Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Călătorie prin Cronotopul Misterios al Lumii

„Orice lucrare artistică realizează un transfer al limbajului autorului în cel al cititorului si o impregnare a gândirii publicului spectator cu sistemul de idei al creatorului.” — Mihail Bahtin
Lumile paralele se creează involuntar de fiecare dată când ajungem în alte spatii decât cele obisnuite. Aceste lumi nu sunt direct conectate între ele, ci trebuie să existe un factor declansator care să străpungă învelisurile de separatie. Acesta poate fi un eveniment exterior, dar frecvent el este interior, rezultând din reverberatia puternică a unei trăiri ce depăseste pragul experientei obisnuite.
Am citit mai demult despre notiunea de cronotop. Spatiul si timpul formează de fapt o singură entitate, ce nu admite discontinuităti. Astfel, dacă revii într-un loc din care ai plecat, spatiul rămâne în principiu acelasi, dar timpul s-a schimbat. Implicit, cronotopul realitătii a devenit altul. Prin urmare, te afli într-o altă lume decât cea din care ai plecat. Acest lucru s-a întâmplat si cu mine când, după treizeci de ani de la absolvire, am păsit din nou în spatiul în care s-a desfăsurat adolescenta mea ca elev al unui liceu militar.
Si astfel, îmi aduc aminte cum priveam aleea lungă de mai multe sute de metri ce se deschidea înaintea mea. Trecutul si prezentul se amestecau haotic într-un joc ametitor. Neasteptat, o punte se deschise si uni cele două tărâmuri. O puternică senzatie de sfârseală puse pe stăpânire pe mine. Din neantul altor vremuri răsări ca dintr-o ceată deasă elevul de liceu militar care am fost în acele timpuri. Ne-am studiat amândoi cu interes. Curiozitatea era de ambele părti. Bucuros, el înaintă către mine si mă luă de mână soptindu-mi:
— Vino după mine!
Căzut în transă, am pornit cu el pentru a revedea locurile în care s-a topit adolescenta mea.
— Să stii că mi-a fost greu să te astept ca să revii. În fiecare zi ce s-a scurs din toti acesti 30 de ani de la absolvire mi-am dorit mult să mă vezi din nou, îmi spuse el soptind.
— Credeai că te-am uitat? l-am întrebat cu surprindere.
— Da, îmi răspunse el, oamenii îsi uită adolescentul în bezna uitării, cu atât mai mult când este vorba de un liceu militar!
Am tăcut. Nu aveam scuze. El rămăsese atasat acelor spatii din care evadasem cu bucurie în clipa când am plecat, fără să privesc înapoi, pe poarta liceului. Am ajuns la rond. Din acesta se desprindeau trei alei către diferitele pavilioane ale unitătii.
— Îti mai aduci aminte de frunzele pe care le măturam zilnic în această perioadă a anului? îmi spuse el zâmbindu-mi palid.
Am dat din cap cu aprobare. Fosnetul frunzelor vestejite îl auzeam cu claritate. Măturile din nuiele încercau zadarnic să oprească potopul galben-arămiu ce se revărsa cu abundentă din coroanele înalte ale pomilor. Eliberat de constrângerile cazone, ochii mei explorau liber acele spatii ale însingurării colective de care avusesem parte timp de patru ani ai copilăriei târzii, numite adolescentă. Simteam din nou contactul cu hainele uzate si murdare pe care le purtam în fiecare zi de-a lungul întregului an scolar si ghetele care luau apă imediat ce se asternea umezeala pe asfalt.
— Nu vreau să te întristez, îmi spuse el strângându-mi cu putere mâna. Trăirile acestea s-au întipărit în memoria locului si nu vor putea fi sterse vreodată, adăugă el stând nemiscat si privind platoul ce se deschidea larg în fata noastră.
— Cum pot să te ajut? m-am surprins întrebându-l. Au trecut multi ani de atunci, dar nu stiu exact ce trebuie să fac!
Mergeam acum de-a lungul aleii ce ducea către pavilionul Învătământ lăsând în dreapta si în stânga clădirile ce adăposteau dormitoarele elevilor. Praful se ridica de pe suprafata platoului desenând figuri abstracte sub bătaia rafalelor de vânt. Retrăiam clipele de asteptare în formatie ale raportului companiei la ora prânzului, când îmi doream cu nerăbdare să merg cât mai repede la sala de mese. Dar clipele cele mai tulburătoare erau la apelul de seară, când număram stelele de pe cer întrebându-mă spre ce zare mă va purta viata mai departe. Visele mi se împleteau cu trăiri contradictorii cauzate de un prezent pe care îl refuzam la acea dată, desi eram silit să îi fiu un martor tăcut, supus si docil. Răzvrătirea acelor clipe încă îmi mai otrăvea amintirea, când el îmi spuse:
— Esti multumit de ce ai realizat în viată de când nu ne-am mai văzut?
Surprins de aceste cuvinte, i-am răspuns:
— Te referi la clipele de reverie când priveam cerul înstelat si îmi proiectam dorintele către un viitor pe care mi-l doream luminos?
— La ce altceva crezi că m-am gândit?
— Nu stiu ce să spun, i-am zis încurcat.
— De ce nu stii? Ai avut parte de libertate, ai trecut în viata civilă si ai scăpat de încorsetările vietii militare!
— Asa este, dar am luat alte constrângeri asupra mea. Sunt confuz în aceste clipe. Poate era mai bine dacă ...
— Dacă rămâneai în armată, nu-i asa? zâmbi el cu condescendentă.
— Da, asa este. Nu am reusit să mă adaptez vietii civile. Cred că nu am reusit să trec în rezervă. Undeva, am rămas un cadru activ sau mai degrabă un student etern, care nu ajunge niciodată la absolvire.
— De ce spui acest lucru? Ai terminat, totusi, o facultate civilă dintre cele mai bune!
Am zâmbit usor ironic:
— Uneori uit că am urmat doi ani si jumătate de facultate civilă pentru a termina cei doi ani si jumătate de academie militară! Nu stiu ce să spun, dar viata civilă nu a reusit să îmi ofere satisfactia dorită.
— Cum? Gândesti că rămânând în interiorul sistemului militar ar fi fost mai bine? mă întrebă cu surprindere în timp ce urcam scările usii de acces pentru elevi.
— Cert, armata este un fel de sclavie, dar pe un termen determinat. Viata civilă este un alt gen de sclavie, dar pe un termen nedeterminat, am monologat aproape soptit.
— Unde este luptătorul din tine? Ce s-a întâmplat cu tine? Nu te mai recunosc!
— Care luptător? Are sens să lupti? Oricum viata nu o poti tine în loc!
Figura lui dârză se întunecă pentru câteva clipe în timp ce mă măsura cu privirea. Nu îi venea să creadă de ceea ce îi mărturiseam.
— Nu mi-as fi închipuit că vei deveni asa! îmi spuse el cu uimire. Stii bine că as fi fost în stare să îmi dau viata pentru ceea ce credeam! Cum de ai ajuns asa de deprimat? Nu pot să îmi dau seama!
Lacrimi îmi apărură în colturile ochilor. Îmi venea greu să cred că metamorfoza produsă în toti acesti ani transformaseră un luptător tenace într-un om învins. Da, îi simteam trăirea. Avea dreptate. La acea dată, fără să îmi pese de mine, m-as fi sacrificat pentru idealurile pe care le aveam. Dar acum,păseam cu temere peste fragmentele clipelor prezente considerând că undeva, mai devreme sau mai târziu, acestea se vor sfârsi.
Am înaintat pe coridorul lung de la parter. Am coborât pe sub niste scări si am intrat într-o sală de clasă, care timp de trei ani fusese locul în care învătasem asiduu pentru a merge mai departe la facultate într-un efort disperat de a mă clasifica în rândul primilor patruzeci si cinci de elevi din an care aveau acest drept. Îmi revedeam colegii stând cuminti în bănci la orele de clasă si vociferând zgomotos în timpul orelor de studiu. Iar eu, insensibil la mediul fonic agresiv, stăteam si citeam din manualele de învătământ sau din felurite culegeri de matematică si fizică.
— Te mai dor aceste amintiri? mă întrebă el cu interes.
Am dat din cap aprobator în timp ce mângâiam suprafata mată a tablei de culoare neagră dispusă pe mijlocul peretelui din spatele catedrei. Praful de cretă mi se lipi de degete. Simteam scrâsnetul zgomotos al materialului alb si dens folosit pentru scriere pe negrul murdar al tablei. Buretele partial umed se afla pus la locul lui, gata de a fi folosit.
Am luat o bucată de cretă si am început să o las să danseze pe tablă. Am desenat un soare, niste nori, un munte si câtiva copaci. Dedesubt, am lăsat să curgă un râu si pe malurile sale am schitat siluetele unor case. În partea de jos am adăugat câteva cuvinte, care să ofere un tâlc acestei desfăsurări de imagini desprinse din alte epoci: „Cine cugetă, va găsi în cele din urmă iesirea din labirint!”
După ce am lăsat jos bucata de cretă, el a luat-o si cu grijă, a adăugat niste raze la soarele pe care îl desenasem, câteva ramuri la copacii presărati pe malul râului si ferestre la casele ce se zăreau. În plus, a desenat si niste stele, abia zărite si dispuse diametral opus soarelui. A mai adăugat si niste cuvinte: „La capătul unei lupte în care ai învins, se deschide un orizont nebănuit la care nu ai fi ajuns nicidecum pe altă cale!”
Nu m-am lăsat mai prejos. Am luat un set de cretă colorată si am început să adaug galben în interiorul soarelui de pe cer, verde peste coroanele copacilor, albastru peste curgerea apei si maro peste siluetele muntilor. El a zâmbit, a luat setul de cretă si a desenat flori peste cuprinsul câmpiei ce se întindea la poalele masivilor muntosi. A adăugat siluete de oameni, animale si păsări, umplând de viată întregul peisaj.
Si dintr-odată, ca prin farmec, tot acel tablou a prins chip si viată. Orizontul către un alt timp si spatiu s-a deschis în fata noastră privind tot mai multe detalii ce se adăugau în acel peisaj care începea să freamăte cu sunete, culori si mirosuri dintre cele mai inedite. Ne-am privit încântati de ceea ce zămislisem si luându-ne de mână am păsit în interiorul tabloului pe care îl desenasem devenind una într-un nou personaj al unei opere care abia se scria.
Si astfel, în acea clipă ne-am contopit eu, cel din prezent, si elevul de liceu militar de acum 30 de ani. Ne-am întâlnit peste arcul timpului eu, cel de acum, cu o viziune Zen asupra universului si eu, cel de atunci, un revolutionar dornic să schimbe lumea. Ne-am privit si am dialogat la nivelul trăirilor. Normal, am intrat în conflict, dar la final, m-am unit într-o fiintă nouă trăind într-un orizont frumos si mitic, desprins de realitătile întunecate prin care trecusem amândoi. Abia atunci am observat frumusetea lumii în care am avut sansa să apar si să trăiesc. Pentru prima dată am simtit aerul curat al muntilor, am auzit freamătul pădurilor fără sfârsit si am remarcat realitatea minunată în care mă aflu, toate acestea conferind o atmosferă de legendă magnificului univers ce mă înconjoară.
Am mers în acele locuri pentru a mă întâlni cu mine, cel de atunci, si pentru a stinge un conflict interior din sufletul meu. Asa am făcut si în alte locuri. Experienta a fost minunată. Si din fragmente disparate s-a reconstituit treptat întregul fiintei mele. De fapt, ce suntem altceva decât niste constiinte călătoare pe suprafata imaculată a oceanului timpului aflate într-un cronotop ce ne poartă misterios, dar sigur, către Marea Întâlnire a Lumii?






Octavian Lupu    11/23/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian