Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


De vorbă cu Al Pacino

(Danny Collins)

Considerat unul din cei mai abili si talentati actori ai erei noastre, acest monstru al teatrului, filmelor si TV-ului, a fost recunoscut ca atare după aparitia lui în THE GODFATHER, cu toate că în majoritatea celor 50+ de filme în care a apărut s-a evidentiat cu o adâncime actoricească tot atât de profundă. Si, ca toti monstrii Artei, s-a lăsat cu greu ademenit să-si dezvăluie predilectiile, considerând asemenea dezvaluiri ca o invazie în vieta privată. Dat fiind însă cerintele publicului al cărui idol a devenit, dar si ca parte din contractul lui de actor, studiourile l-au obligat să stea de vorba cu presa pentru promovarea filmulelor respective. Ca atare, convorbirea de mai jos este un „triumf”, găsindu-l în toane bune, dat fiind poate si pentru că îl fac să râdă.

RA: Ciao, senior Al! Long time no see.
AL: Ciao‚ a lei, Ray, esti tot atât de vinovat ca si mine. Pe unde mai hoinăresti?

RA: Pe unde pot ca să te prind „at leisure”.
AL: Okay, m-ai prins, dar te rog nu fi prea entuziastic...

RA: În noul tău film DANNY COLLINS se pare că ai băut o multime de scotch... cum te-a afectat?
AL: Cum trebuie! Unele scene se filmează repetat asa că dacă trebuia să beau, am băut! Ha.... dar să nu speriem pe cei cointeresati... era numai ceai cu ceeasi culoare...mai ales că zilele astea îmi place numai Martini.

RA: Ai jucat în filme de peste 40 de ani ...
AL: Si-o să mai joc....Hm!... Iartă-mă că te-am întrerupt...

RA: Nicio problema. Cum vezi schimbarea felulului în care se fac filmele de aziu?
AL: Dacă m-ai fi întrebat pe la începutul carierei, nu as fi putut oferi o opinie, dar între timp am colindat pe la multe festivaluri de filme si pot afirma că e mai usor azi din punct de vedere tehnic, costă mult mai putin, ceea ce permite noilor cineasti să-si filmeze povestile, dar e mult mai greu pentru actori, cărora nu li se mai acordă luxul de a repeta scenele în prealabil ca la teatru. În unele cazuri te întâlnesti cu ceilalti protagonisti cu o zi înainte de turnare si, în afară de faptul că trebuie să fi memorizat rolul, trebuie si să joci emotional cum cere scena si, dacă oponentul tău nu e tot atât de bine preparat că tine, trebuie filmat din nou. Finantatorii nu-si dau seama că făcând economie cu timpul si salariile actorilor, dacă o scenă nu iese bine din primele 2-3 încercări, repetând-o de 10 ori, ei trebuie să plătească echipa de filmare si atunci, la ce bun să se turneze pe rece o scenă, decât cu o ambianta pregătită dinainte prin repetitii?

RA: De aia probabil se bazează pe actori veterani care pot oferi simularea emotiilor aproape instantaneu, altfel ar risca un fiasco.
AL: Probabil. Dar asta este, nici măcar regizorul nu are libertatea de altă dată!

RA: Poate că si din cauza asta acceptă durata de a găsi si actori necunoscuti care, arătându-si talentul, pot câstiga credibilitatea cuvenită.
AL: Desigur, e foarte important, căci actorul este interpretul a ceea ce e pe hârtie si dacă nu ai destulă experientă, e un risc, dar tot atât de important este ca producătorii în care au încredere finantatorii să fie dedicati povestii respective, să stie cum să o mânuiască când se fileamaza, mai ales în străinătate, astfel ca toată lumea să fie multumită. De multe ori se întâmplă situatii neprevăzute. În afară de vreme, care-si face mendrele ei, din punct de vedere organizatoric, cu toate precautiunile luate pe baza experientelor din trecut, fiecare productie e un unicat al povestii si temperamentele, cu toată coeziunea profesională, o mai iau razna, când te astepti mai putin. Uite de exemplu... neh, n-o să te plictisesc cu asta.

RA: De aia e necesar de recunoscut o simbioză între regizor si actori, căci fiecare îsi are probleme si nazuri personale pe care trebuie să le ajusteze în functie de rolul respeciv. Corect?
AL: Nu numai asta, dar în caz că o anumită scenă e ambiguă, dacă nu ai un regizor care să-ti spună cu toată fermitatea, dar si blândetea necesară: „Darling, e nevoie ca emotia autentică să reiasă în această scenă cheie, nu te complica, pur si simplu poti să te ajusteazi si să te mulezi în simbioză cu partenerul sau partenera de scenă. Chiar dacă poate oferi mai mult, nu e timp, iar tu, fiind cine esti, desigur că n-o să te împiedici tocmai acum... si darling, hai să trecem peste asta si totul va reveni la normal...hmm?”

RA: Iar tu nu poti refuza, corect?
AL: Eu ca eu, am auzit si înteles pentru-că si la scoala de teatru mestrul mi-a spus cam acelasi lucru, dat fiind nesiguranta tineretii si lipsei de experientă, am înteles, m-am ajustat destul de rapid ca să-i fac pe plac regizorului, care va tine minte si mă va alege si la un alt film, dar ce te faci cu unii cărora le ia un timp mai îndelungat să obtină emotiile respective pe care rolul t rebuie să le redea?

RA: Ceeace spui e adevărat si în alte professii care-si au riscul lor si din care cauză s-au format echipe de „Risk Management”, ca să nu mai spun de asigurări contra ploilor, accidente, etc. Deci, care ti se pare riscul cel mai evident sau mai mare la turnarea unui film?
AL: Înainte sau după ce începe filmarea?

RA: În ambele cazuri.
AL: Ah, în ambele cazuri e simplu: înainte de filmare se poate întâmpla ceva cu cei din dosul aparatelor, cu alte cuvinte, finantatorii îsi retrag parte din bani, dar asta e mai rar, sau, cum s-a întâmplat luna trecută cu serialul turnat în Ierusalim, unde conflictul a devenit prea aproape si atunci toată echipa de productie a trebuit să-si mute locatia în Croatia, unde au găsit ceva asemenator în cadrul costurilor alocate, „force-majeur”, cum se spune când se întâmplă un cutremur, sau erupe un vulcan, sau un accident în timpul filmării, când unul din actorii principali e rănit sau chiar moare, etc.

RA: Chiar, ce se întâmplă cu filmul în asemenea caz?
AL: Cu ani în urmă ar fi fost o tragedie! Acum, însă, se pare că au găsit o metodă digitală unde se preia metraj decupat cu actorul principal sau secundar care nu-si mai poate continua rolul, din care geniile digitale sustrag anumite înfătisări si miscări pe care le adoptă prin sistemul ‚CG’ aplicându-le unui alt actor care seamănă si regizorul încearcă să repozitioneze scenele respective sperând că spectatorii nu vor vedea diferenta. Un miracol tehnic, ce să mai zic?!

RA: Înteleg cu îmbrăcămintea sau machiajul care pot fi duplicate usor, dar cu fata propriuzisă?
AL: Un machiaj electronic la care nu mă prea pricep îl las pe mâna expertilor atâta timp cât nu doare. Ha!

RA: În unele filme costumele sunt foarte atrăgătoare sau anumite piese, cum ar fi un sceptru, etc. După completarea filmului, dacă-ti plac, poti să le iei acasă că suvenir?
AL: Nu prea si nici nu sunt multe. Nu vezi cum sunt îmbrăcat? Haina asta neagră e de fapt un toxedo de seară care mi-a rămas de la un film si mai am câteva, asa că m-am hotărât să le port si ziua ca îmbrăcăminte de stradă. De ce nu? Nu-mi stă bine?

RA: Absolut! Adică de ce să fie irosite? Mi-amintesc când am fost student c-am avut nevoie de un toxedo cu coadă pentru rolul unui lector universitar care să bolborosea anumite lucruri fără legătură doar câteva cuvinte cheie care să lase uimiti spectatorii...si am găsit un asemenea costum de seară nou-nout pe care l-au vândut pentru doi dolari!
AL: Doi dolari? Ca să vezi valoarea hainelor purtate măcar odată!

RA: Ah, nu, mult mai mult după ce vedetele le poartă! De altfel multi le donează la organizatii de caritate ca să adune fonduri.
AL: Si eu fac asta din când în când dacă merită.

RA: Al, ce incidente mai aparte ai avut cu fanii pe drumul de a deveni o icoană a filmului?
AL: O icoană? HA! Dacă mă gândesc mai bine, nu sunt singura! Incidente? Stii cum este, dacă nu ar fi barierele de stradă, faniii vor o parte din tine, ca să nu mai spun că vor măcar un autograf pe orice bucătică de hârtie foto sau poster. Odată în New York, m-am dat jos din masină să cumpăr ceva într-un magazin. Când am iesit, unul a sărit în fata mea ca să mă întrebe dacă sunt cu adevărat Al Pacino sau doar semăn? I-am spus că da, sunt eu cu adevărat, si el mă bate pe umeri spunându-mi că ar fi bine să fiu cel adevărat. Dar m-a crezut când a văzut soferul care avansa în paralel cu usa deschisă ca să sar în masină. Am făcut-o la un moment dat si-am închis usa, dar tipul a încercat să se agate si el de masină. Nu i s-a întâmplat nimic căci am avut un sofer bun! Situatii din astea vin totodată cu faima. N-ai ce să-i faci si te obisnuiesti, căci vine cu teritoriul, cum se spune!

RA: Adevărul este că fără spectatori nu există teatru!
AL: Bine zis! Si fără fani studioul n-ar avea bani să-mi dea un sofer particular. Ha!

RA: Chiar, ce ai face fără actorie? Ai trecut prin atâtea în tinerete că noi toti sufletistii care avem si un temperament mai aparte.
AL: Desigur că am trecut prin multe situatii negative si pozitive, dar poate m-au cizelat cei doi copii ai mei care îmi dictează ce rol să aleg. Ha! Dar mă si ajută să-mi oglindesc cei 50 ani si să nu mă pierd ca atunci când eram burlac! Sunt sigur că azi îti vorbesc altfel decât am vorbit cu tine acum 20 de ani! Dar asta-i viata si copiii mei, care totusi sunt tracasati de orarul meu, îmi spun când mă astept mai putin „E okay, daddy, du-te si fă-ti treaba...” de altfel, ce alternativă as avea? Fac ce-mi place când interpretez atâtea caractere din diferite perioade sau situatii, dar când plec de pe platou mă reîntorc întotdeauna la cine sunt eu sperând că am făcut o treaba bună.

RA: Venind dintr-o familie de imigranti Italieni, ce fel de copilărie ai avut?
AL: Oh, yeah...Am crescut într-o familie din cadrul cel mai modest al clasei mijlocii si nu mi-am dat seama măcar când am crescut dat fiind timpul între scoală si joburile avute ca să avem un ban să mâncăm. Cu toti asteptam să ne vină cecul. Am crescut în cartierul Bronx al York-ului unde, împreună cu prietenii mei de atunci, am învătat de toate, ceea ce mă ajută azi. La 16 ani m-am dus în Greenwitch Village unde am întâmpinat o viată de artisti, cafenele si teatru. M-a atras. Am fost primit de o grupă de actori care jucau prin teatrele locale cu audiente care, dacă le plăcea, puneau niste monede în cosuletul pe care-l pasam. Pe la 24 de ani, aveam deja o experientă a teatrului destul de riguroasă. Dar mi-a plăcut din ce în ce mai mult si aparent audientele reactionau ca atare, răsplătindu-mă cu multe aplauze, ceeace m-a încântat si mai mult. La un moment dat am fost chemat pentru niste interviuri profesionale, mi s-a oferit să apar în piese, dar m-am dus si la Actors’ Studio - scoala cea mai bună de teatru a lui Stela Adler - unde si Marlo Brandon si alte mari vedete aleteatrului si filmului au fost. Un manager m-a ‚adoptat’ si ghidat în jungla profesională a New York-ului si, cu cât am avut mai multe critici bune, cu atât am început să fiu solicitat si în filme ca un actor bun, nici de cum vedetă! Până când mi s-a oferit trilogia lui GODFATHER care, aparent, mi-a câstigat titlul de vedetă si a Hollywood-ului.

RA: Si vedetă Italiană?
AL: Pe ici colo, pentru că în copilărie părintii vorbeau Italiană numai când nu vroiau să înteleg ce spun!

RA: Să nu râzi, la vârstă aia în România si mi-e mi s-a întâmplat la fel. Dar curiozitatea triumfă, nu-i asa?
AL: Desigir. Ah, dar să nu uit... încă nu prea stiu limbi străine, dar îmi doresc, căci voiajez mult în jurul lumii si mi-ar fi plăcut să ciorovăiesc în măcar câteva limbi. Plus că sunt câteva locuri în străinătate unde as fi vrut să trăiesc. Până si băiatul meu, care are acum 14 ani, mi-a spus „Tată, când suntem în Italia, mă simt ca acasă!” Si eu simt la fel!

RA: Aparent, provenienta ne urmăreste până la adânci bătrânete. Sunt sigur că dacă ai sta acolo câteva luni o să începi să vorbesti cursiv.
AL: Aha, usor de zis... Dar ai dreptate... nu câteva luni, poate un an!

RA: Nu am vrut să exagerez! Ha! Dar să nu uit nici eu...
AL: Okay, sunt ochi si urechi!

RA: Ce preferi ca roluri, cele de actor principal, sau secundar, cu caracter deosebit?
AL: Depinde de roluri... si de cât sunt plătit. Ha!


Nota Observator :
Intregul interviu poate fi citit in forma tiparită a Observatorului din 15 aprilie a.c.





De la Ray Arco, corespondentul nostru din Hollywood    4/15/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian