Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Despre Sfintele Icoane - importanta si celebritatea lor…

Sfintele icoane formează un mare tezaur spiritual al Bisericii. Despre sfintele icoane s-au spus multe, de către teologi, si s-au scris volume întregi. Înaintasii si Sfintii Părinti au vorbit despre rolul lor, duhovnicesc si dogmatic în acelasi timp, si ne-au învătat să ne închinăm la icoane ca la însisi sfintii care sunt închipuiti pe ele. „Căci cinstea dată icoanelor se urcă la chipul cel dintâi” spune Sfântul Vasile Cel Mare. Multi consideră sfintele icoane mai mult ca valori artistice si istorice decât ca obiecte putătoare de har si sfintenie. Ei admiră îndeosebi vechimea, culorile, măiestria si arta cu care sunt lucrate. Dar nu surprind, nu simt duhul care vibrează si se transmite prin aceste sfinte obiecte!...

Prin intermediul sfintelor icoane, noi suntem permanent în comuniune cu Hristos, cu Fecioara Maria – Născătoarea de Dumnezeu si cu toti sfintii, prin sfânta rugăciune. Prin icoane întretinem un continuu dialog cu Creatorul cerului si al pământului si cu toti sfintii. Este suficient numai să vezi o icoană, să îngenunchezi în fata ei, că te si înalti, imediat, cu mintea la Iisus Hristos. Desigur, ne putem ruga si fără să avem în fată icoane, dar crestinul obisnuit îsi adună mintea cel mai usor si intră în atmosfera rugăciunii, stând în fata unei icoane făcătoare de minuni, si, defapt, toate icoanele pot fi făcătoare de minuni!... Atunci simte imediat Harul Sfântului Duh în inima sa, simte o prezentă divină continuă, căldură si încredere duhovnicească, pe care le-ar simti mult mai greu dacă s-ar ruga în lipsa unei astfel de icoane!... Cu alte cuvinte sfintele icoane scurtează calea între cer si pământ, întretin un permanent dialog între Dumnezeu si om, îl urcă pe om spre cer, după măsura smereniei lui si îl coboară pe Dumnezeu spre pământ, după nemăsurata Lui dragoste!...

În cele ce urmează doresc să prezint, pe scurt, trei dintre cele mai renumite icoane care se află la noi în tară. Una dintre cele mai vechi si mai vestită icoană de pe pământul tării noastre este, fără îndoială, Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului din Mănăstirea Neamt, atât din punct de vedere istoric cât, mai ales, spiritual. Este destul de greu să vorbesti, astăzi, despre tot ce a însemnat această sfântă icoană, de-a lungul celor sase secole de existentă pe pământul binecuvântat al Moldovei.
Să ne gândim mai întâi la atâtea generatii de călugări cuviosi, care s-au nevoit în Mănăstirea neamt, si care au fost îndemnati, supravegheati si mângâiati de duhul celei mai curate evlavii prin această minunată icoană. Să ne gândim că mii de monahi, din care unii au devenit mari sfinti, s-au rugat ziua si noaptea la acestă sfântă icoană si i-au închinat atâtea imnuri, acatiste, paraclise si cântări de laudă. I s-a cerut ajutorul pentru voievozi, pentru poporul nostru dreptcredincios, pentru tară, pentru sănătosi si bolnavi, pentru buni si pentru mai putin buni, pentru toată lumea. Să ne gândim la toti voievozii din Tara Moldovei, care veneau negresit an de an să-si plece fruntile la icoana Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamt, cerându-i acoperământul si rugăciunile, atât în vreme de liniste cât, mai ales, în cele de restriste. Să ne gândim la pelerinajele de mari proportii ale credinciosilor nostri de pe toate meleagurile care veneau, si vin în continuare, să se roage, să se întărească în credintă datorită acestei sfinte icoane. Darul Preasfintei Născătoare de Dumnezeu îi ajuta pe toti: domnitorii dobândeau curaj si biruintă în lupte, călăgării obtineau ajutor împotriva patimilor si negrăite mângâieri duhovnicesti, credinciosii primeau binecuvântare si tărie în necazurile vietii, bolnavii dobândeau sănătate, săracii răbdare în suferintă, bătrânii sfârsit bun si crestinesc. Fiecare primea, si primeste, după credinta si eforturile sale. Nimeni nu se întorcea sau nu se întoarce, acasă, supărat si dezamăgit!...
Această icoană a fost dăruită Domnitorului Alexandru Cel Bun al Moldovei de către Împăratul bizantin Manuel Paleologul, în anul 1401. Este adevărat că lipsesc documentele din acea epocă care să ateste acest fapt. Pentru că întotdeauna lucrurile mari, închinate spre slava lui Dumnezeu, se făceau fără documente. Totusi sunt destule însemnări mai târzii, care demostrează în mod convingător că icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Mănăstirea Neamt este de origine bizantină, că este adusă de către Alexandu Cel Bun, că este miraculoasă protectoare a călugărilor si a oamenilor de rând!... Această icoană este foarte bine păstrată până astăzi. Are mărimea de 1 m/1, 20 m si este îmbrăcată în argint aurit din timpul staretului Neonil adică din anul 1850. În tot acest timp a stat în naosul bisericii mari (ca si astăzi), într-o strană specială (tron) asezată putin către absida (latura) nordică a bisericii. Să se retină faptul ea are două fete: Maica Domnului cu Pruncul pe mâna stângă – în fată, iar pe verso este pictat Sfântul Mare Mucenic Gheorghe – Purtătorul de biruintă. De remarcat faptul că, până astăzi, domnitori, cronicari, boieri de sfat, scriitori, credinciosi de la sate si orase, călugări, sihastri si preoti, turisti din tară si de peste hotare vin să admire si să-si plece fruntile înaintea icoanei Maicii Domnului de la Neamt si fiecare primeste ajutor după credinta lui. Se închină, o sărută, se sfintesc si sfintesc icoana cu lacrimile, cu credinta si cu căldura inimii lor!...

O alta dintre cele mai importante icoane săvârsitoare de minuni din tara noastră este cea de la frumoasa Mănăstire Dintr-un Lemn, din Judetul Vâlcea, importantă ca frumusete artistică si grad de conservare si mai ales, deosebită pentru rolul ei spiritual pe care l-a avut dintotdeauna pentru mănăstire si pentru credinciosii din zona Olteniei dar nu numai. Traditia veche locală spune că un cioban ar fi văzut-o pe Maica Domnului, care i-a poruncit să taie din poiană un stejar falnic si să facă din el o biserică mică de lemn. Tăind stejarul, ar fi găsit în tulpina lui acest pretios odor – Icoana Maicii Domnului.

Paul de Alep aminteste în însemnările sale că un călugăr sihastru a găsit această sfântă icoană agătată de tulpina unui stejar, din care a auzit acest glas: „Dorinta mea este ca tu să faci aici pentru mine o mănăstire din acest stejar”. Asa a luat fiintă în prima jumătate a secolului al XVII – lea (1634 – 1636), o bisericută de lemn, cu hramul „Nasterea Micii Domnului”, în care s-a păstrat o vreme sfânta ei icoană până la zidirea bisericii mari din piatră. După părerea celor mai autentici specialisti, acestă icoană este de origine bizantină, din epoca împăratilor paleologi si ea a ajuns la noi, probabil, odată cu căderea Constantinopolului sau, ulterior acestei date. Dincolo de datele istorice, însă, această icoană este o perlă a icoanelor vechi din România. Ea este asezată în catapeteasmă (iconostas) si are dimensiuni foarte mari, fiind înaltă de 1, 50 m si lată de 1, 10 m. Poate este cea mai mare icoană a Maicii Domnului – făcătoare de minuni de la noi, din tară. Este o adevărată Împărăteasă a icoanelor românesti si sufletul Mănăstirii Dintr-un Lemn!...

Însusi felul în care a fost descoperită si păstrată atât de bine până astăzi este o dovadă incontestabilă că această icoană este făcătoare de minuni, în primul rând cu ea însăsi!... După obiceiul locului, icoana nu este scoasă pe câmp în timp de secetă ca altele în schimb este renumită vindecătoare de boli si suferinte omenesti pentru care fapt este foarte vizitată de către foarte multi oameni cu diferite cereri si suferinte urmând ca, pentru rugăciunile si darul sfintei icoane din acest minunat lăcas să dobândească sănătate, usurare, mângâiere, încredere în viată si nădejde în Dumnezeu!...

Dorim să continuăm acest material cu prezentarea Icoanei Maicii Domnului – Făcătoare de minuni de la Mănăstirea Nicula, Judetul Cluj. Această vestită icoană a fost pictată pe lemn în anul 1681, de către preotul Luca din Iclod si donată, mai târziu, Mănăstirii Nicula, unde se păstrează până astăzi. Prin Harul Duhului Sfânt si cu rugăciunile Maicii Domnului, această icoană a plâns de mai multe ori cu lacrimi adevărate si a devnit vindecătoare de boli. Unii credinciosi care se închină cu evlavie la ea se fac sănătosi, se izbăvesc de primejdii si sun apărati de necazuri cu rugăciunile Preasfintei Fecioare Maria. Alt mar dar al acestei sfinte icoane este că, în fiecare an – la 15 August – Hramul Mănăstirii Nicula – în cinstea ei se adună sute de mii de credinciosi din toată tara, asa încât Mănăstirea Nicula din judetul Cluj a devenit, în ultimii ani, unul dintre cele mai mari si mai vestite locuri de pelerinaje nu numai în tară dar si în Europa!... Pregătirea pentru acest hram se face cu câteva zile înainte, când sute si mii de oameni îmbrăcati în haine de sărbătoare pornesc, pe jos, spre această mănăstire. Este caracteristic acestui hram faptul că majoritatea pelerinilor vin în procesiune cu icoane ale Maicii Domnului, purtate în general de către copii si tineri. Pe cale merg rugându-se sau rostind cântări bisericesti închinate Sfintei Fecioare!...

Cu alte cuvinte sau în altă ordine de idei Crestinismul se întelege ca fiind relatia omului cu Dumnezeu. Această relatie are caracter istoric, prin urmare problema omului si a lui Dumnezeu se studiază, se întelege în sens teandric-istoric. Deasemenea, religia crestină, care este revelată, este căutarea omului de către Dumnezeu. Această căutare e lungă, ea are origini în creatie, când omula fost creat după „chipul” si asemănarea lui Dumnezeu si până la cuvintele Evangheliei: „si cuvântul trup s-a făcut”. Prin icoană, ca reprezentare a lui Dumnezeu întrupa, Biserica Ortodoxă mărturiseste despre asumarea firii omenesti în ipostasul Cuvântului lui Dumnezeu si deci despre mântuirea firii noastre. Icoana „izvorăste astfel din învătătura despre mântuire”. Argumentul principal al cinstirii icoanelor este, deci, întruparea lui Iisus Hristos: „Odinioară Dumnezeu, cel netrupesc si fără formă, nu se reprezintă nicidecum în icoană. Dar acum, după ce s-a arătat în trup si cu oamenii a petrecut, înfătisez în icoană ceea ce este văzut al lui Dumnezeu”, ne spune Sfântul Ioan Damaschinul.(Cuv.I.despre icoane)

Dar, înainte de a intra în această problemă, voi prezenta ca argument al cinstirii icoanei, fată de interdictia mozaică a chipului cioplit, o pretioasă precizare a deosebirii între idol si simbol. El a fost făcut pentru prima dată în istorie de către Părintii Bisericii în timpul marilor contoverse iconoclaste. Prin ea a putut fi împăcată în constiinta crestină, contradictia aparentă din Vechiul Testament între interdictia chipurilor cioplite (Exod. 22, 4-6; 22, 25; 32, 1-4; Levitic 26, 1; Deuteronom 4, 19-20; 27, 15) si porunca de a se turna doi heruvimi în cortul sfânt( Exod. 25, 18-21), sau de a se turna un sarpe de aramă ca semn a lui Hristos (Numeri 21, 8-9).

Iată un citat clasic a Sfântul Teodor Studitul (Antiorh I) „O ce nebunie! Negatia (închinări la idoli), opreste a se asemăna Dumnezeu cu o făptură din cele ce sunt, cu soarele, cu luna, cu stelele, sau cu alceva dintre celelalte, care este una cu construirea de idoli; afirmatia vrea să ridice pe Israel pe o cale simbolică, prin anumite clipuri si forme la contemplarea si slujirea unicului Dumnezeu. Oare nu este si chipul (paradigma) întregului cort o manifestare văzută a slujirii în duh, desemnată prin vedenii simbolice marelui Moise, De Dumnezeul tuturor?”.Acest text face o diferentiere clara intre idol si simbol. Idolul fixează spiritul închinătorului la lumea creată, simbolul priveste la inăltarea mintii omenesti dincolo de el, la contemplare si închinare spirituală a lui Dumnezeu. El nu este o realitate pentru sine, ci în functie de o altă realitate pe care o simbolizează. El este o scară care ajută spiritul să urce la realitatea simbolizată. Este văzut deci în functie de transcedentă. Idolul nu înaltă spiritul la o trascendentă, ci îl coboară în creatie, îl reduce la datele imanentului, dar acest imanent este divinitatea. Patriarhul Nichifor Mărurisitorul zice: „Sensul idolilor si al înclinării lor de către cei rătăciti, rămânând la ceea ce se vede si neputând indica mai mult... îndreaplă mintea omului la pieire si la materia nensufletită”. De aceea Sfăntul Apostol Pavel (I Corinteni 8,4) spune: „Nu este vreo putere în idoli, ci sunt pietre si demoni...”. Tocmai pentru faptul că idolii simbolizează forte imonente, exagerate demonic, sau asociat mituri, care personifică aceste forte, iar cultul lor e legat de mituri animând si el acele patimi în oameni. Acest cult a fost numit idolatrie. În schimb simbolul sacru e un semn sensibil al prezentei lui Dumnezeu, depildă: „Să faci doi heruvimi din aur,... să fie aripile întinse pe deasupra... „Acolo Mă voi întâlnii cu tine” iată deci imagini aseazate pe Chivotul Legământului, chiar deasupra sulurilor Legii care le interzice.

Prin simbolurile sale, Vechiul Testament mărturiseste credinta sa în comunicabilitatea lui Dumnezeu prin mijloace sensibile si o anticipare a icoanelor, precum Vechiul Testament este o anticipare a lui Iisus Hristos. Icoana nu mai este nici idol, care identifică natura sau diferitele ei forte cu Dumnezeu, nici simbol care atestă prezenta lui Dumnezeu dar Îi afirmă distinctia de el, ci reprezentare lui Dumnezeu însusi devenit ipostasul personal a firii umane. Icoana păstrează distinctia între creatură si Dumnezeu, dar vede într-o fată umană creată pe ipostasul dumnezeiesc însusi devenit subiectul ei. Ea este locul unei prezente harice, ea face trecerea de la tip la prototip, de la ceea ce este zugrăvit la ceea este în original. Învătătura Bisericii despre icoană se bazează pe fundamentul ei hristologic, întruparea lui Iisus Hristos dă sens icoanei, iar apărând icoana, ea a avut constiinta că apără temeiurile credintei.

Pentru iconoclasti icoana veritabilă este aceea identică cu prototipul, ajungând la concluzia că singura icoană a lui Iisus Hristos - Euharistia. Pentru Biserică Sfintele Daruri nu sunt o icoană tocmai pentru faptul că sunt identice cu Prototipul lor, ele nu se prefac în imaginea, ci în „prea curat Trup si scump Sânge” a lui Iisus Hristos. Notiunea de „icoană” presupune diferntierea esentială dintre imagine si prototip. Ea este spune Patriarhul Nichifor, o asemănare a prototipului, dar se deosebeste prin natură de acesta. Dacă nu se acceptă această distinctie se ajunge la idolatrie. Pentru iconoclasti nu poate fi icoană, decât aceea xare poate reprezenta cele două naturi ale lui Iisus Hristos, umană si divină. Dogma de la Sinodul IV Calcedon (451) face însă o distinctie clară între naturi pe de o parte si persoana, pe de alta. De aici icoana nu reprezintă nici natura umană, nici cea divină, ci persoana, spune Teodor Studitul a unei Persoane divine întrupate, în cazul lui Iisus Hristos. Icoana se leagă de prototip pentru că îi reprezintă persoana si îi poartă numele. Dar se face distinctia netă: „În Sfânta Treime, Iisus Hristos se deosebeste de persoana Sa. În icoane, El se deosebeste de propia Sa reprezentare prin natură” ne spune Teodor Studitul.

De la interzicerea picturii, reprezintării lui Iisus Hristos s-a ajuns la respingerea tuturor celorlalte icoane. Împotriva lui Leon al III - lea, care a dat un Edict în sensul acesta, Sfântul Ioan Damaschin arată sensul acestei interziceri: „Dacă pictezi imagini ale lui Hristos fără să le pictezi si pe cele ale sfintilor, este limpede că ceea ce interzici nu este reprezentarea, ci venerarea sfintilor”. El percepe legătura intimă ce există între venerarea icoanelor si cea a sfintilor. Refuzând venerarea sfintilor se sfârseste logic prin a se respinge venerarea moastlor, si în general, a tot ceea ce este material.

Pentru ortodoxie, mântuirea este legată tocmai de materie, fiindcă ea este realizată prin unirea ipostatică dintre Dumnezeu si trupul omenesc. Sfântul Ioan Damaschin răspunde în acest sens: „Nu ador materi, ci pe Creatorul materiei, Care a devenit materie de dragul meu, Care a vroit să locuiască în materie si Care, prin cele materiale, mi-a dus mântuirea”... Pentru Sfântul Teodor Studitul, icoana este o confirmare a chenozei Fiului lui Dumnezeu; ca atare nu este urâtă Domnului: „Nu este urâtă de Dumnezeu, o, cugetător al desertăciunii, ci este chiar foarte iubită”. Fiindcă, altfel, cum ar fi făcut ceea ce I-a fost urât să facă? Căci nimic nu are atât de primordial omul între însusirile Lui, ca putinta de a fi înfătisat in chip. Iar ceea ce nu poate fi înfătisat în chip nu este nici om, ci vreun avorton. Vezi, prin desartele tale cuvinte, ce deduci că este Iisus Hristos, cel ce, pentru imensa lui bunătate, a iubit să se facă om adevărat în toate?... Si cum se va crede că si-a luat trup din Sfânta Fecioară Maria – Născătoarea de Dumnezeu, dacă nu se zugrăveste în icoană la fel ca noi?...

Dacă nu se înfătisează în icoană, nu este din ea trupul, ci ceva deosebit... Si ca urmare, Răscumpărătorul nu a dat mortii pretul pentru noi... nici n-a înfrânt pentru sine împărătia mortii... Nu a omorât moartea în trup, nu om a înviat în Iisus Hristos cei ce am murit în Adam... Depărtează-te, deci, de la rătăcire, de voiesti, omule, si cunoaste că Hristos, făcându-se om adevărat, a fost vestit de cuvântoâătorii de Dumnezeu ca unul ce poate fi descris prin cuvinte si zugrăvit. Pentru că cele ce cuvântul le înfătisează istoriei prin auz, acelea pictura tăcând le arată prin imitare”. Sfântul Teodor Studitul vede implicată în negarea icoanei, negarea întregii opere de mântuire a lui Iisus Hristos, a patimii, mortii etc. El constată paralelismul între cuvântul despre Iisus Hristos si icoana Lui. Căci si cuvântul zugrăveste în mintea ascultătorilor un chip al lui Iisus Hristos...

A nega lui Iisus Hristos putinta de a fi zugrăvit în icoană, înseamnă a nega toate însusirile Lui trupesti, deci a cădea în dochetism. Nicăieri nu se spune că Iisus Hristos a fost fără chip. Icoana aceasta arată că a avut chip, a luat chip de rob, după cum spune Sfântul Apostol Pavel la Filipeni 2,9. În inima iconoclasmului si a tuturor ereziilor tipice. Părintii au descoperit „reductia si chiar refuzul misterului kenozei”. Icoana devine o confirmare mai mult a misterului kenozei devine ca mijloc paradoxal de realizare a teoriei umane a îndumnezeirii.

Asadar, se cuvine ca noi să avem mare credintă în mila cea nemărginită a Domnului nostru Iisus Hristos, ca, prin rugăciunile Preacuratei Maicii Sale si cu jutorul acestor sfinte icoane să ne vindece, să ne miluiască, să ne poarte de grijă si să ne mântuiască sufletele noastre, dacă mai credem în asa ceva!...












Dr. Stelian Gombos    2/26/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian