Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Din noul volum în pregătire ''Asa-i cânta îndrăgostitul din Sumer''

LEGĂMÂNTUL DINTRE SANHERIB SI NINLIL

Să tâlhăresti cu vorba
prin bâlci, dugheană, iarmaroc,
nu-i cel mai mare rău
al omenirii,
dar ca să minti că dragostei
i-ai tălmăcit lumina întru scris,
în veci n-or să ti-o ierte trandafirii,
nici Pasărea de Foc.

Îndrăgostitii nu au timp să scrie.
Mâinile lor
flămânde sunt îmbrătisării,
precum prin fire cântecul tesut
cu-alean albastru, născător al zării.
Nu pui pecetea primului cocor
pe imnul reavăn
al lutului de-april?

Regina mea, Ninlil,
văzduh ce-nduhă opalul preacurat,
acei ce n-au iubit vreodată,
scris de iubire,
să nu-ndrăznească a-si plini hatârul!
Cum să îmbraci o înflorire
cu-aceeasi toală
cu care-ai învelit catârul?

Cum ai putea
plutindei, aripa de flutur,
ce-abia trezitu-a-n minune macul,
să-i prinzi un petec de-mprumut
cu tocul sau cu acul?

Când marea si cu cerul se sărută,
nu scrii, ci cânti din alăută
nespusul lor sărut.

Să tâlhăresti cu vorba
prin bâlci, dugheană, iarmaroc
nu-i cel mai mare rău,
ci dacă-as mâzgăli văzduhul tău
cu vorbă idioată!
Eu de iubire
nu am scris vreodată,
numai cu gândul te-am îmbrătisat,
de fiecare dată când tăceai
de sălcii mângâiată,
invidiate, ca si mine,
de bietul rege Eufrat.

Nu scrii si nu vorbesti despre iubire
când inima ti-i crudă
ca nebunia chemărilor nibire,
cum numai floarea vie,
fără învăt de dascăl,
i-i drag să mă audă.

Nu scrii si nu vorbesti de vânt,
cu-atât mai mult
de dorul spus prin mângâieri,
ci lasi lăuta amarului pământ
să-ti adumbrească
apriluri amintind doar de dureri
când mugurii încep să te citească.

E vinul sfânt
ce buzelor e dat pentru sorbiri,
ca unele
pe celelalte-n dor să le găsească,
chiar dacă-i întuneric.
Că niciodată nu a fost îngăduit
de ele nici măcar să amintească
nici cepul
si nici doaga de bărdacă.
De vinul sfânt, iar nu cel în tigaie fiert,
nici celui Vesnic nu i-a fost îngăduit
să-i ia cuminecarea în desert,
din rosul de sărut.

De foc nu scrie apa,
că nu degeaba pleoapa,
când vine visul, stie să se-nchidă,
ca focul nimeni să nu-l vadă,
iar despre apă
nu scrii cu un tăciune.
De coapsa ei, prin unda străvezie,
numai lăuta stie
ispita să i-o cânte-n patru strune.

***
Pe străzile cetătii din Nippur
arsita zilei
se legăna ca beată.
Am mers la templu,
cum nu obisnuiesc.
Ce-mi foloseste piatra,
când mi-esti asa de vie,
ca mreana-n gârlă, vorbelor zvârlugă.
Veniseră
fiicele orzului la rugă
si ale grâului să se închine.
În templu
era ca-n dumbrăvi de răcoare,
de parcă beduinele izvoare
ti s-ai fi închinat
înainte.

Mă simteam asa de bine
si mă gândeam. La cine crezi
de vorba-mi nu-ndrăzneste ca să-ti spună?

Diseară,
când rătăci-vom prin livezi...

Deasupra peste Eufrat,
cum niciodată nu am reusit să-l cânt,
luceafărul Nibiru va încolti genunea grea
din care nimeni n-a băut.
Diseară,
Ninlil, vom face legământ.
În schimbul primului sărut
am să te iert
de toată vesnicia ta.

SANHERIB GELOS PE COLIER

Cum poate un luceafăr,
atât de mult să doară,
pe gâtul tău, cu-apus în colier?
Abia deschis,
cu aur în boboc,
din foc
îsi pârguie
măceasa crudă de rubin.
Luminile îsi scapăr
povestile de spus în cer,
dar inimii se face seară,
când gâtul tău ti-l înconjoară
buzele reci de colier.

Cere slujbasilor să ne aducă vin,
că inimii se face seară.
Cum poate un luceafăr,
născut din răsăritul lui, dar înainte.
atât de mult să doară?
De ce-n cuvinte
tot mereu îmi cei
să-ti torn din sfântul vin,
când poti
din setea buzelor să-l bei,
asa cum bea lumina din rubin
si cântecul din ochii tăi,
mai limpezi decât steaua din fântână?

Stiu că în templu
ti-au ridicat o piatră,
văzduhurilor lumii fiind zână.
Nu-s totul cântec si lăută tie,
de la măceasa de rubin
până-n turcoaza din tărie?
Tu, idol sfânt, cu piatra vie,
lasă-i pe ei să ti se-nchine,
înfărmăcati
până la poala ta de vesnicie
în templul din Nippur de pe colină
si-am să te fac peste pământ Regină,
iar mările ti-oi strânge-ntr-un safir
de perlă-albastră, în cercel sub lob,
o soaptă jumătate cer.
În loc de colier,
văzduhurile tale
le voi culege bob cu bob
din miriadele ce scapăr,
din ape limpezite
din spuza de luceafăr,
nespusul întrupându-l
în buche si în număr.
Pe umăr,
lunii răsărind,
sărutul meu am să ti-l dau
să-l porti ca pe-un ulcior
născut din lutu-mi reavăn, încă verde
si vom urca pe Eufrat în sus,
si-mbrătisărilor
prin codrii Araratului ne-om pierde.

BRĂTARA CELOR SAPTE ANOTIMPURI...

Brătara celor sapte anotimpuri,
ce au văzut-o si-au tipat păunii,
genunilor zăgaz în nestemată,
să o desfaci
doar sub descântul lunii
când îsi sărută unda eufrată.

Cerceii - două zâmbete pereche -
ce ghidusii pârât-au la ureche
de-i scoti zâmbind si tu?
De mine ti-or fi spus ceva,
că nu degeaba în privire,
sprintar ti-e de-a ascunsul prin safire.

Nici cântecului nu-i fu lesne
să ti se-nalte de la glezne
clopot de floare si lăntug,
sarpe de aur, oprit cu mestesug,
si dăscălit să îti păzească
piciorul
sculptat din santal, adumbrit de izmă,
ca nu cumva să-l muste
urzicile cu colt de pizmă
muierească.

Se înfioară struna
agrafei desfăcându-i din copca de-abanos,
cu aurul suflat a flori de măr,
întreaga frumusete-a noptii,
talaz de flăcări negre
de vesnicie spusă în răspăr,
că mă întreb cu gândul meu nărod,
nu e păcat
să-l tii legat
precum un basm în tristul niciodată?


Aproape
când lăuta oboseste de lumină,
eu mă prefac spre usă că mă-ndrept,
dar ti-l cunosc pe demon că, Regină,
culcus de catifea si scamă de suspin
i-ai tot urzit în piept.
Lăuta mea, lăută-mă,
că suntem singuri amândoi.

Te mai aud apoi
când închizând din pleoape,
opresti întregul negrăit.
Lăuta mea, lăută-mă,
ca apele îmi furi tot cerul
si te aud:
''O, Sanherib, 'nainte de-a pleca,
ajută-mă
din timpul tău să-mi slobod colierul,
dar fii atent, ai grijă, nu cumva,
în locul lui cu vreun sărut s-atingi
pe unde a dormit izvodul greu de stea,
iar dacă vei gresi...
(nu-ti spun de gândul meu
la ce mi-e ruga).
Te stiu ne-ndemânatic
lăuta când o stingi,
dar vino fuga-fuga,
si poate,
până la urmă, te-oi ierta.''


PRECUM DUMBRAVA...

Precum dumbrava de măslini,
oare tu stii că te astept?
Uitat prin ramuri
cornul lunii
tristetile prin mine le resfiră,
abur usor
de bună înserare peste ape,
tesut din fum, părere si porfiră.

Credeam
că n-ai să mai revii.
Oricine
nufărul cunoaste să-l citească,
i-aude litera pe sub oftatul strunii.
Si-acum, când esti
răsfrângere pe iaz, dar mai aproape,
cu ce să-ncep lumina să ti-o cânt?
Văzduhul tău, pe unde să ti-l zbor?

Din plânsul apei m-am născut ca nor,
văzduhul tău să ti-l cuprind,
ca unda viclenindu-si steaua
spre rotund,
tot alte cercuri agrăind spiralei,
inel, dar altfel, mai profund,
cum doar genunile din noi
se întâlnesc,
una din alta vesnicul sorbind.

Nu astepta să-ti spun că te iubesc,
în vorba lumii cu grăuntul chior.
Palatul tău nu ti-l zidesc
ca marea pe nisip,
ci peste stihul însemnat cu zbor,
pe unde doar văzduhurile tale
încep să prindă chip
din cedrii cu miros de vesnicie.

În flăcări
va arde tot pământu-mi pentru oale,
pân-oi rămâne cântec pur,
cum doar iubirea stie,
iar nu pietroiul rece din Nippur.

Tu ai venit.
Stiam că ai să vii.
Numele tău rostitu-l-am
descântec în fântână,
până când steaua
de tristeti si-a limpezit
adâncul,
ca ochiul de îndrăgostit.

Ia-mă de mână!
Numai un singur cântec,
din patru strune ti-am rămas,
precum lumina la-nceput de lumi
când îi era izvodul nepătruns.
A Vântului Stăpână,
cu tine-n brate,
cum as putea
la altă vesnicie să râvnesc?
Sărută-mă!
A ta mi-i de ajuns!







Dumitru Ichim     6/8/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian