Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Înaripatul – mărturia unui criminal

Dragă juriu, mă aflu aici în fața voastră dispus să mărturisesc tot și de la începuturi. Dar cum începuturile sunt poate cele mai grele am să vă povestesc doar ce îmi amintesc, căci imaginile copilăriei le-am prețuit cel mai mult.
Când eram mic aveam o curiozitate. Mereu la fel și mereu aceeași. Poate că atunci a început totul pentru mine, poate că de atunci mi s-a hotărât verdictul.
Știți și voi cum unii băieți întorc fotografiile vechi cu capul în jos, ținîndu-le oblic, cu colțul tăios la nivelul ochilor, din dorința de a vedea sub fusta femeii din imagine, sau în speranța că vor găsi portița de intrare spre lumea imprimată din palmele lor.
Alții, și asta o spun din auzite, privesc concentrați către un tablou cu vreo giocondă pulpănoasă, leneș aplecată peste perne bufante asemeni merelor domnești și dolofane ce abia se țin de crengile copacului, sperând că ochii ei adânci și indolenți să îi fixeze doar pentru o clipă și să le răspundă înapoi cu un tremur din buzele cărnoase sau printr-un oftat amețitor, ca o chemare.
Câțiva dintre ei chiar mi-au jurat cu palmele lor transpirate acoperindu-mi urechea, simțindu-le respirația caldă și intimă în timp ce îmi șopteau vinovat că ele, madonele din lucrările uleioase, vor toate același lucru, o eliberare ca o desprindere salvatoare, un declin total și o înălțare mistuitoare.
Eram mic, cum vă spuneam, iar pe atunci toate mi se păreau posibile. Iar apoi, de ce ar fi mințit careva? Toți ne cunoșteam patimile și tainele personale iar împărtășirea lor se întâmpla rar și doar în cazuri speciale.
Ca să revin la ale mele, căci de acolo am pornit de fapt, curiozitatea mea era mai simplă iar taina chiar infantilă dacă e să o judec acum pe drept; dar atunci o consideram cea mai mare.
Pe atunci nu aveam încă paisprezece ani împliniți iar trupul meu osos care părea dezlânat ca și când mâțele se jucaseră cu el lăsându-l într-o dezordine strașnică, îmi dădea impresia (atunci când mă mai priveam în oglindă, sau mă zăream din întâmplare într-o vitrină) de zmeu nemâncat sau vreun centaur cu trup de mânz în loc de puternicul cal, cu urechi măgărești și pleoștite în față. Știam încă de pe atunci că nimeni nu se va uita înspre mine și că nici o femeie întreagă la minte nu-și va pierde vreo clipă suspinând după lipsa mea. Eram un fel de Cyrano cu nasul meu prea mare și dus mult înainte ce îmi împiedica înaintarea, sau un Quasimodo cu spatele muntos cu țărmuri spălate de valurile unei mări reci și înfiorătoare. Eram hidos cum doar rar un om se poate naște dar asta nu mă afecta așa cum gândiți voi toți acum îngrămădiți în cutia judecătoare. Astfel că știindu-mă diform eu nu îndrăzneam să privesc spre tablouri cu femei uleioase și lucitoare sau să visez năluci cu șolduri îmbietoare ce dansează pe piscuri înalte în clinchet de brățări aurite.
Eu aveam altă curiozitate, o altă lume nemărturisită.
Iubeam cuiburile de păsări.
Vreau să fiu clar, dacă tot m-am apucat să vă spun, cuiburile trebuiau să fie ingenios plasate și nu părăsite de înaripate călătoare. Doream și le căutam pe acelea calde, situate în vizuini sau scorburi adânci cu pui piscuind după mâncare. Uneori îmi trebuiau săptămâni întregi să le găsesc, iar cu cât mai sus construite cu atât mai mare era încântarea mea, căci acolo îmi începea aventura. Nu pe pământ ca orișicare, ci sus, spre cer, printre crengi stufoase.
Odată găsit cuibul, așteptam zilnic ore lungi, ca un hoț, întoarcerea mamei cu câte o râmă sau vreun vierme leșinat în plisc și priveam din frunziș, camuflat ca o viperă Gabon, cum ea intra țopăind în lumea mea, unde doar vietățile cu aripi aveau intrare. Când pasărea mamă pleca, mă apropiam de locușorul lor, cu ochii ascuțiți ca de lamă abia șlefuită și priveam întunecimea aceea pătrunzătoare până ce mirosul de puf și găinaț întărit mă făceau să clipesc din cauza lacrimilor ce îmi întunecau vederea.
Când îi vedeam așa tăcuți și speriați aveam o singură cântare asemeni vrăjitorului cu a lui farmec de deochi:
De mă privești înapoi, înaripat pe mine să mă faci
Iar eu pe tine te rotesc, băiat de codru te prefac
Să vă spun sincer nu știu nici acum de ce rosteam mereu aceleași vorbe ca un blestem asupra micilor vietăți care demult nu mai piuiau privindu-mi ochiul vânăt ca de ciclop.
Apoi, cu mâna umedă și lipicioasă, apucam câte un pui și ascunzându-l în pumnul meu strâns cu degetele ușor depărtate cât să las loc aerului să pătrundă, mă întorceam fericit acasă, în odaia mea întunecată cu miros înțepător de formol, unde în borcane divers colorate, pluteau înțepenite, micile mele surate.
Dragă juriu, știu că acum îmi analizați vorbele iar sinceritatea mea e ca un pumnal în propriul mecanism de funcționare, dar ideea mea de atunci era să le studiez, să le aflu misterul care le făcea să zboare, iar când mureau ( căci se întâmpla des și rămâneau imediat înghețate în poziții stâlcite cu pleoapele întredeschise și umbroase) îmi vine greu să mă despart de ele și le păstram așa cum filatelistul își colecționează timbrele unice într-un clasor de mare valoare.
Unii mă vor crede ciudat, nebun sau de-a dreptul morbid iar pe alții deja îi văd că au încetat să mă mai asculte judecând scârbiți cu privirile pierdute spre ușa de scăpare dar învățat cu mine de atâta timp, disconfortul vostru nu mă mai atinge. Nimic nu mă mai doare.
Am să continui însă, în pofida la tot, căci povestea mea trebuie să aibă și-o urmare.
Astfel că vacanțele mele de vară treceau molcom cum doar zilele copilăriei par a se scurge iar colecția de înaripate se diversifica de la an la an. Aveam acum în zeci de borcane pui de ciocârlie și privighetoare, un fluierar de munte și șapte ciocănitoare, un corb abia ieșit din ou și chiar o pitulice fluierătoare. Un cocoșar și-o mierlă gulerată, un pițigoi de stuf și un lăstun de casă. Aveam și-o vrabie negricioasă, două stăncuțe și-o gaiță moțată.
De atâtea borcane diversificate nici nu mai aveam loc în odaie astfel încât am început să dorm afară sub scânteieri de licurici și în cântec ritmic de greieri porniți ca într-o fanfară.
Vă văd cum v-ați ațintit privirile aprige spre mine, cum stați neclintiți respirând fiecare amănunt ce-mi pornește din plisc. Oh, vă cunosc rânjetul parșiv și dorința aprigă de victimizare.
Dar să revin, dragă juriu, să îmi continui povara.
Într-una din nopțile acelea de vară, când luna părea atât de mare deasupra capului meu plecat pe mușchiul moale de la baza unui salcâm, am simțit dintr-o dată, ca o lovitură aprigă de cuțit o prima durere asurzitoare. Cutremurat și zguduit de la umeri până spre picioare, am dat să mă ridic dar am căzut înapoi ca și când dansam pe nisipuri mișcătoare. Am încercat din nou, sprijinindu-mă cu coatele de pământ zărind dintr-o dată gheare în loc de degete la picioare. Nici coatele nu mai arătau cum le știam ci în loc de obișnuitele articulații aveam acum aripi lungi, cu pene diafane. Gâtul părea acum făcut din zeci de vertebre cervicale iar mâinile împănate pline de oase carpiene, despicate.
Degeaba am încercat să zbor, balansându-mă nefiresc pe labele abia apărute cu ghearele lungi și zigodactile, căci eram destinat să rămân la fel de neputincios ca înaripat precum fusesem înainte un mizantrop în două picioare.
Cu greu m-am înapoiat atunci spre casă, balansând anevoios aripile incomode, cu penele grele ca îmbibate în apă, lovind epuizat și surd borcane păstrate demult cu păsări sidefate. Priveam descumpănit în jurul meu cum agoniseala de o viață se spulberase ca într-un vis, iar eu redevenisem parcă mai inutil ca la început.
Căzusem pradă propriului meu joc iar din băiat de codru devenisem un Cazuar fără de folos, cu dorințe aprige de migratoare.
Decizia de a fugi în lume părea atunci cea mai firească iar pădurile cele întunecate singurul mod de a mă mai ascunde. M-am agățat de fiecare trunchi și fiecare creangă apropiată iar corpul meu coroiat a învățat să supraviețuiască.
Vă povestesc acum, aproape de sfârșit, cu ultimile puteri adunate, că dorința mea cea mai mare fusese împlinită dintr-o dată. Iar eu, într-un fel, numește-o vrajă, blestem sau simplă răzbunare, din om sărăcit devenisem o mai frumoasă înaripată.

Acum îmbătrânit, schilod și fără de vlagă mă judecați cu ochii duri de magistrat dar eu vă spun că, după atâția ani, trăit ascuns, ciuntit și betejit de vreme, tot am rămas cu gândul zburând spre păsări cu cuiburi calde, ocrotitoare. Tot spre himere. Iar noaptea, când gratiile negre și unsuroase mă strâng precum falangele ghearelor, să vă amintiți că același cuget plăpând încă mă mai îndoaie.


Toronto / Martie 2019





de Suzănica Tanase    3/14/2019


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian