Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Interviu cu Kajtar Arpad despre muzică

Arpi" este unul din reprezentanţii de frunte ai rockului şi bluesului timişorean. Prin amabilitatea domniei sale am primit o înregistrare cu trupa UniverS. Un album foarte valoros care cred că va surescita interesul şi despre care vom căuta să aflăm cât mai multe date din culisele realizării lui. Sunt foarte puţini aceia, din afara zonei Banatului, care cunosc activitatea trupei UniverS. Acest album aminteşte de entuziasmul trupelor rock timişorene dinainte de 1989 şi dovedeşte posterităţii că, această muzică putea înclina balanţa istoriei în favoarea artei sunetelor şi în cultivarea bunului simţ muzical. Oraşul de pe Bega, a fost şi probabil va rămâne, una dintre cele mai nealterate centre ale culturii muzicale de la noi. Influenţa vestului, via Serbia şi Radio Beograd, precum şi multiculturalitatea oraşului au fost atribute ale temeliei rockului mioritic. Reputatul jurnalist, redactor şi comentator radio şi tv, Mimo Obradov, descria acest lucru chiar de curând, în antologia noastră aniversară, Zece dintr-o sută - Cartea sunetelor, în eseul său, Spiritul radioului: "Primele experiențe trăite în preajma cutiei mari din lemn, cu o fereastră pe care era reprezentată grafic scala cu câteva linii și denumirea mai multor capitale și orașe... au fost ca niște invitații la o călătorie tainică, virtuală. În partea inferioară luceau clapele albe ca de fildeș cu care puteai selecta frecvența: AM, FM, FFM 1, FFM 2, LM. Lateral, un buton mare prin care porneai aparatul și reglai volumul și altul pentru căutarea frecvențelor de emisie a posturilor. Cel mai ciudat din toate elementele exterioare mi s-a părut ochiul magic. Deasupra, o suprafață mare acoperită cu o pânză dintr-un material frumos, fin și rezistent, pe care se întrezărea conturul unui cerc: difuzorul. Mare cât capul. Aceasta a fost 'mașinăria' în care am descoperit Spiritul. Radioul. A fost o experiență transcendentală înlesnită de căutarea frecvențelor.". Apropierea către muzica rock ne putea deschide un orizont mult mai pătrunzător pentru personalitatea artistică a celor implicaţi în activităţi muzicale, fie ei jurnalişti sau muzicieni. Mai mult chiar, trebuie precizat că, procurarea acestor materiale, ce reflectă cultura şi arta muzicală de pretutindeni, este dificilă şi astăzi, din pricina preţurilor, în special, şi a lipsei informaţiei, în general. Internetul nu este, cum am mai spus, o soluţie. Poate, doar o tranziţie. Însă este o scuză, o dezvinovăţire a celor implicaţi. Incultura şi impostura predomină în acest nou şi trist Univers mioritic, iar Zgomotele actuale sunt paliativ de cultură muzicală.

Zgomotele oraşului... de pe Bega

Ne întoarcem la sensibila noastră trupă UniverS şi al său expresiv show şi album, Zgomotele oraşului. Astfel, „DUPĂ 40 DE ANI“, pe 26 octombrie 2018, clubul Reflektor Venue din Timişoara a găzduit un concert unic, în care s-a reîntrupat formația rock timişoreană UniverS, cea care a avut ultima apariție în faţa publicului în luna mai a anului 1978. Trupa de acum a fost alcătuită din: Robert Strumberger – voce, chitară, Gheorghe Moşoarcă – chitară bas, voce, Dumitru Chiţeală – baterie, Árpád Kajtár – chitară. Vom încerca să redăm fanilor muzicii rock de la noi cât mai multe informaţii despre trupă şi album, despre membrii săi şi locul lor în istoria noastră muzicală. Pentru scurta prezentare a trupei, vă redau întrebarea mea şi răspunsul lui Arpi, din interviul acordat în excluvitate pentru artasunetelor.ro în 2013. Acesta a fost publicat în al doilea volum al seriei mele de interviuri, Interviuri rock 2. Iar Interviul 2019 este programat să apară în a patra carte de interviuri ce va fi denumită: Interviuri rock volumul IV.

"Întrebarea 12. Să ne întoarcem la activitatea ta muzicală de după Clasic XX. Este vorba de trupa Univers. Ne poţi spune istoria ei... Au fost şi alte grupuri rock pe care le-ai înfiinţat?

Árpád Kajtár: Univers a fost trupa prietenilor mei care i-am cunoscut când cântau la "Ada Marinescu". Latzi Molnar - chitară şi Moşoarcă Gheorghe - bas, Tines @ Tzila Ladislau - tobe, Nelu @Tzache Botzoc. Aceştia au ajuns la "Ada" în formaţia "Phoebus" o trupă ce era "garage/grange" cântau de toate, dar în viziune proprie nu urmăreau să sune la fel ca şi originalul. Era ceva nou pentru noi toţi. Manciu Marino - chitară, Ică - vocal, Tines Latzi - tobe, Cizmaş Marcel - voce. Înainte au mai fost doi membri Bosku şi Tibi chitarişti. Păcat că aceasta trupa nu a ajuns în circuitul trupelor studenteşti care aveau acces la câte un festival, câte un turneu astfel fiind oarecum promovate.

După ieşirea din acesta trupă "urmaşă" a trupei originale "Phoebus" Molnar, Moşoarcă şi Tines au format trupa UNIVERS al doilea "power trio" după modelul vremurilor cu CREAM, Hendrix, ... Primul power trio din Timişoara a fost cel format cu Mişu Ciuchitu, Liuba Cornel şi cu mine, Arpi Kajtár, noi fiind cu aproximativ 3 ani mai în vârstă, după câţiva ani de "hard clubing" am ajuns la concluzia că vrem să cântăm "underground", R&B ... şi nu beat sau pop, astfel ne-am retras către alte cluburi din alt cartier unde a început să prindă muzica "underground" de fapt muzica pentru recitaluri sau concerte, nicidecum nu mai eram pentru dans. Cred că era primul "power trio" din Timişoara, iar repertoriul era total diferit, aşa am ajuns să cântăm "Political Man" sau "In-a-gadda-da-vida" (Iron Butterfly), piesă lungă de 20 de minute în Clubul "Lira" pe post de muzica de dans.

A doua trupă UNIVERS s-a format după ce am venit din armată (din Craiova unde am fost la trupa de muzică uşoară şi folclor de pe lângă fanfara militară) am avut o versiune UNIVERS cu Molnar Ladislau şi Gigi Nanu cu care am cântat la "Ada" şi am avut şi un concert la Casa Studenţilor, practic ne pregăteam pentru un Festival de muzică Rock ce urma să fie realizat de Nicu Covaci, ce până la urmă nu a ieşit, nu ştiu care au fost cauzele. După aproximativ un an şi câteva luni m-au chemat la TMST (Teatrul Maghiar de Stat Timişoara) Moll Joji - orgă, Dinu Popescu - voce, Moşoarcă Gheorge - bas, Chiţeală Dumitru - tobe şi cu mine la chitară. Era o versiune Clasic XX, dar ne-am trezit ca şi Progresiv TM înainte cu doi ani, că au mai apărut trupe Clasic XX L şi Clasic XX M. Clasic XX L, al fraţilor Lengyel al căror trupa "Fraţii" a cântat cu Mişu Ciuchitu pe litoral la mare sub titulatura de Clasic XX au considerat că şi ei au drept la acest nume/brand deja cunoscut pe traseul turneelor. În Timişoara nu conta prea mult "firma" deoarece ne cunoştea publicul / fanii pe fiecare în parte, dar când ne-am trezit în turneu cu afişe Clasic XX L lângă afişele noastre ne-am hotărât să schimbăm numele trupei în UNIVERS deoarece şi eu am cântat cu Molnar Latzi într-o versiune Univers când Moşoarcă a fost în armată. Molnar a trecut să cânte doar prin restaurante aşa că nu mai era o problemă să preluăm numele trupei practic desfiinţate, aşa că nefiind inspiraţi am ales UNIVERS deoarece ne grăbeau organizatorii teatrului căci trebuia dată comanda la afişe. După aproximativ doi ani, Moll Joji emigrează în Germania am adus alt organist un fost coleg de şcoală Dani Kalman şi pe Robi Strumberger la voce. Cu această formulă cântam compoziţiile lui Joji Moll ce trăgeau către prog-rock, apoi după ce el a plecat cu Moşoarcă, am dus trupa către hard rock.

După căţiva ani, Chiţeală Dumitru şi Strumberger au fost nevoiţi să părăsească trupa după un "carambol" cu PCR din Petroşani. Apoi, după un timp l-am adus pe Hemut @Hely Mosbrucker care chiar s-a retras din Progresiv TM. Cu această formulă cu Moşoarcă vocal şi chitară bas am continuat până în '79 când am plecat din TMST, deoarece toţi regizorii au început să ne includă în piese de teatru ca să aibă succes ceea ce nu ne-a convenit căci nu mai puteam să ne pregătim pentru turneele noastre de muzica rock. După ieşirea din Teatrul Maghiar de Stat am mai cântat o vreme cu Zirko Karol la tobe şi am susţinut câteva concerte în Casa Studenţilor numai cu repertoriu din piese originale, compoziţii proprii ce au avut succes. Am mai înregistrat ceva la emisiunea în limba maghiară a lui Boroş Zoli de la TVR, apoi încet cu schimbările "epocii de aur" încet fiecare şi-a găsit un serviciu şi cântam la nunţi şi în restaurante pentru a ne completa salariul. Aceiaşi situaţie aveau şi celelalte trupe. Pro Musica mai cânta cu cenaclurile lui Păunescu, apoi în "liniştea mare" după un timp a apărut trupa AUTOSTOP a lui Adi Bărar la un moment dat era singura trupă de rock din Timişoara cu muzicanţi timişoreni. Adi Bărar mai organiza seri de blues la Clubul Electromotor, el ne aduna toată trupa UNIVERS şi ne invita pe toţi să cântăm. Încet fiecare se ocupa de serviciu său, unii s-au angajat în trupe de restaurant, deci erau ocupaţi cu problemele cotidiene / familie. În acest fel nu am luat parte cu trupa la nici o sesiune al Festivalui Timrock de la sfârşitul anilor '80, căci nu am vrut să mergem cu repertoriu din amintiri fără repetiţii şi pregătire serioasă cu sonoritate "învechită" între trupele tinere foarte bune ca Autostop (mai târziu şi-au schimbat numele în Cargo), Metamorf (Tibi Gajdo - bas şi voce, Adi Popescu - chitară, Laurenţiu Morun - tobe), Pro Musica.

Nu am amintit de concurenţa trupei PHOENIX, chiar de la începuturi, aceasta a fost trupa CLASICII, Ocsi Krijan - chit, Zoli Kovacs - bas, Robi Strumberger - vocal, Puba Hromadka - tobe, Mişu Ciuchitu - chitara ritm. Cu toţi aceşti muzicanţi am cântat în tot felul de formule cum se destrama o formulă imediat aveam alta. Majoritatea acestor formule se numeau REFLEX (MkII) nume "împrumutat" de la fosta trupa REFLEX care a cântat înainte la clubul "Ada Marinescu" cu Zirenner @ Tziry Karl (mentorul meu, când acesta s-a retras din trupă în locul lui venit Latzi Herdina), în trupa REFLEX mai cânta Munteanu Sanyi - bas, Udo - tobe, Nelu @Tzache Botzok - voce şi chitară ritmică. Noi eram practic copii şi ne plăcea acest nume de trupă şi probabil îi imitam pe "băieţii mari" care erau modelele noastre de urmat. (Acest Karl Zirenner, era electronist, artist plastic, fotograf profesionist, chitarist de excepţie ... un model demn de urmat pentru orice tânăr. El mi-a insuflat că muzica nu trebuie "fotografiată", ci trebuie interpretată..., dacă nu interpretezi în stilul tău personal, iese doar o copie proastă fără viaţă.)

Practic trupele în care am cântat şi care au dobândit un oarecare renume şi aveau deja şi nume au fost Reflex (MkII), Clasic XX (MKII), UniverS (MK II). Nu am iniţiat eu nici una din trupele în care am cântat în toate am fost invitat să iau parte. Norocul a fost că în toate aceste trupe amintite (cât şi în trupele intermediare, de tatonări, de căutări) am fost chemat să cânt de către muzicanţi cu experienţă de la care şi învăţam / furam ce se putea. Cred că acest lucru a fost un avantaj deoarece fără experienţă să conduc eu o trupă probabil lua mult mai mult timp să realizez ceva, probabil pierdeam mult timp cu "căutările" în acest fel am fost ajutat să mă dezvolt."


Interviu 2019 cu Árpád Kajtár

1. Ai lucrat destul de mult la acestă înregistrare, Zgomotele oraşului este o idee de show 100 la sută românesc, veche de 40 de ani! Care a fost povestea ei şi de ce a ieşit atât de târziu acest material "istoric" cu UniverS, după cum spui, "interpretat doar de două ori, în 1978 şi în 2018".

Da, povestea este veche, e istorie.

Foto Arpad 3.jpgÎn perioada de după conducerea trupei de către Ioji Moll după emigrarea sa în Germania am rămas cu repertoriul de compoziţii ale acestuia şi doar două sau trei piese compuse de mine. Nu prea "prindea" cum credeam noi, muzica tip "progrock" prea multe variaţiuni, prea multe rezolvări tehnice îmbinate cu texte poate prea ample. Cu Gheorghe Moşoarcă am început să simplificăm piesele, să le aducem pe tărâmul rockului clasic. Am început să "ascult" mai atent piesele The Rolling Stones şi The Who, trupe unde nu chitara solo sau organistul virtuoz era baza şi cum se observă acum în 2019, sunt pe "metereze". Am început să "văd" altfel şi muzica lui Jimi Hendrix, nu mai eram atent doar la chitara sa. A "apărut" şi Leslie West cu inegalabilul său stil unic de rock-blues ce se îmbină cu piesele minunate ale regretatului Felix Pappalardi sau Jack Bruce. Foarte rapid pe scena mondială în timp relativ scurt au urmat multe alte subgenuri până la dezvoltarea "west coast". Era greu de ales calea, aşa că am încercat să îmbinăm rockul "mai clasic" cu elementele (mai) noi apărute. La un moment dat am realizat piese suficiente ca număr / timp pentru a susţine un concert, dar totuşi nu erau OK, sunau prea "la fel", nu puteam să construim o creştere a intensităţii / a atmosferei, nu puteam să ne "jucăm" cu contraste, deci părea ceva relativ "plat". Aşa că intercalam piesele proprii între cele "cover" de factură corespunzătoare pentru concert, dar alese bine din repertoriul unor trupe celebre, ELO, Kansas, Boston, Peter Frampton, Mountain ... mari hituri ca, Carry On Wayward Son, More than a feeling, Roll Over Beethowen (varianta ELO), Shakin all over, din care intram în Ciocârlia în locul improvizaţiei, sau Roll Over Beethoven varianta de concert gândită de Mountain cu vestitul solo de chitara etc.

Am început să ne gândim la un conţinut / mesaj / temă unitară, ceva comun pentru toate piesele concertului. Important şi pentru noi ca satisfacţie muzical artistică, dar şi din punct de vedere al publicului nostru care (deja) aştepta de la noi să aducem cu fiecare "concert" ceva nou. Pe atunci melomanii / publicul larg era obişnuit, acceptau, chiar pofteau schimbările / noutatea, fapt datorat şi scenei mondiale ce se dezvolta în permanenţă şi se schimba cu o viteză uimitoare (apropo de Mimo Obradov... posturile din Yugoslavia, în 4-5 luni apăreau trupe din Yugoslavia bestiale, cu succes de invidiat, aveau promovare, difuzare la Radio şi TV, discuri etc., ce apoi dispăreau şi veneau altele, la fel de fulminante sau şi mai bune, efectiv nu puteai să ţi pasul cu schimbările, trebuia neapărat să ne creăm o personalitate, o direcţie ce să caracterizeze trupa şi ca publicul să ne poată deosebi dintre celelalte trupe).

Simţeam că nu se mai poate ... texte numai "de dragoste" şi "Meteo", de parcă doar atâta există în viaţa de pe pământ. Textele noastre erau fie poezii de poeţi consacraţi sau fie texte scrise de Lucia Doroftei (actrita de mai târziu şi regizoare, soţia organistului nostru Ioji Moll), foarte frumoase, bune, dar cumva, ne învârteam în acelaşi cerc restrâns de subiecte.

În aceste condiţii am ajuns la concluzia că un concert, chiar dacă nu este operă rock, trebuie să aibă câte o temă, o linie / un conţinut cât mai unitar sau singular simplu, clar ca mesaj. Fiind în teatru unde cântam sau acompaniam muzica uşoară "cover" în spectacole de divertisment, am realizat cât de mult contează textul. Cu piese simple ce le cântam din obligaţie alese după tematică existau texte "drăguţe" şi aveam un succes la care nu ne aşteptam! De fapt, ne plăcea să cântăm, iar piesele erau pentru noi mai mult o ocazie să improvizăm. Dar mai târziu am văzut că este o mare greşeală ideea că, muzica rock trebuie să se cânte numai în engleză, când textul este la bază şi practic, ca la un film, muzica este un "ajutor" ce subliniază mesajul, creează atmosfera. Apoi am început să ne punem problema sonorizării cât mai bune ca să se înţeleagă textul. Cu cover-urile în engleză nu prea conta, nici noi nu eram englezi, nici spectatorii, mergea "textul", mai ales că erau hituri consfiinţite deja, hituri mondiale difuzate zi şi noapte la radio şi cunoscute de toată lumea. În urma experienţei cu aceste spectacole de divertisment am ajuns o adevărată trupă de concerte, după care doar trebuia să ne menţinem sau să trecem la un nivel, să zicem superior, ca să corespundem aşteptărilor fanilor noştri.

Roby Strumberger a venit cu propunerea să realizăm Micul Prinţ, el urma să facă textele am început să lucrăm compoziţii noi ce vor fi incluse în acest concert tematic, dar am fost sfătuiţi să o lăsăm baltă, că nu se poate "...Arpi dragă nu e cazul acum...", nu ştiam niciunul cine este poreclit "prinţişorul". Aşa că, am zis hai să facem ceva "neutru" despre viaţa, despre oraş. În concertul Micul print aveam o scenă unde "pământul" urma să fie adus pe scenă prin intermediul "zgomotelor" redate de pe magnetofon, sunete ambientale, de tren, maşină, avion, frânturi de recepţie radio şi TV, semnale de la sateliţi, urale pe stadioane etc.. De aici am ajuns la ideea Zgomotele oraşului, dar cum s-a dovedit mai târziu nici aici nu am nimerit-o. Am luat legătura cu Dandu Ştefan prin Nae Tarnoczy şi i-am dat o casetă cu piesele trase instrumental şi i-am explicat cum vrem să fie totul. În timp record, Dandu Ştefan a adus textele, ne-au plăcut, dar celor cu "cenzura" nu. Erau foarte amabili şi prietenoşi, dar am fost sfătuiţi că... "nu este cazul". Cum eram după carambolul de la Petroşani am zis că lăsăm concertul pe altă dată, în viitor, aşa s-a întâmplat să se producă doar un singur concert şi anul trecut încă unul, după 40 de ani.

2. O restituire foarte concludentă pentru acea epocă. Acest CD dovedeşte că rockul românesc a existat cu siguranţă şi, de asemeni, că libertatea însufleţită de atitudinea şi personalitatea muzicii rock putea trezi conştiinţe. Este adevărat că cenzura ţi-a sugerat să numeşti acest spectacol... Puls citadin?

Da, acesta a fost unul din sfaturi, să schimb şi titlul în Puls citadin ca să nu fie atât de "agresiv", degeaba am spus că zgomotul este ceva natural, ce rezultă din activitatea cotidiană şi titlul este inspirat după modelul Chaplin Luminile Oraşului, dar a rămas "cum era stabilit" de criteriile vremurilor. Totuşi am hotărât să riscăm şi să prezentăm premiera dacă nu la teatu, atunci la Casa Studenţilor. La teatru mergeam cu Moşoarcă şi făceam ce vroiam noi, nu aveam nici un program. Lucram la piese, apoi ne-am hotărât să dăm concertul să vadă "teatrul" că putem realiza ceva şi fără ei, dacă EI nu ne organizau premiera şi alte concerte. Am vorbit cu directorul de la Casa Studenţilor unde am mai susţinut câteva concerte de succes şi l-am rugat să ne ajute să dăm o premieră, ce avea să fie doar pentru invitaţi, ca să vină doar studenţii şi prietenii care apreciază muzica rock şi care sunt atenţi la mesaj.

Doar cu câteva afişe şi (probabil) cu munca de organizare a studenţilor ce activau în domeniul cultural, sala a fost neîncăpătoare. Astfel cu titlul neschimbat şi cu textul integral am susţinut concertul. Se înţelegea fiecare cuvânt, clar şi tare, cu mixajul inovativ pe atunci realizat pe sub-secţiuni pe grupe, astfel că, fiecare grupă avea în final un singur master fader de volum, cea ce permitea să faci balansul convenabil între grupuri (microfoane voce; microfoane tobe; Foto Arpad 4.jpgmicrofoane de captat chitarele bas şi solo). Astfel se putea mixa din mers / "LIVE" fără alterarea balansului / raportului de nivele din interiorul grupului. Palkovacs Carol sonorizator-electronist-muzicant şi prietenul nostru (fost coleg de clasă cu mine şi cu basistul nostru în prima trupă formată în liceu care pentru noi s-a angajat la TMST pe postul de sonorizator astfel a trebuit să preia şi activitatea de sonorizare a teatrului, spectacole de teatru, repetiţii, deplasare, turnee, avea foarte mult de lucru, iar pe lângă acestea stătea cu noi şi noaptea să lucrăm la câte un nou spectacol (foto 4: UniverS '77 - Palkovacs, Roby, Didi, Gyuri, Arpi).

Succesul a fost neaşteptat de mare cu ovaţii şi cereri de "bis", chiar şi la minunatul solo tobe a lui Czirko @karcsi Carol am fost surprinşi, totuşi este o prima audiţie cu text, destul de neobişnuit pentru acea perioadă în muzica de la noi, fără promo la radio, fără un LP ascultat şi "rumegat", fără mai multe apariţii în urma cărora "să se răspândească vorba...". A doua sau a treia zi am intrat în magazinul Muzica din piaţa Traian să cumpăr corzi. Vânzătoarea m-a întrebat ce este cu textul acela retrograd de la piesa Ploaia că este prea caustic, apoi şi alţi cunoscuţi au (a)dus vorba cu una alta despre textele concertului, iar noi am constatat că pare-se, ştiau ei, cenzura, de ce să nu aprobe textul. Totuşi, autorităţile culturale au trecut cu vederea concertul, nu a întrebat nimeni ce şi cum, precis ştiau exact totul, dar cum nu a ieşit nici un "scandal", nu era cazul, plus că, eu sunt convins că şi lor le-a plăcut, doar că, nu vroiau să rişte o "aprobare", mai ales că abia am "ieşit" şi (cu sprijinul lor) din treaba cu PCR Petroşani.

Moşoarcă şi cu mine am rămas şi activi la TMST cu o nouă trupă, l-am adus pe Hely Mosbrucker care chiar atunci a părăsit Progresiv TM (Czirko Carol nu a vrut să se lase de postul său unde lucra), am mai făcut câteva turnee, deplasări, concerte, înregistrări TV. De fapt, activitatea trupei a fost reluată după ce directorul de la teatru a văzut că nu mai este nici o problemă aşa că, a anunţat un concurs pentru posturi şi a fost reîntregită orchestra teatrului şi au început iarăşi deplasările şi concertele, turnee ce asigurau o mare parte a venitului pentru teatru. Mai târziu ne-au utilizat trupa tot mai mult pentru acompaniat actorii şi câte o vedetă din Ungaria sau DDR astfel că, timpul pentru trupă se reducea drastic. Mai trebuie spus că, fiecare regizor ne vroia în piesa lui de teatru deoarece succesul era înzecit (muzica "de circ" la una din piese, menestrel cu lăută, folclor, muzică de petrecere, şlagăre cântate de actori etc. etc.) asta însemna nenumărate deplasări în judeţ, în fiecare comună mai mare, aşa că, baza trupei de la acea dată, Moşoarcă, Mosbrucker şi cu mine am plecat din Teatru în 1979

Muzica rock românească ca fost CLAR marginalizată (şi probabil mai este...!) de partidul aflat la conducere şi trepăduşii lui. Sunt foarte puţine înregistrări ROCK la Electrecord până-n '89 (s-au realizat circa cinci vinyluri pe an, vezi articolul lui Emil Răducanu din antologia Cartea sunetelor...). Ştiau că rockul deschide minte şi noi orizonturi. Cum vezi această constatare?

Aşa este. După mulţi ani mi-am dat seama că nu genul muzical era problema, cum credeam noi că nu le place unora rockul şi chitara electrică, ci posibilul mesaj. Cu jazzul muzica "capitalistă" nu avea nimeni nimic. Exista posibilitatea unui mesaj identificat / însuşit de către public. Chiar fără să vrea, o trupă sau un banal text din repertoriu, putea să primeasca alt înţeles ce putea ajunge un simbol, să nu uităm cum Jimi Hendrix a ajuns, fără să-şi dea seama, simbol al mişcărilor "anti-Vietnam war". Autorităţile din ţările blocului comunist a trebuit să treacă cu vederea răspândirea muzicii din vest. Au încercat să îmblânzească treaba şi să controleze cumva prin "adaptarea" muzicii Folk în toate ţările din tabăra comunistă, dar cerinţa pentru muzica Rock exista. Aşa că se pare au aprobat şi menţinut câteva trupe în fiecare ţară care trebuiau să se conformeze prescripţiilor, să se "învârtă" numai pe tărâmuri aprobate. E clar că, nu ajutau trupele să înregistreze un album şi să le scoată un LP sau să apară pe unele compilaţii realizate la Electrecord (n.r. vezi seria: Formaţii Pop I, II şi II, apoi redenumită Formaţii Rock vol. IV, 5 - 12, iar după 1990 se realizează 13 şi 14). Cred că puţinul ce a fost totuşi înregistrat a fost cauzat de câţiva tineri sufletişti din zona cultural artistică care încercau şi ei să aducă rockul la lumină.

4. Am o întrebare legată de trupele tribut de la noi. Mă refer la acele "combinaţii muzicale" care reinterpretează piese clasice din muzica occidentală în cluburile noastre. Cum îţi explici faptul că nu avem nicio trupă tribut care să cânte coveruri după hituri rock româneşti? Şi slavă domnului, avem o istorie de hituri mari, la Phoenix, la Sfinx, la Mondial, la Semnal M, etc. etc...

Nu ştiu multe despre această temă, respectiv despre fenomenul de la noi cu trupele noastre. Presupun că există, dar nu sunt promovate, nu apar în media.

Phoenix are în Timişoara un Phoenix Cover Band condusă de Titi Dragomir, cooptând şi promovând tineri muzicanţi, dar şi cu colaboratori, muzicanţi experimentaţi, cum este cazul chitariştilor Varady Ludovic (trupa West), Mircea Nedelcu (ex. Cargo) şi alţii după cum au timp şi cum sunt disponibili. Phoenix am auzit la radio şi o prelucrare foarte bună, nu mai ştiu exact ce trupă, cu piesa Fata verde cu părul pădure, o versiune super!.

Am mai văzut pe youtube că la Cluj este o mişcare tribut pentru regretatul Iuliu Merca, cu un fel de festival concurs. De ani de zile vreau să realizez un cover, o versiune instrumentală, la minunata piesă Vara amintirilor a trupei Semnal M, dar întotdeauna apare câte altceva de făcut. Am câteva "schiţe", dar mai am de lucru serios la ele. Am încercat şi eu să urmăresc / să înţeleg ce se întâmplă, de ce nu a "explodat" mişcarea rock de la noi după 1989, de ce nu (prea) au apărut "lucrările din sertar". Cred că a existat o "ruptură" în '90, poate chiar (cam) din '85. Câţiva ani scena rock, cea "frântă" nu s-a redresat, câteva trupe au dat concerte, au început să fie aduse trupe din vest care asigurau succesul financiar, astfel că muzica / trupele noastre, cele câteva, au ajuns într-o poziţie foarte grea. Promovarea era slabă doar câteva trupe deja consacrate în regimul comunist care mai activau puteau să ajungă la câte un concert / festival. Acest lucru nu poate să înlocuiască o promovare "agresivă" la posturile de radio şi TV. Deci se "concura" cu vedete mondiale ce aveau în spate o promovare enormă pe plan mondial, renume după o întreagă carieră de succes. Nu mai putea funcţiona sistemul din timpul nostru, când publicul ajungea să ne cunoască doar prin concertele din turnee, lucru ce "merge" încet şi greoi şi funcţionează doar în acel sistem "ermetic" unde nu era alt tip de promovare, dar care avea avantajul că nu intra direct nici "concurenţa" din vest. Toţi aveam aceleaşi condiţii de promovare. Astfel, trupele noastre nu au timp să ajungă "vedete", rockul are un segment de public destul de îngust. Trupe sunt multe şi probabil au cam aceeaşi bază de public în comun, adica "se bat" şi "trag" trupe vechi şi noi, la acelaşi target. În acest fel, fără o promovare profesionistă, "trece timpul peste tine", nu ajungi cunoscut la vremea respectivă (sau poate niciodată), iar în acest timp lung, apar multe alte probleme, se desparte trupa, se desfiinţează, iese stilul /genul abordat din moda din mainstream, ies din circuitul "lent" al clubingului şi al festivalelor anuale etc. Nefiind vedete recunoscute măcar pe plan local în ţară, probabil nu sunt considerate a fi de succes, nu pot fi pentru cei tineri modele / eroi de "imitat" şi de urmat. Eşti o trupă tânără, muzicant tânăr vrei să demonstrezi că şi tu poţi să cânţi ca vedeta respectivă, hitul ştiut de toţi, deci şi tu esti bun. Lipsa acestui lucru în muzica autohtonă, cred că are un efect negativ, deoarece nu se dezvoltă, nu se duce mai departe, ce unii înaintaşi au dus până la un anumit nivel, mai rău este că, nici nu se păstrează nivelul de interpretare dvpdv tehnic, ci se începe din nou de la început, ceea ce duce la un fel de stagnare. Când eşti tânăr nu-ţi dai seama câte lipsuri ai, eşti doar plin de elan, avânt, dorinţă de afirmare, fără însă o bază solidă, tehnică şi informaţională. Dacă înveţi de la înaintaşi (exact cum "se face şcoală", nu inventezi, reinventezi, ci înveţi ce este inventat până "acum" apoi) cu cunoştinţele dobândite poţi să dezvolţi mai departe. Ţin minte cum "scoteam" piese cu Ciuchitu Mihai şi cu Liuba Cornel. Eram la 17 ani "...- mai aici nu ne iese ; - lasă asta, o prelucrăm ...hehe", adică simplificam unde nu ştiam sau nu puteam şi ţin minte că exersam, adică încercam să cântăm Racul, Broasca şi o ştiucă după concertul Cromatic Group de la Casa Studenţilor am fost foarte "atinşi", am văzut că se poate!

Un alt aspect ce am observat era faptul că în '90, la noile posturi de radio au angajat "disk jokey", prezentatori / realizatori / comentatori de emisiuni muzicale, tineri care probabil nu au prins "miezul" mişcării rock al anilor '70 de la noi. Erau tineri care învăţau "meserie", de obicei prezentau, citeau din revistele de specialitate din vest sau preluau de la posturi radio sau TV, adică în mare doar mainstream-ul mondial. La noi au fost doar rubrici muzicale în diferite publicaţii, nu prea prezenta nimeni trupele, orientările sau o critică muzicală etc. Astfel, doar după ce aceşti realizatori şi-au făcut pionieratul şi au intrat mai bine în "meserie" au început să fie atenţi la cei câţiva realizatori / critici mai în vârstă, cu experienţă, care încă activau în media şi promovau muzica rock autohtonă. Apoi Petre Magdin şi Doru @rocker Ionescu la TVR, Florin Silviu Ursulescu, Nelu Stratone au dat o direcţie mai bună mai târziu cu internetul, am descoperit şi pe Radu Lupaşcu când am dat de date despre festivalul Club A din '69, apoi am văzut şi cartea Arta Sunetelor în magazinul de muzică "Rocka Rolla" a lui Emil Biebel. Cred că orientându-se după aceşti "grei" au început mai tineri comentatori, să se orienteze şi către muzicanţi, trupele "vechi" de la noi, aproximativ după anul 2000 au început aceşti realizatori de emisiuni sau ziaristi, acum trecuţi de tinereţe, să urmărească şi muzica autohtonă, atât cea din perioada până-n '90, cât şi cea de după. Şi mai cred că lipseşte la noi, o presă de "critică muzicală" (la care Nelu Stratone mi-a răspuns că: "... asta mai lipseşte pe lângă greutăţile existente în muzica rock!).

Foto Arpad 6.jpg5. Albumul Zgomotele oraşului abundă în intervenţii chitaristice de multe nuanţe, de la rock clasic (Ziua zână; Rockul străzilor), la soft rock (Prizonierul), la country rock (Bunicul) sau heavy (Povaţa). Tu eşti autorul muzicii şi implicit ai gândit structura muzicală a albumului. Te-ai gândit la o operă rock, nu? Sunt 12 piese care conturează ego-ul unui oraş? Ce reacţie a avut printre spectatori atunci în 1978 şi acum în 2019?

Compoziţiile din Zgomotele orasului sunt cât se poate de simple şi simplificate solourile de chitară sunt parte integrală a pieselor, nu doar improvizaţie în stil, am vrut să fie diversificate piesele să nu fie percepute cum am observat la unele trupe "o piesă luuungă de 90 minute cu câteva pauze. În '78 neavând încă experienţă în diversificare într-un singur stil, am făcut acest "mixaj" de genuri cu o abordare personală a trupei astfel să putem asigura acea "creştere" în "intensitate" ca să menţinem atenţia de la început până la capăt, folosind contrastele, astfel ca să nu saturăm publicul. În concert doar piesa de deschidere este instrumentală, mai mult pentru groove, ca apoi piesa Haina nopţii să contrasteze puternic. În '78 am avut un solo tobe inclus, acum în 2018 am renunţat ca să nu se rupă cursul pieselor. Nu este o operă rock, noi am vrut un fel de Rock theatre, cum am citit şi văzut în reviste şi câteva la TV Yugoslavia cu Genesis sau Alice Cooper. Doream un show rock cu tematică, cu proiecţii, înserări de sunete de pe bandă, un narator care să introduca spectatorul în miezul fiecărei piese pe fondul progresiei armonice a piesei Haina nopţii, şi eventual, decoruri, lumini, poate reuşeam cu artişti mai tineri şi o mişcare pe scenă, dar nu a (mai) ajuns să fie. Cum am descris anterior concertul, a avut o primire foarte bună atât în '78 cât şi acum în 2018. Iată ultima piesă. Restul pieselor sunt pe pagina următoare. Materialul audio (albumul fără piesa instrumentală de introducere, ce nu a mai încăput pe CD).

6. Chitara ta susţine cu plenitudine tehnică şi mult suflet această înregistrare. Mă gândesc cu emoţie la mi-ai povestit despre evenimentul din 26 octombrie: "şi acum mixez sunetul pentru video-ul tras de cinci camere şi trebuie să mixez ca să iasă sound-ul aproximativ cum a fost acolo...". Vă gândiţi serios să realizaţi un material (oficial) video, adică un DVD?

O să fie doar un DVD demo, în câteva exemplare, pentru prieteni & familie, exact la fel ca CD-ul prezentat de tine. Un prieten, fost coleg de trupă, ex. basist la Effect, a început să mixeze video-ul de la vreo 3 camere, dar merge încet, pe lângă familie şi serviciu, cu un PC ce abia redă ceva din fisierele Mov 4K. Pe moment am postat pe youtube, doar imaginile de la o singură cameră cu sunetul mixat de la cele 5 camere şi aceste fişiere video le-am convertit la o rezoluţie de DVD, căci pe youtube oricum se converteşte la 360 kbps. Când am început mixarea sunetului am zis că în două, trei ore termin, apoi a ţinut aproape două luni, chiar şi după atâtea audieri, corecţii de fază etc., am descoperit o mică desincronizare la o piesă (după ce am audiat câteva sute de ore...) şi bineînţeles că, am observat numai după ce am uploadat pe youtube, he he he, un muzicant experimentat o să observe. Când termină colegul Dan Oroş DVD-ul o să posteze şi el pe youtube, pe pagina sa sau poate pornim o pagină nouă cu trupa UniverS, mai vedem.

Să nu uit să menţionez tot ajutorul dat de tineri noştri prieteni de la trupa în urcare vertiginoasă, Melting Dice, membrilor trupei Flare (fosta Effect), precum şi domnului Emil Biebel, organizatorul concertului. Fără ajutorul acestora nu ştiu dacă se întâmpla concertul. Şi a rămas la urmă prietenul meu din copilarie, Johnny Bîtea, care de obicei ne ajută cu filmări, fotografii şi promovare pe internet a rămas chiar la urmă, Johann Meszaros, ex. basist, care a venit cu treburi din Germania, apoi pentru noi a prelungit şederea cu încă zece zile în Timişoara şi a stat ca să filmeze şi el, astfel pe lângă Popovici Ion şi Duţu Oros, membrii Effect care şi ei au filmat avem imagini de la cinci camere video, din care Duţu Oros lucrează la un material pentru a apărea pe un DVD. Stimă şi multe mulţumiri! Le doresc succes celor ca ei care "..din urma vin...".

7. Vorbeşte-ne te rog despre membrii trupei UniverS. Ce-au făcut ei până la apariţia acestui CD şi dacă mai cântă (cumva) în alte formule de trupe rock, aici sau oriunde? (Există cumva şi un organist în trupă, parcă sesizez ceva sunete din această direcţie...)

După carambolul cu unul din şefii de partid de la Petroşani cu care am avut probleme la un concert, acesta a oprit concertul şi a vrut să cântăm cu luminile sălii aprinse, ca să "aiba el controlul" asupra spectatorilor (!?!) ce a avut efect invers şi practic a dus exact la o posibilă incendiere a situaţiei. L-am convins că nu este bine să incităm publicul, care mai şi săreau pe scenă, şi că trebuie să cântăm normal show-ul. Apoi, în pauză a venit în garderobă să se impună, să ne pună la punct sau ce dorea şi se certa cu noi sau ne certa, apoi a avut un schimb "de vorbe" cu bateristul ce tocmai ieşea de sub duş înfăşurat doar într-un ştergar...

În urma unui ordin, probabil "de sus", după ceva "anchetă", am plecat iarăşi în turneu, acum în nord, când ne-am întors după un timp teatrul ne-a pus în vedere că avem două săptămâni să ne căutăm transfer sau altă rezolvare. Suflătorii Katona Ernest şi Kaip Victor au plecat, acesta din urmă a emigrat în Ungaria unde a fost profesor de muzică la un liceu din Budapesta, organistul Dani Kalman a emigrat în Germania, nu ştiu cu ce se ocupă acolo, doar o singură dată m-am mai întâlnit cu el când m-a căutat după vreo 6 ani, dar nu mai ţin minte dacă am discutat ce face el în Germania, probabil mai cântă sau mă rog, se ocupă cu muzica, cu pianul îşi găsea loc cam oriunde.

Chiţeală @Didi Dumitru bateristul a fost singurul căruia i s-a desfăcut contractul de muncă prin hotărâre judecătorească după ce a încercat să conteste acţiunea "teatrului". El a cântat cu o trupă în Timişoara şi la Sag (o comună foarte apropiată, chiar lângă râul Timiş, de unde erau câţiva din membri trupei). Mai târziu a cântat cu Mircea Bunea, au luat parte la unul din festivalurile TimRock. În Germania, în Berlin mai exact, el a cântat mai tot timpul cu nevastă-sa care cânta vocal şi se acompaniază la chitară, dar doar la petreceri între prieteni şi unele ocazii festive.

Roby Strumberger s-a retras ca să nu pericliteze cariera soţiei care era actriţă la TMST, a mai activat la teatru după ce noi am plecat în cadrul câtorva proiecte de teatru "Studio", apoi a lucrat ca fotograf la un centru de cercetare. A mai cântat doar într-un cor al "Forumului German" sau aşa ceva. În rest s-a ocupat de familie şi lucra la o firmă unde era foarte mult plecat în deplasare şi în ţară, dar şi în vest.

Am rămas angajaţi la TMST doar Gheorghe Moşoarcă şi cu mine şi încercăm să ne revenim. Directorul dorea să menţină trupa de rock în primul rând pentru rezolvarea "finanţelor" teatrului, dar nu vroia să se pună rău nici cu cei de sus aşa că, a stat în aşteptare să vadă ce se întâmplă şi când a văzut că s-au liniştit apele a repornit trupa. Pe lângă teatru mai cântam şi la restaurante câte o lună, două, vara şi la nunţi ca să susţinem cheltuielile cu rockul. După ce am plecat de la teatru am cântat la restaurante un timp împreună cu Moşoarcă, apoi fiecare separat. După un timp el a cântat un sezon întreg de turnee cu Progresiv TM. Moşoarcă nu a stat mai mult cu Progresiv TM deoarece nu s-a obişnuit cu metodele prea rigide ale lui Laci Herdina, care cerea să se cânte piesele exact şi numai strict în varianta originală, la milimetru şi microsecundă, iar noi cu UniverS pe "cadrul" pieselor aveam libertatea de a improviza astfel că, adaptam interpretarea în funcţie de reacţia publicului. Pentru Heli Mosbrucker care a venit la noi din Progresiv TM a fost necesară o perioadă sa se obişnuiască cu stilul nostru, apoi a fost de acord şi a intrat în "jocul nostru". (Heli Mosbrucker a cântat după ieşirea de la teatru în restaurant cu trupa lui Mişu Ciuchitu, apoi a lucrat la "Telefoane" până când a emigrat şi el în Germania). După Progresiv TM, Moşoarcă a cântat în restaurante până la emigrarea sa în Germania prin '90 - '91, după aproximativ zece ani, a început să cânte şi în Germania cu trupe locale mai mult pentru hobby. După un timp l-am convins să înveţe să foloseasca PC-ul pentru înregistrare şi prin internet a început schimbul de fişiere şi refacerea vechilor nostre piese. După ce am ieşit de la teatru am cântat mai tot timpul câte o perioadă în restaurante şi la nunţi până prin '92 cu Moşoarcă şi cu regretatul baterist Czirko Carol, bateristul care a cântat cu noi în acel concert unic din '78, înainte de a veni Hely Mosbrucker la teatru. Tot prin '92 Cirko emigrează în Germania (R.I.P.!). Czirko Carol ex. Fraţii unde a bătut toba după ce Didi Chiţeală a fost luat la teatru de către Moll Ioji.

Despre mine acum. După '92 am avut cu trei colegi o firmă de "vitrinieri decoratori" din care după doi ani m-am retras şi m-am angajat electronist la Liceul de Telecomunicaţii Timişoara, de unde am ieşit la pensie. În liceu aveam un laborator super dotat şi un PC, prin elevi am aflat că se poate înregistra audio în PC, până atunci înregistram ce lucram acasă cu două magnetofoane Rostov ceea ce era destul de greoi cu mixajul ping-pong "overdubbing" distructiv. Prietenul meu din copilarie Bîtea Ioan lucra atunci la săptămânalul AGENDA îmi face cunoştinţă cu un "IT-ist", Cipi Silvasan, care lucra la o firmă de calculatoare şi care îmi face o configuraţie de "Pentium" la un preţ accesibil, şi el muzician îmi arăta cum să lucrez în "FastTracker" şi alte câteva softuri de home studio. Aşa am început cu home recording şi activitatea de (cum zic americanii) bedroom player. Am experimentat şi am compus aproximativ 100 de teme, în majoritate nu cu chitara, ci cu sintetizatoare, un lucru foarte benefic, deoarece am ieşit din riffurile şi poziţiile de chitară. Mai târziu am început să le adaptez pentru chitară şi a trebuit să învăţ altă tehnică de cântat la chitară decât ce făceam până atunci. Căutam cum să postez pe internet ca să audă prietenii, foştii colegi din Germania, aşa am ajuns la Acid Planet şi la Jamwave (din păcate după JamWave ce "este închis" a urmat şi AcidPlanet, ce a fost preluat de o firmă de vânzări instrumente etc. şi au şters tot conţinutul anunţând intenţia doar cu trei zile înainte. Materialul a fost găsit într-o "arhiva de net" de către membrii Acid Planet, dar sunt fişiere de sute de GB şi nu ştim exact în fiecare fişier ce se găseşte căci nu este arhivat prea OK, o fi vreun fel de "backup" al AcidPlanet, cine ştie dacă rămâne mult timp). Tupeul noii firme este că, ne vrea pe noi, foştii membri, după ce ne-a şters munca, activitatea de ani de zile şi au stricat competiţia, noroc că unii membri AP apar pe facebook şi pe youtube, aşa din aproape în aproape ne găsim prietenii cu care am colaborat. Iată una din piese în colaborare cu unul din prieteni cu care am avut Transatlantic Orchestra pe Jamwave şi AcidPlanet @Skippy o figură pitorească cu spirit de aventurier, face excursii să descopere oase de dinozaur, visează să fie marinar pe un velier, a publicat pe un blog şi o nuvelă tot ceva în legătură cu marea şi oceanul. A spus că ar veni la noi în România fiindcă aici se găsesc colţi de rechin preistoric. Cântă la bas, vocal şi scrie textele. The Wreckers song

După ce am avut un succes neaşteptat pe Acidplanet şi Jamwave am încercat să public şi pe alte siteuri piesele mele, dar siteurile celelalte majoritatea sunt cu "plată". Adică nu ajungi pe No. 1 sau pe prima pagină dacă nu plăteşti, deci nu mai este o concurenţă artistică, ci una financiară, plus că ar trebui să ai şi o întreagă echipa de PR care să se ocupe. Aproximativ acum 12 ani, elevi de la liceu m-au rugat să-i îndrum cu trupa lor, aşa am ajuns să cânt în cluburi şi câteva spectacole cu trupa Effect. Pe CD toate instrumentele în afară de chitara bas şi tobe sunt cântate la chitară cu / prin sintetizatoare reale tip "grain synth" şi cu MIDI sintetizatoare / samplere. Iniţial, în prima fază a sesiunii de masterizare aceste instrumente erau mai prezente, dar după o audiţie comună cu colegii am hotărât ca să le "mutăm" mai în background ca să menţinem sonoritatea mai aproape de anii '70 şi să nu cumva să sune a techno-pop. Cu samplerele SF2 în PC cu MIDI am sunete de tot felul de la instrumente acustice înregistrate stereo în studiouri, şi VST o multitudine de Soft synth. Acum trebuie să încep să învăţ să folosesc "Cackewalk BandLab" ce era "Sonar Platinum" sub firma Gibson. Cum Gibson a intrat în faliment au renunţat la contractul cu Sonar (Cackewalk), iar aceştia au pus softul la liber "Free". Este unul din cele mai bune softuri DAW, arhisuficient pentru homerecording, dar trebuie să învăţ, deoarece este mult diferit de Sonar şi Cackewalk mai vechi, dar diferit şi de Cubase 9. Cu trupa urma să mai colaborăm, dar în anii '80 toţi aveam căi separate. După 2000 am vrut să scot un album împreună cu Roby Strumberger ce conţinea piese instrumentale, dar şi câteva cu vocal, dar am pierdut ocazia de-a intra într-un studio "free" şi să fie plătit după apariţia discului. Asta era prin 2003, Emil Biebel de la magazinul Rocka Rolla aranja totul, dar nu a ieşit deoarece am întârziat prea mult formarea unei trupe ce trebuia să facă şi promovarea CD-ului prin concerte, apoi au apărut alte probleme şi nu a mai venit altă ocazie. Atunci am cumpărat un PC mai bun "dual core" cu Win7 şi placă de sunet semi pro, mai de calitate EMU ce venea şi cu softuri DAW, Cubase, Sonar, Wavelab. De acum am început studiul mixajului / masterizării încet cu ajutorul direct sau cu criticile pe AcidPlanet am experimentat sute de versiuni moduri zeci de plugin-uri DirectX apoi VST până am învăţat limitele instalaţiei. Live în concert am utilizat patru canale în paralel una cu chitara şi trei cu sintetizatoare, dar cu cele patru pedale de volum am ţinut nivelul sintetizatoarelor cât se poate în background ca doar să "umple spaţiul", fără a fi o prezenţă agresivă, doar în câteva locuri se ridică nivelul la cel al chitarei în funcţie de sonoritatea dorită. Sintetizatorul de orgă Hammond mai era cuplat printr-un efect "Leslie" astfel se putea distinge prin această pulsaţie şi dacă era sub nivelul chitarei. Şi Live în concert puteam să utilizăm un "Loop Machine" cu părţi de pian şi alte instrumente preînregistrate, dar am vrut să fie totul cântat "direct" să nu pară "playback" aşa că am simplificat "solourile" şi am avut în vedere mai mult crearea acompaniamentului pentru a susţine vocalul în timpul unora dintre solouri în "live" sau în background sunau sintetizatoarele prin pedala "Freeze" ce este tot un fel de sintetizator "grain shynt" ce ţine câte un ton sau acord la infinit şi doar cu apăsarea unui contact se poate "memora" noul ton / acord ce va suna ca acompaniament pentru solo sau îmbogăţeşte sonoritatea în general şi la acompaniament. Acest "Freeze" are un loop pentru efecte în care au fost cuplat un chorus / phaser şi reverb şi ecou. Chitara cu un sound "crunch" are un atac mare cu o "coada" scurtă şi cu volum mic, astfel când "moare" tonul de chitară, sintetizatoarele sună mai departe până nu iau degetul de pe coardă, plus şi direct sintetizatorele erau prin delay ce repeta şi ţinea sunetul mai lung după atac astfel suna foarte bogat. (Foto Arpad 8)Unul din sintetizatoare are textură apropiată de soundul chitarei, dar cu multe armonice ce greu se deosebeşte de chitară, însă umple foarte eficient (vezi poza 8 cu pedalierul pe scenă).

8. Textele au fost scrise de Dandu Ştefan. Spune-ne câte ceva despre el şi cum a gândit aceste teme din viaţa oraşului? Ştim despre el că scris texte pentru celebre trupe rock timişorene ca: Pro Musica şi Cargo, şi mai nou, Locatarii şi Kempes.

Dandu Ştefan este un personaj pitoresc un om minunat, plin de haz şi de har. Iată un film regizat / produs de Gherghe Şvaiţer, Recviem pentru efemeride, filmat la locul de campat vara a lui Ştefan, unde s-au adunat mulţi prieteni muzicanţi. El s-a mutat la sat aproape de râul Timiş. Ştefan Dandu a lucrat cu multe trupe din Timişoara, iar anul acesta, va scoate o carte cu toate textele. Pentru "Zgomotele Oraşului" i-am explicat cum vrem să fie concertul, i-am făcut o casetă audio cu piesele cu linia melodică, pe care el a făcut textele, nouă ne-au plăcut aşa cum le-a scris, doar "cenzura" nu era de acord. Iată un link cu Ştefan Dandu în deschiderea concertului recitând patru poezii scurte.

9. Zgomotele oraşului trebuia scos la Electrecord? Ar fi fost minunat pentru un frumos remember al anilor '70... în arhiva noastră discografică. Cine s-a opus înregistrării lui?

Nu am avut pe atunci mari speranţe cu o înregistrare un disc Electrecord, cu UniverS am fost de câteva ori la TVR în emisiunea lui Boros Zoli şi cam atât. Totul se baza pe concerte, turnee prin ţară. Probabil dacă mai aveam doi ani de concerte şi turnee ajungeam la o bază de spectatori ce ar fi fost luată în seamă de Electrecord. Mă gândesc că temporizarea "sabotării" trupei pare-se că a venit tocmai după faptul că prindeam tot mai mult teren. Nu se mai dorea încă o trupă (de) rock care zburda prin ţară. Phoenix nu mai prezenta o problemă deoarece erau deja "afară" (am primit vestea cu fuga celor de la Phoenix chiar în turneu). Oraşele pe unde aveam concert erau "tapetate" cu afişe PHOENIX, iar ei erau deja... afară.

10. Pe Sorin Tudoran ştiu că l-ai cunoscut. Ce îţi aminteşti de el şi cum v-aţi întâlnit? Ştii că, anul acesta, Dorina Niculina Rus va scoate o carte cu amintiri despre el?

Am fost foarte mâhnit când am aflat că a decedat. O să vreau şi eu un exemplar. Prima dată l-am văzut la Casa Studenţilor era cu Cromatic Group al său, cu Iuliu Merca şi nu mai ştiu cine era la tobe...(n.r. Dan Igreţiu), sunau şi cântau fantastic. După un an sau doi am fost prima dată la mare cu o versiune a trupei noastre Reflex (nume împrumutat de la trupa care nu mai activa). Eram cu tobarul Liuba @Tzula Cornel, Ocsi Krijan (ex. Clasicii), Mişu Ciuchitu era luat în armată, în locul lui am avut un basist neamţ (îmi scapă numele) într-o seară ne-am dus să-i vedem în Mamaia atunci am făcut cunoştintă cu el, avea un amplificator scos din cutie în bucăţi pe o masă, cu acela cânta şi suna neadevărat pentru acele vremuri. În stilul său caracterisic mi-a explicat cum este cu dinamica şi cu vârful de atac şi de ce suna aşa bine. Apoi l-am întâlnit la Festival Club A în Bucureşti. Într-un club în centru era jam-session în fiecare seară după spectacol eram acolo mai toţi din trupele de la festival, ajung să cânt şi eu cu chitara şi instalaţia lui Nicu Covaci, nu mai ştiu cine erau colegii de pe scenă, Nicu avea şi o pedala Wah - VOX, bineînţeles că la un moment calc pe Wah şi încep să măcăn ca raţa, la care Sorin Tudoran, care s-a postat în faţa mea în faţa scenei, îmi dă cu mâna peste picior astfel se opreşte efectul, se uită la mine cu faţa lui de vulpe şireată şi îmi zice "...de vrei să strici ce cânţi...", aşa că am continuat fără Wah. Peste câţiva ani buni ne-am întâlnit iarăşi acasă la Nicu Covaci. După încă ceva vreme i-a construit un amplificator "Tudoran" prietenului meu bun, Boian @Boitza Perin, atunci iarăşi am vorbit o groază la telefon. Acum şase, sapte ani când a revenit în ţară a luat legătura cu mine prin telefon şi discutam ore în şir despre electronică, despre ton, despre ce distors este cel mai bun zicea că "... - un distors cu un OPA în overdrive (circuit integrat de amplificator cu 'gain' mare dus în limitarea semnalului) are soundul de distors cel mai bun ... este un multiplicator de armonice ... şi că placa lui de sunet are 4ms întârziere ...şi nu-i mulţumit...", avea în plan să facă un CD cu piese Shadows ale lui Hank Marvin, primul nostru idol chitarist. Părea sănătos şi plin de energie, nu ştiu ce probleme de sănătate a avut (R.I.P).

La final de mini-interviu, povesteşte-mi te rog, o întâmplare frumoasă din viaţa trupei UniverS, bineînţeles, înainte de 1989.

Frumoase nu ştiu care pot fi, aventuri în deplasare, în turneu au fost multe, cum se întâmpla oricărei trupe.

De obicei, nu aveam somn după concert (concerte), adrenalina acumulată nu dispare odată cu sfârşitul concertului, dar şi "locul nou" de dormit în aproape fiecare noapte are un efect. Jucam cărţi, mai pierdeam timpul, până ne venea somnul, mai ales în primele zile ale unui turneu. La un festival cultural, hotelul era plin de tineri artişti, noi am organizat o "adunare", am confecţionat din vreo şase sticle de vodcă un "nai" fixând sticlele între ele cu bandă adezivă. Acum începea "regia", trebuia acordat "naiul" aşa că toţi au trebuit să bea câte un pic, după care se verifica dacă nu este fals, astfel ajungea să sune corect intervalurile de tonuri, după care, dacă cineva a mai luat o înghiţitură, trebuia iarăşi un acordaj global, până ce, încet, încet se goleau sticlele. Camera era arhiplină, nici nu ştiu cum am avut cu toţii loc. Carol Palkovaci sonorizatorul începea să-i înveţe să exerseze în cor tema melodiei Lacul lebedelor, între timp Moşoarcă şi cu mine ieşeam în altă cameră, unde Moşoarcă, care purta barbă şi păr lung, îşi scotea cămaşa şi îşi punea un sutien luat împrumut de la careva fată, el era lebăda, iar eu lebădoiul. Regizam câteva mişăari de "balet", după care treceam să dăm spectacolul Lacul Lebedelor, bineînţeles fermecam spectatorii noştri, care erau "corul", ce abia mai puteau să mai cânte "Laaaa La La La La...." din cauza hohotelor de râs. Altă dată, când eram în turneu cu un neamţ, Carl Lindl din DDR, a fost cu noi şi directorul, ne-a văzut şi el. Ne-a confiscat "naiul" după al doilea acordaj global şi ne-a lăsat doar o sticlă, noi ne-am plâns că nu mai avem arpegii, doar un singur ton, apoi ne-a propus să facem această "scenetă" şi în cadrul unuia din spectacolele de divertisment, dar noi am refuzat căci ni se părea că strică imaginea noastră de rockeri, plus că, fără "nai"... nu ieşea regia.

Apropo de afisajul turneului PHOENIX cu oraşele tapetate pe unde cântam şi noi înainte sau după ei. Ne întâlnim cu domnul Slezinger, vestitul organizator de turnee. Ne uităm la afiş şi ne distrăm copios de ce şi cum scria pe el:

PHOENIX ... CONCERT EXTRAORDINAR DE MUZICĂ..." ROCK, POP, MOK, TOP, HOP, WOK, TOK, BOP..." sala... / data... .

La care noi:

" - Domnule Slezinger ..., dar aşa ceva nu există"

" - Lasă măi, nu ştiţi voi. Lumea se opreşte citeşte şi se gândeşte că sunt genuri, stiluri noi, care sunt la modă, şi curioşi cumpără bilet şi intră la spectacol"

" - Dar nu există aceste 'genuri' ..."

" - Lasă măi, că lumea nu ştie, nu-s toţi muzicanţi de rock. Mai am două tari de tot pentru următoarele afişe!... AUDIOPRIM ... şi... STEREOFIX!!!"

" - Dar ce-i cu afişele acestea pe hârtie de împachetat şi cu literele în 'degrade' pe orizontală?" (toate literele pe afişe, din stânga începeau cu culoarea roşie, treceau în maro, apoi la capătul din dreapta ajungeau negre şi asta pe hârtie de împachetat din aceea mai groasă şi poroasă, ce nu este alba, ci un fel de alb murdar către maroniu sau către albastru şi erau PESTE TOT pe toţi pereţii)

" - Măi voi aveţi două afişe frumoase în trei culori pe hărtie 'lucioasă' scumpă. Pe aceiaşi bani am făcut douăzeci de afişe din banii de un afiş de-al vostru! Am pus ca tipograful să amestece culorile roşu şi negru pe un singur 'zinc', deci plătesc doar 'o culoare', dar afişul apare 'colorat' şi aşa tot oraşul l-am 'tapetat'."

Apoi când organiza şi pentru teatru îi aminteam să nu cumva să uite "AUDIOPRIM" şi "STEREOFIX" de pe afişul nostru. Când ne întâlneam începea să ne convingă să facem "o ieşire".

" - Măi, voi câţi sunteţi în trupă să facem câteva ieşiri?"

" - Opt suntem cu sonorizatorul nostru"

" - Prea mulţi, prea mulţi. Trei este destul... ce mai... voi sunteţi buni... super group, la fel ca trioul Cream. Şi vă trec pe fiecare la încă un instrument, saxofon, trompetă, acordeon, ...aşa vă pot plăti dublu..."

Stimate domnule Radu Lupaşcu, artasunetelor.ro, vă mulţumim pentru ajutor şi interes, precum şi pentru apreciere.

Totodată mulţumim pentru susţinerea muzicii autohtone.

Cu stimă, în numele trupei UniverS




Radu Lupaşcu    2/18/2019


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian