Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


29 iulie - N. Steinhardt

Mormântul mortilor este inima celor vii.
Jean Cocteau


În fiecare sfârşit de iulie vizitez mormântul lui Nicu din inima mea. A fost prietenul pe care l-am iubit şi admirat. Avea o vioiciune cuceritoare, iar exaltarea lui era transmisă şi celor din jur. Deşi prieten cu toţi membrii familiei, avea subiecte diferite de conversaţie pentru fiecare: cu mama discuta despre pictură, cu fratele aborda literatură şi filosofie, cu tata dezbătea problme juridice, cu mine vorbea despre muzică.

Anul acesta, ca să-i aud din nou glasul, cum se întâmplă de câte ori îl citesc, am reluat cartea "Dumnezeu în care spui că nu crezi - scrisori către Virgil Ierunca 1967-1983" (Humanitas 2000), fidelă oglindă a calităţilor intelectuale şi morale ale lui Nicu.

Copiez câteva fragmente din scrisori. Volumul - de 300 de pagini- se citeşte pe nerăsuflate.

19
Bucureşti, 25 septembrie 1969
......
Prezenţa la Bucureşti a lui Wilhelm Kempf - la al cărui recital închinat exclusiv lui Bach am putut asista datorită bunăvoinţei unui prieten- mi-a prilejuit un cutremurător contact cu lumea esenţelor.
......
Bach - ca şi Pitagora, Matyla C. Ghyca, Proust, Kafka şi Soljeniţîn - nu ne lasă să ne pierdem, să ne zăpăcim în meandrele amăgitoare şi-n întunecimile barocurilor, structuralismelor, colajelor...în înţelesul pictural! (pg. 46)

40

Bucureşti, 10 iunie 1970
......
Carlo Zecchi a dirijat Mozart aici: ceresc. Carlo Zecchi e unul din acei cu suflet (şi faţă) de copil cărora le este făgăduită împărăţia cerurilor. (pg. 85)

68

Bucuresti, aprilie 1971

Dragul meu,
Printre frumoasele şi numeroasele cărţi ce mi-ai trimis e şi una de Bernanos. N-o ştiam. M-am năpustit asupra-i şi dintr-o dată s-a patrecut minunea: cerul s-a deschis. Ca mai totdeauna când încep o carte de Léon Bloy, Mauriac, Bernanos, Berdiaev, Şestov...

*

Era prin 1953 ori 1954 - nu mai ştiu. De mult nu mai venise un solist străin pe la noi. Ţiu minte că era pe la începutul lui octombrie cald, niţel ploios. În mica sală Dalles se anunţase concertul unei cântăreţe ruse; la pian: S. Richter. Aflasem - ghicisem? intuisem? sau ştiusem?- că acest "acompaniator" era de fapt un pianist remarcabil. La Dalles, sala pe trei sferturi goală.
Cădea o ploicică blîndă. Cîntăreaţa, soţia lui Richter, se dovedi o doamnă "sur le retour" (trecută de prima tinereţe, n.ed), cu aspect şi maniere de contesa scăpătată; distinsă, cam şubredă; o voce studiată şi curăţică, deşi niţel spartă; dar de bună calitate.
Acompaniatorul se dovedi o namilă cuminte, foarte atentă şi un artist desăvârşit. După terminarea nu lipsitului de farmec - desuet- concert, acompaniatorul vesti cu glas subţire că va cânta de unul singur...Debussy.
Şi-atunci brusc, ca din trăsnet, pereţii sălii se topiră, plafonul pieri, cerul se deschise. Cohorte de îngeri coborîră din înălţimi. Şi, fapt autentic, de nu ştiu unde, nu ştiu cum - şi se făcuse târziu -, sala pe trei sferturi goală se umplu: de oameni? de spirite întrupate? de holograme? de umbre? de năluci?
*

Aşa şi cu Bernanos. Citeşti o pagină-două. E un autor. Şi-apoi - vîjjj! - nu mai stă în faţa cititorului o carte, ci însuşi cerul: suflă duhul, domneşte euforia, vorbeşte fiinţa creată de Dumnezeu după chipul şi asemănarea Sa.
......
Îmi găsesc în rîndurile de pe la începutul cărţii şi o mîngîiere personală. În viaţă mea goală - pe planul concretului-, nereuşită, pustie, nu există totuşi tristeţe. De ce? Bernanos mi-o explică. "Ce-ai face cu tristeţea?", mă întreabă. "De fapt numai ruşinea te face cu adevărat trist, pentru că nu are leac. Dintre toate mizeriile omeneşti, este singura de care moartea nu te izbăveşte. Dacă n-am acceptat ruşinea, oare de ce aş accepta tristeţea?"
Da, explicaţia mi se pare temeinică.
Mare bucurie mi-ai pricinuit cu acest volum de Bernanos - rîndurile de mai sus mă leagănă în dulce iluzie (trufaşă, închipuită, niţel dementă) - , mîngîietoare însă.
Cum ni se deschide de uşor cerul. Ce mare deschizător e şi Bernanos ăsta!
*
......
Nici o tortură fizică nu egalează chinurile remuscării, ale părerii de rău, ale rușinii. Tortura fizică - nu vorbesc abstract - nu atinge pe cea a constiintei, cînd îi e rusine de sine.
...... (pg. 117-119)

În fiecare sfârsit de iulie mă gândesc la "Monahul de la Rohia", simplu - Nicu- pentru mine - amintindu-mi cu emotie de harul, bucuria si întelepciunea pe care le răspândea în jur.



Toronto, 27 iulie 2016





Veronica Pavel Lerner    7/29/2016


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian