Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Catedrala Timpului Etern Prezent

Singur se plimba alene pe aleea ce urca spre catedrala din partea cea mai înaltă a fostei cetăti. Dimineata fusese înecată într-o ceată densă si lăptoasă, ce mai stăruia încă de-a lungul drumului ce se continua prin trepte ce păreau că nu se mai termină. Răcoarea zidurilor ce îi flancau calea, el o simtea asemenea unei respiratii înghetate de frigul acelei zile de început de aprilie. Dar nu se dădea bătut, ci continua să meargă mai departe fără să se lase impresionat de mediul neprielnic si inospitalier. De fapt, era chiar obisnuit să înainteze împotriva opozitiei fătise din partea naturii si oamenilor. I s-ar fi părut anormal să se întâmple altfel, de exemplu, primind ajutor si îmbărbătare pentru a nu se opri.
„În realitate, nu există progres fără înfrângerea unei puternice forte de opozitie,” gândi el si suflă grăbit peste degetele înghetate pe care le strânse de mai multe ori sub forma unor pumni gata să se ia la bătaie cu necunoscutul dimprejur. Frigul îi pătrunsese până la oase, dar continua să înainteze si să urce grăbit treptele ce se continuau cu o alee lungă ce traversa incinta unui imens campus universitar cu aspect medieval. Îsi roti privirile si observă ferestrele înguste dispuse pe etajele vertical ascendente ale clădirii principale având în fată un imens spatiu gol sub forma unui careu.
„Am impresia că mă aflu în mijlocul unui seminar teologic,” îsi spuse zărind emblemele cruciate asezate pe frontispiciul clădirii. Dar nu era nimeni să îi răspundă sau să îi ofere chiar si cea mai neînsemnată informatie. Nicio altă persoană nu se afla la acea oră în acel loc, doar el stătea explorând întinderea platoului din fata pavilionului principal. Dar chipul i se destinse brusc de îndată ce văzu cum drumul se continua imediat după traversarea curtii în mijlocul căreia se odihneau mai multi copaci înverziti timpuriu. Vechime lor se apropia de un secol socotind diametrul tulpinii si înăltimea coroanei înfrunzite bogat sub albastrul senin al cerului. Îsi imagină cum ar fi fost să trăiască în epoca târzie a evului mediu, când bănuia că fusese construit acel complex de clădiri legate între ele prin alei largi pe unde trecuseră mii de pasi către sălile de clasă sau către aula unde, posibil, se întruneau toti elevii si profesorii la ocazii festive.
„As fi fost un student silitor,” îsi zise mai departe, dar nu mai stărui asupra acestui gând. Zborul unei păsări colorate pestrit trecând pe deasupra capului îi atrase atentia si îsi aduse aminte că trebuie să meargă mai departe. Asa că, urmă drumul, devenit de fapt o cărare printre ziduri, si după vreo câteva zeci de metri iesi pe un platou înalt de unde privelistea se deschidea cu generozitate la stânga si la dreapta sa. Toate gândurile pieriră de îndată ce privirea i se odihni pe albastrul strălucitor al cerului si când distinse în depărtare siluetele umbrite ale muntilor. Încântarea sa era fără margini si îi venea să danseze cu bucurie sub cupola infinită a zării senine pe care se desenau norii asemenea literelor răzletite ale unui alfabet cosmic.
Însă brusc, fata i se întunecă si îsi aduse aminte de dialogurile inutile purtate în casa în care locuia, cu oameni dispusi prea putin să asculte pe ceilalti, pufnind la cea mai mică remarcă, de parcă ar fi stiut totul si nu ar mai fi avut nevoie de alte păreri. Observase că era bine să nu pună întrebări si să nu solicite detalii din partea altora. Un răspuns calm si afirmativ se dovedea suficient pentru a stinge controversele verbale inutile. De aceea, se bucura cu tot sufletul său de rarele momente de singurătate de care putea să aibă parte. Vesnicia si-o imagina sub forma unui spatiu nesfârsit în care urma să stea în solitudine pentru cel putin câteva mii de ani contemplând frumsetea si complexitatea universului. „Doar compania Marelui Autor îmi doresc să o am în acea perioadă de acomodare la normalul lumii pe care am traversat-o, din nefericire, grăbit si nelinistit în această viată,” îsi spuse si zâmbi, după care adăugă: „normalul reprezintă ceva necunoscut pentru cei mai multi dintre oameni!”
Cuvintele îi fuseseră răstălmăcite în nenumărate ocazii si conflicte inutile îl măcinaseră doar fiindcă îsi spusese o opinie nevinovată si de bun simt. De aceea, începând cu acea dimineată îsi dorea să se retragă din nebuloasa comunicării distorsionate si să îsi găsească punctul de echilibru interior după care tânjea neîncetat. Si astfel, mergând pe acel platou zări la dreapta silueta zveltă a catedralei ce se avânta temerar către cer. Remarcă unghiurile ascutite ale sfântului locas ce se închideau neasteptat de îndată ce vârful cupolei se unea cu albastrul boltii infinite. Strălucirea soarelui se reflecta prin culori de curcubeu pe suprafata argintie a acesteia si traversa nestingherit ceata lăsată în urmă de trecerea senină a noptii. O rază poposi pe fata sa, cum privea către răsărit spre locul de unde astrul incandescent se ridica pentru a lumina templul lumii pământene.
Îsi puse imediat mâna la ochi pentru a se apăra de loviturile fasciculelor de lumină, după care continuă să înainteze cumva în opozitie cu sursa lor către clădirea ce devenea tot mai mare pe măsura ce se apropia de intrarea ei. Pentru prima dată remarcă somptuozitatea zidurilor groase ale fostei cetăti, acum aflate în ruină, dar în mijlocul căreia continua să se profileze viguros catedrala asemenea unui mesager tăcut, dar perseverent, insensibil la trecerea timpului. „Un an înseamnă o zi,” comentă involuntar, după care spuse: „iar trei sute saizeci de ani se condensează într-unul singur după aritmetica cerului,” si se opri din vorbire fiindcă deja se afla în pragul portii de acces în imensul edificiu.
Simti cum se frânge interior, ca o coloană ce se prăbuseste sub povara unei greutăti imense, în momentul în care zări intrarea monumentală ferecată cu o poartă uriasă de câtiva metri înăltime. Din fericire, ea fusese larg deschisă si din lăuntru se auzea sunetul unei muzici desprinse de această lume. Se apropie cu sfială si teamă, iar în prag observă încrustatiile mestesugit alcătuite de pe zidurile catedralei cu motive geometrice felurite, ce se schimbau după reguli greu de intuit. Întregul asezământ emana misterul unor veacuri trecute, care legaseră în piatră densă de granit mistere ce nu mai puteau fi întelese pe deplin. Atinse cu vârfurile degetelor suprafata dură a stâncii din care fusese realizat peretele exterior si distinse ecoul tulburător al muntilor din care fusese luată roca de pietrari iscusiti.
Vigoarea muntelui se transmitea asupra întregului spatiu în care fusese asezată această poartă a cerului pe cea mai înaltă culme a cetătii. Intră si strălucirea soarelui dispăru pentru a face loc unei diafane revărsări de lumină venită dinspre candelabrele agătate de tavanul înalt unde zeci de lămpi ardeau nemiscat în linistea timpului care curgea domol la vale din infinit spre nesfârsit. Dori să rostească câteva cuvinte, dar prezenta coplesitoare a sentimentului nimicniciei omenesti îl opri si rămase privind altarul descoperit, unde în mijloc se afla asezată pe un piedestal înalt acea unică si sfântă Carte. Pe paginile ei aurite se reflectau armonios culorile de curcubeu ale luminii proiectate prin vitralii alcătuite din nenumărate ferestre mici artistic decupate spre orizontul nemărginirii. Nu mai era nimeni în sală în afară de acea muzică venită de undeva din partea superioară, unde cineva manevra cu virtuozitate treptele tonale ale unui instrument străvechi ascuns privirii.
Si atunci realiză, mai lămurit decât în alte ocazii, cât de desarte sunt ambitiile omului în încercarea sa de a domina lumea creată de Marele Autor si cât de nesăbuită este apriga sa dorintă de a-l ignora pe Creatorul tuturor lucrurilor. În câteva secunde zări cum toate înăltimile ridicate prin ambitie si suferintă se prăbuseau una câte una, înecând în nori de praf privirea, pentru ca în mijlocul lumii pământene să rămână în picioare de-a pururea eternă splendida catedrală a timpului prezent. În fata ei se plecau cu bunăvointă viitorul si trecutul ce curgeau aprig prin albia adâncă a unui râu vesnic ce spulbera tot ce era efemer din calea sa. Dar acest fluviu năvalnic ocolea mereu acel locas unde cerul se unea cu pământul oferind adăpost celor care prin perseverentă si încredere îi treceau pragul. Cu aceste gânduri, el simti în sfârsit marea eliberare de toate grijile si temerile posibile pentru a se abandona ulterior pe deplin încrederii ce învesmânta protector spatiul si timpul în care acum se afla. Imediat îsi îndreptă cu fermitate ochii spre altar si distinse cu bucurie cum se profila tot mai lămurit în fata sa prezenta continuă a Marelui Creator, ascuns de privirile celor care niciodată nu L-au dorit si nici nu L-au cunoscut.







Octavian Lupu    4/19/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian