Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cu gîndul la Kant


Fericirea nu este un ideal al
rațiunii, ci al imaginației

Februarie este cea mai anostă lună a anului. Frig, vînt, zăpadă și primăvara nicăieri. Cel mai bine e să stai în casă lîngă ... sobă era să zic, cu o carte sau o fată pe genunchi. Dacă ar auzi Kant, despre care vreau să scriu astăzi, cu cîtă ușurință mi-au venit la gură una sau alta, mi-ar interzice chiar și să-i pronunț numele. Probabil că în toată viața lui, n-a ținut o fată nici măcar de mînă. A trăit înțelept, fără să-și piardă vremea cu tot felul de „stricăciuni”, cum zicea bunica și s-a stins în orașul lui drag Konigsberg (unde se și născuse) în februarie, acum două sute unu ani. De atunci și pînă astăzi niciodată și niciunde n-a mai trăit un om atît de „frumos”. Așa cred eu. Pe cît era de mărunțel de statură și de firav, pe atît de mare îi era sufletul și de atotcuprinzătoare mintea. A muncit din greu toată viața, dar nu oricum ci după un program din cale afară de riguros. Este arhicunoscut faptul că vecinii își puteau fixa ceasurile după momentul în care el își începea și își sfîrșea plimbarea de după amiază de-a lungul lui Lindenstrasse. El nu era din vița lui Leonardo Da Vinci, căruia ideile îi zburau prin cap cum zboară fluturii deasupra florilor, neștiind unde să se așeze, ci din cea a lui Michelangelo care a trebuit să cioplească și să șlefuiască tone de marmură pînă a făcut-o să cînte sau să plîngă. I-au trebuit cinsprezece ani la universitatea din Konisberg pînă să ocupe catedra de filozofie și tot atîția ani să-și scrie capodopera: Critica Rațiunii Pure.
După ce lumea ideilor filozofice fusese rău zdruncinată de empirismul secolului optsprezece, acel curent ce atribuia valoare doar cunoașterii prin experiență, Kant a restabilit ordinea: „Cea mai mare preocupare a mea în Critica Rațiunii Pure a fost totdeauna nu numai să deosebesc cu îngrijire diferitele feluri de cunoștiință, dar și să izbutesc să deriv din izvorul lor comun toate conceptele care aparțin fiecărui fel de cunoștiință; în acest chip nu numai că aveam să pot determina cu siguranță întrebuințarea lor, datorită faptului că știam de unde derivă, dar mai aveam și avantajul neprețuit și pînă acum nebănuit de a recunoaște a priori, deci întemeindu-mă pe principii dacă enumerarea, clasificarea și specificarea conceptelor sînt sau nu complete.”
Cunoașterea obiectului așa cum apare el prin simțurile noastre, este cunoașterea a posteriori și ea ne conduce la judecățile sintetice, cele care adună argumentele din experiență (precum făceau empiriștii), dar universalitatea judecăților vine din cea de a doua formă a cunoașterii, cea a priori, adică cea care are la bază intuiția, cea care precede realitatea obiectului și care stă la baza judecăților analitice, transcedentale. Această dualitate a cunoașterii este baza filozofiei sale critice, în care transcendența „lucrului în sine” este esența idealismului său. Ceea ce este lucrul din preajma noastră în sinea lui, ceea ce este esența sau finalitatea acestei lumi în care trăim, nu vom putea știi niciodată. Este scopul existenței ființei situat în ea însăși sau se găsește în exteriorul ei, într-o altă ființă, în cea mai evoluată dintre ele? La ce ne-ar folosi ideea unui intelect superior, divinitatea, pusă la baza tuturor „din moment ce natura nu ne spune nimic despre scopul final și nici nu ne poate spune vreodată?” Noi, spunea Kant: „nu putem concepe altfel natura, în aspectele ei finale pe care i le cunoaștem, decît ca produsul unui intelect, căruia îi este subordonată. Dar dacă acest intelect ar putea să mai aibă și o intenție finală în legătură cu întreaga natură și cu geneza acesteia, nu poate fi constatat niciodată prin cercetarea teoretică a naturii.”
Din întrebările și răspunsurile lui Kant s-a fundamentat agnosticismul, ca o încununare a strădaniilor omului de a găsi atitudinea cea mai decentă în raport cu Marele Anonim, cum îi zice Marin Preda. Nu putem cunoaște Ființa Supremă, nu putem afirma în baza unei judecăți că ea există sau nu există, căci nu putem gîndi o altă existență în afara existenței noastre. Si totuși, chiar dacă existența lui Dumnezeu rămîne de nepătruns, Kant a încercat să-i aduc㠄dovada”, folosindu-se de argumentul moral al existenței noastre. Morali fiind, spunea el, în Critica Facultății de Judecare, nu înseamnă implicit a fi fericiți acum, ci a fi demni de fericire. A fi demni de fericire este un credit ce ni se acordă și de care vom beneficia mîine, în viitor, cîndva, la nesfîrșit. Asta implică imortalitatea spiritului. Justiția acestei existențe, răsplata moralității noastre, vor fi subiectul eternei vieți ce va urma acesteia. Atunci fericirea neacordată nouă astăzi va veni și ne va umple, îndeplinind desăvîrșita etică divină. Unde? In lumea lui Dumnezeu.
Cum spuneam, opera lui Kant este fascinantă atît prin adîncimea și rafinamentul judecăților expuse, cît și prin multitudinea de subiecte. De la acea teorie cosmogonică celebră despre originea universului, teorie ce-i poartă numele împreună cu cel al matematicianului și astronomului francez Laplace, pînă la subiecte cum ar fi avariția, slugărnicia, sinuciderea, Kant a survolat aproape toată întinderea interesului nostru intelectual.
S-a entuziasmat și a trăit fericit ideile Revoluției Franceze, a criticat autocrația și imperialismul, a pledat pentru constituția republicană, pentru demnitatea fiecărui om, indiferent de clasa sau rasa în care s-a născut.
„Cerul înstelat deasupra mea și legea morală în mine”, sînt vorbe de-ale lui ce-i străjuiesc mormîntul.







Viorel Neacsu - Toronto    2/11/2005


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian