Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


"Ridicati boieri .... "

La sfârșitul Utreniei Învierii,atunci când reintră în Biserică,Arhiereul,sau la caz Preotul,lovește cu Crucea în ușa închisă și rostește întrebare și primește răspuns:
“Ridicați,boieri,porțile voastre și va ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei/Cine este acesta Împăratul Slavei?/Domnul Cel tare și puternic,Domnul Cel tare în război./Ridicați,boieri,porțile voastre și va ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei./Cine este acesta Împăratul Slavei?Domnul puterilor,Acesta este Împăratul slavei.”(Psalmul 23;7-10)

Ne întrebăm cine sunt “boierii” cărora le vorbește aici Cuvântul lui Dumnezeu?
Este puterea înțelegătoare a omului,”mintea”,cea care stăpânește sufletul și trupul omului,cea care ține sub control voința și libera voie a omului.Puterea cugetătoare,”mintea” ,stăpânește mica lume,micul univers care este fiecare om.
Această putere cugetătoare nu va fi luminată și nu își va putea împlini rostul decât dacă va fi stăpânită de Adevăr și Adevărul este Iisus Hristos.
“Porțile” care împiedică intrarea lui Iisus în ființa noastră se cer ridicate.Care sunt aceste “porți”?Aceste “porți” sunt păcatele noastre,cele de voie și cele fără de voie,cu gandulul,cuvântul sau fapta.Aceste păcate ne despart de Împăratul slavei și aceste “porți” împiedică intrarea Lui în inimile noastre.Aceste “porti” sunt veșnice,căci păcatul l-am moștenit în fire de la proto-părinții nostri și l-am înmulțit fiecare la nesfârșit,făcându-l ‘veșnic”.Dar aceste “porți” nu se cer a fi doar deschise,așa cum este rânduiala porților,se cere ca ele să fie “ridicate”,distruse cu totul,nimicite.
“Pocăința pentru păcate”, a zis un mare Părinte, “stă în a-și pricepe omul păcatul sau, a se căi de el și a nu-l mai savârsi”. Doar în sufletul care va lepăda păcatul cu hotarâre, care se va curați în chip mulțumitor prin pocăință, doar în acela ” va intra Împăratul slavei”.
Sfântul Duh, poruncind să fie ridicate porțile, poruncește și porților,adică păcatelor, să se ridice: “ridicați-va, porți veșnice”. Asta înseamna că pentru părăsirea păcatului și a vieții păcătoase este neapărată nevoie de propria voie și strădanie a omului; însa, iertarea păcatelor, eliberarea de silnicia deprinderilor păcătoase, curățirea de însusirile păcătoase, ce s-au înstăpânit firii căzute, se savârseste prin lucrarea Atotsfântului și Atotputernicului Duh al lui Dumnezeu.Iar ,după aceea, așezarea fundamenttala a naturii omenești,care este căutarea asemănării cu Dumnezeu,se va putea dezvălui plenar.Iar în această privința este bines a ne aducem aminte de un lucru esențial.
Setea de a fi nu doar chip , dar și asemănare, înseamnă a înțelege că a fi ca Dumnezeu înseamnă a ierta păcatele. Toată puterea lui Dumnezeu poate fi rezumată la această,puterea de a ierta păcatele.Aici trebuie să înțelegem bine că prin păcatele iertate se înțeleg acelea pentru care este pocainta și voință de a nu le mai săvârși;păcatul trebuie aruncat și păcătosul trebuie mântuit.

“Creştinismul este nevoia esențială de a ierta păcatele altora”. Această nevoie este atât de stringentă, încât ne caracterizează ontologic,existențial. Oamenii stăpâniți de patimi, nu o realizează. Însă sfinţii, înaintând pe calea desăvârşirii, care nu este altceva decât restaurarea adevăratei noastre naturi,revenirea la starea “în care ne-a vrut Dumnezeu”,știu bine acest lucru și mai știu că îndreptarea , fie și a unui singur păcătos,iertarea lui,este suficientă pentru a reașeza starea căzută a celui care ajută acest lucru, înapoi la “starea dintâi”.Poate niciunde nu este nevoie mai mare de a înțelege și de a acționa în lumina celor spuse mai sus,decât în relația cu tineretul României.

A devenit un obicei și o patimă să vorbești despre tineretul României în mod critic,în a ne grăbi cu tot soiul de acuze,cu repeziciune aflăm acestui tineret tot soiul de defecte.În anume măsură această atitudine vine din partea celor mai vârstnici care, pur și simplu ,îi invidiază pe cei tineri.Pentrucă sunt frumoși,sunt sănătoși,pot iubi la toate modurile.De fapt acest tineret nici nu are “păcate” esențiale,cel mai adesea transgresiunile sunt excese de comportament,compensații juvenile,frondă și eventual obrăznicie prostească.Aici este de reținut o “particularitate”.

Cei mai critici către tineret sunt bărbații bătrâni.Pe lângă invidia de care pomeneam,aceștia sunt stăpâniți și de un soi de trufie prostească,”meritele” lor nu sunt luate în seamă,nu sunt elogiate ba,după ei culmea culmelor,nici nu sunt amintite!În plus,ca să fiu de tot deschis,adesea aceste “critici” sunt reflexe nostalgice ale regresului hormonal iremediabil.
În contast sunt femeile care,cel mai adesea,îi acceptă pe tineri așa cum sunt.Îi acceptă deoarece iubesc “tineretul”, în care văd pe proprii copii.In aceasta acceptare neconditionata a celor tineri putem vedea trasatura feminine cea mai careacteristica,mai eroica si mai emotionanta: capacitatea de a da viata si vointa de a o apara.Deci aceste femei dovedesc din nou că dragostea biruiește totul și împlinește totul!Iar acest tineret al României merită acesta dragoste.În această privința să fim deplin lămuriți “precum și noi iertăm greșiților noștri” este imperativ în relația cu cei tineri.Iar aici se mai adaugă ceva.

Tineretul de azi este supus unor încercări pe care ,poate,nici o generație nu le-a mai avut de înfruntat.Acest tineret nu poate învăța aproape nimic din experiențagenerației anterioare căci,împrejurările în care trăiește sunt cu totul diferite.Acest tineret nu a pututu moșteni,în bunuri materiale,aproape nimic de la generația anterioară,căci acea generație fusese secătuită de comunism.Acest tineret este expus unor atacuri satanice de o violență și eficacitate fără precedent,atacuri planetare.Acest tineret stă singur,în linia întâia,a unei bătălii gigantice pentru sufletul omenesc.Iar în aceste împrejurări ultimul lucru de care ar mai avea lipsa tinerii României ar fi să fie “judecați” de cei bătrâni.Ar fi și fără folos și ar fi și din cale afară de nedrept.Ce are nevoie tineretul României este dragostea necondiționată a celor mai vârstnici.

Poate nimic nu este mai emoționant și mai ziditor decât imaginea unor bunici care își țin de mână nepoții.Și acești tineri nu vor uita asta!
Să îi învățăm,cu dragoste și răbdare,pe prunci să își facă semnul Crucii și sa iubească Ortodoxia!Și acești tineri nu vor uita asta!
Să îi învățăm pe nepoți să cânte Colinde,să țină tradiții și sa se bucure de ele și în ele! Și acești tineri nu vor uita asta!
Să îi povatuim pe cei tineri,cu dragoste și răbdare,că Pamanul Românesc nu are egal în lume! Și acești tineri nu vor uita asta!
Să îi iubim pe acești tineri, în vreme și în afară de vreme! Și acești tineri nu vor uita asta!
Iar la capătul acestei iubiri vom auzi din nou:” Ridicați,boieri,porțile voastre și vă ridicați porțile cele veșnice și va intra Împăratul slavei/”;Împăratul slavei,Iisus Mântuitorul,Iisus în veci Biruitorul ,același :ieri,azi,întotdeauna!


.................................
Alexandru Nemoianu
Michigan - USA





Alexandru Nemoianu    10/28/2019


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian