Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


În căutarea fericirii ...

În cabinetul directorului bibliotecii “Astra” atârnă pe perete un minunat portret de tinerete al lui Eminescu. Inspiră putere, frumusete, încredere fizionară în, se pare, numai el stia ce.
La ceas aniversar, mă aplec asupra uneia dintre întrebările ce le-a lăsat în urmă : acest OM s-o fi apropiat de limanurile fericirii ?

Am citit pe ici pe colo, păreri concluzive : nu. Desi fire elegant - vulcanică, debordând energie fizică si dincolo de măsură spirituală, adjudecându-si din fragedă tinerete inepuizabilele resorturi izvorîte din puternicia naturii, din cunoasterea sufletului omenesc în devenire istorică sau în frământările lui contemporane, desi a cunoscut iubirea dar si deznădejdea peste închipuire, întrebării nu-i este lesnicios răspunsul pentru simplul motiv că ea se raportează la geniu, la absolutul ce depăseste sfera de perceptie a omului de rând. Unde domnesc alte imbolduri, alte motivatii. Trebuie că geniul este silit să facă fată propriilor provocări lăuntrice, irezistibile, care-l proiectează pe orbită siderală dimpreună cu bagajul saturat al cunoasterii omenesti, dar care nu-i mai este siesi îndestulător. Eminescu a iesit din matcă nu numai datorită poeziei ci si necesitătii imperative de a-si cerne genialitatea poetică pe fundalul cunoasterii. Asa se face că desi n-a ajuns un titrat, a stăpânit ca nimeni altul, datorită firii fără astâmpăr iscoditoare, tainele vremii sale. Acestui rost lăuntric i-a răspuns cuprinderea cu propriile simturi si trăiri a tuturor plaiurilor românesti, a emotiei si glasului românesc, acestui rost i-a dedicat câtiva ani de studiu si cercetare la Viena si Berlin unde si-a apropiat cele mai avansate cunostinte la zi în domenii de fond menite a împlini o personalitate.

Decât că, odată ajuns la limita cugetării, focul lăuntric l-a smuls dintre rânduri, l-a proiectat în zona genialitătii, fortamente a singurătătii, urmând astfel inexorabil soarta atâtor multe alte spirite ; într-o lume a valorilor supreme, dar departe, mult prea departe de rădăcină, de chemarea aluatului care l-a zămislit. De unde dorinta de reîntoarcere, în căutarea unui dram de liniste, de împăcare, de fericire. Acestui rost si-a dedicat siesi si prin sine tuturor, metaforicul Luceafăr, chitesentă a tot ceea ce a putut scoate la iveală poezisul românesc, alături si pe măsură cu tot ceea ce a dat omenirea în sfera emotiei poetice. Nu reuseste de unul singur. Prea s-a « rupt » de matcă. Prea s-a încorsetat în mrejele celeste. Nu este scăpare decât recurgând la întelegerea Demiurgului, Care-l dojeneste pentru că nu acceptă nemurirea deja dobândită, ca formă supremă a fericirii. Iată marea dilemă căreia i se cere să-i facă fată. Om sau geniu nemuritor în lumea singurătătii ? I-a găsit Eminescu răspuns ? Da si nu ! Da, pentru că trăindu-si genialitatea, a rămas constient de nemurirea ei, detasat de mărginirea « cercului strâmt ».

Este un adevăr incontestabil : lutul atâtor genii s-a topit dar genialitatea lor a rămas, pulsează peste vremuri si va încălzi sufletele omenesti atâta vreme cât acestea îsi vor dovedi capacitatea asimilării ei. « Trăind în cercul vostru strâmt, Norocul vă petrece, Ci eu ÎN LUMEA MEA MĂ SÂMT, NEMURITOR . . . » Nu, vor zice antiopinentii, pentru că genialitatea l-a smuls din valurile căldurii si solidaritătii umane, hărăzindu-i zona celestă dar « RECE » a singurătătii. Dacă-i raportăm propria mărturisire la ultimii ani de creatie constientă, timp în care se « naste » Luceafărul, se poate accepta că, la vârsta deplinei maturităti, de la care pornesc îndeobste marile izbânzi creatoare, poetul si-a văzut împlinită menirea astfel că, a primit cu detasare atât distantarea de lumea fremătândă a mediocritătii, cât si perspectiva cenusie a unui sfârsit dramatic. Este sigur însă că, fericirea, atâta cât l-o fi încercat, a cantonat-o în seva genialitătii sale creatoare care l-a propulsat, împreună cu ea, spre sferele inefabile ale credintei si creatiei spirituale omenesti.

Meditând pe marginea subiectului propus, gândul te duce spre un alt titan al spiritualitătii, iscoditor si el în căutarea fericirii, cu “uneltele” asemănătoare ale cugetului poetic : Goethe. S-a făcut de atâtea ori comparatie între Faust si Luceafărul, cele două titanice poeme. Cu un secol mai devreme, Goethe îsi trimite mesagerul prin lume în căutarea fericirii, în conditiunile si viziunea vremii sale. Pactul cu Mefisto se încheie cu buna stiintă a Demiurgului, lăsându-i lui Faust deplina libertate dar si responsabilitatea în a-si pune chezăsie sufletul la alegerea între bine si rău. Era transpunerea în vână vizionar-poetică a câstigurilor cugetării filozofiei vremii, a celei kantiene cu deosebire, al conceptului liberului arbitru, rod al prefacerilor epocale în gândirea secolelor XVII si XVIII, reprezentate de curentul iluminist în Franta si de corespondentul său Sturm und Drang, în Germania. Mefisto n-a realizat că pentru un om epuizând limitele cunoasterii, fericirea nu poate fi găsită în manifestări frivole, saturate de plăceri lumesti trecătoare, astfel că ispita lui devine perdantă în clipa în care, întorsi fără vre-un câstig din periplu, Faust însusi sesizează miracolul : libertatea, creatia, roade ale efortului omenesc. Prin muncă, hărnicie si solidaritate, poporul smulge mlastinii oceanice fâsia de pământ pe care îsi va întemeia viata în libertate. « Acestui rost îi sunt cu totul închinat, Mijeste încheierea-nalt-a-ntelepciunii : Îsi merită viata, libertatea-acela numai, Ce zilnic si le cucereste ne-ncetat. » … « As vrea să văd asemenea devălmăsie, Să locuiesc cu liberul popor pe liberă câmpie, Acelei clipe as putea să-i spun, întâia oară : Rămâi că esti atâta de frumoasă ! » ... » Si presimtind o fericire, ce înaltă se-nfiripă, Eu gust acum suprema clipă”. ( Traducere Lucian Blaga). După care, se înaltă la ceruri, adastă în aceleasi sfere celeste ca si Hiperyon, împăcat cu sine si cu nemurirea, expresie a aceleiasi miraculoase genialităti. Căutările si mijloacele sunt diferite, dar cei doi titani ai poeziei sfârsesc în a-si da mâna în constiinta că genialitatea spiritului omenesc ne poate apropia, deopotrivă pe ei si pe noi de limanurile împăcării cu noi însine, de limanurile fericirii.

.







Gavril Dejeu    6/6/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian