Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


CU METROUL



Calea de a face este aceea de a fi.
Lao Tzu

Sedeam pe bancă în staţia metroului. Era dis de dimineaţă şi cam rece. Fiindcă era încă înturneric afară, piesa, atîta cît era, se desfăşura în interiorul sălii: un tip roşcovan, gras, sorbea o cafea, doi şoferi de autobuz se confesau, o fetişcană brunetă privea cuminte spre vizavi, iar un tînăr ciolănos, cu şapca sucită, dormita. Alţii intrau grăbiţi şi coborau scările sub pămînt. Ce mai e şi viaţa asta? O zarvă din care nu ştii cum să ieşi şi ce să alegi. Asta e o definiţie de staţie de metrou, mi-am zis. Cum o vedea viaţa fetişcana asta cu ochii ei negrii sau ce-o fi in capul de sub şapca ăluia? Speranţe, griji, obsesii?
Prin uşa din faţă au intrat trei chinezi mărunţei: tata, care purta rucsacul fetei în spinarea lui puţin gîrbovită, fata şi apoi mama, pricăjită, cărînd cu ea o sacoşă burduşită. S-au oprit în faţa aparatelor de taxare, aşa că i-am privit mai bine: toţi trei erau urîţi şi îmbrăcaţi urît. Fata care avea vreo douăzeci-douăzeci şi doi de ani, studentă poate, era slabă şi fragilă. Poate pentru asta tatăl îi purta rucsacul. Dintre ei, toţi trei, îmbrăcaţi, cum spuneam, cu ce dăduse Dumnezeu, mama era cît de cît mai înăltuţă. Au întîrziat cîteva clipe împreună să-şi spună altuia, sau unii altora ce mai aveau de spus. Au lăsat apoi fata să treacă poarta şi i-au înmînat bagajele. Ea le-a luat cu grijă şi îndepărtîndu-se le-a făcut un semn cu mîna. Am privit toată întîmplarea asta fără să scap cel mai mic amănunt. De cînd îi zărisem, ceva mă fermecase: se iubeau aşa de tare unul pe altul, că era imposibil să nu sesizezi. In privirile şi gesturile lor erau de toate: gingăşie, grijă de nevoile comune, compasiune, totul. Deşi erau pricăjiţi cum spuneam, păreau că au toată încrederea în ei ca grup, ca familie, că sînt liniştiţi şi mulţumiţi şi că ce făceau, făceau cu plăcere. După ce fata coborîse, mama şi-a ridicat un picior pe rama geamului, cam la vreun metru de pămînt, fără să pară că face un efort, ca să-şi lege un şiret sau ca să facă o figură de gimnastică. Au plecat fără grabă şi deşi nu se ţineau de mînă, ceva discret îi ţinea legaţi. S-au pierdut în întunericul de afară şi eu m-am străduit o vreme încă să mi-i imaginez ajunşi în cămăruţa lor şi ciripind în faţa unui ceai.
Ce e viaţa? Viaţa e o înşiruire de nimicuri frumoase şi urîte. Cînd ele vin şi trec firesc, cînd nu cădem în disperare pentru un dinte sau un portofel pierdut, cînd ne plac şi ridurile ce le avem sub ochi sau pleşuvia de deasupra lor, cînd privim la cei din jur cu înţelegere şi drag, atunci viaţa este o viaţă frumoasă. Asta am învăţat eu în staţia de metrou şi pentru asta ar trebui să mă lepăd de maşină.












Viorel Neacsu - Toronto    10/10/2002


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian