Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Note de lectură : Lumea Nebunilor de Alex Daniel

Cartea de versuri, „ Lumea nebunilor”, apărută sub semnătura lui Alex Daniel, la Editura „ Mantaua lui Gogol”, Bucuresti, 2015, aduce în atentia cititorului o poezie aparent inegală si grăbită, născută din experiente de viată, dorinte, neîmpliniri, aspiratii, toate trăite într-o lume în derivă, în care nimic parcă nu mai este la locul său, o lume a „ nebunilor”, cum frumos o intitulează poetul.
Grafica semnată de Alehandro Da Silva conferă cărtii personalitate si distinctie.

După moto-ul, „ Iubirea a fost inventată de nebuni si de poeti”, ne-am astepta ca „Lumea nebunilor”să fie o carte ce tratează poezia nebuniei, sau nebunia poeziei. „ Lumea nebunilor” este însă o carte cuminte, echilibrată, de bun-simt, scrisă cu sensibilitate si ilustrând zbuciumul si nelinistile dintotdeauna ale creatorului, dar, mai ales, inutila sa risipire (impusă de situatii conjuncturale) în lucruri neesentiale, din care se nasc apoi revolta si protestul.

În opinia mea, Alex Daniel este un poet protestatar. Se vede acest lucru în poemele: „Scara timpului”, „ Mi se cârlimândî...”, „ Orasul pustiu”, „ Lumea nebună”, „ Nebunia nebuniei”... Atitudinea protestatară pare să fie un atribut al personalitătii sale tumultoase, protestul, în sine, orientându-se spre nedreptătile sociale pe care le întâlneste la tot pasul, într-o lume cu orizonturile pierdute. În cursa contra cronometru, care este viata ascendent egoistă, nimeni nu se mai gândeste la binele si tihna celuilalt. Asistăm la un proces de dezumanizare, de înstrăinare si nimănui nu-i pasă dacă, prin atitudinea sa, deranjează, jigneste, hărtuieste: „Vecinul meu de la etajul sapte / are o masină de găurit linistea...”; „Toti vecinii mei au câte o unealtă / cu care trebăluiesc câte ceva / în folosul lor si în durerea altora...”( „ Scara timpului”, p.5).

Abuzurile din partea autoritătilor fac viata amară. Orasele mici, de provincie, sunt victima convenabilă, fiindcă nimeni nu are curajul să se revolte, iar, dacă ar face-o cineva, acela este etichetat imediat ca rebel si pericol public... ( „ Orasul pustiu”, p.33 ). Într-o astfel de lume, absolut anormală, este firesc ca nefirescul să fie luat drept firesc. Un nebun poate fi rege peste hoti, poate fi seful bancherilor, sau, de ce nu, judecătorul suprem („ Nebunia nebuniei”, p.39). Copiii pot trăi linistiti ( în inconstienta vârstei lor ) si fără afectiunea părintească, că nimeni nu-si mai bate capul acum cu ce se va alege de ei mai târziu! Bine că încă mai există bunici sau „ Case de copii”...! Dureroasă perspectivă! „ ... Când din păcatul mintii se nasc copii orfani, / Că mamele-s plecate în lume după bani!” (p.30)...

Forma activă de protest este înlocuită, în unele poeme, cu atitudinea de indiferentă. Poetul constientizează că nu poate face nimic de unul singur, că nu poate îndrepta strâmbătătile, si, de aici, starea de lehamite: „ Am aruncat televizorul... / ...mă obosea cu aceleasi imagini, ale unor indivizi / care fac umbră inutilă pământului, / burdusiti de grăsimi si purtând cravate de import. // Unii le spun parlamentari... // ... În nebunia mea, am zis că mi se cârlimândî / de averile lor si de grăsimile / în care sunt împachetati” (p. 27) ... Dar în cumintenia poetului? as întreba eu. Si tot eu voi răspunde că poetului îi pasă, pentru că artistii, creatorii au altă alcătuire de spirit si de tină. Ei sunt plămăditi din materie stelară. Ei nu au puterea politică, administrativă... Puterea lor stă în cuvânt, si ar fi un mare păcat să o lase să se irosească...

În alte poeme, Alex Daniel pare un poet al ludicului. În realitate, el pune o mască luminoasă peste dramele umane, pentru a le scoate în evidentă si pentru a atrage atentia asupra lor, că doar ne găsim într-o lume de provizorat, într-o lume nebună... ( „ Lipsa de moralitate”, p.41; „ Fructul unei iubiri”, p. 44).
Sentimentul care dă osatură scriiturii poetice este iubirea. Iubirea fată de Creator ( „ Să iubesc mereu / Doar pe Dumnezeu...”, p. 26), fată de cei care ne-au dat viată ( „ Acum, când peste lume lumina se destramă, / Mi-e dor de tine, tată, mi-e dor de tine, mamă!”, p. 30), fată de fiinta iubită a cărei imagine s-a întipărit pe retina ochilor, de unde nu i-o mai poate lua nimeni: („... Voi săruta în schimb imaginea ta / de pe retina ochilor mei, / stiind că de acolo nu te poate fura nimeni.” p. 6) ...

Jocul iubirii ( cu tandrete si cu neîntelegeri, cu pasiune incandescentă si cu momente de prefăcută indiferentă) si iubirea sinceră, curată, aproape adolescentină, sunt prezente în mai mult de jumătate dintre poemele volumului. Uneori sentimentele femeii iubite nu se ridică la nivelul celor trăite de eul liric, iar acesta se simte trădat. El nu se resemnează, ci proiectează situatia în viitor, când, după disparitia sa fizică, femeia, căutându-l, va găsi doar amintirea poetului în lucrurile care i-au apartinut si va fi încercată, probabil, de un sentiment de vinovătie: „ Într-o zi trecută, dintr-un an departe, / Tu mă vei chema printre multe soapte, / Ca să-ti fiu alături, în inimă si în vis... / Însă eu voi fi doar pana ce ti-a scris!”( p. 9).

Un textul liric de rezistentă mi se pare „ Blestemat în uitare”, care uzitează un topos foarte popular, dar cu o mare încărcătură emotională, „ gara”. Sufletul poetului este o gară din care nu mai pleacă niciun tren, decât cel al uitării: „ Singur, / uitat de iubire, / blestemat în uitare, / te priveam / îndepărtându-te dincolo de orizont, / si sufletul meu rămânea doar o gară / din care nu mai pleca niciun tren...” ( p. 42)...

Jocul cu limbajul si desolemnizarea acestuia, valorificarea prozaismului, cuprinderea diversitătii realului, refuzul unui stil înalt, ermetic si impersonal, precum si practicarea unei poetici a concretului si a banalului, sunt câteva dintre punctele forte ale tehnicii de lucru apartinând autorului volumului de versuri „ Lumea nebunilor”.
Sinceritatea discursului poetic, frumusetea limbii, putinătatea podoabelor stilistice fac din Alex Daniel o voce aparte, originală, în conglomeratul ultrapostmodern al lirismului românesc actual.





Domnita Neaga    11/26/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian