Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Pe urmele pasilor învătătorului

În sfârsit a venit primăvara! Iar odată cu primăvara soseste si sezonul pascal.
Dar vai, anul acesta din nou Crestinătatea nu comemorează împreună învierea Mântuitorului. Pentru păgâni si atei sărbătoarea ori datarea ei nu au fireste nici o semnificatie, însă pentru adeptii lui Iisus amintirea minunii aceleia fără precedent este cheia de boltă a întregii credinte. De aceea ne-am fi asteptat ca promisiunea ei intrinsecă, universală si unică să constituie - în cele mai mici amănunte, fie ele si numai simbolice – un etos comun. Acest deziderat pare în prezent imposibil, desi nu a fost totdeauna asa.

Căci a existat într-adevăr o vreme fără catolicism, fără ortodoxie, fără protestantism si fără puzderia de secte, una mai năstrusnică decât alta, ce împânzesc acum lumea. Mahomed încă nu se ivise, iar terorismul a trebuit să astepte două milenii ca să fie inventat. Crestinii erau toti una, adică fideli discipoli ai lui Hristos. Iar fervoarea credintei lor, greu de imaginat astăzi, era atât de arzătoare încât – în ciuda tuturor pericolelor si dificultătilor inerente epocii la care ne referim – pelerinajele la locurile unde s-a născut si a propovăduit El au început totusi foarte devreme. Primele relatări despre asemenea călătorii, cu caracter de jurnale personale sau ghiduri destinate eventualilor imitatori, numite itineraria, s-au pierdut însă în timpul persecutiilor. Dar după promulgarea în 313, de către Constantin cel Mare, a Edictului de la Milano care garanta imunitatea crestinilor si curând după aceea, când crestinismul a devenit religie de stat, pelerinajele s-au înmultit, perenitatea literaturii asociatǎ lor fiind asigurată ulterior de copisti. Cea mai veche descriere de pelerinaj la Mormântul Sfânt existentă, Itinerarium Burdigalense, datează din anii 333/334. Autorul, un pelerin anonim din Burdigala (Bordeaux), îsi descrie călătoria la Ierusalim prin nordul Italiei, apoi de-a lungul Dunării până la Constantinopol si în continuare prin Asia Mică. In anii aceia Ierusalimul de abia reînviase, sub numele de Aelia Capitolina, după distrugerea aproape totală ordonată de Hadrian. Ghidul este o însiruire seacă a oraselor vizitate si a localitătilor unde călătorul s-a oprit să schimbe caii, iar prezentarea meleagurilor biblice – exceptând unele detalii privind Ierusalimul – este foarte succintă, păcătuind prin nenumărate erori.
Cu totul altfel este Peregrinatio Aetheria, descrierea epistolară a călătoriei întreprinsă de o femeie vitează între anii 381/384 prin Egipt, Asia Mică, Siria si Mesopotamia până la granitele răsăritene ale Imperiului Roman. Identitatea si starea civilă a Aetheriei ne sunt cunoscute doar aproximativ.

Cert că era o nativă a Ciliciei (Spania), provenind probabil dintr-o familie înstărită cu relatii la curtea imperială, poate chiar înrudită personal cu Împăratul Theodosius, fiindcă altfel nu ar fi beneficiat, peste tot unde a umblat, de protectia escortelor militare romane si de primirea respectuoasă a înaltei erarhii bisericesti. Scrisoarea ei, păstrată fragmentar, fusese destinată unor doamne cărora autoarea se adresează prin expresia “Stimate Surori”; ceea ce a făcut pe unii comentatori să presupună că autoarea a fost membră într-un cin călugăresc. Aetheria a dovedit de-a lungul a trei ani de călătorii dificile, făcute în majoritatea timpului călare, energie si perseverentă neobisnuite efectuând în trecere si câteva ascensiuni (Muntele Sinai, de exemplu).

Manuscrisul în limba latină, accesibil nouă numai în traducere, are prospetime si un farmec aparte, dovedind din partea autoarei un ascutit spirit de observatie, evidentiat mai ales în descrierile aspectelor topografiei citadine, a arhitecturii si ornamentatiilor bisericilor, etc. Un loc important în relatările sale îl ocupă de asemenea ceremonialurile religioase caracteristice răsăritului crestin, Aetheria subliniând repetat si cu satisfactie asemănările cu ritualurile apusene.

S-au întâmplat apoi ereziile, diviziunea Imperiului Roman, islamul, Fotie si marea schismă, cruciadele, căderea Constantinopolului, Luther si multi altii si crestinii nu au mai fost niciodată o turmă si un păstor. După destrămarea Imperiului Bizantin sustinerea ortodoxiei răsăritene a revenit în mare măsură domnitorilor principatelor române. Când au fost la ananghie, la ei au apelat patriarhii orientali si comunitătile monahale de la Athos până în Sinai si de la Mar Saba la Alep. Si istoria românilor este plină de exemple de larghete princiară începând cu Alexandru cel Bun, Stefan cel Mare si Serban Cantacuzino. Iar unde s-au dus darurile bănesti au mers si credinciosii români în vizită.

Pelerinajele începeau cu o închinăciune la Matarya, pe vremuri un cătun mizer din desert, azi parte a Marelui Cairo. Acolo se aflǎ sicomorul bătrân de peste 2000 de ani în umbra căruia s-a adăpostit Sfânta Familie în timpul refugiului în Egipt. Apoi, după o oprire la Mănăstirea Sfânta Caterina din Sinai, locul unde Moise a primit tablele legii, pelerinii intrau în Tara Sfântă cu minunătiile ei fără pereche. Un astfel de pelerinaj a întreprins în 1683 Spătarul Mihail Cantacuzino, fratele domnitorului Serban Cantacuzino, însotit de mama si sora sa. La înapoierea în Muntenia, spătarul a ctitorit bijuteria de arhitectură religioasă, biserica veche a Mănăstirii Sinaia. Nu numai nobilii, dar si numerosi poporani se “osteneau din dumnezeiască râvnă” pe drumurile deserturilor unde nu putini si-au lăsat oasele. Astfel în 1844 călătorul si scriitorul englez, Alexander Kinglake, a întâlnit la un caravanserai din Gaza un mare grup de pelerini moldoveni în drum spre Ierusalim.

Însetati si slăbiti acestia abia scăpaseră dintr-o furtună de nisip pentru care nu erau pregătiti. Mai târziu au venit la rând intelectualii si artistii. Unul dintre ei, diplomatul si scriitorul Marcu Beza, si-a publicat impresiile într-un volum întitulat Pe Tărâmuri Biblice (1935), iar subtila pictorită Olga Greceanu, înfocată propovăduitoare a credintei strămosesti, ne-a lăsat o emotionantă mărturie de vizitatoare prin cartea Pe Urmele Pasilor Tăi Iisuse…


Penicton B C





Gabriel Watermiller    4/15/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian