Frunze de amintiri
Această seară pleacă, printre frunze,
te mai visez, un pic, fără să știi…
Cuvintele mi-alunecă, pe buze,
ca zborul florilor de păpădii.
Din călimară, simt că fuge noaptea,
cu amintiri, ca ochii tăi căprui,
Când inima ți-atinge jumătatea,
voi ști că sunt, la țărmul vântului.
Nu-mi aminti, iubito, chiar de toate,
păstrează-mi raiul tău, imaculat!
Iar dacă steaua mea e prea departe,
te vom iubi, mereu, cu-adevărat.
În alt destin, ne-am întalnit, pe malul,
acestui Univers, scăldat de soare,
Mi-ai spus, atunci, că voi rămâne valul,
ce-ți mângâie aripa, cu răcoare.
Sărutul meu e lacrimă de sare,
nu pot să cred, că nu ți-l amintești!
Întinde mâna, ca o revărsare,
peste apusul zilei, să-l oprești!
Vom răscoli nisipul dintre ere,
rubinul va-nflori, în părul tău
Tu vei fi, numai, ploaia vieții mele,
ce ți-a lasat, pe cer, un curcubeu.
Se scutură, poemele iubirii,
ce sete am de versul meu pierdut!
Mai dă-mi să beau, din cupa fericirii,
să ne iubim, la fel, ca la-nceput!
|
