Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Despre adevar



Cand aud pe cineva spunand: “mie-mi place sa ii spun omului adevarul in fata, sunt om corect si nu umblu cu cioara vopsita”, adeseori imi vine in minte o frumoasa lectie de pe vremea cand eram eleva in clasele mai mari.
In afara de cunoscuta poveste cu puii ei, cioara mai are pentru mine si o alta poveste.
In perioada adolescentei, ca toti cei de seama noastra, incepusem sa ne descoperim propria identitate si ne luptam cu trasarea coordonatelor de viata. Cand credeam ca le-am gasit, uneori chiar ne dadeam ifose de atoatestiutoare. Atunci profesoara noastra de romana si diriginta totodata, ne-a dat o stralucita lectie de viata.
Incepuse sa bantuie in clasa un vant nefavorabil pentru noi. La orele de romana, in timp ce comentam o opera literara, un personaj, o situatie data, noi doream sa ne afirmam impunand fara tagada propriul nostru punct de vedere. Apoi vehementa noastra se manifesta si in afara acestor ore. Aveam convingerea ca punctul nostru de vedere este cel mai bun si ne luptam cu toate puterile sa-l impunem. Cautam argumente, ne potriveam intonatia, controlam respiratia, pauzele in vorbire, gesticulatia si cand reduceam la tacere preopinentele, ne rasuceam pe calcaie intr-un mod cat se poate de personal si cu un aer bine studiat. Adolescenta zornaia zgomotos in noi, ca la mai toti adolescentii. Dupa niste discutii mai furtunoase la o astfel de ora de dezbateri, cele mai multe dintre noi eram “inarmate pana-n dinti” si ne sticleau ochii de nerabdare pentru a intra in duelul replicilor. Doamna noastra a intrat in clasa aducand niste bucati de cartoane albe si ne-a spus:
“Fetelor, aveti fiecare cate un carton pe care trebuie sa desenati o cioara, asa cum o aveti in minte.” Si am executat.
“Acum, continua doamna, iesiti toate in fata clasei si asezati-va in cerc. Priviti cu atentie toate desenele si grupati-va cu colegele cu care aveti identitate de desen.” Dupa ce am scrutat bine fiecare desen, fiecare dintre noi a ramas singura. Nici o cioara nu semana cu alta. In clasa era tacere. Lectia s-a incheiat scurt: Tema pentru acasa: “alcatuiti o compunere in care sa trageti concluzia demonstratiei de astazi. Straduiti-va sa va exprimati cat mai clar si argumentat invatatura pe care ati desprins-o.”
Ce dezbatere frumoasa a fost la urmatoarea ora! Ideea ca fiecare vedem in mod personal faptele de viata si ca adevarul poate fi privit din multiple unghiuri si ca poate avea o mie de fete, n-am uitat-o niciodata.
De atunci, adeseori, cand vad ca cineva crede ca singurul lui punct de vedere este valabil si nu admite ca realitatea poate fi perceputa si altfel, imi trece prin minte “daca ar fi fost si el la demonstratia cu cioara, sigur n-ar mai gandi asa. Saracul, a ramas cu teribilismul din adolescenta.” Uneori imi vine in minte imaginea lui Isus in fata lui Pilat. Cand Pilat s-a adresat lui Isus: “Spune-ne noua ce este ADEVARUL?”, Isus a tacut, ca dovada ca despre acest subiect nici Invatatorului nu i-a fost usor sa vorbeasca. E adevarat ca in alta imprejurare, cand ucenicii l-au intrebat cine este El, Isus le-a spus:”EU SUNT CALEA, ADEVARUL SI VIATA.” O legenda biblica spune ca Pilat si-a pierdut mintile ratacind prin lume si intreband intruna: “Ce este adevarul?” Cei ce se cred detinatorii singurului adevar, al corectitudinii, al exactitatii, al rigorii stiintifice, se cred in felul lor, in subconstient, un fel de Isus. Acestia sunt oamenii care invart biciul in aer pentru a-si plesnii semenii in numele adevarului detinut numai de ei. “Asta sunt eu, fire deschisa, spun ce gandesc. Ai vrea sa gandesc si sa nu spun?” si taie in carne vie. Sigur ca spunem ce gandim, altfel nu se poate, fiecare gandeste ceva cand spune, dar depinde ce gandim si cum spunem. Acelasi lucru poti sa il spui cu delicatete, daca ai sensibilitate sufleteasca si poti sa il spui dur, ranind, privind arogant de la inaltime, cu vocea sugrumata de orgoliu, parca dorind sa iti zdrobesti preopinentul, sa il lasi fara rasuflare, ca o pedeapsa severa ca a cutezat sa gandeasca altfel si sa creada ca adevarul ar mai putea avea si alta fata. Si intre cele doua extreme, cate nuante nu sunt! Teribilismul nascut din indelungi frustrari si din prea multe complexe de inferioritate care isi au radacina adeseori in copilarie, poate fi foarte nociv. In fata unor asemenea teribilisme, adeseori imi vine sa-i intreb: “Cine iti da tie dreptul sa crezi ca esti singurul detinator al adevarului? Si cine iti da dreptul sa judeci cu atata asprime semenii tai fiindca ei vad altfel lucrurile, ca si cand adevarul este unul singur si tu esti singurul in masura sa il stapanesti si nu trebuie sa se abata nimeni de la ceea ce crezi tu si e obligatoriu ca sa stea toata lumea in linie dreapta dupa coordonatele stabilite de tine?”





Elena Buica - Pickering    8/22/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian