Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cărti si autori : " Nostalgia " autor Georgios Demos

INTRODUCERE

După anul 1945, în febra campaniei de implementare a comunismului de tip stalinist în România, care se desfăsura în paralel cu războiul civil din Grecia, pe teritoriul României se refugiau aproximativ 9.000 de cetăteni greci. Este vorba de refugiatii politici greci care, după cel de-al II-lea Război Mondial, veneau să-si adauge propriile pagini în lunga istorie de peste 27 de secole de prezentă elenă în România, completându-le pe cele scrise de grecii din coloniile din Dobrogea si de pe tărmurile Pontului Euxin, de conationalii lor care ajungeau aici după căderea Constantinopolului, de preotii, nobilii, functionarii sau emigrantii instalati în Principatele Române odată cu inaugurarea regimului fanariot sau în a doua jumătate a secolului al XIX-lea si la începutul secolului XX.
În marea lor majoritatea, cei aproximativ 9.000 de refugiati politici greci care treceau, pe vremea aceea, granita României erau copii. De aceea, am considerat potrivit să procedez la o trecere în revistă a evenimentelor asa cum acestea au fost trăite de micutul Georgios Demos, eroul volumului de fată, precum si la o descriere a destinului comun al tuturor copiilor greci refugiati în România, departe de căldura căminelor părintesti.

Găzduiti în diferite colonii în Bucuresti, Brăila, Hunedoara, Craiova, Brasov, Oradea, Pitesti, Cluj, Iasi, Galati, Timisoara, cele mai importante dintre acestea fiind cele de la Călimănesti, în judetul Vâlcea, si Florica, în judetul Brăila, imediat după sosirea lor refugiatii politici greci s-au bucurat de accesul direct la valorile socio-culturale si economice ale societătii românesti. Guvernul României socialiste de atunci punea la dispozitia refugiatilor tot ceea ce acestia aveau nevoie, începând de la asistentă medico-sanitară si până la locuinte complet mobilate. De asemenea, prin hotărârile luate, guvernul României le asigura acestora hrană gratuită, măsura rămânând în vigoare o bună bucată de vreme, pentru toti cei care nu reusiseră să se integreze din punct de vedere profesional.

Desigur, în ciuda modului privilegiat în care au fost tratati refugiatii politici greci, primii ani ai adaptării lor la noile conditii de trai au fost dificili, pentru că si în România schimbarea sistemului politic se înfăptuise cu putin timp în urmă. Prima provocare pe care toti refugiatii greci o întâmpinau a fost încadrarea lor în muncă, astfel încât să-si poată asigura, prin efort propriu, pâinea cea de toate zilele si să poată crea în zonele în care fuseseră repartizati. Pentru a putea, însă, să-si ia vietile în propriile mâini, toti acesti refugiati, si în special copiii, aveau nevoie de educatie, de instruire. Astfel, câti dintre acestia ajunseseră în România la vârsta fragedei copilării sau la cea a adolescentei, au studiat si au devenit muncitori specializati, tehnicieni si cercetători, si asta pentru că politica României în ceea ce-i privea, armonizată cu politica tuturor celorlalte state socialiste care, de asemenea, acceptaseră refugiati politici greci, se caracteriza prin accentul deosebit pus pe educatie. Pregătirea profesională a refugiatilor greci a dobândit repede un caracter permanent, trăsătura principală a acesteia fiind polimorfismul. Astfel, în România au functionat centre care ofereau cunostinte concentrate, de nivel gimnazial, precum si scoli pregătitoare pentru integrarea în învătământul superior. Copiilor refugiati care îsi încheiaseră stadiul de pregătire la nivel gimnazial în Grecia, li se dădea posibilitatea de a se înscrie la scoli tehnice sau în învătământul universitar. Este si cazul fratilor eroului volumului de fată, respectiv al lui Vasilis, devenit elev al Scolii de Comert, al lui Dimitris, muncitor în cadrul Uzinelor „Electroputere”, si al Verginadei, angajată în cadrul unei crese de copii.

În ceea ce priveste accederea la orice nivel sau în orice institutie de învătământ, modul în care au fost tratati refugiatii politici greci s-a dovedit a fi unul preferential. Candidatii participau la examenele de admitere, dar nu concurau cu candidati români, cel putin în primii ani. Numărul locurilor de studii destinate candidatilor greci erau prestabilite, examenele de admitere având ca scop doar ocuparea acestora de către cei mai buni. Bineînteles, locurile de studii destinate refugiatilor erau mai mult decât suficiente, astfel încât niciunul dintre acestia nu era respins. Conditia era, însă, să obtină o medie de trecere. Astfel, într- cu toate că, la ora autoexilării în România, multi dintre acestia nu detineau niciun fel de calificare, într-o perioadă relativ scurtă de timp majoritatea refugiatilor greci apti de muncă au fost încadrati în productie. Mai mult, datorită zelului si a seriozitătii de care majoritatea dintre acestia au dat dovadă, în scurt timp multi dintre refugiatii politici greci au iesit în evidentă, ocupând chiar si functii de răspundere.

Micutul Georgios Demos s-a numărat, însă, printre cei care nu au avut sansa, în peregrinările lor, de a fi însotiti de părinti sau rude, cel putin în prima perioadă. Mult-asteptata zi a plecării în România a venit pentru acesta doar după sase ani de sedere în Ungaria, acolo unde, de asemenea, fusese integrat în programe scolare de educatie si pregătire. Cu sprijinul Asociatiei Refugiatilor Politici Greci si a Crucii Rosii Maghiare, micutul Georgios Demos reusea, totusi, să ajungă la peiptul mamei sale, de acum „încăruntită”, cum însusi autorul o caracterizează, si al tatălui său, de asemenea un „bătrân”, în orasul Craiova.

În Ungaria absolvise clasa a VI-a, dar în limba maghiară. De aceea, confruntat cu dificultătile unei noi adaptări, micutul Georgios se ambitionează atât de tare, încât obtine note dintre cele mai bune. Astfel, cititorului volumului de fată i se dă posibilitatea de a urmări efortul pe care eroul îl face „la lumina tremurândă a lămpii de petrol”, alături de fratii mai mari, acolo unde îsi însuseste regulile gramaticii românesti. Sub supravegherea mamei, „autoritară, dar nespus de miloasă”, parcurge primele pagini de istorie si civilizatie românească. Acolo îsi petrece si timpul liber, citind primele sale cărti extrascolare, în special romane ale clasicilor români. Astfel, dacă initial nici măcar nu putea silabisi în română, într-o scurtă perioadă de timp micutul Georgios reuseste să răzbată printre premiantii scolii la care învată. Credinta oarbă în reusită si vointa puternică îl ajută să facă fată neajunsurilor si greutătilor timpurilor. De aceea, randamentul său la învătătură si, mai târziu, la locul de muncă pot fi caracterizate ca fiind unele de exceptie. Initial, eforul îi este răsplătit cu promovarea la cel mai renumit gimnaziu din Craiova. Recunoasterea nu se opreste, însă, aici, ci ambitia sa este recompensată cu înscrierea la Institutul Agronomic al Universitătii din Craiova unde, în calitate de student străin cu statut de refugiat politic, se bucură de avantajele bursei oferite de statul român. Sprijinul financiar îi dădea, astfel, posibilitatea de a-si suporta toate taxele de cazare si masă si ani de studii lipsiti de griji materiale si plini de experiente. Cu toate că nu era cetătean român, titularizarea sa pe postul de inginer agronom în cadrul Directiei Agricole Tulcea devenea doar o chestiune de timp.

După cum povesteste eroul cărtii, atitudinea localnicilor fată de copiii greci a fost una exemplară, cu toate că, în perioada de după război, lipsurile si foametea chinuiau, în egală măsură, si poporul român. În memoriile sale, Georgios Demos nu numai că nu constată vreo urmă de xenofobie ci, dimpotrivă, descrie un popor care îl înconjoară cu dragoste si compasiune si care se grăbeste să rezolve neconditionat orice greutate apărută.

Conditiile de trai din România sunt caracterizate ca exceptionale de către eroul acestui volum. Odată cu intensificarea procesului de reconstructie a tării si în special a eforului de rezolvare a crizei locuintelor, de multe ori refugiatii politici greci sunt preferati, în locul românilor, chiar si atunci când e vorba de dobândirea unui adăpost. La fel se întâmplă si în cazul încadrării în muncă. De aceea, aproape instantaneu, locul de exil al refugiatilor greci a devenit pentru acestia un cămin, în care se bucură de integrare totală ajungând să se identifice cu aceasta.

Doresc, însă, să fac o mentiune specială referitoare la un motiv important pentru care refugiatii politici greci nutresc o recunostintă nemărginită fată de poporul român. Este vorba de sansa care li s-a dat de a participa la cursuri de limbă greacă, respectiv la cursuri complementare de limbă neogreacă, literatură, istorie si geografie a Greciei, în afara lectiilor la care acestia participau, alături de elevii români, încă din clasa a IV-a primară, când o parte importantă a programei scolare cuprindea capitole privitoare la Grecia Antică, cu filosofii, autorii de tragedii si cu modul democratic de organizare a oraselor-cetăti. Este vorba de ore de curs speciale, sustinute de dascăli greci, si acestia refugiati politici, în exilul îndepărtat cultivându-se acestor copii sentimentul de dragoste fată de patria părintilor lor, Ellada, si fată de mostenirea culturală si traditiile strmosesti.

Atât cât s-au priceput, dascălii greci care au activat în această perioadă în România, le-au transmis acestor copii dragostea pentru limba maternă, îndemnându-i să citească tot ceea ce avea legătură cu civilizatia elenă. Era perioada în care si în sufletul eroului acestei cărti îsi făcea loc un sentiment nou, un fel de nostalgie care, de la an la an, devenea tot mai puternică. Era dorinta arzătoare de repatriere, si era una de nestăpânit. Sunt sigur că, legat de aceste lectii, atât micutul Georgios, cât si miile de copii greci refugiati în România au putut să-si explice, pentru prima oară în viata lor, dorinta intensă de revenire pe care o simteau pentru tara în care se născuseră, pentru patria unde-si lăsaseră vetrele părintesti, pentru tara unde se aflau mormintele strămosilor lor, pentru toposul idilic al copilăriei lor.

Si Georgios Demos, ca de altfel toti ceilalti copii refugiati, descriu în autobiografiile lor viata trăită în tările în care au fost găzduiti, oferind informatii despre ascendenta socială din primii ani, dar si despre constientizarea sentimentului de diferentiere fată de mediul în care trăiau. Astfel, majoritatea biografiilor combină acest sentimentul cu senzatia de sedere temporară si cu dorinta de repatriere, porniri pe care le-au mentinut vii în sufletele lor si pe care si le-au exprimat nu de putine ori cu ocazia sărbătorilor nationale celebrate în cadrul comunitătilor înfiintate.
Aceste lectii, însă, le explicau acestor copii refugiati că, pentru orice grec, predispozitia de întoarcere în patrie, revenirea la rădăcini, este un lucru absolut firesc, ce se armoniza cu temperamentul si structura lor socială si familială. Sunt convins că la aceste lectii si micutul Georgios si-a putut explica, pentru prima oară, de ce flacăra amintirilor continua să-l mistuie, împreună cu dorinta si nostalgia întoarcerii în patrie. Nostalgia întoarcerii nu a încetat nicio clipă să-i curgă prin vene. Visul revenirii în patrie a caracterizat, de altfel, întreaga generatie de refugiati care, cu toate că au crescut, au studiat si s-au împlinit în plan profesional în România, acolo unde au prins rădăcini si si-au creat legături personale si de muncă, ajungând să nu difere din punct de vedere educational si cultural de mediul social în care trăiau, înlăuntrul lor dorinta mocnea nestinsă.
Era, cu alte cuvinte, ceea ce Homer numeste «νόστιμον ήμαρ», adică nostalgia, cuvântul cult pe care astăzi îl întrebuintăm pentru a declara dorinta de întoarcere în patrie, după o lungă perioadă de absentă, cu referire la întoarcerea lui Odiseea în Itaka, asa cum găsim mentionat în Dictionarul Explicativ al Limbii Elene. Din punct de vedere etimologic, cuvântul provine de la anticul „νόστος”, cuvânt care se traduce prin „revenire în patrie, călătorie cu sfârsit fericit”, repatriere, regăsirea patriei natale. Este cuvântul „nostalgie”, în română cu etimologie franceză, «nostalgie», care provine tocmai din grecescul „νόστος + άλγος” si care se traduce ca „situatie sufletească caracterizată de melancolie, provocată de dorinta puternică de revenire în patrie”.
Am putea interpreta, însă, că „νόστος” înseamnă, în acelasi timp, nu doar dorinta puternică de revenire în patrie, ci si de revenire într-un loc drag, de retrăire a unor situatii fericite din trecut. De aceea, consider că pentru eroul volumului de fată, titlul pe care îl dă autobiografiei sale, Nostalgia întoarcerii, are un înteles dublu, respectiv în afară de acela de «άλγος του νόστου», adică «dorintă de revenire în patria natală», titlul s-ar putea traduce si ca nostalgie pentru întoarcerea în cea de-a doua patrie a sa, România. Astăzi, după aproape 40 de ani de la repatriere, întelegem de ce Georgios Demos caută si găseste sau chiar inventează fel de fel de motive pentru a se reîntoarce, singur sau însotit de rude si prieteni, în tara unde a devenit om. Si, fără nicio îndoială, putem afirma cu certitudine că, pentru Georgios Demos, România înseamnă, chiar si astăzi, acasă. Si asta pentru că, asemenea multor consăteni ai săi, micutul Georgios a căutat în România un refugiu, dar a găsit o patrie. Astăzi inima sa pulsează în Florina, dar în acelasi timp bate în si pentru România.
Conform statisticilor, în perioada 1956-1974, în Grecia s-au repatriat 7.872 de refugiati. Georgios Demos a avut sansa de a fi unul dintre acestia. De mic a stiut că nu apartine României si a luptat din răsputeri pentru a se întoarce în tara sa natală. Acest lucru nu l-a împiedicat, însă, să studieze si să-si formeze o cultură bogată, pe multe planuri (literatură, artă, istorie), fiind în măsură să înteleagă si să scrie chiar mai bine decât multi români. Georgios Demos este unul dintre cei care au descoperit în România nu doar un refugiu, în momente tulburi din istoria tării sale, ci si un loc primitor, unde i s-a dat sansa de a se metamorfoza. Acolo a dat propria-i luptă, aceea a convietuirii pasnice, acolo a asudat pentru dobândirea pregătirii sale profesionale.

Personal, pe Georgios Demos l-am cunoscut în primele zile după numirea mea la catedra de Limba si literatura română a Universitătii din Florina, atunci când, entuziasmat, a insistat să mă prezinte prefectului orasului. Avea calitatea de inginer agronom si de director al Directiei Agricole din localitate. N-ar fi ratat nicio ocazie de a veni în contact si de a îmbrătisa pe oricine provenea din România. Neoficial, Georgios Demos îsi asumase rolul de interpret si ghid al tuturor românilor care se perindau pe acolo. Cu alte cuvinte, devenise un ambasador onorific al României în zonă. În felul său aparte, încerca să-si exprime dragostea si recunostinta pentru tara în care se realizase ca om. Până la editarea prezentului volum, nu l-am auzit niciodată să vorbească sau să se plângă de anii de exil, de „anii de piatră”, cum îi numeste, si nici de peregrinările sale prin Albania, Serbia, Ungaria si România. În ciuda problemelor si a sărăciei cu care s-a confruntat cândva, Georgios Demos si-a păstrat verticalitatea, demnitatea, la fel cum se observăm că se întâmplă cu toate personajele cărtii sale. Si în acest volum, ca de altfel în nenumăratele volume scrise de alti, cândva, refugiati, cititorul nu întrezăreste dorinta de îndreptare a vreunei nedreptăti la care eroii simt că au fost supusi timp de decenii. Revenirea acestora în patrie este însotită de emotie si nostalgie si nu de lacrimi de durere sau strigăte de răzbunare. Trăsătura de bază care-l caracterizează pe eroul acestui volum este optimismul. De aici si răbdarea de a astepta momentul potrivit pentru a-si asterne amintirile pe hârtie, lucru pe care îl reuseste într-un mod exceptional.

Prin acest volum, Georgios Demos exprimă doar o mică parte din acea recunostintă pe care simte că o datorează tării inimii sale, România, si oamenilor acesteia, care l-au acceptat cu atâta simplitate si dragoste. Ca si autobiografie, marele avantaj al prezentului volum este că niciun moment nu se transformă într-o dramă ieftină. Este un volum scris cu delicatete, sincer si discret. Poate si de aceea, emotia pe care o provoacă cititorului este una autentică si de durată. Si asta pentru că Georgios Demos se confesionează în noua sa calitate, aceea de membru al marii familii balcanice si mondiale.


Lector Ciprian-Lucretius Suciu
Universitatea Macedoniei de Vest,
Departamentul de Studii Balcanice,
Florina, Grecia


Nota Observator :
Vom continua cu fragmnente din aceasta carte.




Lector Ciprian-Lucretius Suciu - Florina, Grecia    11/1/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian