Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Cuvântul bine temperat - Evenimentele din '89 trăite în Canada

În decembrie 1989 eram la Montreal, iar în ziua mitingului din București în care Ceaușescu a trebuit să părăsească tribuna, luam tradiționalul lunch de Crăciun oferit de șeful departamentului din compania în care lucram, canadianul francez André Charest. El ne-a spus că auzise la radio despre niște evenimente în România și mă întreba dacă aflasem amănunte. Îl amuza faptul că în numele capitalei, "Bucharest" e și numele lui, "Charest".

Neștiind încă la ce se referea șeful, m-am dus imediat la telefonul public al restaurantului, de unde l-am sunat pe fratele meu din Statele Unite. El mi-a confirmat că într-adevăr, ceva cu totul neașteptat se întâmplase în România și că Ceaușescu a fost obligat să ia un helicopter și să părăsească adunarea populară. Nu se știa unde urma să zboare, se zvonea că în China.
Totalmente surprinsă de știre, m-am întors la masă, dar n-am avut liniște, l-am mai sunat pe fratele meu de câteva ori. Colegii se mirau de tulburarea mea, un amestec de mirare, bucurie, dar și de îngrijorare cu privire la incertitudinea cauzată de o asemenea mișcare de mase.

Urmarea evenimentelor s-a transmis în direct, am aflat de la TV ce s-a întâmplat. Nu pot să descriu starea mea de atunci. Plecasem din țară cu șapte ani înainte tocmai din cauza lipsei de perspectivă a unei vieți normale, nu sub o infernală dictatură. Eram total surprinsă, dar fratele mi-a spus că mulți români din Stetele Unite se așteptau, după căderea zidului Berlinului și a politicii lui Gorbaciov, la o mișcare de elliberare și în România.

Părinții mei erau în București și, în prima săptămâna, legăturile telefonice cu America de Nord n-au funcționat, iar eu doream neapărat să am vești de la ei. Compania la care lucram ca cercetător în chimie, o multinațională de origină franceză, mă trimisese în '87 la Paris, pentru a implementa în laboratorul unei uzine de acolo o metodă analitică rentabilă inventată de mine în Canada. Un coleg din Paris mi-a împrumutat atunci un radio portativ (la hotel nu aveam radio). El a fost cel care, în decembrie '89, s-a oferit să afle știri despre părinții mei. Din Franța, colegul a reușit să-i contacteze telefonic și a aflat că sunt bine. Am păstrat până astăzi mesajele lui transmise la serviciu prin fax, din Franța, în care îmi dădea nu numai știri despre părinți, dar și despre reacția Franței la evenimentele din România. Mi-a scris despre faptul că Arhiepiscopul de atunci al Parisului , Cardinalul Lustiger (1926-2007), a ținut o slujbă dedicată României la Catedrala Notre Dame. Credincioșii au umplut biserica până la refuz. Colegul mi-a relatat și impresionanta predică a Cardinalului.

Au urmat câteva zile de suspans și apoi procesul și executarea lui Ceaușescu. Viteza deznodământului a depășit-o pe cea cu care am asimilat schimbarea. Incercam să-i explicăm fiului nostru, care avea 11 ani, importanța evenimentelor din România, pe care am părăsit-o pentru viitorul lui. Nu știu dacă a înțeles cât de important era momentul pentru toți cei care, sub dictatura lui Ceaușescu, au suferit de sărăcie, minciună, granița închisă spre occident, etc.
Făceam parte dintre cei care, pentru viitorul copilului, făcuseră traumatizantul pas al emigrației și care asistau acuma la speranța de "eliberare" și a celor rămași în țară. În Canada, multă vreme am fost incapabilă să întru în mall-uri și să văd abundența de mărfuri, știind sărăcia celor din țară. Contrastul cu ceea ce lăsasem era prea mare. E explicabil de ce, în acele zile ale lui '89, bucuria mea era pentru cei din România. Și, deși conștientă că procesul de "revenire" la o "țară normală" va dura, eram plină de speranță: românilor din țară li se deschidea, în sfârșit, o perspectivă. În anii '90, când au venit mulți români în Canada, am aflat mai multe amănunte despre acele zile agitate din Timișoara și București.

Acum, la 30 de ani de la evenimentele din '89, gândul mă duce la momentele trăite atunci de noi, românii din Canada. Sper ca România să fi ajuns la gradul de libertate și democrație pentru care, în timpul revoluției, atâția tineri și-au sacrificat viața.

Sărbători Fericite și La Mulți Ani 2020!






Veronica Pavel Lerner     12/23/2019


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian