Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


”Costumul de baie”

Revista ”Sămănătorul” din 24 decembrie 1906, poetul simbolist Dimitrie Anghel (16 iulie 1872, Corneşti, Iaşi–13 noiembrie 1914, Iaşi) publica o superbă poezie dedicată mării: ”Cum cântă marea”, cuprinsă în volumul ”Fantazii”.

”În fiecare seară, de-un timp, stau cu mirare
Şi-ascult ce straniu cântă tumultuoasa mare.
Atent îmi plec urechea, şi-ascult notele-i grele,
Ascult, cătând pe-ncetul să mă deprind cu ele,

Să-mi lămuresc ce-o doare când spumegă de ură,
Ce vrea să spuie marea cu-nfricoşata-i gură.
Dar apele-i ţin taina, schimbând a ei cântare,
Acum, parcă se joacă zvârlind mărgăritare,

Şi-acum, ca supt imperiul unei porunci secrete,
Îşi părăseşte jocul, şi-n larma de trompete
Îşi trâmbiţă mania, iar miile-i de creste
Le umflă în talazuri, în larguri dând de veste,

Că cineva ascultă şi-nseamnă cu mirare
Ce poate să surprindă din larga ei cântare.”
pompei-ruine
Pompei

Am ales această poezie pentru frumuseţea ei picturală, vizuală şi auditivă, dar şi pentru faptul că acum nostalgiez după mare. Dacă ar fi să ne exprimăm în termenii zilei, aş spune că virtual eu sunt la mare şi mă străduiesc să-mi găsesc un costum de baie care să fie şi modern, şi frumos, verde sau albastru, şi decent, evident. Mă gândesc la un costum din două piese şi brusc îmi pun fireasca întrebare: când a apărut acest obiect de îmbrăcăminte? Aflu, doamnelor şi domnilor, că în Antichitate se purtau costume de baie din două piese, asemănătoare bikinilor moderni. O demonstrează mozaicurile romane din Sicilia, precum şi desenele greceşti din sudul Turciei. Alte mărturii despre costumele de baie datează din vremea în care oraşul Pompei*) era înfloritor. Aici, picturile murale întruchipau femeile purtând costume de baie formate din două piese, similare cu cele din anii 1960.

După această perioadă noţiunea de costum de baie a fost dată uitării timp de mai multe secole. De ce? Foarte simplu sau, de ce nu, foarte ciudat, pentru că în Evul Mediu oamenii nu numai că nu purtau costume de baie, dar şi igiena corporală se făcea destul de rar. În prima perioadă a epocii moderne îmbăiatul era făcut în scop terapeutic şi nicidecum de plăcere. Din anul 1687, de la staţiunea englezească Bath, s-a păstrat descrierea unui aşa-zis costum de baie, de fapt o rochie din pânză galbenă care nu se lipea pe corp, udă fiind, iar pentru bărbaţi pantaloni şi vestă din acelaşi material rigid. În secolul al XVIII-lea medicii recomandau băile şi aerul de mare tot în scop terapeutic. Primii care au avut o asemenea iniţiativă au fost aristrocraţii englezi şi francezi. În această perioadă, doamnele purtau ”rochii de baie”, nişte rochii lungi, confecţionate din materiale care nu deveneau transparente când se udau şi cu greutăţi cusute în tiv pentru a nu se ridica la suprafaţa apei. Ţinuta era completată de ciorapi închişi la culoare şi bonete pentru a proteja capul şi faţa de soare. Nu-mi pot imagina cum se putea face baie în asemenea costumaţie, dar eu sunt tot un chiriaş pe această planetă, numai că în mileniul trei. Eu, dvs., noi suntem obişnuiţi să vedem pe plajă lume mai mult dezbrăcată, decât echipată cu tot felul de haine, să le zicem, incomode.

Pentru a se ajunge totuşi în mare se foloseau ”maşini pentru îmbăiere”: practic, nişte căruţe, cu pereţi şi acoperiş, fie din lemn sau pânză, în care cel ce dorea să facă baie îşi shimba hainele, apoi era tras în apă, la început, cu ajutorul animalelor, apoi, în ”epoca industrială”, cu ajutorul unui sistem de cabluri şi motoare cu abur. Zonele de înot erau împărţite, astfel încât bărbaţii şi femeile să nu se poată zări în timpul băii. În secolul al XIX-lea, o dată cu schimbările tehnologice şi economice şi cu dezvoltarea căilor ferate, oamenii încep să se înghesuie în staţiunile de la mare nu doar în scop terapeutic, ci şi recreaţional. Apare şi costumul de baie din două piese, rochie, de regulă din flanel, cu mâneci lungi, eventual bufante, care acoperă corpul de la gât până la genunchi şi pantaloni largi care acoperă piciorul până la glezne, costumul fiind completat de obicei de o pălărioară. Spre sfârşitul acestui secol maşina de îmbăiat dispare, iar femeile şi bărbaţii stau la un loc pe plajă. Se observă acum o notă de emancipare, în sensul că mânecile devin mai scurte iar pantalonii de baie ajung doar până sub genunchi. Să nu vă mire, dar asta era o mică revoluţie în acest secol destul de strict în materie de modă.

După Primul Război Mondial, maiourile de baie uni sau în dungi se mulau nu numai pe trupurile bărbaţilor, ci şi pe cele ale femeilor cu forme subţiri, femei care ţineau dietă. Designul unui costum bărbătesc era asemănător unui combinezon cu mâneci şi pantaloni lungi, creat dintr-o ţesătură ce includea un amestec de lână.

Până în 1915 singura distracţie a femeilor pe malul mării era săritul în valuri, ţinându-se de o frânghie legată de mal. Înotul era considerat un sport exclusiv masculin. Începând cu această dată, femeile încep şi ele să înoate şi astfel, pentru lejeritate, costumul de baie coteşte spre cel format dintr-o singură piesă.

Anii 1920 aduc o mare schimbare în costumele de baie. Femeile au obţinut dreptul de vot, nu mai erau arestate pe plajă dacă îşi arătau umerii şi îşi doreau să înoate cu adevărat. Costumul de baie feminin constă acum dintr-o singură piesă, confecţionată din jerseu. În partea de sus, are forma unui maiou, iar în partea de jos pantaloni scurţi, cam până la mijlocul coapselor. Deseori, avea un fel de şorţuleţ sau fustiţă încorporată, pentru mai multă decenţă. În anii ’30 costumul de baie începe să devină piesa pe care o recunoaştem. Confecţionat acum din fibre elastice, este mulat pe corp şi este mai scurt decât cel al anilor ’20, fiind tăiat la începutul coapselor. La începutul anilor ’40, apare costumul de baie în două piese. Încă nu vorbim, practic, de bikini, ci de costumul anilor ’30 tăiat deasupra taliei, lăsând la vedere câţiva centimetri de piele. De asemenea, devin la modă costumele de baie cu fustiţe scurte, evazate. Bikini-ul modern a apărut în 1946. Inginerul Louis Réard l-a denumit astfel după atolul Bikini din Pacific, unde în 1946 tocmai avusese loc testarea unei bombe atomice. El spera ca efectul produs de costumul său de baie să fie la fel de exploziv, dar n-a fost aşa: la început, bikini-ul a cunoscut doar o reacţie moderată în Franţa şi respingere în restul lumii, fiind considerat mult prea provocator. De fapt, Réard n-a reuşit nici măcar să convingă un model respectabil să-i poarte costumul de baie, fiind nevoit s-o angajeze pe dansatoarea exotică Micheline Bernardini. Bikini-ul a venit la modă abia în anii ’50 în Europa şi anii ’60 în SUA.

Anii ’60 aduc costumul de baie modern prin folosirea materialelor sintetice elastice, lycra sau spandex. Fie că e întreg sau din două piese, de-acum costumul de baie este mulat pe corp. Bikini-ul devine şi el foarte popular, mai ales printre vedete şi adolescente. În anii ’80 se creează modelul de slip tanga, inspirat din vestimentaţia tradițională a triburilor din Amazon.

Anii ’90 reprezintă o explozie de diversitate în ceea ce priveşte forma costumului de baie. Sunt abordate cu lejeritate o gamă foarte largă de forme şi culori ce marchează sfârşitul perioadei tabu în ceea ce priveşte costumul de baie. Pe scurt, cam aceasta este istoria costumului de baie, obiect de vestimentaţie care a apărut în antichitate, uitat apoi secole de-a rândul, ca apoi să fie readus în prim-plan. Acum, când în toate magazinele mari şi mici găsim costume de baie simple sau exterm de sofisticate, opere ale marilor creatori, nu ne mai punem problema câte schimbări a suferit acest accesoriu atât de căutat, mai ales vara.

În costum de baie sau într-o rochie de vară (pentru doamne), sau într-o vestimentaţie lejeră (pentru domni), oricum am fi îmbrăcaţi, lângă mare sau departe de mare, eu spun că e vreme de poezie. Aşa că, în final, vă propun spre lectură o poezie interesantă, intitulată ”Cântec” de Rafael Alberti, traducere de Dan Costinaş:

”Dacă vocea mea va muri pe ţărm,
coborâţi-o la nivelul mării
şi lăsaţi-o pe plajă.
Coborâţi-o la nivelul mării
şi daţi-i grad de căpitan
de fregată.
O, vocea mea decorată
cu medalia «Onoare Maritimă»:
deasupra inimii o ancoră
şi peste ancoră o stea
şi deasupra stelei vântul
şi peste vânt o pânză de corabie!”

————————

*) Aşezare aflată în apropierea orasului Napoli, în regiunea Campania din Italia, care în urma eruptiei vulcanului Vezuviu din anul 79 d. Hr., a fost distrusă si acoperită de un strat gros de cenusă şi lavă. Abia în anul 1748 Pompei a fost redescoperit întâmplător, după ce mai întâi Herculaneum, o altă localitate distrusă de aceeasi eruptie a Vezuviului, fusese descoperită în 1738. Cercetările arheologice au scos la iveală o imensă cantitate de informatii detaliate despre viata citadină în Imperiul Roman, în perioada de vârf a dezvoltării sale. În prezent, Pompei este una dintre cele mai importante atractii turistice ale Italiei.






de Pusa Roth    8/5/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian