baronului, ce simtea instinctele omului cavernelor trezindu-se in el» ar fi dezamagit pe cititor daca domnul baron s-ar fi multumit apoi de a merge in salon pentru a desena vaci pe podele. Psihanalistul care explica clientului sau «refularea instinctelor de om al cavernelor din dvoastra va impinge, fara indoiala, la satisfacerea unei dorinte violente» nu vorbeste despre dorinta de a face acuarele… Or omul cavernelor picta… ceea ce inseamna ca ce ni se prezinta sub numele de om al cavernelor este o gluma proasta”. {i intr-adevar, descoperirea picturilor rupestre n-au putut niciodata sa fie explicate satisfacator in contextul teoriei evolutioniste, ca si multe alte dovezi materiale pe care savantii moderni au preferat sa le treaca sub tacere sau sa le uite pur si simplu. “Caci aceasta este lectia cea mai clara a grotei cu fresce: omul si animalul sunt diferiti prin natura… nu serveste la nimic de-a incepe prin a spune ca totul s-a facut in etape evolutive, caci intr-un caz asa simplu ca cel al frescelor nu exista nici o urma a dezvoltarii in etape. Nu exista picturi incepute de maimute si terminate de oameni…”
In “Adevarul literar si artistic” a aparut un articol semnat de Robert Lazu si intitulat “Darwin - sub acuzatie” care prezinta lucrarea unui reputat profesor de la Berkeley Univ., Phillip E. Johnson, unde se demonstreaza absurditatea teoriei “transformarii speciilor”, fiindca niciodata o aripa nu poate deveni mana, sau, in ultima instanta, o maimuta om. Mare a fost uimirea cand alti savanti intr-ale bio-stiintelor au inceput sa confirme spusele lui Johnson, aratand ca fosilele ce au parut verigi intermediare nu sunt decat fosile de maimute. In realitate, faptele au fost fortate pentru a se sustine o ipoteza falsa si dubioasa: teoria evolutiei, teorie care, alaturi de cea a progresului fara limite, reprezinta una din marile cacialmale ale lumii moderne.
|
Mircea Tamas 5/18/2006 |
Contact: |
|
|
