Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Note de lectură ; Liliacul înflorit la poarta înserării - o carte de Elena Buică

„ Din umbra portii înserării, întorc privirile spre semenii mei rămasi în urmă si îi învălui cu acelasi zâmbet pe care optimismul mi l-a asezat pe fată”, mărturiseste Elena Buică în Cuvânt înainte din recenta sa carte, Liliacul înflorit la poarta înserării, apărută la Editura Anamarol, Bucuresti, 2014.
Titlul cărtii, poetic prin excelentă, contine două metafore legate prin prepozitia simplă „la”: liliacul înflorit si poarta înserării, care fac referire la fiinta spirituală si la cea biologică, ambele trăitoare sub acelasi învelis de lumină, zâmbet si tină, numit Elena Buică.
Stirpea tărănească a autoarei si descendenta dintr-o familie de buni gospodari nu se dezmint. Grija pentru ceea ce lăsăm în urmă, ca semn al scurtei noastre treceri prin această lume, e încrustată adânc în sufletul nostru national. Este o grijă care ne frământă pe fiecare în parte, si cred că nu i-a dat pace multă vreme nici Elenei Buică, dar abia în ultimul deceniu aceasta a avut răgazul să o convertească în cuvânt scris, să-i dea formă si consistentă prin cărti cu caracter memorialistic si nu numai. Consider că i se potriveste cel mai bine genul acesta de literatură (unii zic că nu este literatură!), pentru că oferă autoarei posibilitatea de a comunica si a se comunica pe sine cu toată zestrea sufletească cu care a fost dăruită. Iată o scurtă profesiune de credintă exprimată magistral: „ Am preferat ca scrierile mele, în bună măsură, să fie clădite pe un suport autobiografic căruia să îi adaug noi valente, pentru a satisface atât nevoia de autenticitate, cât si posibilitatea ca fiecare cititor să se poată regăsi si să poată fi stimulat să participe după fiinta sa”...
Cartea Liliacul înflorit la poarta înserării cuprinde cinci părti, fiecare dintre ele purtând un subtitlu: Partea I- Întâmplări din tainitele vietii; Partea a II-a- Rânduri izvorâte din adâncul inimii; Partea a III-a- Cuvântul frumos rostit; Partea a IV-a- Frumoasele vacante; Partea a V-a- Comentarii critice. Autoarea motivează includerea fiecărei părti si rolul acesteia în ecuatia întregului, având apoi grijă să ne potrivească pasii cu îngăduintă si răbdare, cu blândete si întelepciune pe drumul de lectură al cărtii.
Pendulând între două lumi si între două culturi total diferite (română si canadiană), Elena Buică a optat pentru o exprimare artistică în limba în care s-a născut, pe care o stăpâneste atât prin ereditate, cât si prin formatie profesională. Frumusetea locurilor natale asupra cărora se apleacă cu piosenie, frumusetea sufletului românesc căruia i se închină cu adâncă reverentă, obiceiurile străbune, calitătile si defectele unui popor mereu încercat de vitregiile istoriei, care parcă si-a pierdut în anii din urmă identitatea, întâmplările pline de savoare ai căror eroi sunt consătenii scriitoarei, dorul de tot si de toate nu puteau fi exprimate decât în graiul românesc.
Partea întâi a cărtii ne introduce într-un univers straniu, un „teren minat”, cu întrebări existentiale, cu previziuni care se adeveresc, o lume a semnelor, a întâmplărilor pe care le putem presimti, dar nu le putem gestiona în favoarea noastră. Superstitii, prezicătoare, chiromantie, predestinare, soartă, acceptare, resemnare, taină, viată, moarte sunt cuvintele-cheie ale acestei prime părti a cărtii, una aparte în arhitectura întregului edificiu livresc.
Misterul în care este cufundată lumea umană ar trebui sporit, nu elucidat, după cum ne-ar sfătui încă o dată Lucian Blaga. Fără mister, viata nu ar avea niciun farmec. La ce mi-ar folosi să stiu clipa mortii, de pildă? Acesta este apanajul lui Dumnezeu. Noi suntem creati după chipul si asemănarea Lui, dar nu suntem El! Dacă ne-a trimis în lumea asta, are El o socoteală cu fiecare dintre noi! Treaba noastră ar fi să ne bucurăm de privilegiul ce ni s-a dat. Suntem, însă, oameni, fiinte rationale, si este firesc să ne punem întrebări, si tot atât de firesc ar fi să le si aflăm răspunsurile. Dar le vom afla vreodată oare?
Meditatia asupra vietii si a mortii, specifică sufletului românesc, întâlnită în aproape toată literatura noastră populară si cultă, este tema principală a primei părti a cărtii aflate în discutie.
Rânduri izvorâte din adâncul inimii pun în lumină nu numai calitătile, faptele, realizările artistice si de orice tip ale unor personalităti culturale sau oameni simpli, din România sau Canada, a căror traiectorie s-a intersectat cu aceea a sciitoarei, cât mai ales calitătile omului E. Buică: observatia fină, curajul, spiritul de dreptate, judecata critică, bunătatea, puterea de a se autocenzura. Nu de putine ori autoarea clocoteste văzând nedreptătile, reaua-credintă, suficienta, mediocritatea, lasitatea, lipsa de orizont a unor semeni, dar are puterea de a trece peste acestea, zâmbind vietii si propunându-si să vadă numai partea frumoasă a lucrurilor, fără să-si coboare pana de scris în mocirlă, mizerie, abjectie...Această imagine, voalat sugerată, de a privi partea plină a paharului, este o lectie de viată, pentru a ne împăca si a ne armoniza cu noi însine si cu universul.
Spiritul fin de observatie o face pe Elena Buică să vadă realitatea românească asa cum este ea. Autoarea constată, cu fiecare revenire în România, o evolutie lentă a societătii, vede că tara se miscă totusi, se construieste mult, civilizatia începe să pătrundă si în universul rural, unde apar case cu baie si grup sanitar în interior. Capitala rămâne însă asaltată de maidanezi, problema câinilor vagabonzi nefiind solutionată. Venind din afara tării, doamna Elena Buică are o anumită perspectivă asupra a ceea ce se întâmplă în viata noastră politică, putând fi considerată drept un bun analist politic: Ceea ce depinde de guvern ne insuflă o revoltă înghitită cu amar de care nu vom scăpa curând. Poporul, aflat într-o confuzie totală, îi va vota cu sârg si în viitor tot pe acestia! Văzând neîmplinirile care sunt mai multe decât realizările, autoarea trăieste momente de revoltă abia stăpânită, dar si de calmă resemnare: ...viata asta este uneori câinească si pentru oameni, si trebuie s-o ducem asa cum este, fiindcă altă lume mai bună decât asta nu mai există!
Viata tăranilor teleormăneni s-a schimbat odată cu societatea. Limbajul acestora, plin altădată de arhaisme si cuvinte populare, acum este colorat de neologisme, de multe ori folosite ca nuca-n perete: Maică, n-avem neam de bolbotine în obor (fructe în curte-n.n.), fiindcă nu ne-a ajutat timpul probabil...! Conectati la canalele de televiziune, tăranii sunt informati, cunosc personalitătile politice bune sau rele, sunt pro sau contra, în functie de partidul cu care simpatizează sau ai căror membrii sunt. Umorul si ironia acidă îsi fac loc în relatările scriitoarei, strălucind însă în povestirile adevărate: Descurcăretii- oameni de nădejde; Orgoliosii; Clevetitorii...
După o trecere în revistă a schimbărilor din viata tăranului român din Câmpia Dunării, scriitoarea Elena Buică construieste o galerie vie de portrete. Sunt persoane si personalităti pe care le-a cunoscut în diferite împrejurări, oameni care au impresionat-o prin calitătile lor de exceptie, si fată de care s-a simtit datoare cu câteva rânduri de suflet. Sunt portrete luminoase, complexe, finetea observatiei mergând până în cele mai mici detalii. Atât de dragi îi sunt acesti români din tară sau din Canada, încât, în bunătatea si generozitatea ei, Elena Buică le-ar fi făcut statui de ceară, dacă i-ar fi stat în putintă. Atâta dăruire, atâta devotament, mai rar!... Ligya Diaconescu, omul făclie si fiica sa, doctorita Andrada Victoria, ambele de la Starpress International; Anca Petrescu- arhitectul Casei Poporului; câteva figuri reprezentative din Neamul Buică; Consulul României în Toronto, Antonella Marinescu; Fratii Iacob si Florin Oprea; Profesorul de pedagogie- psihologie, Silvestru Moraru, si nu în ultimul rând, Herman Victorov, un român cu chip de erou legendar, un etalon de împlinire a vietii prin muncă respectînd principiile morale.
Celelalte părti ale cărtii cuprind câteva impresii de lectură, cronici literare, recenzii de cărti ale confratilor: Herman Victorov, Constantin T. Ciubotaru, Adrian Erbiceanu, George Roca, George Stroia, Gabriela Călutiu Sonnenberg; Notele de călătorie în Las Vegas ( Nevada, U.S.A.) si Viena (Austria, Europa); Comentarii critice referitoare la cărtile de până acum ale acestei românce care face cinste neamului românesc.
Elena Buică vine târziu în literatura română, dar ritmul în care scrie ne dă certitudinea că în următoarele două decenii ne va prinde din urmă si ne va depăsi pe multi dintre noi, cei care am debutat cu patru decenii înapoi. La multi ani, Stimată Doamnă, si la cât mai multe cărti, întru nesfârsita bucurie a sufletului care o scrie si a celui care o citeste!















Domnita Neaga    11/20/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian