Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Eminescu -164 de ani de la nastere.

Eminescu a apărut pe solul românesc ca o sământă rodnică la o răscruce de timpuri când limba română îsi căuta vadul ei spre modernizare.
Scăpase din rigorile Scolii Ardelene care o ciuntise si-o transformase într-o păsărească de ciunisme si pumnisme, încerca să se lepede de exagerările cosmopolite frantuzite si căuta să se debaraseze, datorită lui Maiorescu, de „betia formelor fără fond”. Tocmai abandonase alfabetul chirilic si Academia, în frunte cu Alecsansdri, încerca să găsească noi sunete si litere pentru ciudatele sunete si semne slave care nu existau în limba latină. Dacă citesti procese-verbale din sedindele Academiei referitoare la ortografie, îti dai seama câtă luptă s-a dus pentru stabilizarea alfabetului nostru.

Acum apărea Eminescu. Precum un Dante pentru italieni, care a făurit limba italiană modernă, un Goethe pentru germani, care a dat un nou suflu limbii germane, sau un Shakespeare pentru englezi, creatorul limbii engleze moderne, Eminescu este făuritorul limbii române literare.
Eminescu a deschis ochii pe „Lepturaliul” lui Aron Pumnul, de acolo i se trage dragostea lui netărmurită pentru poezia înaintasilor. Poezia „Epigonii” este o ilustrare a tot ce stia el despre înaintasii lui pe care-i laudă fără rezerve, fată de contemporani. Dar venea cu o înzestrare nativă din copilărie când îndrăgise eresul popular, „cuvântul ce exprimă adevărul”.

„Nu noi suntem stăpânii limbii, ci limba e stăpâna noastră”, va decreta Eminescu… „Limba si legiele ei dezvoltă cugetarea.” Încă din copilărie, Eminescu a fost marcat de puterea si vraja cuvântului. El stia, din experentele cu teatrul, că ritualurile, slujbele religioase, magia samanilor, descântecele mamei, oratoria văzută prin Parlament, spectacolele dramatice, toate se întemeiau în primul rând pe cuvânt ca ipostază a magiei sunetelor. Cunoastem cazul lui Orfeu care a îmblânzit fiarele cu cântecele sale. „La început a fost cuvântul”- a decretat Evanghelistul Ioan. Limbajul a constituit si constituie adevăratul miracol uman si fără el nu e de conceput nici un act de cunoastere.

Limba natională imprimă structuri sufletesti specifice, orientează si organizează viziuni asupra lumii. Eminescu zicea că „ spirit si limbă sunt aproape identice, iar limba si nationalitatea asemenea” si „numai în limba sa omul îsi pricepe inima pe deplin” „Copilul nu învată numai a vorbi corect, el învată a gândi si a simti româneste”. Eminescu credea atât de mult în muzicalitatea limbii române, încât o identifica, pur si simplu cu muzica: „Limba e muzica celui mai mare maistru al ei, muzica nu e decât limba română pusă-n muzică.” Eminescu descinde în poezie si în lume direct din Paradis, din Logos. Paradisul lui a fost Limba Română. Magia cuvântului a coincis la el cu glasul mamei depănând povesti, Dorul lui nemărginit de mai târziu este alergarea neistovită, prelungită spre căldura Logosului. El corelează dragostea maternă cu Logosul. Cuvântul la el e „dulce”, e „miere”, e „vrajă”. Magia cuvântului iubitei este cheia de la poarta Paradisului:
”Tu tremuri, tu cauti, tu murmuri, tu râzi,
Cu glasul tău dulce tu raiu-mi deschizi”

Cuvântul iubitei este umbra gândurilor poetului: „Umbra gândurilor mele/ Era dulcele-ti cuvânt.” Sau „Vorba ta-i ca lamura de miere” sau „Ah, bratul tău rotund e alb-se lasă/ Cu gratie pe umeri-mi-privesc/ În ochii tăi, în fata ta- în gura jună,/ S-ascult uimit la vorba ta nebună1”.
„Una din marile multumiri ale vietii lui –ne mărturiseste Slavici- era să steie de vorbă, să-si deie pe fată gândurile si să ispitească si pe altii, fie acestia oamneni pe care-i socotea mărginiti, ceea ce în adevăr si erau.” Asa au fost Slavici, Caragiale, Creangă, dar si sacagii, precum Nicolae Mihu de la Blaj sau ciobanii si stuparii lui din copilărie.

Eminescu e un maestru al alchimiei verbale. Dacă Dante a urcat din Infern în Paradis, Eminescu a lunecat din Paradis în Infern. Drumul parcurs de poet a fost greu, el a luptat pentru o limbă natională modernă în „contra stricătorilor de limbă” de orice soi. El se detasează însă de limba timpului care se constituise. Sparge tiparele sintaxei si împinge limba înainte. Corectitudinea limbii nu e bătută în cuie. Limba e un fenomen viu, el reînvie cuvântul vechi, lustruit, dîndu-i-se valori noi (vezi crivat), comparatia si metafora capătă la el accente dintre cele mai îndrăznete. Aurul si argintul, aceste metale rare, prezente în poezia eminesciană, sunt substitute ale „cuvântului miere.”:
Când torsul s-aude l-al vrăjilor caier
Argint e pe ape si aur în aer”

Argintul si aurul ca magie erotică si verbală apartin iluziei de tip romantic. Mai târziu, când va aluneca spre Infern, epitetele se îmblânzesc, sintaxa se limpezeste, fraza devine martială. „Din mii si mii de vorbe consist-a voastră lume” sună sumbru, un strigăt în pustiu, într-o lume jovoală, carnavalească, nedispusă să ia în seamă semnalul de alarmă al unui spirit lucid, care lua totul în serios. „Oare glorie să fie a vorbi într-un pustiu?”- se întreabă el dezamăgit. Pătura superpusă este simbolul degradării limbajului. Când va ajunge ca ziarist în Parlament, el va vedea că politica este un vast tinut al pălăvrăgelii si al minciunii. „Scrisoarea a-III-a” este un potop grandios de invective la adresa „ panglicarilor în ale tării”.

Am vorbin putin dintr-un Emiescu care trebuie reinventat.
Generatia tânără, care-l exclude aproape total din preocupările ei, ar trebui să se aplece cu mai multă credintă asupra acestui Orfeu românesc.







Ion Ionescu-Bucovu    1/11/2014


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian