Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Despre poema Odette, de Dumitru Velea

Destinul crud e, încă, aici. Loveste si ucide.

Postfată

În trecutul îndepărtat, al helenistilor antici sau al împăratilor romani, s-au scris multe drame mari, de dragoste, mai enorme decât natura. Acele povesti de dragoste aveau dimensiuni supraomenesti în care jucau eroi pe care i-am cunoscut numai în mituri. Cu trecerea timpului, scrierea despre dragoste a devenit tot mai omenească, mai particulară, mai personală, mai concretă si mai actuală. Amintirile zilelor strălucite si glorioase despre dragostea oarbă, fără granite, au fost înlocuite cu acte minore, întâlniri romantice temporare, si „Dumnezeu a rămas numai în componentele actelor mici”. Au dispărut urmele shakespeariene si în locul lor au venit eroi anonimi, care se ascund în multimi, unde preferă să dispară.

Tocmai din cauza aceasta, poema Odette e interesantă, cu toate că nu anuntă, nu promite lucruri enorme si superbe. Ea revine la stilul de mit si, legat de concretizare si actualizare, creează o formă nouă si actualizată de dragoste, care uneste lumea de sus, mitică cu lumea de aici, de acum.
Impresia, încă de la începutul lecturii, este aceea de a se spune povestea unei perechi de îndrăgostiti, din perspectiva privirii unui poet. El trăieste într-o lume modernă si poema e descriptia unei călătorii cu iubita sa, într-o lume reală si onirică, marcată de semnul mortii: „ – De ce nu am dat foc bagajelor si-n brate să te fi trecut pragul, dincoace din somn!? Afară din incendiu si din vis!?”, (Bagaje, bagaje, p. 53).

Si încet, încet, descoperim în lumea aceasta, dusmanul adevarat al erei moderne, boala de cancer care atacă, fără deosebire, chiar si pe cei apropiati de noi, pe care îi copleseste dragostea noastră. Poetul, cu toate că vrea să se sacrifice si să renunte la viata sa, asa cum numai părintii sunt pregătiti să-si sacrifice totul pentru copiii lor, dintr-o dragoste totală si neconditionată, devine un martor inutil la apusul iubitei lui. „… vreau să te cuprind,/ dar o sabie rece retează bratele între noi.// Va fi trecut o noapte?// Din bratele retezate mi te închipui,/ ca să te cuprind;// din freamătul mâinilor îti ridic inima,/ ca să te aud;…” (Va fi trecut o noapte, va fi venit o zi?, p. 68).
Toate aceste lucruri, pe care le vedem ca pe un fel de copiere a realitătii din cărtile romantice, sunt însotite, aici, de o realitate venită din lumea teatrului, din lumea greacă sau romană, plină cu zei, îngeri, demoni si satana. Astfel, ei devin una dintre inovatiile acestui poem. (Trebuie să mentionăm că poetul este si un dramaturg român.)

Dar scriitorul nostru nu e inovator numai prin revenirea sa la sursele teatrului clasic, ci si prin folosirea expresiei poetice, prin forma scrisului si descriptiei în formă de poemă. Aceasta cuprinde poezii scrise una după alta si, câteodată, îmbogătite cu câte o proză lirică.
E interesant de a investiga cum se construieste intriga în dimensiuni cosmice si, totusi, terestre, în lumea concretă a acestei ere. E clar că ea fascinează si intrigă si, de aceea, toată poema e citită, de la început până la sfârsit, fără a te mai putea opri.

Într-adevăr, asta e poema scrisă într-o carte ca un adaus de poezii care curg una dupa alta. În volumul Odette, noi suntem martori la istoria unei dragoste superbe, întreagă si plină, într-o lume în care natura e crudă si nemiloasă. Cu cât dragostea e mai mare, cu atât pierderea e mai adâncă si durerea e fără granite.
Aceste impresii a reusit să ni le transmită Dumitru Velea în opera sa Odette, în care ni se înfătisează, într-o formă aproape documentară, nesfârsita dragoste între poet si prietena sa, pâna la sfârsitul inevitabil, al disparitiei iubitei din pricina unei boli necrutătoare, a cancerului.
În continuare, voi încerca să mă refer la câteva elemente din această poemă atât de sensibilă.
Primul lucru care e de notat, este uniformitatea. În carte sunt 60 de poezii si câteva bucăti de proză lirică. Se pare că sunt si părti de mit si altele asemenea. Si, cu toate astea, există un întreg în actiunea cărtii si totul se centrează pe o dragoste enormă si sfârsitul ei, venit odată cu boala cancerului. Toate lucrurile aduse în discutie, toate motivele literare, toate felurile de expresie servesc ideii centrale a cărtii.

Asa, de exemplu, sunt poezii diferite scrise ca dialoguri (vă reamintim că poetul a vizitat multe „pământuri străine” în viata sa). De pildă, la pagina 34, în poezia Destin, el scrie: „Numărătoarea mare// Odette: Doamne,/ în ceruri tu mă numeri,/ simt pe umeri/ greutatea mâinii tale.// Încercarea sufletului// Velea: Doamne,/ ia mantia de gheată/ de pe umerii iubitei/ si aseaz-o pe-ai mei!”
Asa si la pagina 47, în poezia Pasarea de deasupra: „Zilnic îmi spui:/ trimite-mi ultima creatie,/ scrie-mi literele de mână,/ atât de mult îti iubesc scrisul,// Scrisul tău, aproape indescifrabil!// Zilnic îmi spui:/ pasărea de deasupra crestetelui tău/ tine neclintită flacăra/ ce se hrăneste din inima ta/ si o arde pe a mea. …”
Si, la fel, în poezia Bisericuta dintr-o zi, de la pagina 74: „ – Odette, nu te îndepărta prea mult de casă,/ mai asteaptă o zi, pentru a număra pietrele zidurilor ei,/ încă o clipă, ca să mă asez si eu,/ împietrit si mai îmbătrânit decât umbra./ …” si la sfârsitul poeziei adaugă: „… – Poete, nu-ti pierde răbdarea prea mult,/ mai asteaptă o zi, ca-n ultima piatră pusă în zid/ să tai fereastra prin care să ne privim/ ca înainte de zidire si păcat,/ încă o clipă, si vom intra în poveste:// în casa fără ziduri!/ în alba bisericută dintr-o zi!”.

Câteodată, dialogurile sunt „unilaterare”, ca în poezia Ruga cea mare, de la pagina 44: „ – Odette, nu-ti arunca vesmântul, chiar dacă el s-a rupt,/ poartă-l aici pâna la ultimul fir – / doar cu el te-am cunoscut, in bătaia vântului.// – Odette, vorbeste-mi aici toate cuvintele, scrijeleste-le în carnea mea, …” si termină: „ – Odette, nu te întoarce, precum Euridice!/ Nu te întoarce!”
Dialogul sau monologul se schimbă în descriptie, ca la pagina 55, unde citim, în poezia Îngerul cu cartea de piatră: „Există un înger pedepsit, în al nouălea cer,/ să scrie pe filele cărtii de piatră,/ când tu dormi si visezi un înger,/ scriind si făcându-ti semn prin perdea;/ tot mai adâncit sapă cu dalta de foc,/ până obosit adoarme si cade peste cuvânt – // atunci,/ tu te trezesti cu o frântură de literă în brate/ si-ncerci să descifrezi, cu mine de mână,/ litera scăpată din sirul început/ de acel înger pedepsit pentru noi/ vesnic să sape în cartea de piatră,/ lăsată de Dumnezeu/ tocmai în al nouălea cer.”

La formele si diversitatea scrisului se adaugă si stilul „citării”, la pagina 40, exact în mijlocul poemei, este inclus un fragment din ultima scrisoare a lui Odette, cu semnătura ei olografă.
În poezia A doua vestire, pagina 76, poezie care aproape încheie cartea, se revine la dialog: „Sunt goală! si-n jurul meu/ mă învârtesc ca o albină!/ dar floarea nu mai sunt eu,/ ci din polenul sufletului tău,/ trebuie să umplu întorsul fagure ceresc.// Sunt goală! si mă privesc ca pe o/ străină din oglindă,/ tu intri si iesi pe o usă/ cu mine în brate, cea atât de usoară,/ întinsă într-un pat de spital.// Sunt goală! si tu îmi scalzi/ vesmântul în lacrimi,/ îl treci prin amintire ca un brâu de in,/ atât de subtire si de firav,/ sperând să nu te risipesti.// Sunt goală! ca o flacără de lumânare/ deasupra crestetelui tău,/ nu îti întoarce privirea,/ mergi si respiră cu mine de-odată,/ împotriva adierii de-afară!”.
(Interesant, ca act orfic si în sens freudian, si el a rugat iubita să nu-si întoarcă privirea si acum si ea îl roagă asta, de a încerca să meargă si să se uite numai înainte, acolo unde e speranta.)
Decorul prezentat e cel de teatru, unde se înfruntă puteri supra-omenesti cu cele omenesti, controlate de destin, si are loc încercarea de a vorbi cu Dumnezeu sau cu satana.

Chiar si motivele sunt primare, legate de mitologiile antice. Asa întâlnim apa în toate formele ei din natură, începând de la râuri, mare, nori, ploaie, rouă, picături si până la lacrimi, care apar în foarte multe poezii. Lângă ele curge si sângele si rana.
Din cealaltă parte a apei, care simbolizează viata, se află focul. Arderea, care provoacă de multe ori sfârsitul vietii.
După toate acestea, ca în dramele grecilor, se află omul suferind, soarta oarbă, suferinta celor doi eroi, suferinta fizică a femeii si suferinta sufletească a amândurora.

Dar, în carte, vom găsi si descriptii si atentia ne va fi atrasă prin folosirea concretizării, a lucrurilor zilnice, a realitătii. Sunt multe descriptii, în special cele despre case, biserici, bagaje si praguri.
Grundul actual se formează prin descriptii directe, de la cele aduse din oniric (ca în poezia Bagaje, bagaje) la cele grele, realiste si adevărate, precum operatia de cancer si stările postoperatorii (ca în poeziile O operatie radicală, ca un sacrificiu si Ca si cum as mânca hârtie), încât imaginea iubitei se află chiar în fata noastră si poetul e tot aici si nu ascuns în spatele unui caracter fictiv.
Împreună cu toate acestea găsim confruntarea directă cu satana, în discursurile poetului si ale iubitei, ca de exemplu în poezia „statistică”, sau în scrisoarea ei de la pagina 40, în descriptiile si explicatiile stiintifice sau pseudo-stiintifice. Lucrurile zilnice, împreună cu cele ale lumii din ceruri si cele mitice (mithos), se află în acelas loc si, astfel, prefac iubirea si mai mare si mai puternică. La fel, ele contribuie la multiplicarea durerii. Parcă ei ar spune si sublinia durerea care ne urmează în fiecare loc, si pe pământ, si prin ceruri, si la domiciliul zeilor.

Trebuie să fim atenti si la felul de folosintă a simturilor si la cele care le produc. Ochii sunt amintiti mult, la fel cum sunt si pleopele si genele. Ele sunt cele prin care se oglindeste lumea. Tot ele se adaugă la lacrimi, care sunt unele dintre cele mai puternice motive. Lacrimile au legătură cu vederea, cu folositul vederii, cu limpezeala ochilor de plâns, la cursurile de apă sau, în general, la ceea ce simbolizează apa.
Lângă ochi se află limba amintită prin „tipăt” sau vorbire, prin feluri de exprimări, de trecere a informatiei, de simtăminte si de multe altele. Vorbirea are legătură cu meseria poetului, si poet ca idee, dar si cu poetul specific din această carte, cel ce vorbeste spre ea, si femeia care îl încurajează să scrie, direct si indirect, să-i comemoreze durerea.
Gura exprimă vorba omului. El e cel care poate vorbi, poate striga, poate fi bucuros, poate plânge tristetea, îi construieste monument străveziu dar prezent.

Ca să scrii, ai nevoie de mâini. Dar în poezii întâlnim brate si ce este aidoma cu ele, la păsări si aripi. Bratele sunt câteodată rupte, si asta pune limite actelor omenesti. Când ele sunt sănătoase, ele îl ajută să poarte pe brate iubita, sănătoasă sau bolnavă. Pasărea, simbolul libertătii si al zborului, este descrisă cu aripa ruptă sau cu doua aripi limitate ca mâinile omenesti.
Alte lucruri interesante le formează urmele lăsate de om. O dată, urmele obisnuite, lăsate de mâini si picioare, si chiar aluzii la arderea căii, alteori, încorporarea semnelor. E lucrul pe care fiecare poet vrea sa-l lase în urma sa si să fie tinut minte, pentru simtământurile sale, cele care pot să lumineze drumul altora, continuarea următorilor veniti.

Dar corpul si toate ale lui nu ajung. După ele vin îmbrăcămintile. Sau nudul, goliciunea (ce ne aminteste citatul din Biblie: că „gol ai venit pe lume…”). Îmbrăcămintea simbolizează învelitura, măstile pe care le punem pe fată si corp ca să ascundem adevărul. În acelasi timp, ele simbolizează si durata vietii, timpul măsurat.
Si, în plus, la aceste elemente si concretizări, ne spune poetul, că în corpul său curge sângele creatiei literare si teatrale. În acest fel, poeziile se plasează de jos în sus, de la nisipul pământului, tărână, stâncă, praf si scrum, râuri si mări, până la norii cerului, la elemente mitologice si lună. El atinge lumea zeilor, demonilor, Domnului si a stelelor.

Câteodată, se pare că vointa sa este de a aminti toate credintele (sau religiile), de a căuta ajutor în orice loc unde poate fi întâlnit, numai ca să-si salveze iubita. De aceea, găsim în text elemente crestine lângă elemente helenistice si mitologice. Ba chiar e vorba si de scrisul vechi în directie schimbată, ceea ce va fi înteles de cititorul israelian că vointa sa caută să se ajute si de Biblie, si de scrisul ebraic.
Din privinta formei grafice a cărtii, este vizibil de la început folosirea de multe fonturi de litere, mărimi, caractere, bold, cursive sau drepte. Si nu numai asta. În carte este depus efortul de a aminti toate artele, literatura cu artele vizuale si parcă toate cântă într-un cor teatral care plânge odată cu poetul de mii de ani.

Si dacă am amintit diversitatea textului, grafica, trebuie să spunem si câteva cuvinte de motto-urile care apar în fiecare pagină. Deasupra liniei, în partea dreaptă este un fel de haiku, o mică frază ce ne anuntă ceea ce o să citim, iarăsi amintind corul teatral. În stânga sunt numele eroilor poemei, Odette si Dumitru Velea. Asta e mantia care acoperă toată opera.
La sfârsit, se poate conclude că această carte are un scop clar definit, exprimat liric fin si, în acelasi timp, care se tine prins cu unghiile în concret, până la sfârsitul inevitabil, al bolii blestemate. Este în el si o transpunere teatrală, simbolică, cu toate definitiile teatrului mitologic, a destinului sacru, dirijat de zei sau demoni grandiosi, literatură heroică antică. Astfel reuseste poetul să strângă, la urmărirea scopului său, amintirea iubitei sale, pe cel atot-puternic, prin folosirea mai multor arte. Printre ele si arta imprimării. E voie si, de fapt, se poate spune că este chiar obligatoriu, să pronunti cât mai adânc dragostea eternă împreună cu suferinta nesfârsită la pierderea celor mai apropiati si scumpi, pierdere care luminează asupra esentei omului si a slăbiciunii omenesti.









Menachem M. Falek    2/21/2015


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian