Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


ORFANII




Memoriei lui Pavel Dan

Intr-o seară de Iulie, Remus Motora, perceptor pensionar din Vintul de Sus, coborî anevoe din căruta care-l adusese dela gară, multumi tăranului Ői intră în curtea fratelui său Simion, gos podar fruntas din satul Băisoara. Ocoli intrarea principală, bâjbâind prin întunerec, înjură când se poticni de niste bolovani si ajunse la u]a bucătăriei. Isi scoase batista din buzunar si îsi sterse sudoarea de pe frunte si de pe chelie. Pe urmă se frecă la ochi si intră fără să bată la usă.
Fratele si cumnata se ridicară dela masă, mirati că-l văd.
- Bine ai venit, frate Remi ! Am vin si n-am cu cine-l bea, spuse Simion bucuros.
Pe urmă băgă de seamă că Remi era îmbrăcat în haine negre. Departe de a zâmbi cum s-ar fi cuvenit, avea dimpotrivă o mutră tristă. Simion avu ca un fel de presim\ire că s-a întâmplat ceva neplăcut.
- Ce vânt te aduce la ora asta ? îl întrebă el pe Remi întinzându-i mâna.
- Heeeei, dragă Simioane, nu viu cu ve]ti bune... A murit săracul tata...
Spunând aceste cuvinte, Remi oftă cu jale ]i se a]eză la masă, zdrobit de durere ]i de oboseala drumului. Simion continuă să mestece din fălci, stând în picioare lângă masă. Se înecă, tu]i
]i apucându-]i paharul de vin, îl goli dintr-o înghi\itură. Nevastă-sa, Ileana, spuse lini]tit :
- Dumnezeu să-l ierte... Dar dragă cumnate nu vrei să îmbuci ceva ? Ii fi ostenit de drum.
Remi oftă din nou, făcu un gest vag cu mâna ]i spuse cu o voce tărăgănată :
- De mâncare îmi arde mie acuma ?
Totu]i îi era foame. I]i apropie scaunul de masă ]i nu protestă când Ileana îi puse dinainte o farfurie cu tocană. Incepu să mănânce în lini]te.
Simion se a]eză în partea cealaltă a mesei, ceru Ilenei un pahar pentru fratele său, i-l umplu cu vin ]i apoi î]i rezemă fruntea în palme, îndurerat.
- Când e comândarea ? întrebă Ileana îngrijorată. N-am ]trimfi negrii...
- Mâine dup-amiază, răspunse Remi cu gura plină. N-am mâncat nimic de azi diminea\ă...
- Păi ia ]i mâncă, îl îmbie Ileana. O să pornim de diminea\ă, nu ?
După câteva clipe Simion răspunse în silă ca ]i cum ]i-ar fi adunat gândurile de departe :
- Pe la ]apte...
- M-a] duce să-mi calc rochia, spuse ea în ]oaptă, sfioasă în fa\a durerii ce îi lovise pe cei doi fra\i.
Puse pe masă o farfurie cu plăcinte, strânse vasele care nu erau de trebuin\ă ]i plecă. Remi î]i goli pharul ]i începu să înfulece o plăcintă.
Câteva minute în bucătărie nu se mai auzi decât molfăitul celui care mânca. Simion umplu paharele.
- Când a...
- Ieri către seară. De abia azi diminea\a a venit Limpia lui Cătană să mă vestească...
- Săracu tata... Ce om bun era...
Remi nu spuse nimic. In farfurie mai rămăsese o singură plăcintă ]i Remi se jena s-o ia. I]i ]terse buzele cu un col\ al fe\ei de masă, fără să-]i dezlipească privirile de pe farfurie. Simion îl văzu ]i în\elese lăcomia din privirile lui dar nu zise nimic.
- Că bune plăcinte face cumnata, \ie-\i-o Dumnezeu, spuse Remi sorbind din pahar.
Dar Simion tăcea.
- Ei hai s-o mânc ]i pe asta, se încurajă Remi în]făcând ]i ultima plăcintă. Ce \i-e ]i via\a asta, mânci, bei, faci copii ]i pe urmă te ia dracu, Doamne iartă-mă.
- Praf ]i pulbere... rosti Simion. Câ\i ani avea tata ?
- Vreo 86...
- Ba eu cred că împlinise 9O.
- Ba nu...
- Mi-aduc aminte că atunci când s-a luat cu Minodora, zicea că e mai bătrân ca ea cu 3O de ani. Cu Minodora am umblat la ]coală...
- Dar Minodora era mai mare ca tine...
- Nu era... Eram chiar de-o seamă. Ce fată trupe]ă a fost săraca ma]tera noastră, ]i cum se stinse...
- Lasă c-a trăit destul. Dacă nu era Minodora, pădurea căpitanului rămânea a noastră. Dar ce să mai vorbim... Săracul tata ! Noi stăm aici ]i bem ]i el zace mort pe năsălie, Dumnezeu să-l ierte.
Ciocniră paharele ]i băură. Remi î]i răsuci o \igară, ]i-o aprinse ]i trase cu nădejde un fum. Mâncarea ]i vinul îi creaseră o stare de bună dispozi\ie de care îi era ru]ine ]i pe care nu o putea învinge.
- Ti-aminte]ti când ne-am scăldat în valea Albinii ]i au intrat vacile în porumbi]tea popii ?
- Da, cum să nu... Mi-a dat tata o palmă de mi-au sărit doi din\i, spuse Simion zâmbind. Că stra]nică mână mai avea. Stiu că într-o seară a venit ciurdaru după bani. L-a bătut tata că numai jăndarii i l-au putut scoate din mâini. Mai să-l omoare...
- Eram mic, nu-mi aduc aminte, spuse Remi.
Ciocniră în tăcere ]i băură. Cana se goli curând dar amândoi aveau chef de vorbă. Tocmai atunci intră Ileana.
- Ti-am a]ternut în prânzâtor, spuse ea. Dacă e]ti ostenit...
- Fii bună ]i umple cana, o rugă Simion. Noi mai stăm... Ce zici frate ?
- Ne vedem atât de rar... Si apoi nici n-a] putea dormi când bietul tata...
Cei doi fra\i tăcură. O căru\a trecu zdruncinându-se pe drumul pietros. Câinii de]tepta\i din somn începură să latre. Undeva în apropiere mugi o vacă, apoi toate zgomotele se topiră în întunerecul cald al nop\ii. Ileana puse cana de vin pe masă.
- Dacă vă mai trebue, pute\i să vă lua\i.. Am adus damijana în tărna\. Eu m-a] culca...
- Du-te lini]tită ]i te culcă. Mintena] ne-om culca ]i noi, spuse Simion.
Ileana ie]i. Cei doi fra\i căzură pe gânduri. Intr-un târziu Simion spuse :
- In sara asta ar fi trebuit să mă duc la Onisifor să-l rog să-mi adune fânul, până nu începe să plouă că mi se duce dracului otava...
- D-apoi frate dragă, dacă vrei du-te. Sau să viu ]i eu cu tine ?
- Nu mă mai duc. Un tată am avut ]i eu pe lumea asta...
- Ce să facem ? To\i ne ducem odată ]i-odată... Noroc...
- Dumnezeu să ne \ie! Stergându-]i musta\a căruntă cu dosul mâinii, Simion întrebă :
- Tii minte ce zicea tata când ciocnea paharul ?
- Nu.
- "Dumnezeu să ne îmburde în rai cât mai târziu".
Izbucniră amândoi în râs. Râdeau cu hohote clătinându-]i bustul înainte ]i înapoi ]i izbinduse cu palmele peste genunchi. Deodată încremeniră, pătrun]i de acela] sentiment. Se jenau să se privească în ochi. Tăcură ru]ina\i ]i ca să-]i ascundă stânjeneala, î]i răsuciră câte o \igară. Pe urmă băură. Deodată fereastra se zbătu în cercevele ]i un tunet prelung făcu să zăngăne paharele pe masă. Indată după aceea începu să plouă.

- Na, asta îmi lipsea. Mi se muceze]te otava pe câmp, dumnezeul mamii ei de vreme, sudui Si-

mion.

- O să ne umplem de tină, mâine... se îngrijoră Remi, privindu-]i cu milă ghetele de box.

De-o lună de zile n-a plouat ]i tocmai acuma s-a potrivit să moară ]i tata... Ce bine era dacă murea

săptămâna trecută...

- Eu îmi iau cismele dacă nu stă ploaia... Dar Aurel vine la comândare ?

- De ce să nu vie ? Nu-i ]i el feciorul tatii ? Si dacă nu vine nu-i nici un bai. Si-a]a ne

face neamul de ocară...

- Măi Remi măi, nu vorbi a]a. Aurel e muzicant, nu-i cer]etor. Să fie acuma aici ce ne-ar mai

trage un cântec din... cum naiba îi zice...

- Sacsifon.

- A]a, a]a, saxafon.

Simion începu să cânte :
Cre]ti pădure ]i te-ndeasă
Numai loc de-o casă-mi lasă.
Loc de-o casă ]i-o cărare
Să mă duc la mândra-n vale.
- Simioane ! exclamă Remi a dojană.
Dar Simion nu se jenă deloc.
- Cum ar mai fi cântat ]i tata săracul... Cum îi mai plăcea să petreacă... Si când mă gândesc
că a murit, că-l bagă în pământ ]i că o să-l roadă viermii, m-apucă o jale de-mi vine să mă prăpădesc.
Cople]it de durere, izbucni în plâns. Plângea ]i sughi\a de tremura carnea pe el.

- Ooooof, săracul tata, săracul tata... Mai bine îmi murea Joiana ]i-mi putrezea otava... Oooof
Doamne, Doamne.
Remi sim\i cum i se umezesc ochii. O mare dragoste fa\ă de fratele său îi cuprinse inima ]i-l făcu să ocolească masa ]i să vină lângă el. Se îmbră\i]ară ]i se sărutară plângând amar.
- Am rămas singuri, orfani de mamă, orfani de tată... Oooh! Si mâine îl bagă în groapă să putrezească, săracul tata...

In cele din urmă suspinele ]i sughi\urile se răriră. Cei doi fra\i î]i ]terseră lacrimile, îsi suflară nasul ]i î]i umplură paharele.

- Din ce bei din ce ai mai bea ! Bun vin.

- Il am dela Dănilă... Mi-aduce câte o damigeană mai în fiecare săptămână, de pomană, că-l

mai ajut ]i eu cum pot. Si n-ai să mă crezi, chiar ieri mă socoteam cum să fac să-i trimit ]i tatii...

Acuma...

Si lui Simion iar i se umplură ochii de lacrimi.

- Asta cam a]a-i... Ne duceam cam rar pe la el. Dar avem fiecare necazurile noastre. Uite, Mă-

rioara mea, vrea să se mărite cu un ceferist prăpădit care are numai o pereche de nădragi la sufletul

lui. Parcă-i bolundă. Am încercat ]i cu binele ]i cu răul, dar nu-i modru. Plânge ]i zice că se omoa-

ră. Si uite a]a o ducem de trei săptămâni...

- Dacă e]ti prost... De ce nu faci cum a făcut tata cu Silvia noastră ? Trage-i vreo două

cu corbaciul ]i \ine-o în pivni\ă nemâncată. Să vezi cum se lecue]te. Cu tata nu era de glumit...

- Eu n-am inima aia, spuse încet Remi.

- Aici nu-i vorba de inimă... Că stra]nic rumân a fost tata

- Si eu n-am nici batăr o fotografie de-a lui s-o arăt copiilor ]i să le spun : uite a]a era

mo]ul vostru.

Simion rămase un răstimp pe gânduri, apoi se ridică ]i ie]i din odae clătinându-se. Remi î]i

umplu paharul ]i-l goli la iu\eală. Simion se reîntoarse \inând în mână o fotografie de mărimea căr-

\ilor po]tale.

- Ce noroc că am luat acum cinci ani fotografia asta. Uite-l aici, parcă ar fi viu. Remi se

apropie. Amândoi fra\ii stăteau acum alături, privind cu lacrimi în ochi, chipul răposatului... Câte

amintiri, câte gânduri duioase nu le de]tepta zâmbetul blând al scumpului lor părinte! Câte regrete

]i câte repro]uri nu-]i făceau în adâncul inimii pentru că atât cât trăise nu-l ]tiuseră pre\ui. In-

cepură să plângă în tăcere \inându-se pe după gât ]i privind printre lacrămi fotografia.

- N-am să te uit niciodată, bolborosi Simion ]tergându-]i lacrimile cu dosul mâinii .

- Nici eu... suspină Remi.

Dar nu-]i isprăvi bine vorbele că luă fotografia din mâna fratelui său ]i-o privi atent.

- Dar parcă tata n-avea barbă... spuse Remi nehotărît.

- Nu, n-a avut barbă niciodată. Tu nu \i-l aminte]ti, frate ? Eu nu-l pot uita. Uite, închid

ochii ]i parcă-l văd...

- Măi Simioane, fotografia asta parcă n-ar fi a tatii... uită-te ]i tu. Asta de aici are bar-

bă...

- Să-\i fie ru]ine, Remi. Să nu-l cuno]ti tu pe tatăl tău, spuse Simion luând fotografia. Uite aici, fruntea, gura, nasul... Cine mai avea un nas ca al tatii...

Remi nu prea părea convins, dar nu îndrăzni să-]i contrazică fratele. Intrebă nesigur :

- Dar barba ? Ziceai că tata nu avea barbă...

- De unde ]tim noi că nu purta barbă ? N-am mai dat pe la el pe acasă de un car de vreme.

Poate că între timp...

Remi întoarse fotografia ]i citi tare :

- "Iosif Câmpean, 1935".

- Să ]tii că ăsta e socrul meu, recunoscu Simion. Suntem ni]te ticălo]i, frate Remi...

Remi izbucni în râs, ]i după el ]i Simion.

- Doamne iartă-mă, parcă mi-a luat dracul min\ile, spuse Remi în]făcându-]i paharul cu mâna

stângă în timp ce cu dreapta î]i făcu cruce. D-apoi frate Simioane Dumnezeu să ne îmburde în rai...

- Cât mai târziu, complectă Simion.








ORFANII


Memoriei lui Pavel Dan


Intr-o seară de Iulie, Remus Motora, perceptor pensionar din VinŰul de Sus, coborî anevoe

din căruŰa care-l adusese dela gară, mulŰumi Űăranului Ői intră în curtea fratelui său Simion, gos-

podar fruntaŐ din satul BăiŐoara. Ocoli intrarea principală, bâjbâind prin întunerec, înjură când

se poticni de niŐte bolovani Ői ajunse la uŐa bucătăriei. IŐi scoase batista din buzunar Ői îŐi Őter-

se sudoarea de pe frunte Ői de pe chelie. Pe urmă se frecă la ochi Ői intră fără să bată la uŐă.

Fratele Ői cumnata se ridicară dela masă, miraŰi că-l văd.

- Bine ai venit, frate Remi ! Am vin Ői n-am cu cine-l bea, spuse Simion bucuros.

Pe urmă băgă de seamă că Remi era îmbrăcat în haine negre. Departe de a zâmbi cum s-ar fi cuvenit, avea dimpotrivă o mutră tristă. Simion avu ca un fel de presimŰire că s-a întâmplat ceva neplăcut.

- Ce vânt te aduce la ora asta ? îl întrebă el pe Remi întinzându-i mâna.

- Heeeei, dragă Simioane, nu viu cu veŐti bune... A murit săracul tata...

Spunând aceste cuvinte, Remi oftă cu jale Ői se aŐeză la masă, zdrobit de durere Ői de obo-

seala drumului. Simion continuă să mestece din fălci, stând în picioare lângă masă. Se înecă, tuŐi

Ői apucându-Ői paharul de vin, îl goli dintr-o înghiŰitură. Nevastă-sa, Ileana, spuse liniŐtit :

- Dumnezeu să-l ierte... Dar dragă cumnate nu vrei să îmbuci ceva ? Ii fi ostenit de drum.

Remi oftă din nou, făcu un gest vag cu mâna Ői spuse cu o voce tărăgănată :

- De mâncare îmi arde mie acuma ?

TotuŐi îi era foame. IŐi apropie scaunul de masă Ői nu protestă când Ileana îi puse dinainte o

farfurie cu tocană. Incepu să mănânce în liniŐte.

Simion se aŐeză în partea cealaltă a mesei, ceru Ilenei un pahar pentru fratele său, i-l umplu

cu vin Ői apoi îŐi rezemă fruntea în palme, îndurerat.

- Când e comândarea ? întrebă Ileana îngrijorată. N-am Őtrimfi negrii...

- Mâine dup-amiază, răspunse Remi cu gura plină. N-am mâncat nimic de azi dimineaŰă...

- Păi ia Ői mâncă, îl îmbie Ileana. O să pornim de dimineaŰă, nu ?

După câteva clipe Simion răspunse în silă ca Ői cum Ői-ar fi adunat gândurile de departe :

- Pe la Őapte...

- M-aŐ duce să-mi calc rochia, spuse ea în Őoaptă, sfioasă în faŰa durerii ce îi lovise pe cei

doi fraŰi.

Puse pe masă o farfurie cu plăcinte, strânse vasele care nu erau de trebuinŰă Ői plecă. Remi

îŐi goli pharul Ői începu să înfulece o plăcintă.

Câteva minute în bucătărie nu se mai auzi decât molfăitul celui care mânca. Simion umplu pa-

harele.

- Când a...

- Ieri către seară. De abia azi dimineaŰa a venit Limpia lui Cătană să mă vestească...

- Săracu tata... Ce om bun era...

Remi nu spuse nimic. In farfurie mai rămăsese o singură plăcintă Ői Remi se jena s-o ia. IŐi

Őterse buzele cu un colŰ al feŰei de masă, fără să-Ői dezlipească privirile de pe farfurie. Simion

îl văzu Ői înŰelese lăcomia din privirile lui dar nu zise nimic.

- Că bune plăcinte face cumnata, Űie-Űi-o Dumnezeu, spuse Remi sorbind din pahar.

Dar Simion tăcea.

- Ei hai s-o mânc Ői pe asta, se încurajă Remi înŐfăcând Ői ultima plăcintă. Ce Űi-e Ői viaŰa

asta, mânci, bei, faci copii Ői pe urmă te ia dracu, Doamne iartă-mă.

- Praf Ői pulbere... rosti Simion. CâŰi ani avea tata ?

- Vreo 86...

- Ba eu cred că împlinise 9O.

- Ba nu...

- Mi-aduc aminte că atunci când s-a luat cu Minodora, zicea că e mai bătrân ca ea cu 3O de ani. Cu Minodora am umblat la Őcoală...

- Dar Minodora era mai mare ca tine...

- Nu era... Eram chiar de-o seamă. Ce fată trupeŐă a fost săraca maŐtera noastră, Ői cum se

stinse...

- Lasă c-a trăit destul. Dacă nu era Minodora, pădurea căpitanului rămânea a noastră. Dar ce

să mai vorbim... Săracul tata ! Noi stăm aici Ői bem Ői el zace mort pe năsălie, Dumnezeu să-l ier-

te.

Ciocniră paharele Ői băură. Remi îŐi răsuci o Űigară, Ői-o aprinse Ői trase cu nădejde un fum.

Mâncarea Ői vinul îi creaseră o stare de bună dispoziŰie de care îi era ruŐine Ői pe care nu o putea

învinge.

- Ti-aminteŐti când ne-am scăldat în valea Albinii Ői au intrat vacile în porumbiŐtea popii ?

- Da, cum să nu... Mi-a dat tata o palmă de mi-au sărit doi dinŰi, spuse Simion zâmbind. Că

straŐnică mână mai avea. Stiu că într-o seară a venit ciurdaru după bani. L-a bătut tata că numai

jăndarii i l-au putut scoate din mâini. Mai să-l omoare...

- Eram mic, nu-mi aduc aminte, spuse Remi.

Ciocniră în tăcere Ői băură. Cana se goli curând dar amândoi aveau chef de vorbă. Tocmai a-

tunci intră Ileana.

- Ti-am aŐternut în prânzâtor, spuse ea. Dacă eŐti ostenit...

- Fii bună Ői umple cana, o rugă Simion. Noi mai stăm... Ce zici frate ?

- Ne vedem atât de rar... Si apoi nici n-aŐ putea dormi când bietul tata...

Cei doi fraŰi tăcură. O căruŰa trecu zdruncinându-se pe drumul pietros. Câinii deŐteptaŰi din

somn începură să latre. Undeva în apropiere mugi o vacă, apoi toate zgomotele se topiră în întunerecul cald al nopŰii. Ileana puse cana de vin pe masă.

- Dacă vă mai trebue, puteŰi să vă luaŰi.. Am adus damijana în tărnaŰ. Eu m-aŐ culca...

- Du-te liniŐtită Ői te culcă. MintenaŐ ne-om culca Ői noi, spuse Simion.

Ileana ieŐi. Cei doi fraŰi căzură pe gânduri. Intr-un târziu Simion spuse :

- In sara asta ar fi trebuit să mă duc la Onisifor să-l rog să-mi adune fânul, până nu începe

să plouă că mi se duce dracului otava...

- D-apoi frate dragă, dacă vrei du-te. Sau să viu Ői eu cu tine ?

- Nu mă mai duc. Un tată am avut Ői eu pe lumea asta...

- Ce să facem ? ToŰi ne ducem odată Ői-odată... Noroc...

- Dumnezeu să ne Űie!

Stergându-Ői mustaŰa căruntă cu dosul mâinii, Simion întrebă :

- Tii minte ce zicea tata când ciocnea paharul ?

- Nu.

- "Dumnezeu să ne îmburde în rai cât mai târziu".

Izbucniră amândoi în râs. Râdeau cu hohote clătinându-Ői bustul înainte Ői înapoi Ői izbindu-

se cu palmele peste genunchi. Deodată încremeniră, pătrunŐi de acelaŐ sentiment. Se jenau să se pri-

vească în ochi. Tăcură ruŐinaŰi Ői ca să-Ői ascundă stânjeneala, îŐi răsuciră câte o Űigară. Pe urmă

băură. Deodată fereastra se zbătu în cercevele Ői un tunet prelung făcu să zăngăne paharele pe masă. Indată după aceea începu să plouă.

- Na, asta îmi lipsea. Mi se mucezeŐte otava pe câmp, dumnezeul mamii ei de vreme, sudui Si-

mion.

- O să ne umplem de tină, mâine... se îngrijoră Remi, privindu-Ői cu milă ghetele de box.

De-o lună de zile n-a plouat Ői tocmai acuma s-a potrivit să moară Ői tata... Ce bine era dacă murea

săptămâna trecută...

- Eu îmi iau cismele dacă nu stă ploaia... Dar Aurel vine la comândare ?

- De ce să nu vie ? Nu-i Ői el feciorul tatii ? Si dacă nu vine nu-i nici un bai. Si-aŐa ne

face neamul de ocară...

- Măi Remi măi, nu vorbi aŐa. Aurel e muzicant, nu-i cerŐetor. Să fie acuma aici ce ne-ar mai

trage un cântec din... cum naiba îi zice...

- Sacsifon.

- AŐa, aŐa, saxafon.

Simion începu să cânte :


CreŐti pădure Ői te-ndeasă

Numai loc de-o casă-mi lasă.

Loc de-o casă Ői-o cărare

Să mă duc la mândra-n vale.


- Simioane ! exclamă Remi a dojană.

Dar Simion nu se jenă deloc.

- Cum ar mai fi cântat Ői tata săracul... Cum îi mai plăcea să petreacă... Si când mă gândesc

că a murit, că-l bagă în pământ Ői că o să-l roadă viermii, m-apucă o jale de-mi vine să mă prăpădesc.

CopleŐit de durere, izbucni în plâns. Plângea Ői sughiŰa de tremura carnea pe el.

- Ooooof, săracul tata, săracul tata... Mai bine îmi murea Joiana Ői-mi putrezea otava... Oooof

Doamne, Doamne.

Remi simŰi cum i se umezesc ochii. O mare dragoste faŰă de fratele său îi cuprinse inima Ői-l făcu să ocolească masa Ői să vină lângă el. Se îmbrăŰiŐară Ői se sărutară plângând amar.

- Am rămas singuri, orfani de mamă, orfani de tată... Oooh! Si mâine îl bagă în groapă să pu-

trezească, săracul tata...

In cele din urmă suspinele Ői sughiŰurile se răriră. Cei doi fraŰi îŐi Őterseră lacrimile, îsi suflară nasul Ői îŐi umplură paharele.

- Din ce bei din ce ai mai bea ! Bun vin.

- Il am dela Dănilă... Mi-aduce câte o damigeană mai în fiecare săptămână, de pomană, că-l

mai ajut Ői eu cum pot. Si n-ai să mă crezi, chiar ieri mă socoteam cum să fac să-i trimit Ői tatii...

Acuma...

Si lui Simion iar i se umplură ochii de lacrimi.

- Asta cam aŐa-i... Ne duceam cam rar pe la el. Dar avem fiecare necazurile noastre. Uite, Mă-

rioara mea, vrea să se mărite cu un ceferist prăpădit care are numai o pereche de nădragi la sufletul

lui. Parcă-i bolundă. Am încercat Ői cu binele Ői cu răul, dar nu-i modru. Plânge Ői zice că se omoa-

ră. Si uite aŐa o ducem de trei săptămâni...

- Dacă eŐti prost... De ce nu faci cum a făcut tata cu Silvia noastră ? Trage-i vreo două

cu corbaciul Ői Űine-o în pivniŰă nemâncată. Să vezi cum se lecueŐte. Cu tata nu era de glumit...

- Eu n-am inima aia, spuse încet Remi.

- Aici nu-i vorba de inimă... Că straŐnic rumân a fost tata

- Si eu n-am nici batăr o fotografie de-a lui s-o arăt copiilor Ői să le spun : uite aŐa era

moŐul vostru.

Simion rămase un răstimp pe gânduri, apoi se ridică Ői ieŐi din odae clătinându-se. Remi îŐi

umplu paharul Ői-l goli la iuŰeală. Simion se reîntoarse Űinând în mână o fotografie de mărimea căr-

Űilor poŐtale.

- Ce noroc că am luat acum cinci ani fotografia asta. Uite-l aici, parcă ar fi viu. Remi se

apropie. Amândoi fraŰii stăteau acum alături, privind cu lacrimi în ochi, chipul răposatului... Câte

amintiri, câte gânduri duioase nu le deŐtepta zâmbetul blând al scumpului lor părinte! Câte regrete

Ői câte reproŐuri nu-Ői făceau în adâncul inimii pentru că atât cât trăise nu-l Őtiuseră preŰui. In-

cepură să plângă în tăcere Űinându-se pe după gât Ői privind printre lacrămi fotografia.

- N-am să te uit niciodată, bolborosi Simion Őtergându-Ői lacrimile cu dosul mâinii .

- Nici eu... suspină Remi.

Dar nu-Ői isprăvi bine vorbele că luă fotografia din mâna fratelui său Ői-o privi atent.

- Dar parcă tata n-avea barbă... spuse Remi nehotărît.

- Nu, n-a avut barbă niciodată. Tu nu Űi-l aminteŐti, frate ? Eu nu-l pot uita. Uite, închid

ochii Ői parcă-l văd...

- Măi Simioane, fotografia asta parcă n-ar fi a tatii... uită-te Ői tu. Asta de aici are bar-

bă...

- Să-Űi fie ruŐine, Remi. Să nu-l cunoŐti tu pe tatăl tău, spuse Simion luând fotografia. Ui-

te aici, fruntea, gura, nasul... Cine mai avea un nas ca al tatii...

Remi nu prea părea convins, dar nu îndrăzni să-Ői contrazică fratele. Intrebă nesigur :

- Dar barba ? Ziceai că tata nu avea barbă...

- De unde Őtim noi că nu purta barbă ? N-am mai dat pe la el pe acasă de un car de vreme.

Poate că între timp...

Remi întoarse fotografia Ői citi tare :

- "Iosif Câmpean, 1935".

- Să Őtii că ăsta e socrul meu, recunoscu Simion. Suntem niŐte ticăloŐi, frate Remi...

Remi izbucni în râs, Ői după el Ői Simion.

- Doamne iartă-mă, parcă mi-a luat dracul minŰile, spuse Remi înŐfăcându-Ői paharul cu mâna

stângă în timp ce cu dreapta îŐi făcu cruce. D-apoi frate Simioane Dumnezeu să ne îmburde în rai...

- Cât mai târziu, complectă Simion.








ORFANII


Memoriei lui Pavel Dan


Intr-o seară de Iulie, Remus Motora, perceptor pensionar din VinŰul de Sus, coborî anevoe

din căruŰa care-l adusese dela gară, mulŰumi Űăranului Ői intră în curtea fratelui său Simion, gos-

podar fruntaŐ din satul BăiŐoara. Ocoli intrarea principală, bâjbâind prin întunerec, înjură când

se poticni de niŐte bolovani Ői ajunse la uŐa bucătăriei. IŐi scoase batista din buzunar Ői îŐi Őter-

se sudoarea de pe frunte Ői de pe chelie. Pe urmă se frecă la ochi Ői intră fără să bată la uŐă.

Fratele Ői cumnata se ridicară dela masă, miraŰi că-l văd.

- Bine ai venit, frate Remi ! Am vin Ői n-am cu cine-l bea, spuse Simion bucuros.

Pe urmă băgă de seamă că Remi era îmbrăcat în haine negre. Departe de a zâmbi cum s-ar fi cuvenit, avea dimpotrivă o mutră tristă. Simion avu ca un fel de presimŰire că s-a întâmplat ceva neplăcut.

- Ce vânt te aduce la ora asta ? îl întrebă el pe Remi întinzându-i mâna.

- Heeeei, dragă Simioane, nu viu cu veŐti bune... A murit săracul tata...

Spunând aceste cuvinte, Remi oftă cu jale Ői se aŐeză la masă, zdrobit de durere Ői de obo-

seala drumului. Simion continuă să mestece din fălci, stând în picioare lângă masă. Se înecă, tuŐi

Ői apucându-Ői paharul de vin, îl goli dintr-o înghiŰitură. Nevastă-sa, Ileana, spuse liniŐtit :

- Dumnezeu să-l ierte... Dar dragă cumnate nu vrei să îmbuci ceva ? Ii fi ostenit de drum.

Remi oftă din nou, făcu un gest vag cu mâna Ői spuse cu o voce tărăgănată :

- De mâncare îmi arde mie acuma ?

TotuŐi îi era foame. IŐi apropie scaunul de masă Ői nu protestă când Ileana îi puse dinainte o

farfurie cu tocană. Incepu să mănânce în liniŐte.

Simion se aŐeză în partea cealaltă a mesei, ceru Ilenei un pahar pentru fratele său, i-l umplu

cu vin Ői apoi îŐi rezemă fruntea în palme, îndurerat.

- Când e comândarea ? întrebă Ileana îngrijorată. N-am Őtrimfi negrii...

- Mâine dup-amiază, răspunse Remi cu gura plină. N-am mâncat nimic de azi dimineaŰă...

- Păi ia Ői mâncă, îl îmbie Ileana. O să pornim de dimineaŰă, nu ?

După câteva clipe Simion răspunse în silă ca Ői cum Ői-ar fi adunat gândurile de departe :

- Pe la Őapte...

- M-aŐ duce să-mi calc rochia, spuse ea în Őoaptă, sfioasă în faŰa durerii ce îi lovise pe cei

doi fraŰi.

Puse pe masă o farfurie cu plăcinte, strânse vasele care nu erau de trebuinŰă Ői plecă. Remi

îŐi goli pharul Ői începu să înfulece o plăcintă.

Câteva minute în bucătărie nu se mai auzi decât molfăitul celui care mânca. Simion umplu pa-

harele.

- Când a...

- Ieri către seară. De abia azi dimineaŰa a venit Limpia lui Cătană să mă vestească...

- Săracu tata... Ce om bun era...

Remi nu spuse nimic. In farfurie mai rămăsese o singură plăcintă Ői Remi se jena s-o ia. IŐi

Őterse buzele cu un colŰ al feŰei de masă, fără să-Ői dezlipească privirile de pe farfurie. Simion

îl văzu Ői înŰelese lăcomia din privirile lui dar nu zise nimic.

- Că bune plăcinte face cumnata, Űie-Űi-o Dumnezeu, spuse Remi sorbind din pahar.

Dar Simion tăcea.

- Ei hai s-o mânc Ői pe asta, se încurajă Remi înŐfăcând Ői ultima plăcintă. Ce Űi-e Ői viaŰa

asta, mânci, bei, faci copii Ői pe urmă te ia dracu, Doamne iartă-mă.

- Praf Ői pulbere... rosti Simion. CâŰi ani avea tata ?

- Vreo 86...

- Ba eu cred că împlinise 9O.

- Ba nu...

- Mi-aduc aminte că atunci când s-a luat cu Minodora, zicea că e mai bătrân ca ea cu 3O de ani. Cu Minodora am umblat la Őcoală...

- Dar Minodora era mai mare ca tine...

- Nu era... Eram chiar de-o seamă. Ce fată trupeŐă a fost săraca maŐtera noastră, Ői cum se

stinse...

- Lasă c-a trăit destul. Dacă nu era Minodora, pădurea căpitanului rămânea a noastră. Dar ce

să mai vorbim... Săracul tata ! Noi stăm aici Ői bem Ői el zace mort pe năsălie, Dumnezeu să-l ier-

te.

Ciocniră paharele Ői băură. Remi îŐi răsuci o Űigară, Ői-o aprinse Ői trase cu nădejde un fum.

Mâncarea Ői vinul îi creaseră o stare de bună dispoziŰie de care îi era ruŐine Ői pe care nu o putea

învinge.

- Ti-aminteŐti când ne-am scăldat în valea Albinii Ői au intrat vacile în porumbiŐtea popii ?

- Da, cum să nu... Mi-a dat tata o palmă de mi-au sărit doi dinŰi, spuse Simion zâmbind. Că

straŐnică mână mai avea. Stiu că într-o seară a venit ciurdaru după bani. L-a bătut tata că numai

jăndarii i l-au putut scoate din mâini. Mai să-l omoare...

- Eram mic, nu-mi aduc aminte, spuse Remi.

Ciocniră în tăcere Ői băură. Cana se goli curând dar amândoi aveau chef de vorbă. Tocmai a-

tunci intră Ileana.

- Ti-am aŐternut în prânzâtor, spuse ea. Dacă eŐti ostenit...

- Fii bună Ői umple cana, o rugă Simion. Noi mai stăm... Ce zici frate ?

- Ne vedem atât de rar... Si apoi nici n-aŐ putea dormi când bietul tata...

Cei doi fraŰi tăcură. O căruŰa trecu zdruncinându-se pe drumul pietros. Câinii deŐteptaŰi din

somn începură să latre. Undeva în apropiere mugi o vacă, apoi toate zgomotele se topiră în întunerecul cald al nopŰii. Ileana puse cana de vin pe masă.

- Dacă vă mai trebue, puteŰi să vă luaŰi.. Am adus damijana în tărnaŰ. Eu m-aŐ culca...

- Du-te liniŐtită Ői te culcă. MintenaŐ ne-om culca Ői noi, spuse Simion.

Ileana ieŐi. Cei doi fraŰi căzură pe gânduri. Intr-un târziu Simion spuse :

- In sara asta ar fi trebuit să mă duc la Onisifor să-l rog să-mi adune fânul, până nu începe

să plouă că mi se duce dracului otava...

- D-apoi frate dragă, dacă vrei du-te. Sau să viu Ői eu cu tine ?

- Nu mă mai duc. Un tată am avut Ői eu pe lumea asta...

- Ce să facem ? ToŰi ne ducem odată Ői-odată... Noroc...

- Dumnezeu să ne Űie!

Stergându-Ői mustaŰa căruntă cu dosul mâinii, Simion întrebă :

- Tii minte ce zicea tata când ciocnea paharul ?

- Nu.

- "Dumnezeu să ne îmburde în rai cât mai târziu".

Izbucniră amândoi în râs. Râdeau cu hohote clătinându-Ői bustul înainte Ői înapoi Ői izbindu-

se cu palmele peste genunchi. Deodată încremeniră, pătrunŐi de acelaŐ sentiment. Se jenau să se pri-

vească în ochi. Tăcură ruŐinaŰi Ői ca să-Ői ascundă stânjeneala, îŐi răsuciră câte o Űigară. Pe urmă

băură. Deodată fereastra se zbătu în cercevele Ői un tunet prelung făcu să zăngăne paharele pe masă. Indată după aceea începu să plouă.

- Na, asta îmi lipsea. Mi se mucezeŐte otava pe câmp, dumnezeul mamii ei de vreme, sudui Si-

mion.

- O să ne umplem de tină, mâine... se îngrijoră Remi, privindu-Ői cu milă ghetele de box.

De-o lună de zile n-a plouat Ői tocmai acuma s-a potrivit să moară Ői tata... Ce bine era dacă murea

săptămâna trecută...

- Eu îmi iau cismele dacă nu stă ploaia... Dar Aurel vine la comândare ?

- De ce să nu vie ? Nu-i Ői el feciorul tatii ? Si dacă nu vine nu-i nici un bai. Si-aŐa ne

face neamul de ocară...

- Măi Remi măi, nu vorbi aŐa. Aurel e muzicant, nu-i cerŐetor. Să fie acuma aici ce ne-ar mai

trage un cântec din... cum naiba îi zice...

- Sacsifon.

- AŐa, aŐa, saxafon.

Simion începu să cânte :


CreŐti pădure Ői te-ndeasă

Numai loc de-o casă-mi lasă.

Loc de-o casă Ői-o cărare

Să mă duc la mândra-n vale.


- Simioane ! exclamă Remi a dojană.

Dar Simion nu se jenă deloc.

- Cum ar mai fi cântat Ői tata săracul... Cum îi mai plăcea să petreacă... Si când mă gândesc

că a murit, că-l bagă în pământ Ői că o să-l roadă viermii, m-apucă o jale de-mi vine să mă prăpădesc.

CopleŐit de durere, izbucni în plâns. Plângea Ői sughiŰa de tremura carnea pe el.

- Ooooof, săracul tata, săracul tata... Mai bine îmi murea Joiana Ői-mi putrezea otava... Oooof

Doamne, Doamne.

Remi simŰi cum i se umezesc ochii. O mare dragoste faŰă de fratele său îi cuprinse inima Ői-l făcu să ocolească masa Ői să vină lângă el. Se îmbrăŰiŐară Ői se sărutară plângând amar.

- Am rămas singuri, orfani de mamă, orfani de tată... Oooh! Si mâine îl bagă în groapă să pu-

trezească, săracul tata...

In cele din urmă suspinele Ői sughiŰurile se răriră. Cei doi fraŰi îŐi Őterseră lacrimile, îsi suflară nasul Ői îŐi umplură paharele.

- Din ce bei din ce ai mai bea ! Bun vin.

- Il am dela Dănilă... Mi-aduce câte o damigeană mai în fiecare săptămână, de pomană, că-l

mai ajut Ői eu cum pot. Si n-ai să mă crezi, chiar ieri mă socoteam cum să fac să-i trimit Ői tatii...

Acuma...

Si lui Simion iar i se umplură ochii de lacrimi.

- Asta cam aŐa-i... Ne duceam cam rar pe la el. Dar avem fiecare necazurile noastre. Uite, Mă-

rioara mea, vrea să se mărite cu un ceferist prăpădit care are numai o pereche de nădragi la sufletul

lui. Parcă-i bolundă. Am încercat Ői cu binele Ői cu răul, dar nu-i modru. Plânge Ői zice că se omoa-

ră. Si uite aŐa o ducem de trei săptămâni...

- Dacă eŐti prost... De ce nu faci cum a făcut tata cu Silvia noastră ? Trage-i vreo două

cu corbaciul Ői Űine-o în pivniŰă nemâncată. Să vezi cum se lecueŐte. Cu tata nu era de glumit...

- Eu n-am inima aia, spuse încet Remi.

- Aici nu-i vorba de inimă... Că straŐnic rumân a fost tata

- Si eu n-am nici batăr o fotografie de-a lui s-o arăt copiilor Ői să le spun : uite aŐa era

moŐul vostru.

Simion rămase un răstimp pe gânduri, apoi se ridică Ői ieŐi din odae clătinându-se. Remi îŐi

umplu paharul Ői-l goli la iuŰeală. Simion se reîntoarse Űinând în mână o fotografie de mărimea căr-

Űilor poŐtale.

- Ce noroc că am luat acum cinci ani fotografia asta. Uite-l aici, parcă ar fi viu. Remi se

apropie. Amândoi fraŰii stăteau acum alături, privind cu lacrimi în ochi, chipul răposatului... Câte

amintiri, câte gânduri duioase nu le deŐtepta zâmbetul blând al scumpului lor părinte! Câte regrete

Ői câte reproŐuri nu-Ői făceau în adâncul inimii pentru că atât cât trăise nu-l Őtiuseră preŰui. In-

cepură să plângă în tăcere Űinându-se pe după gât Ői privind printre lacrămi fotografia.

- N-am să te uit niciodată, bolborosi Simion Őtergându-Ői lacrimile cu dosul mâinii .

- Nici eu... suspină Remi.

Dar nu-Ői isprăvi bine vorbele că luă fotografia din mâna fratelui său Ői-o privi atent.

- Dar parcă tata n-avea barbă... spuse Remi nehotărît.

- Nu, n-a avut barbă niciodată. Tu nu Űi-l aminteŐti, frate ? Eu nu-l pot uita. Uite, închid

ochii Ői parcă-l văd...

- Măi Simioane, fotografia asta parcă n-ar fi a tatii... uită-te Ői tu. Asta de aici are bar-

bă...

- Să-Űi fie ruŐine, Remi. Să nu-l cunoŐti tu pe tatăl tău, spuse Simion luând fotografia. Ui-

te aici, fruntea, gura, nasul... Cine mai avea un nas ca al tatii...

Remi nu prea părea convins, dar nu îndrăzni să-Ői contrazică fratele. Intrebă nesigur :

- Dar barba ? Ziceai că tata nu avea barbă...

- De unde Őtim noi că nu purta barbă ? N-am mai dat pe la el pe acasă de un car de vreme.

Poate că între timp...

Remi întoarse fotografia Ői citi tare :

- "Iosif Câmpean, 1935".

- Să Őtii că ăsta e socrul meu, recunoscu Simion. Suntem niŐte ticăloŐi, frate Remi...

Remi izbucni în râs, Ői după el Ői Simion.

- Doamne iartă-mă, parcă mi-a luat dracul minŰile, spuse Remi înŐfăcându-Ői paharul cu mâna

stângă în timp ce cu dreapta îŐi făcu cruce. D-apoi frate Simioane Dumnezeu să ne îmburde în rai...

- Cât mai târziu, complectă Simion.







Eugen Giurgiu _ Toronto    1/3/2003


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian