Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


O SINGURA VOCE - VOCEA LUI DUMNEZEU ( II )

Intr-un numar trecut al Observatorului, sub titlul de mai sus, a fost prezentat cititorilor nostri un prim fragment dintr-un “discurs” filozofic, prin care, intentionam sa implinesc convingerea ca marile descoperiri stiintifice, cu deosebire in astro-fizica si evolutionism, nu pun la indoiala amestecul lui Dumnezeu in facerea lumii.
Din motive de sanatate, am intrerupt acest discurs filozofic, lasand loc, indirect, publicarii interesantului serial al dlui Petre Suba: “ O Inteligenta Suprema a creat universul “.
Probabil, sub influienta bogatei argumentatii in sprijinul armonoasei Creatii Divine din acel serial, s-a publicat in revista noastra si o riscanta polemica : “Intrebari la care stiinta ateista nu poate raspunde”, care, cum bine a raspuns totusi dl. dr. Dinu Dimitriu, a generat confuzii.
Intr-adevar, datele stiintifice nu sunt nici teiste, nici ateiste, interpretarea lor filozofica se poate face de pe o pozitie teista sau ateista.
Chiar armonioasa, echilibrata creatie universala a lui Dumnezeu a fost contracarata de teza nasterii si dezvoltarii lumii materiale prin sine insasi si de aceasta grosolana “metafora” ateista : Daca niste maimute ar bate la intamplare pe clapele unei masini de scris, in miliarde de ani ar rezulta o capodopera comparabila cu cele shakespeariene !
Iata de ce am considerat ca readucerea in discutie a importantelor descoperiri stiintifice, in speta in astro-fizica si evolutionism, ar fi bine venita.
O recenta filozofare privind cele doua directii de interpretare a lumii materiale si a vietii, teista ori ateista, propune o concluzie sub semnul negatiei, anume: nici religia nu a reusit sa infranga pe deplin, prin argumente valide, tezele ateiste, dar nici ateismul nu a reusit sa demonstreze convingator neamestecul lui Dumnezeu in facerea lumii.
Propulsata de convingeri teiste, sper ca in final rubrica de fata sa puncteze revelator unde esuiaza, unde se loveste ca intr-un zid de nepatruns demonstratia “materialist stiintifica” in negarea Divinitatii, sper sa lumineze pozitiv, pe deplin credibil, amestecul lui Dumnezeu in magnifica plamadire a universului, a fiintelor cuvantatoare si necuvantatoare, pe pamant si dincolo, pe alte planete, in spuza galaxiilor nascute si nenascute ! Dar mai intai, in acest al doilea fragment al discursului filozofic susnumit, sa ridicam norii de pe imputarea adusa tot mai frecvent religiilor, in general :” In timp ce stiinta si tehnica au ajuns la incredibile descoperiri si aplicatii practice, religiile bat pasul pe loc, depasite de teorii si concluzii obiectiv-materialiste de netagaduit !”
O afirmare numai pe jumatate adevarata, privind stiinta si tehnica, cat despre preocuparea religiilor de inoire dogmatica – nefondata, nedocumentata! Voi comenta la timpul potrivit, sprijinit de specialisti competenti (!), neobositul efort in modernizarea, in aducerea la zi a conceptelor metafizice, a simbolurilor religioase, a credintei intr-un Dumnezeu Unic si Atotputernic.
In cele ce urmeaza, dl. Viorel Neacsu, cunoscut cititorilor nostri din foiletoanele sale la rubrica “Note personale”, pasionat cititor de filozofie, ne va prezenta “ Agnosticismul lui Kant “, filozoful care, la sfarsitul Evului Mediu, prin concepte fundamentale de inteleapta ratiune si adanca intuitie, a intarit credinta in Dumnezeu, in viata vesnica, in fericirea de dincolo de moarte:

AGNOSTICISMUL LUI KANT
Pentru cei ce au avut atingere cu filozofia, chiar si din curiozitate doar, este cat se poate de evident ca agnosticismul sa-si fi gasit parintele in Kant. De ce? Pentru ca el s-a aplecat cu cel mai authentic interes stiintific asupra putintelor si neputintelor ratiunii umane. Curiozitatea, onestitatea si daruirea in munca au fost toate atat de mari incat l-au facut sa construiuasca cea mai cuprinzatoare si mai tulburatore opera filozofica din intreaga istorie. El a inteles de la inceput ca fara reguli si fara sacrificii in numele ideii nu putem face din noi altceva decat niste adulti inutili. A muncit cinsprezece ani la universitatea din Konigsberg pentru a reusi sa ocupe scaunul de profesor de filozofie si alti cinsprezece ani pentru a-si scrie capodopera : Critica Ratiunii Pure. Este astazi indeobste acceptat ca agnosticismul ( gr. agnostos – fara putinta de a fi cunoscut ) s-a nascut cu adevarat din aceasta scriere. La vremea la care Kant si-a indreptat atentia asupra filozofiei ( dupa ce studiase si predase matematica si stiinta ), idei ca acele ale viitorului agnosticism facusera valva de mai bine de un secol, mai ales prin vocea iluministului Voltaire, dar si prin cele ale empiristilor englezi, John Locke si George Berkley. Dintre toti, David Hume a fost cel care l-a starnit cel mai mult pe Kant in a-si formula sistemul sau filozofic : Critica Ratiunii Pure, Critica Ratiunii Practice si Critica Facultatii de Judecata. Hume, adept al empirismului, al experientei din lumea concreta, contemporan cu Kant, caustic ca orice scotian, a respins, a ridiculizat valoarea ideilor abstracte, a acelor idei care nu vin din realitatea imediata, din experienta. “ Cum poate ceva ce exista din eternitate sa aiba o cauza, cand aceasta relatie implica o prioritate in timp si un inceput al existentei? “ Se intreba Hume cu referire la pretentia unora de a gasi o cauza a toate, un prim autor. De aici plecand, de la intrebarea “Ce putem noi sti ?”, Kant a revizuit teoria cunosterii, facand celebra distinctie intre acele aspecte ale obiectului : obiectul asa cum il cunoastem noi prin simturi si obiectul in sine, pe care nu il putem cunoaste, nu stim ce este de fapt. “… ar fi absurd, spunea el, sa nadajduim a cunoaste despre un obiect mai mult decat cuprinde experienta pe care o avem asupra lui…” ( De exemplu : cum am putea sti de ce se atrag corpurile). Cunoasterea obiectului asa cum ne apare el prin simturile noastre este o cunoastere “a posteriori”, care ne conduce la judecati sintetice, acele care aduna argumentele din experienta. Cealalta cunoastere, cea “ a priori “, adica aceea care are la baza intuitia, este cunoasterea ce precede realitatea obiectului si sta la baza judecatilor analitice, judecati ce se cheama si transcedentale
( deasupra lumii reale, dincolo de orice experienta posibila). Filozofia transcedentala se ocupa de incercarile ratiunii de a scapa din corsetul senzatiilor, al experientelor, spre lumea necunoscuta a obiectului in sine. Doar pe acest drum ne putem indrepta spre acea prima cauza a toate cate sunt. Deci : exista Dumnezeu ? “ Conceptul de Dumnezeu este un concept pur al ratiunii; el nu reprezinta decat ceea ce cuprinde toata realitatea, fara insa a o putea determina in nici o privinta, caci orice determinari i-ar da, ar trebui sa fie luate din lumea sensibila… In acest impas fiind, ne vedem invadati si de alte intrebari derivate din subiect: care este scopul final al Creatiei, al Naturii, al Universului? De ce existam ? …
Chiar daca am putea cuprinde in mod empiric intregul sistem, in masura in care se refera numai la natura, experienta nu se poate ridica deasupra naturii, pana la scopul insusi al existentei sale si, prin aceasta, la conceptual determinant al acelei inteligente superioare”, spunea Kant. Asa dar el a afirmat raspicat ca puterea mintii noastre este insuficienta pentru a putea forma conceptul Fiintei Supreme, oricat de necesar ne-ar fi noua.
Si totusi chiar daca existenta Fiintei Supreme ramane de nepatruns, Kant a incercat sa-i aduca “dovada” in Critica Facultatii de Judecata, postuland-o de pe pozitia moralitatii noastre celei mai fundamentale : “ Morali fiind nu inseamna a fi fericiti, ci a fi demni de fericire.
A fi demni de fericire este un statut ce implica o fericire viitoare, ce va urma acestei vieti. Implica imortalitatea spiritului. Justitia acestei existente, rasplata moralitatii noastre vor fi subiectul eternei vieti, care va urma acesteia. Atunci fericirea neacordata noua astazi va veni, ne va umple, indeplinind desavarsita etica divina. Unde ? In lumea lui Dumnezeu! “ Cunoscandu-i viata si opera, nu se poate crede ca alt om ar fi fost mai indreptatit sa vorbeasca despre relatia moralitatii cu Dumnezeirea. Kant a fost un spirit sublim, asa cum el insusi intelesese Sublimul : “ ceva in comparatie cu care orice altceva pare mic !” ( Citatele au fost preluate din : David Hume – Cercetare privind intelegerea umana. Immanuel Kant – Prolegomene, Critica Ratiunii Pure, Critica Facultatii de Judecata ) punctele de vedere de mai sus ii apartin lui Viorel Neacsu - Toronto





Stelian I. Constantin – Toronto    4/9/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian