Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Distanța care ne apropie

Privit prin prisma efectului Bernoulli, paradoxul distanțelor este că, dacă sufli aer între două foi de hârtie, ele se apropie una de alta, deci nu se îndepărtează, cum s-ar crede la prima vedere. Distanța, așadar, poate fi și un factor de apropiere, atunci când e privită în dinamică.

Unii susțin că distanța ar acționa asupra sentimentelor precum vântul asupra focului: flacăra abia pâlpâindă o stinge, dar vâlvătaia o-ntețește mai mult. Sau că, privite dintr-un punct îndepărtat, lucrurile își pierd claritatea și devin neglijabile.
Există o puzderie de cugetări, mai mult sau mai puțin profunde, care descriu efectul distanței asupra percepției noastre. Lăsând la o parte platitudinea unora dintre aceste „înțelepciuni”, nu pot să nu remarc cât de contradictorii pot fi efectele înstrăinării asupra noastră, în special în contexte istorice atât de frământate cum sunt vremurile de masivă migrație pe care le trăim acum.

Ca exemplu, ce-i drept cam extrem, iau fanaticii religioși, care se radicalizează în occident nu în ciuda faptului că sunt înconjurați de alte concepții, ci tocmai din cauza lor. Provocați de nostalgie și de îndepărtarea față de acel „acasă” pe care-l idealizează, încep să exagereze calitățile patriei lăsate-n urmă. Sună cumva cunoscut? Cel puțin acelora dintre noi care, atunci când vizitează România, constată că nu e aceeași cu cea de care ținem strâns în memoria noastră mai mult afectivă decât faptică, fenomenul acesta le-ar putea fi familiar.
Împăciuitoare sună vorba potrivit căreia vidul pe care-l lași în urma ta te substituie complet. Și că, dacă îți calci pe inimă, dând drumul cuiva drag, atunci când acela se va întoarce la tine din proprie inițiativă, îl vei putea considera ca aparținându-ți cu adevărat.

Unii dintre noi îndrăznesc să se întoarcă în România, încercând să pună pe picioare o afacere, o viață nouă, un viitor. Puțini reușesc să se reîmpământeze și să devină cetățeni convinși, așa cum enunță cugetarea de mai sus. Eu una, din păcate, nu-i cunosc decât pe cei cu care continui să mă întâlnesc pe afară, cei care i-au întors din nou spatele patriei, mai aprigi criticanți acum, precum fumătorii care se lasă de fumat pentru a doua oară și devin acerbi militanți împotrivă.
Din ce spun ei, reiese că, dacă vrei să te faci auzit și să te realizezi după descălecarea în România, cel mai bine este să fii... italian, german, englez, olandez, turc sau orice altceva decât român care-a plecat cândva în afară.

De ce? Pentru că, spre deosebire de românii care excelează prin spirit autocritic, străinii tind să considere defectele noastre ca fiind inofensive și amuzante și le tratează aproape drăgăstos, drept colorit local. Într-un cavaleresc gest de plecăciune galantă, ei adoptă nonșalant tocmai ceea ce pe noi ne ține-n loc, neștiind că astfel se fac părtași la ceva care mai târziu nu le va mai da drumul. Concesia lor se transformă pe nesimțite în temenea get beget, sfârșind în dependență totală față de sistem. Dacă n-ar face-o, probabil că același „sistem” i-ar elimina mai devreme sau mai târziu, recunoscând în ei corpul străin, la propriu și la figurat, pe care mecanismul de curățire imunitară are datoria să-l anihileze.

Și la nivel macro apasă același „fier de călcat”. Băncile, companiile de afaceri sau organizațiile non profit străine, care sosesc cu un set deja coagulat de valori și de metode-standard, performante, se leapădă treptat de ele și, într-un proces de adaptare inversă, prost înțeleasă, preiau de la societatea românească exact acele metode fanariot-retrograde pe care românii le critică de zor, dar le cultivă cu sfințenie: nepotism, corupție, dare de mită, trafic de influență, pile...
Printre puținii repatriați mulțumiți pe care-i cunosc, accepțiunea de „realizat” se definește prin agonisirea banilor de-o casă, pe post de refugiu la bătrânețe. Se vede treaba că acesta este țelul declarat al multora. Dar chiar și atunci când se atinge, contribuția lui la progresul țării este practic nulă. Ideea din spatele acestei replieri este că românul care se-ntoarce în țară o face din motive contrarii stimulentelor cu care instituțiile de stat încearcă să-l atragă și să-l cointereseze. El vrea să fie autonom și lăsat în pace, nu să se implice în dezbatere (deși probabil nici lui nu-i sunt indiferente destinele țării).
De ce asta? Probabil pentru că a fost dezamăgit anterior plecării și s-a obișnuit să sufle-n iaurt. Sunt mulți repatriați recidiviști cărora li s-a înecat elanul în deluviul respingerii din partea conaționalilor și instituțiilor, mânate fie de ignoranță, fie de rea-voință. Nu chiar toți, e-adevărat...

Unii nou-veniți pleacă dublu dezamăgiți, hotărâți să nu mai repete în veci riscanta aventură păguboasă. Păguboasă zic, pentru că, dintre toți cei pe care i-am cunoscut în această situație, unul n-a reușit să-și recupereze nimic din ce-a investit, majoritatea având chiar de plătit scump pentru a se elibera din încrengăturile în care se înnodaseră involuntar. Mă rog, vor zice unii, așa le trebuie! Să se răscumpere, dacă vor să-și merite dreptul la libertate!

Ce facem atunci? Continuăm să plutim, vânturați de curenții libertății, care ne poartă de colo colo, ca pe niște frunze supuse legilor mecanicii fluidelor? Dacă din toată afacerea asta nu semănăm decât vânt, poate merită măcar să consemnăm frământările noastre pe aceleași foi, care se apropie și se îndepărtează, după cum le atrage sau respinge curentul. Celuloză gânditoare...
Rămân la analogia cu legitățile naturii și cu principiile fizicii și zic:

Cine știe, poate-n arhivele mileniului trei se va renunța la conceptul de distanțe și se va vorbi cu condescendentă mirare despre amuzantele „probleme” ale omului ante-informațional, aflat deja cu un picior în interconectarea perfectă, pe vremea când bietul individ încă se mai credea particulă concretă, cu un loc stabil și fix în lume, nu și undă, ce rezonează și vibrează de zor, în continuă mișcare.


Gabriela Căluțiu Sonnenberg





Gabriela Căluțiu Sonnenberg    10/28/2022


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian