Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Transylvania Tourism Fair”, 2017

…Iată că incredibil de repede, parcă ieri am asistat la debut, s-a ajuns în primăvara lui 2017 la cea de-a zecea ediţie a celei mai însemnate activităţi expoziţionale regionale din centrul României, anume ”Transylvania Tourism Fair” (TTF). Manifestarea s-a desfăşurat în perioada 17-19 martie a.c. în incinta impozantului Centru Business Park din Braşov, locaţie dedicată unor asemenea acţiuni de anvergură.
Ediţia jubiliară a celui mai important Târg regional de loisir a vizat popularizarea noutăţilor legate de vacanţa acestui an, de modalităţi pentru petrecerea agreabilă a timpului liber, dar şi de întreţinerea sănătăţii populaţiei, acţiunea de advertising crescând ca importanţă de la an la an, devenind acum un brand cunoscut şi…recunoscut.

Parte integrantă a Calendarului Târgurilor ANAT România

Patronatul Asociaţiei Naţionale a Agenţiilor de Turism a organizat cu succes şi anul acesta tradiţionalul Târg TTF, acţiune ce rotunjeşte deja cifra zece. Manifestarea, ca parte integrantă a Calendarului Târgurilor anuale ANAT, se adresează autorităţilor şi asociațiilor profesionale din domeniu, agențiilor de turism și tour-operatorilor, stațiunilor turistice, complexelor balneare, hotelurilor și companiilor hoteliere, pensiunilor, cabanelor, campingurilor, editurilor şi publicațiilor din turism, băncilor și societăților de asigurări, companiilor aeriene etc.
Aşa după cum ne spunea dl. Sorin Dencescu, patronul „Kron-Tour Expo Fairs & Exhibition”, antreprenorul care organizează cu succes acţiunea la care ne referim, TTF a luat naştere în anul 2007, reprezentând de atunci cel mai important târg din domeniul turismului din Zona Centru a României, adică din judeţele Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Vin însă participanţi şi din restul ţării, dar şi de peste hotare, anume tour-operatori, reprezentanţi ai unor cunoscute staţiuni balneare, autorităţi din localităţi agro-turistice, patroni de firme, de agenţii de profil, directori de mari complexe hoteliere, membri din staff-ul unor companii aeriene. Dar şi simpli cetăţeni, ce manifestă interes pentru activităţile de petrecere plăcută şi reconfortantă a timpului liber, iubind odihna activă şi urmând tratamentul balnear.
„Kron-Tour EXPO Fairs & Exhibitions” este Divizia specializată în organizarea de evenimente a Agentiei de turism „Kron-Tour Lufthansa City Center”, lider pe piaţa de servicii turistice din Transilvania. Începând cu anul 2011, firma amintită a devenit Contractant General pentru toate evenimentele ce se organizează în complexul Braşov Business Park.
Remarcat prin calitatea organizarii, Transylvania Tourism Fair a fost premiat în anul 2014 în cadrul evenimentului „Incoming Romania Travel Gala” pentru inovaţie în turism. Juriul format din jurnalişti şi specialişti din acest domeniu a optat pentru TTF având in vedere mai multe argumente: organizarea de „fam-trip”-uri în timpul evenimentului, invitarea unor firme şi specialişti din străinătate, susţinerea de conferinţe şi seminarii în paralel cu târgul, continuitatea şi, nu în ultimul rând, locatia de excepţie unde se desfăşoară acest eveniment.
Şi anul acesta vizitatorii au putut alege din multitudinea de oferte puse la dispoziţie de către expozanţi vacanţe de vis în ţară şi peste hotare, benefiind de discount-uri semnificative. Destinaţiile includ sejuri pe Litoralul românesc, dar şi în ţări cu tradiţie din domeniu, precum Grecia, Turcia, Croaţia, Muntenegru, Malta, Bulgaria, Cipru etc, excursii exotice, circuite, city-break-uri, turism balnear, bilete de avion şi aşa mai departe.
Importanta manifestare expoziţională a reprezentat o excelentă oportunitate pentru agenţii economici din Transilvania , spaţiu geografic deosebit de pitoresc şi civilizat, care posedă un mare potenţial turistico-balnear, să se facă şi mai bine cunoscuţi. Un semn bun îl reprezintă faptul că anul trecut numărul turiștilor care au vizitat acest Colţ de Rai românesc a crescut cu peste zece10 la sută.

Degustare de…apă minerală şi depănarea amintirilor

Am discutat la standul expoziţional al Asociaţiei pentru Dezvoltarea Turismului Covasna cu reprezentanta Kopacz Zsuzsa, care ne-a îmbiat să participăm la o degustare de…apă minerală îmbuteliată în judeţ. Am dialogat apoi cu câţiva dintre vizitatori care veniseră să afle noi oferte de vacanţă. Erau dornici să cunoască destinaţii pitoreşti din această parte de ţară, ca şi tradiţiile culturale, obiceiurile alimentare locale, posibilităţile de odihnă şi tratament în zone cu factori naturali extrem de bogaţi.
De exemplu, dl. Niculae Rugină era impresionat de diversitatea ofertelor din programul intitulat “Drumul Apelor Minerale”. Ne-a declarat că a vizitat de-a lungul anilor mici staţiuni balneare renumite odinioară, unele foarte populare în Ardeal încă dinainte de Primul Război Mondial, dar ulterior lăsate de izbelişte şi intrate în anonimat în vechiul regim, precum Malnaş Băi, Vâlcele, Perşani, Praid, Ocna Sibiului. În ultimii ani se observă însă o revigorare treptată a lor, au apărut amenajări moderne, hoteluri, vile, cabane turistice dotate cu piscine cu apă minerală încălzită, aparate cardio-fitness, căzi cu hidromasaj, de asemenea, s-au reabilitat bazinele cu apă caldă şi rece, saunele, băile cu sare şi uleiuri aromatice, mofetele. Nu sunt de ignorat nici preparatele culinare tradiţionale, care fac deliciul oaspeţilor în timpul sejurului.
D-na Elena Hamzea a citit în ziare despre efectele miraculoase ale băilor tradiţionale secuieşti şi, ca atare, a venit să solicite detalii. Ne-a declarat că a aflat încântată că există mai nou minunate adjuvante pentru sănătate şi în câteva aşezări rurale mici, ca Valea Zălanului, Peteni, Belin, dar şi în comune mai mari ca Băţani, Cernat, Bodoc, unde au fost reamenajate băile balneare ţărăneşti din vechime prin strădania comunităţilor locale cu sprijinul Consiliului judeţean şi al Fundaţiei “Ars Topia Alapitvány” din Ungaria.

Evenimente tradiţionale deosebite

Mulţi oaspeţi, dar şi localnici iau parte la evenimentele cultural-distractive de anvergură din Transilavnia, cum sunt apropiatele „Zilele Sf. Gheorghe” sau evenimente tradiţionale gen Festivalul internaţional gastronomic “Pomana Porcului” de la Balvanyos, ce oferă cele mai gustoase preparate culinare din râtani, asezonate cu multă distractie. De asemenea, în apropiere, mai precis la Turia, are loc “Festivalul Bulzului”, unde gurmanzii au posibilitatea de fiecare dată să mănânce un preparat deosebit realizat după o reteţă locală ţinută …secretă. De remarcat, că în urmă cu câţiva ani, sătenii au intrat în vestita „Carte a Recordurilor” preparând (sub formă de ruladă) un bulz în lungime de 150 de metri, gros de 32 de centimetri, considerat cel mai mare din lume, fiind omologat oficial. În amintirea acestuia, în fiecare an localnicii prepară câte un bulz mai mic cu prilejul Zilelor Comunei.
„Noi aşteptăm pe toată lumea cu braţele deschise la fiecare ediţie, nu doar competiţia ne interesează, ci păstrarea datinilor şi dorinţa ca vizitatorii să se simtă bine”, ne-a declarat primarul comunei Turia, ing.dr. Daragus Attila, iniţiatorul şi artizanul acţiunii.

Acţiuni...”savurate” de marele public

Să amintim şi alte acţiuni apetisante, „savurate” de marele public, de pildă „Sărbătoarea prunelor” de la Dobolii de Sus, urmată de...sora mult mai galonată, manifestarea dedicată Ţuicii, ce se ţine la Cernat.
Nu doar adulţii au parte de regaluri gastronomice, ci şi copiii şi adolescenţii. Pentru ei se organizează un “Choco-fest”, concurs al producătorilor de dulciuri, specialiştii din branşă realizând în faţa spectatorilor cea mai grozavă ciocolată. Să amintim un alt sortiment de bunătăţi, anume “Parada cârnaţilor”, dar şi întrecerea bucătarilor pricepuţi în gătirea sarmalelor.
De altfel, au loc anual în această parte de ţară zeci de manifestări gastronomice, unele de-a dreptul „exotice”, gen „Festivalul florilor comestibile” sau „Gătitul tocăniţei la ceaun”.
Printre cele mai vestite chiar şi peste hotare amintim concursurile dedicate evidenţierii produselor tradiţionale din Secuime: „Kürtőskalács” şi „apriga” pălincă.

Cu gândul la…vacanţe

Numeroşii vizitatori la TTF şi-au procurat pliante, broşuri, reviste, au aflat itinerarii noi de călătorie, având oportunitatea de a achiziţiona pachete turistice de tip “early booking” pentru vacanţa de Paşti şi cea estivală, beneficiind astfel de un discount atractiv.

O şansă pentru revigorarea economiei româneşti

După trei zile expoziţionale pline a fost clar pentru toată lumea - organizatori, participanţi şi vizitatori - că ”Transylvania Tourism Fair” a potenţat încă o dată adevărul potrivit căruia “Industria fără fum” practicată la nivel profesionist reprezintă o şansă ideală pentru ca România să-şi revigoreze economia.
Măcar în ceasul al…XIII-lea!








Horia C. Deliu    3/20/2017


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian