Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Două cărti scrise de Passionaria Stoicescu

Doamna Bonsai / Madam Bonsai

Cu Doamna Bonsai / Madam Bonsai (Editura Călăuza v.b., Deva, 2013, 100 pp.) Passionaria Stoicescu vine să ne supună atentiei un corolar poetic care să-i explice arta scrisului, pe care îl stăpâneste cu măiestrie de o viată, jucându-se cu el ca un copil, posedându-l cu toată fiinta si trăirea ei de scriitoare. Doamna Bonsai / Madam Bonsai este misterul jucat ironic în datul sortii, este dorinta acută de explicatie si auto-explicatie, folosind metoda paradoxului perfect care, desi ascuns într-o mănusă de catifea, loveste direct la tintă. Doamna Bonsai / Madam Bonsai este jocul culorii închis / deschis, exprimat prin cuvinte calde, clare, simple, uneori luminoase contrase în tuse puternic întunecate ce vin să-i acopere existenta, identitatea, ce vin să o acopere chiar pe ea ca fiintă. Umană?! Femeie?! Poetă?! Cât din toate acestea este foarte greu de spus sau de stabilit într-o proportie exactă.
Iată de ce Passionaria Stoicescu preferă să se îmbrace într-un mister usor, fin, oarecum ironic, ce duce cu gândul la un univers în exclusivitate, al ei în întregime, palpabil în sine, dar si îndepărtat sau pierdut într-o lumină difuză. Jocul de-a du-te, vin-o, de a fi si a nu fi, stăpâneste întreaga carte. Si de aici, din fragilitatea ca de portelan a sufletului ei, de nobilă Doamnă Bonsai, se conturează în fata ochilor nostri însăsi Doamna Bonsai în carne si oase, care se vede chiar pe ea proiectată si reproiectată în cele 33 de poezii ale volumului (alese spre a fi traduse în limba engleză de Muguras Maria Petrescu). ,,Scriu.../ Am fost binecuvântată să scriu,/ să înfloresc pe hârtie/ bonsaii vietii mele:/ copilărie tăiată,/ iubire retezată,/ vise ciuntite -/ toate în pământ putin,/ să mă tot bucur de chin,/ să fie fascinantă si-ntremătoare/ d u r e r e a/ - mai ales când dau în floare - / adică scriu...’’ – Doamna Bonsai, p. 30.
Desigur că citind o astfel de carte se pune si întrebarea firească unde si cât este Passionaria Stoicescu alias Doamna Bonsai? Răspunsul poetei vine simplu, gradat, cu fiecare poem în parte. El vine de undeva de departe, materializat, tot paradoxal, într-un om – un mire, dar nu cel creat, asa cum spune Biblia dintr-un ,,pumn de tărână din pământ’’, ci de la himeră de cenusă, întrupată în mirele poeziei. Iubire, pasiune, destin (,,De tine am ars/ până când zgura/ mi-a rostuit altfel făptura.../ Acum,/ dacă ti-as mai întinde un gând/ ar fi spulberat de vânt.../ Trupului meu/ torturat de arsiti mereu/ i-am îngăduit o usă/ prin care să pleci,/ mire al meu de cenusă...’’ – Mirele de cenusă, p. 84), blestem (,,Nu privi înapoi -/ va ploua cu cele mai uscate ploi,/ va ninge cu cea mai neagră ninsoare,/ n-ai să mai vezi niciodată/ celălalt soare...’’ - Mirele de cenusă, p. 84), căutare îndelungă, permanentă si înfrigurată (,,Du-te!/ În chip de drum/ fie s-alergi după fum...’’ - Mirele de cenusă, p. 84). Mirele / Poemul va rămâne Mirele ei etern pe care-l vrea, dar îl si repudiază din tot sufletul pentru pecetea cu care a marcat-o definitiv toată viata (,,Nu-l văd si nu-l ating - dar este,/ nu urc, dar el mă ia pe creste,/ nu-i foc, dar arde nevăzut/ si cântă disperant si mut.// Mi-e mire fără legământ/ si cer imens, fără pământ,/ drag mort din patima mea vie...// El?// Eu!// Poemul – când mă scrie!’’ – Identitate – p. 46). Iar de aici până la materializarea ascestei iubiri dorite, râvnite, asteptate cu înfrigurare, trăită la cota maximă a unei pasiuni devoratoare, dar si blestemată în egală măsură, de la acest extaz agonic în permanentă nu este decât un pas (,,Singură,/ eu si cărtile/ în trudnică exilare,/ privind cu spaimă/ furnicarul de pe trotuare...// Singură/ fără nume,/ c-un sentiment vinovat/ c-am purtat în mine,/ am născut/ si am legănat/ această lume nepăsătoare,/ această lume... – Eu si cărtile, p. 96).


- Puzzle sunt eu…

O extrem de fină observatoare a multiplelor aspecte ale vietii de zi cu zi, lucruri pe care noi le vedem, le auzim, dar trecem nepăsători pe lângă ele, arta Passionariei Stoicescu, atât în proză cât si în poezie este tocmai aceea de a ridica aspecte ale unui cotidian destul de banal, aspecte relativ minore sau aparent lipsite de importantă la un nivel de unicitate arhetipală, personajele ei înscriindu-se perfect în jocul ei de puzzle. Fiecare este acea piesă unică si mică, fără de care tabloul întreg ar fi stirbit, nemaiavând nici un fel de valoare artistică. Privite în ansamblul cărtii, nici o proză scurtă nu este în plus sau în minus. Si atunci, de ce totusi Puzzle? Tocmai pentru că, citindu-i opera (poezia, scrierile pentru copii si proza) ai imaginea perfectă a acestui joc luat foarte în serios de autoare, pentru că seriozitatea vietii noastre trăită zilnic este deosebit exprimată atât prin inefabilul scrisului ei, cât si prin îmbinarea fără de gres a pieselor. Trebuie doar să reusiti să-i dezlegati codul secret al scrisului si veti fi fascinati de curgerea, limpezimea si firescul lui. Chiar dacă viata este complicată, Passionaria Stoicescu ne propune alternativa optimismului ei, ne propune o carte puzzle pentru că ea însăsi prin tot ce a trăit si a creat până acum este un puzzle.

Personajele ei sunt dintre cele mai variate si deosebite. Sunt personaje pestrite, care trăiesc într-o viată si în împrejurări pestrite. Dintre acestea, personajul principal nu este construit de autoare ca atare neapărat astfel, el rezultă fiind abia creionat ca să ajungă la această pozitie de leader, în jurul lui se învârt actiunea si toti ceilalti eroi care, la rândul lor, la un anumit moment al ei pot deveni si ele personaje principale, actiunea însăsi impunând pozitia centrală din care pornesc ramificate fată de cei din jur cu evolutiile lor, dezvoltându-se apoi diferit, amplificând intriga, pentru ca să revină din nou la pozitia initială, lăsând personajul principal singur, de sine stătător si mereu în mijlocul tuturor. Passionaria Stoicescu îsi construieste personajele într-un perpetuum mobile, o miscare de tipul atomilor în jurul nucleului lor, punând personajul principal în lumina reflectorului, dar aducându-le si pe cele secundare în prim plan, trecând personajul principal în plan secund, schimbând astfel lumina care cade deasupra lor, făcând din personajul principal un personaj secundar, iar pe cele secundare trecându-le în plan principal. În prozele ei, personajele principale sunt efectiv răstignite între celelalte personaje ale actiunii. Cel mai elocvent exemplu în acest sens este proza scurtă Cezar si Celocinci. Colonelul Cezar, iubăretul cocosel ratat si cele cinci Cleopatre ale lui, este practic răstignit între ele: citind textul ajungem să ne dăm seama de schema folosită de prozatoare. În stânga lui, Cleopatra unu (prima sotie pe care o părăseste fără niciun fel de regret ,,pe chestie de păsărică’’ – Cezar si Cleocinci) pentru că în plus ,,fusese teapănă, frigidă, revendicativă, zgârcită si sub tutela lui taică-său’’. În dreapta, desigur, simetric se află Cleocinci, cea de a doua sotie cu care s-a însurat când ea avea peste patruzeci de ani si era ,,necăjită că rămăsese până la acea vârstă domnisoară.’’ Devenită din simplă moasă doamna colonel Monea reuseste cu efort să schimbe total viata ei si a sotului ei, ajungând la mândria supremă de a ,,se plimba pe aleile parcului din spatele Circului la bratul colonelului’’, având o ,,mândrie caraghioasă în priviri si o călcătură sigură. Era doamnă. Doamna Colonel Monea. Si fericirea asta dură vreo doi ani.’’. Jos la picioare o tine pe Cleotrei, fiica Cleopatrei, care nu se stie cu cine este făcută, din punct de vedere biologic fiind deci copila tuturor si a nimănui. Un fel de personaj parcă de tranzitie, Cleotrei îi ia usor locul propriei lui fiice, rapacea Aldela, făcută cu prima sotie. ,,Fata curvistinei o înlocuise în capul si-n sufletul lui pe propria-i fiică’’. Cleopatra trei nu cere nimic în schimb, pentru că îsi doreste să se identifice cu un tată biologic, pe care nu l-a cunoscut niciodată în viata ei. Poate de aici sentimentele de ,,tată si fiică’’ dintre cei doi. Rămâne să mai analizăm bratul superior al crucii destinului Colonelului. Cleopatra a doua sau Cercelata ,,libertină, dar devotată totusi toanelor lui si banilor lui, desfranată si a nimănui.’’ Aceasta este, de fapt, femeia vietii lui, o dameză de la Crucea de Piatră. Amândoi sunt unul pentru altul sufletul pereche. Se înteleg de minune, se iubesc la nebunie si se acceptă asa cum sunt. Ea îsi părăseste, fără nici un regret, orice client pentru el, fiind efectiv fericită ori de câte ori îl vede în camera ei, este femeia visurilor lui, ar fi putut să fie sotia lui ideală, în ciuda conditiei ei, pe care nu si-o ascunde, pentru că nici nu ar avea cum, dar pe care si el o iubeste neconditionat toată viata, nemaiaplicând rigorile furcilor lui caudine folosite în cazul Cleopatrei unu sau cinci. Ba uneori o plăteste regeste, chiar si fără să se culce cu ea si va fi bun si proteguitor cu ea si cu fiica ei toată viata lui, chiar si atunci când Cercelata va fi trecut în nefiintă. Dar si asa ea va trona tot de sus: tabloul ei va sta agătat pe peretele din dormitor deasupra patului conjugal împărtit de Colonelul Cezar si de cea de a doua lui sotie, Dna Colonel Monea (Cleocinci). Ce vreti dovadă mai bună decât aceasta!

Unele proze scurte ale Passionariei Stoicescu amintesc de realismul filmelor italiene ale anilor ’50 în care femeia joacă, mai peste tot, rolul principal. Personajele lor sunt obscure, roase de meschinărie, de măruntisuri si derizoriu, de neîmpliniri, complexate si, în general, sunt apăsate de o anumită neputintă. În ciuda acestor evidente ele se văd ,,buricul pământului’’ tocmai pentru că sunt atât de mici la suflet, atât ca spirit cât si ca pozitie socială (Secretarul de partid) si în neputinta lor îsi dau seama că nu îsi pot depăsi limitele, lucru care le încrâncenează si le înnebuneste si mai mult. Intelectualii Passionariei Stoicescu sunt fiinte interiorizate, discrete, erudite, dedicate studiului, retrase, sensibile, taciturne, poate par chiar usor sterse, dacă nu sunt întrebate, nu vorbesc fără rost. Ele au claritatea cristalului ce le vine din logica scrisului ei, a prezentării lor precum si a modului în care actionează. Chiar dacă sunt niste insi oarecum anonimi, anodini, în micimea universului lor, fiecare în parte are ceva arhetipal. Autoarea nu insistă prea mult asupra acestor personaje ,,sus-puse’’, cu un adevărat staif si clasă, pentru că ele nu au nevoie de prezentarea ei favorabilă. Valoarea lor vorbeste de la sine în antiteză cu vârfurile de lance simbolice ale gloatei. Pe acestea din urmă le înfierează ea, ele sunt cele biciuite, criticate, analizate. Este, dacă vreti, un alt fel de educatie.

Sunt însă si proze scurte în care tristetea este cu adevărat coplesitore. Cuibul, de exemplu, ne pune în fata dureroasei probleme a divortului părintilor si, pe cale de consecintă, a pozitiei copiilor fată de acestia. Chiar dacă sunt mai mari, ei sunt răstigniti, adică trebuie să aleagă între un tată, un om liber (mai mult în cuget decât în faptă), nedivortat de Chita, dar nici la ea nu se mai întoarce si între o mamă care, ca răspuns fostului ei bărbat, îsi trimite fiica în vizită la tata. Concluzia este cea asteptată: Fulga simte lacrimile amare, datorate părintilor ei despărtiti. Tatăl vorbeste despre fosta lui sotie numind-o ,,maică-ta’’, în timp ce mama ei îl numeste pe fostul ei sot ,,tatăl vostru’’. Ca si în Cezar si Cleocinci există un personaj principal la mijloc, care trebuie să fie împărtit între celelalte personaje, de data aceasta, cele mai iubite din viata lui. Pe drept cuvânt Fulga se întreabă: ,,Oare voi v-ati iubit vreodată?’’ Pentru că în sufletul ei, cei doi sunt mai egali ca niciodată ,,De ce ne-ati facut?’’ Din prozele ei scurte transpare un fel de durere, de nostalgie după (oare?) ceva trăit sau pierdut, sau neîmplinit si pierdut dinainte de a se fi înfăptuit. Rezonezi cu ea, redescoperi anumite lucruri sau le vezi într-o altă lumină în care nu le analizasesi până atunci, te bucuri alături de ea, te întristezi cu ea, sau chiar plângi alături de ea (Mama, copilul meu bătrân).

În Lectia de logică, de exemplu, actiunea se împleteste în mod fericit cu un senzual care, desi pare a fi diafan sugerat si fără nimic trivial, este mereu prezent în destinul si în viata eroilor ei, care firesc, trăiesc si iubesc.

În fine, o a treia constructie este si cea din proza scurtă Solitaire. Cele două personaje principale, Iacov si Alta, stau fată în fată, ca două linii paralele (ce nu se vor întâlni niciodată pe coordonata inimii, desi, după titlu, ca cititor te-ai astepta sau chiar ai spera ca măcar acum să ai parte de raza aceea scânteietoare si caldă ce tâsneste dintr-o fatetă a unui nepretuit diamant solitaire slefuit cu minutia scriitoarei). Ei bine, nu. Cei doi eroi depind de femeile din jurul lor, care le controlează viata si îi răstignesc pe fiecare după bunul lor plac, exploatându-i în folosul lor, fie strecurându-se către atentiile sexuale ale lui Iacov prin tertipul masajului, fie torturând-o si înnebunind-o sufleteste pe Alta. Paradoxal, situatia se răstoarnă, aceste personaje colaterale devenind de fapt cele care stăpânesc întreaga situatie.

Numele sunt alese pe sprânceană, cu emfază, tocmai pentru a lărgi si mai mult prăpastia dintre asa-zisa, pretinsa, falsa măretie a unui apelativ care pare a fi de împrumut (Cezar si Cleopatra) si folosirea lui prin mahalaua Crucii de Piatră, cum erau, dacă vă mai aduceti aminte, kitch-urile expuse odinioară pe pereti si cumpărate de la dughenele de rame si oglinzi si care expuneau în acele ,,tablouri’’ de un prost gust total, dudui opulente, cu buze rosii, cu bucle lăsate în onduleuri mari pe spate, si care rontăiau săgalnic într-un dinte o mărgică rotundă albă din siragul petrecut în jurul gâtului. Cu toate acestea, unicitatea numelui e un avantaj foarte mare: femeile nu pot fi încurcate pentru că pe toate le cheamă la fel: Cleopatra. Personajele descrise de autoare sunt dintre cele mai simple, ai spune chiar aparent banale: fostul colonel, Cezar, tot aici îl avem pe Cupidon (fantele de mahala), întotdeauna băiatul preferat al unei mame care are o mare slăbiciune pentru el si care, cu bună stiintă si vointă se lasă amăgită si exploatată până la sânge de fiul ei, Cioroiu Romică zis si Gură de Canal, tipul perfect al mitocanului si al mârlanului făcut inginer sef pe puncte si pe origine sănătoasă, un secretar de partid scârbos si libidinos, asa cum jalnic este si personajul în sine. Cu totii sunt oameni nătângi, prosti, mitocani, răzbunători, răutăciosi, uneltitori, clevetitori, îmbârligători. Dna Aricescu, (Circul), Coanamare, scris într-un singur cuvânt. Si aici umorul Passionariei Stoicescu este de neegalat. Hotulete ,,un nume partinic’’ (Mama, copilul meu bătrân), ce nume! grandios, cu adevărat, pentru un reprezentant demn de asa partid! Iacov si Alta (Solitaire), remarcăm că ea nu are nici un nume, o cheamă simplu ALTA, dar această Alta poate fi oricine.

Comicul de limbaj este exprimat fie prin cuvinte inventate de autoare pârtolină, prepuelnică, bebidol, ce ciudat sună (!) (Mireasa de la miezul noptii), sau de cuvinte vechi a sudui (oare câti mai stiu astăzi ce înseamnă acest verb?), scene care amintesc de piesa de teatru Gaitele scrisă de Alexandru Kiritescu (Coanamare), de pasaje în care naivitatea se împleteste cu remarci hazlii (Rolul), cu tensiuni crescânde în atmosfera descrisă, sau prin alegerea numelor personajelor. De exemplu măretia lui Cezar si a Cleopatrei din antichitate, aici ajunge într-un derizoriu total. Numele Cleopatrei îl va urmări pe Colonelul Cezar, care se va zbate toată viata lui în ciuda unei străluciri demult apuse într-o predestinare dată de Cleopatrele lui fatale. Uimire? Stupoare? Surpriză?


Sfârsitul prozelor scurte nu este nicidecum unul tragic sau fatal sau cu consecinte dezastruoase, asa cum ar prevedea cititorul. Chiar dacă el este neasteptat, realizat astfel, anume prin interventia unui detaliu simplu, aparent insignifiant, Passionaria Stoicescu renuntă la o schemă uzitată des în astfel de cazuri si nu distruge cu putere absolută destinul eroilor ei, soarta nemiloasă, implacabilă nefiindu-i pe plac, ea lăsându-si personajele să-si continue existenta chiar si după ce se termină episodul lor de viată. Sunt si lucruri care pot căpăta o importantă majoră, ca un pachet din ziare rupte din care ies mai întâi baretele din piele neagră ale unei posete al cărei continut extrem de important se recuperează în totalitate! (Domnul Freud si poseta), sau gândurile Fulgăi, care bine că nu apucă să-si pună în practică intentiile criminale fată de Chita, a doua sotie a tatălui său (Cuibul), sau nicăieri, într-o imagine rece si întepenită pe ecranul unui calculator. Un joc asemenea celui de Puzzle doar că de această dată jocul Solitaire nu are niciun rost, nici o substantă, el anuntând doar o stare de singurătate, dureros simtită de Iacov sau resimtită si mai mult de Alta. Si atunci se întreabă autoarea sau chiar cititorul, pe drept cuvânt: ,,ŕ quoi bon ?’’ ,,Alta deschise fereastrele si aerul rece al noptii o trezi ca dintr-un soi de betie. Se spălă pe fată, puse ordine în lucruri, luă o meltonină si-un ansilan si se băgă în asternuturile proaspete, schimbate pentru el. Stinse lumina. Abia atunci stinse calculatorul deschis si auzi făsăitul lui monoton. Rămăsese iarăsi întepenit la ,,Solitaire’’. Apăsă pe Delete.’’ Sunt întotdeauna detalii strecurate de către autoare cu multă abilitate, ele reusind, desigur neasteptat, să răstoarne, în mod surprinzător, întregul esafodaj al acelei proze scurte.

Si totusi de ce Puzzle? Pentru că opera însăsi a Passionariei Stoicescu este un astfel de joc. Si asa cum jocul în sine creează emotii, pentru că nu poti să stii, o piesă asezată gresit într-un loc poate strica totul, la fel si cu scrisul autoarei, orice cuvânt folosit la voia întâmplării măcar, ca să nu mai vorbim de idei sau tehnici literare, ar putea strica armonia întregii opere. Dar în ciuda faptului că Passionaria Stoicescu pare o persoană cu care usor poti stabili o legătură, în scris atitudinea ei este nemiloasă, transantă ca o ghilotină, fără rabat. Passionaria Stoicescu îsi controlează cuvintele, frazele si textele până în cele mai mici detalii, cuvintele ca si întreaga ei tehnică de a scrie trebuind absolut să fie aranjate la locul lor. Iar ele, la rândul lor, vor contura decorul, scenografia, indicatiile scenice, întâmplarea, miezul problemei în care se învârt, atomic, tot universul ei, personajele. Ca cititor, este uneori foarte greu să spui ce te atrage cel mai mult în această carte: desigur varietatea subiectelor alese, tehnica scrisului asa cum am descris-o mai sus, arta ei. Poti să spui că îti pare bine când începi să o citesti pentru că totul te prinde în jocul ei, dar îti pare rău atunci când, din motive obiective, mai trebuie să-ti întrerupi lectura. Este clar că Puzzle este o carte deosebită, variată, antrenantă, interesantă. Fiecare proză scurtă este un mini-univers, viata nu neaparat din acel moment, ci viata întreagă a acelui tip de personaje create de ea si care actionează sau sunt creionate cu mijloace literare putine, simple, dar extrem de bine mânuite, stăpânite si realizate. În această carte sunt cam vreo 19 proze scurte, un fel de cărti mai mici într-o carte mai mare, complexă pe care Passionaria Stoicescu le conduce ca pe niste marionete, ea actionând asupra eroilor ei ca un deus ex machina, aducându-le pentru un moment (cel al actiunii) sub lumina reflectorului, făcându-le importante, vedetele clipei, pentru ca apoi să le aseze frumos la locul lor, retrase în culise. Lumea creată de ea este cea a unei realităti palpabile, cu trăsătură de particular, ce pleacă din generalul banal al lumii mari, în care adulti sau tineri nu sunt altceva decât niste bieti ,,copii ai unei lumi mici’’, ce-si clădesc iluziile, sau speranta zilei de mâine pe nimic. Personajele ei sunt acea lume insignifiantă, lipsită de orice perspectivă, dar care mimează nonsalantă minunea din ei ,,musti de-o zi pe-o lume mică ce se măsură cu cotul’’, fiintând în nemărginitul lor orizont limitat.

Frescă a societătii, cartea trebuie citită neapărat, pentru că ea nu poate fi povestită, oricât de mult am vrea. Farmecul scrisului Passionariei Stoicescu, arta cu care ea mânuieste condeiul, concizia si puterea de a pătrunde în sufletul si în firea personajelor, claritatea si precizia în descriere, dar si arta de a le pune în anumite împrejurări date în care ele trebuie să se comporte cu naturalete si firesc, fac din Puzzle un volum si mai plăcut si mai antrenant. Este într-adevăr o mare artă să te poti propulsa, de fiecare dată, în altă si altă proză scurtă, cu personajele ei diferite. Descrierile ei sunt deosebit de minutioase, ai mereu impresia că vezi derulându-se prin fata ochilor scene de film: ,,E două noaptea, dar Dolóres nu poate dormi. Aprinde mica veioză de carte, veioza ei credincioasă la care a tot citit încă de când era copil si proiectează un fascicul de lumină pe fata lui Filip. Obrajii îi sunt supti. Nasul, putin cam gros la bază, îi dă o notă de virilitate. Buza de sus, cam subtire, nu-l arată prea bun. În schimb cea de jos, groasă si răsfrântă, te face să te gândesti la lăcomie. << Ăsta e sotul meu? Bărbatul ăsta care doarme aici lângă mine, în timp ce eu mă perpelesc? De ce l-oi fi iubind? >> … ,,Pune veioza pe noptieră. Nu-i vine somnul. Se gândeste că asa a sorbit-o si Filip, ca un ghiol, fără scăpare.’’ (Mireasa de la miezul noptii). Iar detaliile scenice continuă: ,,În depărtare se zăreste satul. Mai sunt case cu acoperis de stuf, dar asta, aici, în margine. Cupola aurită a bisericii scânteiază în soare. E o clădire de-a dreptul monumentală, cu un aer trufas, strivitor parcă, fată de căsutele din jur. … Pe cele două cupole mai mici ale bisericii se răsfată două cuiburi de barză. Într-unul din ele, pasărea, sprijinită într-un picior, îsi dă capul pe spate si toacă aerul, clămpănind caraghios din cioc.’’ (Mireasa de la miezul noptii). La toate acestea se adaugă mereu descrierea atitudinii si a gesturilor personajelor din film: ,,Dar Filip tace, se uită într-un fel caraghios, când peste gard, când la bagaje. Pe ea nici n-o baga în seamă. Pipăie lemnul portii ca într-o mângâiere veche, găseste un ivăr stiut de demult, deschide încet, se uită la veranda casei mari, apoi pe un brâu de piatră păseste spre casa cea mică.’’ (Mireasa de la miezul noptii). Passionaria Stoicescu este un regizor perfect. Ea nu scapă nici un detaliu, conturându-si personajele cu minutie, doar din câteva tuse sau descrieri colaterale (Lectia de logică).

Paradoxul Passionariei Stoicescu vine din însăsi fiinta ei, dintr-un optimism debordant afisat în mod natural, care te ridică si în care ea îsi drapează tristetea scrisului. Prozele ei scurte sunt tablouri în miniatură, tehnica ei este de ,,picture in picture’’, nefăcând decât să mărească numărul lucrărilor din expozitia prezentată de ea sub titlul generic de Puzzle. Passionaria Stoicescu trăieste impetuos, atât la propriu cât si la figurat prin tot ceea ce scrie, dovadă prozele ei scurte de aici. O discretie a scrisului, desi ea le creează, autoarea nu intră cu forta în sufletul sau în psihologia personajelor ei, asumându-si doar calitatea de formator de caractere. Din acest punct de vedere, Puzzle este un strigăt de triumf al ei asupra vietii, cea mai recentă mândrie a ei de creator. Puzzle este o carte fără un început anume, dar si fără un sfârsit anume, care încă mai continuă acum si aici.





Muguras Maria Petrescu     11/5/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian