Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Mai important decât covid-ul…

Cartea Faptele Apostolilor din Biblie se încheie relatând cum apostolul Pavel “învăța pe oameni… cele privitoare la Domnul Isus Hristos” (Faptele Apostolilor 28:31). Apostolul Pavel se afla atunci în arest, așteptând să fie judecat de Cezar și iată că el consideră că, cele mai importante lucruri, nu sunt împrejurarea grea și căutarea modalităților de a scăpa cu viață din ea, ci Domnul Isus și ca oamenii din jurul său să cunoască despre El (Persoana și semnificația lucrării pe care a făcut-o în întruparea, crucificarea și învierea Sa).

Aceasta este una dintre nenumăratele indicații din Scripturi că, mult mai presus de împrejurările dificile ale vieții, se află lucrurile care țin de Domnul Isus. In actualele circumstanțe ale vieții am putea parafraza spunând: “e dificil în aceste vremuri din aproape toate punctele de vedere. E greu mai ales dacă trăim comparând permanent prezentul cu vremurile de prosperitate și libertate de dinainte de perioada covid. Dar, ceea ce ține de Domnul Isus este așa de important încât ar trebui sa fie prima noastră preocupare și, numai apoi, se situează dificultățile prezente și căutarea modalităților de a le face față”.

Din punct de vedere biblic, există o urgență ca fiecare om, în orice situație se află, să știe despre Domnul Isus și, dacă are posibilitate, să spună și altora. În timp ce covid-ul și alte evenimente negative sunt parte a vieții scurte pe care o trăim pe acest pământ, ceea ce ține de Domnul Isus are de-a face atât cu prezentul, cât și cu eternitatea. În vreme ce perioada istoriei în care ne aflăm este dureroasă în numeroase aspecte, a nu lua aminte la Isus Hristos și la lucrarea Sa pentru noi duce la tragedia eternă și ireversibilă a iadului.

Dintr-o astfel de perspectivă se cuvine să ne apropiem de Sărbătoarea Crăciunului care ne stă înainte și în acest an. Mesajul ei este mai important decât boala, economia, problemele mondiale, și chiar perspectiva iminentă a morții. Mesajul ei, înțeles, “este o bucurie pentru tot norodul” (Evanghelia lui Luca 2:10), indiferent de situația în care se găsește cineva.

Copilul Isus Hristos care s-a născut odinioară în ieslea din Betleem este Dumnezeu Fiul care, atunci când a fost un început, exista deja, El fiind veșnic: “La început era Cuvântul, și Cuvântul era cu Dumnezeu, și Cuvântul era Dumnezeu.” (Evanghelia lui Ioan 1:1). De fapt, El este agentul prin care au fost create toate lucrurile, El acționează permanent, ținând totul într-o ordine si rânduială care-I împlinește planurile, și El este scopul istoriei: “…Toate au fost făcute prin El și pentru El. El este mai înainte de toate lucrurile, și toate se țin prin El.” (Epistola lui Pavel către Coloseni 1:16-17).

Apoi, la momentul istoric potrivit, decis din veșnicie, Dumnezeu Fiul a venit pe pământul pe care-L crease. Elementele întrupării Sale le anunțase prin profeți în perioada istorică acoperită de prima secțiune majoră a Bibliei: Vechiul Testament. Se știa că se va naște dintr-o fecioară - și Maria, atunci când îngerul Gabriel a anunțat-o că urmează să fie mama lui Mesia, a răspuns: “Iată, roaba Domnului; facă-mi-se după cuvintele tale!” (Evanghelia lui Luca 1:37). Se știa localitatea în care se va naște - de aceea magii au fost trimiși de Irod și conducătorii religioși evrei din Ierusalim la Betleem atunci când Îl căutau pe Prunc pentru a I se închina. Se știa că va fi din descendența regală a lui David - și atât evanghelistul Matei, cât și evanghelistul Luca, arată linia genealogică a lui Isus Hristos, linie directă din renumitul împărat evreu.

Întruparea Domnului Isus și, implicit, Sărbătoarea Crăciunului, sunt importante pentru că, așa cum spune apostolul Ioan: “În El [Isus] era viața…” (Evanghelia lui Ioan 1:4). El, Isus Hristos, dătătorul vieții fiecărei făpturi vii, în Întruparea Sa ne-a adus nouă, oamenilor, viață veșnică. Toți cei care Îl primesc prin credință ca Domn și Mântuitor se bucură de ea: “Fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Evanghelia lui Ioan 3:16).
Întruparea Domnului Isus și Sărbătoarea Crăciunului sunt importante, pentru că, acest Isus, născut în ieslea din Betleem, este “lumina oamenilor” (Evanghelia lui Ioan 1:4). “Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.” (Evanghelia lui Ioan 1:9). Pentru ca oamenii să iasă din întunericul păcatului, lumina există. “Cum viața, dată de Isus, este legată de lumină? Pe două căi. Prima este că ne permite să vedem. Când oamenilor morți [spiritual] le este dată lumina, ei văd… [ei primesc] abilitatea de a vedea realitatea spirituală. Cealaltă cale… [este aceea că] Isus Însuși este Lumina care este văzută. La ce, până la urmă, suntem orbi atunci când nu credem? Suntem orbi la adevărul și frumusețea și valoarea - gloria - lui Isus” (John Piper).

Întruparea Domnului Isus și Sărbătoarea Crăciunului sunt importante pentru că ne oferă speranță - una pe care nu o găsim niciunde în altă parte. Toți suntem căzuți în păcat, nici unul nu putem face nimic pentru a fi iertați de Dumnezeu, nici unul nu putem scăpa prin eforturile noastre de pe calea care duce spre iad, nici unul nu poate, prin meritele pe care le are sau faptele bune pe care le face, să se apropie de Dumnezeu, să vină la Dumnezeu. Așa că, Dumnezeu a ales să vină El la noi și să facă pentru noi ceea ce noi nu puteam face. A venit Isus Hristos pe pământ pentru a ne fi viață veșnică, lumină și speranță pentru prezent și dincolo de mormânt.

Ce avem noi de făcut? Să-L primim cu credință, să acceptăm ceea ce a făcut pentru noi la crucea de la Golgota (a murit în locul nostru și pentru păcatele noastre), să ne pocăim de păcate noastre și Îl urmăm în ascultare ca ucenici. În realitatea spirituală, când facem acest lucru, Biblia spune că devenim copii ai lui Dumnezeu: “Dar tuturor celor ce L-au primit, adică celor ce cred în Numele Lui, le-a dat dreptul să se facă copii ai lui Dumnezeu” (Evanghelia lui Ioan 1:12).

În 2021 Crăciunul urmează să fie sărbătorit din nou în mijlocul unei pandemii și a unei omeniri agitate și frământate de probleme majore. Fiecare ne zbatem să fie bine și toți luptăm să facem față provocărilor. Dar, mai important decât orice este mântuirea sufletului, veșnicia și împăcarea cu Dumnezeu.
Întrebarea care se naște este: vom acorda prioritate lucrurilor care sunt, cu adevărat, cele mai importante?

Dacă acesta va fi cazul cu ocazia Crăciunului din acest an, dacă Domnul Isus și ceea ce ține de El ne va fi preocuparea majoră, vom avea Sărbători cu adevărat binecuvântate, vom avea liniște și pace în inimi oricât de mari sunt crizele prin care trecem sau trece omenirea și vom ști că aici și pentru veșnicie, Dumnezeu ne este Tată iubitor. Și mai mult: încrezând-ne în Dumnezeu, cu El alături și susținuți prin credință de puterea Sa vom păși prin apele tulburi în care se află astăzi omenirea.

Pastor, Mircea Toma
Biserica Baptistă Română din Toronto






Pastor, Mircea Toma    12/9/2021


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian