Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Mintea pe limbă

Într-una din inevitabilele mostre de întelepciune gratuită de prin internet suntem sfătuiti să avem grijă ce vorbim, pentru că spusele noastre se transformă în fapte iar faptele ne modelează caracterul, conturându-ne destinul.
”Corect” mi-am zis încă de la prima citire, cea în limba engleză, pe care o primisem initial în urmă cu vreo trei ani. La intervale variabile i-au urmat versiunile în germană, spaniolă, franceză si română. Din când în când, mesajul se repetă, după cum face valuri vestea, ca o piatră aruncată într-un lac, formând cercuri concentrice prin masa densă a prietenilor cu care corespondez, respectiv a prietenilor si contactelor contactelor lor.
Nu mă surprinde continutul mesajului, ci faptul că are aceeasi valabilitate în toate limbile în care a fost tradus. De fapt ar trebui să fiu bucuroasă că mesajul e valabil peste tot; e semnul cel mai sigur că are valoare universală, deci o fi ceva de capul său.
De ce atunci nelinistea mea? Pentru că am constatat că gândim în tipare diferite, în functie de limba în care ne exprimăm. Cu alte cuvinte iată enuntul problemei mele: oare dacă vorbim mai multe limbi avem mai multe destine, sau, dacă vreti, personalităti multiple?
Poate o să râdeti, dar vorbesc serios. Mă refer pentru început la limbile romanice. De obicei au pronuntare fonetică, adică literele se citesc asa cum se scriu. Rar se înregistrează exceptii, cum este cazul unor termeni din franceză (mereu mă amuză încăpătânarea cu care un unchi de-al meu insista pe vremuri: ”Renault se scrie, RENAULT se citeste!”).
Ce ne spune asta despre popoarele care vorbesc limbile latine? Nimic, fireste. De ce oare atunci sunt admirate natiunile noastre pentru stilul direct, deschis, fără ocolisuri, acel ”ce-i în gusă-i si-n căpusă”? V-ati întrebat vreodată dacă există vreo legătură între abundenta vocalelor din italiană, spaniolă, română sau portugheză si modul în care sunt clasificate aceste popoare drept comunicative, gălăgioase, extrovertite? Si de ce nordicii, japonezii si chinezii, care vorbesc lent, cumpănit si par a se interoga tot timpul, trec drept oameni introvertiti, greu de pătruns?
Trec dincolo de fonetică si arunc un ochi pe gramatică. Ce se întâmplă când legăm cuvintele în propozitii sau fraze? ”Tu citesti acest articol”, zice românul. Englezul zice la fel, dar nu e clar ce vrea să spună: ”You read this article” sună ambiguu, nu stim dacă ne tutuieste sau ne ia politicos cu Dumneavoastră; nu e clar nici măcar dacă vorbeste despre acum sau odinioară.
”Smecher englezul”, îmi vine-n gând, ”îsi lasă loc de-ntors si nu se fixează ferm pe o idee. Nu ca noi, latinii”. Britanicii sunt întotdeauna un pic altfel, vezi preferinta pentru partea stângă a carosabilului sau pentru moneda natională, alta decât cea din restul Europei.
Văzând cât de simplă pare engleza, logica-mi spune că ar fi normal să aibă un vocabular mai redus. Dealtfel nouă ni s-a spus la scoală că româna e o limbă bogată, având cel putin două sinonime pentru aproape fiecare concept, unul de origine latină (”amor”) si altele din slavă sau de prin alte idiomuri (”iubire”, ”dragoste”...).
O fi, când sunt concepte abstracte, dar la lucruri palpabile ne bat anglo-saxonii, care par să cultive o adevărată manie pentru firul despicat în patru, botezând fiecare variantă cu un nume separat (la ei, de exemplu, ”iepure” poate fi ”rabbit”, ”bunny” sau ”hare”).
Nu întâmplător, tot într-un mesaj din internet, stă scris că engleza ar avea fondul lexical cel mai extins, circa un milion de cuvinte, incluzând jargonul si termenii tehnico-stiintifici. Înseamnă oare aceasta că trebuie să ne consolăm în ideea că nu suntem la fel de sofisticati, pentru că am avea un vocabular mai sărac? O eroare mai grosolană nici că se putea! Nu cumva e iarăsi vorbe de confuzia clasică dintre cantitate si calitate?
Fac o paranteză, promit că e scurtă: un reputat om de stiintă american (vorbitor de engleză!) sustine cu tărie: ”Este ridicol să trăiesti o sută de ani fiind capabil de a memora doar treizeci de milioane de biti. Este mai putin decât capacitatea de stocare a unui compact-disc. Conditia umană este, evident, depăsită.” (Marvin Minsky, n. 1927). Mă-ncumet să-l contrazic, desi sunt convinsă că e mult mai inteligent decât mine, dar poate nu asa de întelept cum se crede. Eu chiar cred că nu masa de informatii pe care le manipulăm ne conferă puterea, ci legăturile pe care le facem între idei (e unul din citatele preferate ale tatălui meu, vorbitor de română, evident!).
Să cred acum că anglo-saxona generează oameni care se atasează mai mult de cifre, de calcule si de realitatea palpabilă, multumindu-se cu un singular ”love”, în timp ce românii, ca natie visătoare, preferă să numească în trei feluri sentimente si lucruri imateriale ca acesta? Si nu, nu este adevărat că vestitul nostru ”dor” ar fi intraductibil în alte limbi! El are echivalent chiar si în germană, cu conditia să se precizeze exact, după stil nemtesc, cauza suferintei (se spune la ei fie dor de casă – „Heimweh” sau dor de ducă - „Fernweh”).
Revin însă la tema adevărată a acestui articol si continui pe exemplul limbii lui Goethe: emblematică e stupoarea si consternarea cu care reactionează orice om nededat fineturilor germanei atunci când intră pentru întâia dată în contact cu ea. Spre deosebire de majoritatea covârsitoare a popoarelor lumii, germanii îsi compun propozitiile cu minutiozitatea cu care matematicianul construieste enuntul unei probleme complicate. Începe cu localizarea în timp si spatiu, numeste protagonistul, descrie modul în care acesta se dedică actiunii si abia la sfârsit spune de fapt ce anume se întreprinde exact. Asa se face că, uneori cineva te tine pe jăratec explicându-ti cu lux de amănunte ceva care abia la sfârsitul frazei se verifică sau se anulează, după caz.
Gratie capacitătii practic nelimitate de compunere si descompunere a cuvintelor-fluviu din limba germană, prefixul care exprimă actiunea are un fel de abonament pentru ultimul loc din propozitie, mentinând până în ultimul moment încordarea atentă a interlocutorului. Propozitia scurtă legată de citititul acestui articol, la trecut, s-ar traduce cuvânt cu cuvânt cam asa: ”Acest articol îl am eu citit.” Dacă nu m-as fi molipsit eu însămi de fascinatia jonglării lingvistice nelimitate i-as suspecta poate de sadism si obrăznicie pe zelosii nemti. Ce cred ei, că am timp să ascult o eternitate frazele lor lungi?!
E lucru stiut că orice carte tradusă în limba germană are nevoie de mai multe pagini si cântăreste mai mult decât originalul scris în alte limbi. Din modul în care germanii îsi tratează limba reisese că sunt exacti, meticulosi, ordonati. Le-am face însă o mare nedreptate, condamnându-i pentru risipă de timp. Ei vor de fapt să-l economisească! Limba lor e oglinda mentalitătii lucrului bine făcut, reflectând dorinta de a exprima realitatea cât mai exact. Paradoxal, complicatiile limbii lor se explică tocmai prin dorinta de a simplifica mesajul, uzând pe cât posibil de termeni clari, fără echivoc. Pentru un tel asa de ambitios, nu contează dacă durează ceva mai mult până ne pică fisa la final.
Nu am ambitia de a adânci aici analiza în sens stiintific. Cum spuneam, dacă reusesc să transpun simpla perplexitate amuzată care mă cuprinde uneori prin conversatiile poliglote, consider deja că mi-am atins scopul cu vârf si-ndesat. Mă rezum asadar la un singur exemplu: banalul verb german ”nehmen” (”a lua”) este doar unul din numerosele cuvinte care poate schimba complet sensul oricărei fraze, în functie de ”adaosul” cu care se completează. Aufnehmen, annehmen, abnehmen, ausnehmen, benehmen, erstnehmen, entnehmen, einnehmen, hinnehmen, hochnehmen, mitnehmen, vornehmen, wahrnehmen, zunehmen sunt derivatele sale cele mai răspândite, echivalente cu: a înregistra, a prezuma, a slăbi, a excepta, a se comporta, a extrage, a îngurgita, a accepta, a lua în râs, a prelua, a-si propune, a sesiza, a se îngrăsa.
Spart în două, cu prefixul aruncat ca un cârlig de undită la final, verbul acesta mă tine cu sufletul la gură.
Circa o mie de cuvinte am folosit aici pentru a exprima ceva care tot neclar a rămas.
Iată esenta: dacă destinul unui om e influentat de cuvinte, care-l împing la fapte, atunci destinul unei natiuni depinde si de limba sa, acest instrument care modelează gândurile oamenilor. Sau nu e asa?
”Nehmen sie meine These auf/an/aus/ernst/hin/mit/wahr?”
”Înregistrati, acceptati, exceptati, luati în serios, tolerati, preluati, receptionati teza mea?”


Spania, mai 2014





Gabriela Călutiu Sonnenberg    5/27/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian