Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Cateva zile in Europa

De obicei cand merg in Romania, imi permit si o vizita in Europa.

Duminica 19 mai. La 6:30 plecam de la Gara de Nord. Sunt cateva autocare ce au sosit deja si nu stiu care este cel ce merge in excursia de sapte zile in Europa (Praga, Dresda, Viena, Karlovy Vary, Budapesta).
In dimineata laptoasa de mai, fug de la unul la altul si citesc in parbriz, la sofer destinatia autocarului.
Dupa ce controlez toate cele cinci sau sase autocare, negasindu-l pe al meu, ma uit dupa ghida; stiu ca este o doamna, cu o seara inainte a aparut pe internet lista ghizilor ce vor insoti pe excursionisti.
Intreb in drepta si in stanga...doua trei autocare plecau in Franta. Ce ar fi daca m-as urca intr-unul din ele? sudul Frantei mi-a ramas necunoscut.

Vad o mare busculada la un autocar care tocmai se parca in urma celorlalte. Locul acesta de parcare este mai stramt si mai putin potrivit decat Piata Victoriei, de unde se pleca in anii trecuti.
In fine a aparut si ghida, un pic cam nehotarata daca sa strige lista sau sa ne lase sa ne bulucim in vehicul de voie, cum fac adesea copiii scapati de sub supravegherea parintilor.

Eu fiind ultima inscrisa, ce record am batut! m-am bucurat cand, dupa strigarea listei au ramas inca 11 locuri goale in autocar. Si intr-adevar, ghida mi-a permis sa stau pe banca a sasea la fereastra.
Dar bucuria mea nu va fi de lunga durata, caci la Pitesti si la Arad s-au suit alti excursionisti.
Acestia aveau rezervate locurile, asa ca am “inaintat” din ce in ce mai in spate, ajungand pe mijlocul ultimei banchete.

Frumoasa tara avem! Pana la Arad am stat la geam si am putut sa ma bucur de peisaj, sa imi inchipui scenarii petrecute prin locurile pe unde treceam.
Padurile de salcami in floare au cedat incet incet locul celor de conifere. Natura este intr-o continua explozie, desi de o luna au aparut frunzele, iar pasunile si-a schimbat culoarea in acel verde dureros de primavara.

Prima oprire a fost in tara de poveste unde, de sute de ani se gaseste Manastirea Cozia.
“Asa cum incepe excursia asa se va continua”, mi-am spus – si incepea bine, calatoaream deja in lumea de vis a acestor meleaguri. M-am repezit in biserica sa fac poze. Ascultand chemarea clopotelor, mi-am amintit ca este duminica – era 11 dimineata si credinciosii erau chemati la liturghie. Eram trista ca nu pot ramane mai mult, ma simteam vinovata ca intrand in biserica, si o data cu mine tovarasii mei de excursie, deranjam desfasurarea datinilor crestine.
Am aprins o lumanare si am iesit. Frescele din pridvor mi-au atras atentia. Am zabovit sa le privesc si apoi, din curte, am facut poze muntilor minunati din spatele manastirii.
Am zabovit pe o banca sub brazii inalti, ce fosneau linistitor si am mancat sandwichul ce mi-l facuse prietena mea, dis de dimineata.
Ce frumusete! Ce pur este aerul! Trebuie la intoarcere sa iau aminte la aceste locuri de pe malul Oltului. Imi pare ca am mai fost pe aici o data de mult, ori sa fi fost un vis...un vis istoric, mi-am zis eu razand singura de gandul meu.

Mănăstirea Cozia este un complex monahal medieval situat langa Călimănești, pe malul râului Olt. Ctitorie a domnitorului Mircea cel Bătrân, a fost extinsă și renovată de-a lungul istoriei sale multiseculare.
Paul de Alep, în jurnalul călătoriei sale în Țara Românească (21 aug 1656-13 oct 1658) scria despre Cozia: „În limba lor înțelesul numelui acestei mănăstiri, Cozia este « fortăreață de pământ » din pricina nenumăraților munți din această țară”.
Mănăstirea Cozia a constituit de-a lungul timpului un puternic centru de cultură românească.
Prin hrisoavele domnești din 28 martie 1415, 18 martie 1419, 16 iunie 1436 și 17 aprilie 1448 se atesta că aici a funcționat o școală mănăstirească încă din 1415. Primul dascăl a fost părintele Sofronie, starețul mănăstirii. Filos, logofăt al marelui voevod Mircea cel Bătrân, a compus versuri și imnuri religioase, el fiind considerat primul poet român.

Mardarie Cozianul a alcătuit la 1696 Lexiconul slavo-român, necesar școlii. Despre funcționarea școlii pomenește la 12 mai 1772 și Arhimandritul Ghenadie, care aici a “învățat și carte”.
Nu departe de Cozia, la Jiblea, (azi cartier al orașului Călimănești), exista în secolul al XVIII-lea o școală sătească, condusă de Barbu, elev al școlii mănăstirești.
Mănăstirea a fost construită, conform legendei, în apropierea altei mănăstiri construită de Negru Vodă. A fost inaugurată la 18 mai 1388, prin hrisovul voevodului Mircea cel Batrân, care spunea:
„...a binevoit domnia mea să ridic din temelie o mănăstire la locul numit Călimănești pe Olt, care a fost înainte satul boierului domniei mele Nan Udobă.”

Pictura interioară a fost realizată între anii 1390 - 1391. Mircea cel Bătrân a acordat manastirii drepturilor de proprietate asupra mai multor sate și moșii precum si dreptul de exploatare a salinelor de la Ocnele Mari.
Pisania bisericii mănăstirii Cozia conține următoarea inscriptie:
„Întru slava sfintei și de viață făcătoarei Troițe s-au înălțat din temelie această sfântă biserică, de creștinul Domn al Țării Românești Io Mircea Voievod, la leat 6809 și lipsindu-se de podoaba ei cea dintâi pentru mulțimea anilor, am luat iară această înfrumusețare, precum se vede, de cei ce s-au îndurat, în zilele prea luminatului Domn Io Constantin B.B. Voievod, fiind mitropolit al Țării Românești chir Teodosie și ostenitoriu chir Antim episcopulu de Râmnic leat 7215 (1707), la iegumenia prea cuviosului chir Mihail”.

Istoricii au convenit însă asupra faptului că anul 6809 (1301) inscris în piatra acestei pisanii este eronat, corect fiind anul 6894 (1386), așa cum apare în pisania pictată în interiorul bisericii.

De-a lungul timpului mănăstirea a fost renovată de domnitorii Neagoe Basarab, Radu Paisie și Constantin Brâncoveanu. Ultima renovare și consolidare s-a făcut între 1 iulie 1958-1 ianuarie 1959 de către guvernul României, la intervenția patriarhului Justinian Marina.

În timpul lui Neagoe Basarab s-a construit fântâna care poartă numele domnului, iar între anii 1512 - 1521 s-a refăcut pictura. Constantin Brâncoveanu a construit pridvorul (1706 – 1707), în cunoscutul stil brâncovenesc. În timpul ocupației austriece a Olteniei, mănăstirea a jucat rol de fortăreață redutabilă în calea cotropitorilor.

Aici a slujit preotul Radu Șapcă, participant de seamă la revoluția de la 1848 din Țara Românească.
Mănăstirea a trecut si prin momente grele. Intre 1879 - 1893 a functionat ca inchisoare, fapt ce l-a facut pe Mihai Eminescu să scrie un articol virulent în ziarul « Timpul » din 12 septembrie 1882:
„Cozia, unde e îmormântat Mircea I, cel mai mare domn al Țării Românești, acela sub care țara cuprindea amândouă malurile Dunării până-n mare, Cozia unde e îmormântată familia lui Mihai vodă Viteazul, un monument istoric aproape egal ca vechime cu țara - ce-a devenit aceasta? Pușcărie!”

Ne-am adunat la autocar cu chiu si vai, inca mai erau persoane intarziate la grupul sanitar sau prin gradina manastirii si ne-am asternut la drum.
Soseaua serpuia pe malul Oltului care cumva se largea si devenea aproape un lac.
Imi lipseste masuta plianta in fata scaunului sa pot nota idei ce imi trec prin minte; intrebari ce as vrea sa le pun ghidei mai tarziu; simtaminte ce vin si se duc – fulgere, pe care nu mi le voi mai aminti niciodata.

Pe stanga ne insotea un perete abrupt al muntelui, taiat in scara rasturnata, cu trepte atarnand peste drum; o plasa de sarma aruncata peste ea ar putea opri pietrele in cadere daca ar fi nevoie – cel putin asa speram.
La radio se canta Hands-up, melodie care imi aduce aminte de o alta excursie pe care am facut-o acum 30 de ani cu baiatul meu la Sinaia si Predeal. Stand in gara, asteptand trenul de intoarcere la Bucuresti, se canta aceasta melodie, iar noi topaiam veseli pe peron.
Cat de sensibili suntem la mirosuri ca si la muzica! Imediat ne amintim lucruri trecute, numai trecand pe sub teii in floare. Imi amintesc ca anul trecut, pe drumul dintre Barcelona si Llore sur Mer, ghidul pusese muzica spaniola de chitara; un cantaret necunoscut mie, Juanes, canta “Camisa negra”. Era o muzica ritmata, repetitiva, foarte potrivita pentru excursie.
In autocarul nostru muzica continua frumoasa si relaxanta; acum canta formatia Abba.

Pini cu degete albe, isi intind bratele catre noi peste sosea. Ce s-a intamplat cu acesti copaci? Oare si aici bate ploaia acida?

Taiem Muntii Fugarasi si intram in Ardeal. Turlele bisericilor luterane se zaresc in dreapta.
Intram pe autostrada care ocoleste Sibiul, numai 30 km sunt executati. Am inceput sa ne cam plictisim. Ghida ne face curaj: « maine vom merge aproape o zi si vom ajunge abia la 9:30 la Praga ». Asta seara ne vom caza undeva, la marginea Ungariei.
Semnele de pe sosea ne indica : 5 km pana la Sibiu, 50 km pana la Medias.
Mergem in directia Sebes. Depasim case de tara cu toate acareturile pe langa ele, cu gradini de zarzavat, cu cate o capita de fan veche de un an, cu orataniile de rigoare, cu livezi mici de pomi fructiferi si adesea cativa butuci de vita de vie. Multe dintre aceste case, pe masura ce ne apropiem de orase, au zidul catre strada cu poarta mare de lemn, dubla. Unele porti au stalpi de lemn cu motive populare sapate in ei.
Pe ulite sunt plantati pomi planturosi, duzi, meri si pruni. Cam asa arata Gura Raului, un orasel ce copiaza Sighisoara. In fundal se vad dealuri unduindu-si coamele lor dulci si, surpriza : iata un Motel si Resto Isabelle. Tinem directia Sebes – Sacele.

Dupa Sacele, incep cele doua poduri-sosea si dealurile s-au apropiat, par acum ca ne strang.
Se construeste si acest lucru imi da un sentiment de mandrie: iata ca se misca ceva si pe aceste meleaguri; se progreseaza. Am trecut prin Apoldu de sus; mergem spre Miercurea Sibiului. In Sebes sunt case de la 1500 e.n., care stau inca in picioare. Mici schimbari in arhitectura locala imi atrag atentia: frontonul triunghiular tesit sus, inclinat catre spate; culoarea roz sau grena a multor case; porti de lemn ici colo mai mici si mai maiestrit cioplite.
Se spune ca in aceasta zona a Romaniei nu exista somaj. La Sebes si Cugir se fac componente pentru autoturisme si firmele germane sub egida carora se construiesc, ofera o parte din castig inapoi zonei, pentru dezvoltare.
Una dintre cele mai mari fabrici de cherestea din Europa, se gaseste aici in comuna Pianu. Fabrica a fost deschisa in 2003 de Grupul austriac Holzindustrie Schweighofer, care mai are alte patru fabrici de acest gen in tara.
Cazarea va fi in zona Budapesta-Szentendre; dar inainte de a trece in Ungaria, ne oprim undeva pe granita sa cheltuim ultimii lei pe mici, ciorba de burta si o bere – dece nu?

Luni 20 mai. Dupa micul dejun, am pornit sa vizitam Szentendre (St. Andre). Oraselul St. Andre este de fapt un cartier al Budapestei. Acest dichisit orasel isi are originile in timpuri vechi, poate chiar romane. A fost populat de bulgari din secolul 17; in acele timpuri era cunoscut sub numele de Bulgaria; numele multor localnici au rezonanta numelor bulgare. Mai tarziu, dupa caderea Imperiului Otoman, a fost repopulat cu sarbi, germani si apoi maghiari care au asimilat aceste populatii.
Azi este un orasel al artistilor, boem si intelectual in acelasi timp. Este plin de bisericute de diferite religii. Szentendre este situat pe malul Dunarii si are multe magazine de suveniruri si mici obiecte de arta, toate mestesugite in zona.

Excursia noastra continua cu vizita orasului Visegrad – resedinta regelui Matei Corvin. Numele acesta este de origine slava si inseamna Castelul de sus. In germana, orasul se cheama Plintenburg. Numele a fost prima data mentionat pe la 1009, cand a devenit oras parohial. Dupa invazia si distrugerile facute de mongoli in 1242, orasul a fost reconstruit si a devenit resedinta regelui Carol I de Ungaria (1325).

Matei Corvin (1443-1490), rege al Ungariei si Croatiei (1458-1490) la 14 ani si al Boemiei (1469-1490) pastreaza acest castel ca resedinta sa de vara, dupa renovari si largiri efectuate. Sub patronajul lui Matei Corvin curentul renascentist patrunde in Ungaria.
Ungaria este prima tara din Europa care se poate mandri cu un astfel de monarh cu vederi progresiste. Matei Corvin a fost supranumit regele-filozof. In 1465 Matei Corvin infinteaza universitatea din Bratislava, a treia in Ungaria Medievala.
Biblioteca Corviniana cuprinde cele mai vechi carti din Europa, cronici istorice, lucrari filozofice si de stiinta si este a doua dupa Vatican. Lorenzo de Medici fundeaza in 1489 biblioteca sa greco-latina dupa exemplul lui Matei Corvin.
Dupa batalia de la Mohaci (1526), Visegrad isi pierde locul in politica interna a regatului.
In 1991 politicieni unguri, cehi si polonezi se intrunesc aici pentru a discuta probleme europene; grupul Visegrad a luat fiinta. In 2000 is se acorda Vizegradului privilegii de oras.

Dupa ce ne-am umplut desagii cu amintiri de la micile magazine de la poalele cetatii, ne-am imbarcat si putin mai jos, pe sosea, am fost lasati iar afara sa admiram Cotul Dunarii. Cumva, inca de la Budapesta, urmarim Dunarea, mai de aproape sau mai de departe. Uneori se afla in dreapta noastra, ascunsa numai de un palc de copaci. Pe stanga defilau vile, unele mai luxoase, altele gen casa de tara, dar bine intretinute si jucand rol de case de oaspeti, motele, mici hotele.

La cca 46 km de Budapesta ajungem in oraselul Esztergom, in care de fapt nu avem timp sa intram. Orasul este cel mai vechi din Ungaria. In jur de 330 i.e.n. celtii s-au asezat aici.
Distrus in al doilea razboi mondial, a fost incet reconstruit. Urcam trepte, destul de multe, pentru a junge la catedrala Catolica ce sta impunatoare pe un promomtoriu pe malul Dunarii.
Catedrala este cea mai inalta cladire din Ungaria, a 18-a ca marime in lume. Are o cupola semisferica cu 12 ferestre (100 m in inaltime) si o suprafata de 5 600 mp.
Altarul reprezinta scena Inaltarii Fecioarei Maria.
Michelangelo Grigoletti a pictat scena pe o singura bucata de canava, creend astfel cea mai mare pictura din lume. De remarcat si capela Bakócz, construita in 1500 de maestri italieni.
Aceasta este din marmora rosie de Toscana, cu motive de arta renascentista, printre putinele exemplare ale stilului ce s-au pastrat in Ungaria. Basilica criptei unde repozeaza episcopi unguri printre care si József Mindszenty, este construita intr-un alt stil. Este vorba de un stil neoclasic cu influente din arta egipteana, foarte la moda in 1831.
De pe terasa catedralei se deschide panorama vaii Dunarii, de o mare frumusete. De partea cealalta este Slovacia. O clipa te crezi in Evul mediu; timpul pare ca s-a oprit si nu faci decat sa te bucuri de soare si de priveliste.

Ne indreptam spre Bratislava (Pressburg, este vechiul ei nume), vom vizita catedrala Sf. Martin, in care in 1741 a avut loc incoronarea Mariei Teresa, imparateasa Austriei. In aceasta catedrala gotica s-au incoronat 11 regi si 8 regine intre 1536 si 1830, incepand cu Maximilian si terminand cu Ferdinand V, in majoritate din familia Habsburgilor. Bratislava a fost capitala regatului Hungariei imediat dupa cucerirea Budei de otomani in 1536. Actual este capitala Slovaciei. In sec 17 s-au pus bazele unei universitati. Este singurul oras capitala situat la granita cu doua state independente: Ungaria si Austria. Orasul este situat pe malul stang al Moraviei si cel drept al Dunarii.

Ne indreptam spre Cehia; schimbam bani la Brno intr-un mall, caci spre deosebire de Slovacia care a trecut la euro, Cehia si-a pastrat inca vechea moneda. Desi ne grabim, ajungem destul de tarziu noaptea in Praga, la hotelul nostru.

Marti 21 mai. Suntem cazati departe de centru Pragai, nici gand sa ma rup de grup si sa iau metroul spre centru, sa imi fac programul meu. Incepem ziua cu un tur in autocar, sus pe dealul Petrin Hill, pe care se afla si un turn de observatie de 60 m inaltime, construit dupa modelul turnumui Eiffel in 1891.
De pe acest deal vedem marele castel, dincolo de Valtava. Castelul Pragai (Hradul), este considerat de Guiness book cel mai mare din Europa cu o suprafata de cca 70 000mp, format din cladiri rezidentiale si ecleziastice. Gradinile sunt o adevarata opera de arta horticola; din Gradina sudica de sus de pe terasa putem vedea Praga in toata splendoarea ei. Acoperisurile rosii de tigle predomina, iar cele doua promontorii definesc frumos orasul inghesuit in vale, strabatut de mandra Vltava.

In incinta castelului Catedrala romano-catolica Sf. Vitus, Sf. Wenceslas si Sf. Adalbert, pe numele ei intreg, troneaza maiestuoasa. Este cea mai mare catedrala din tara (124m x 60m), construita in stil gotic ce ne aminteste catedrala St. Stephan din Viena, catedrala din Strasbourg, biserica St. Marko din Zagreb. Aceasta catedrala va fi piesa de inspiratie si pentru alte catedrale din Cehia, Slovenia, Croatia, Austria, Polonia.
Alte caracteristici ale catedralei sunt turnul principal de 96.5m inaltime cu acoperis baroc adaugat mai tarziu si cele doua turnuri din fatada de vest de 82 m inaltime.
Multi regi ai Boemiei si Imparati ai Sfantului Imperiului Roman sunt ingropati aici.

Matthias of Arras a fost arhitectul si constructorul catedralei. Nu a reusit sa o termine in timpul vietii sale si constructia a fost continuata de Peter Parler, dupa planurile sale.
Peter Parler (1330-1399) a contribuit la dezvoltarea unui nou stil gotic, prin nervurile duble de bolta folosite in sustinerea catedralei.
Matthias, fiind geometru si matematician a desenat planul catedralei bine proportionat si simplu. Definitivata de Peter Parler care era sculptor, catedrala a capatat propietati de opera sculpturala. Garguie, arce butante, bolti interioare, buiandrugi, toate sunt sculptate, impodobite artistic de mana acestui artist. Peter Parler nu a reusit nici el sa termine catedrala, fiindu-i incredintate simultan alte numeroase proiecte, printre care Podul Charles si cateva biserici in Cehia. Opera lui va fi continuata de fiii sai Wenzel si Johannes Parler.

Numele Pragai vine de la “prag”, in vechea limba loc de trecere intre lumi, trecere in alte dimensiuni etc. Praga este situata pe o axa verticala a Europei, la distanta de 471km de Marea Baltica (oras Rostock) si 496km de Marea Adriatica (oras Trieste); pe orizontala este la 1256 km de Atlantic (oras St. Nazaire) si 1269 km de Marea Neagra (oras Odessa).

Manastirea Loreto este un remarcabil monument baroc, loc de pelerinaj cu o interesanta istorie. Fatada frontala are un ceas in turn si la fiecare ora canta carillonul. De pe terasa Palatului Czernin, de vis-s-vis se poate asculta carillonul.
Trecand prin cladirea principala ajungem la Capela Loreto, asa numita Santa Casa. (copie dupa Capela din Nazareth, unde Sf. Maria a fost anuntata de arhanghelul Gabriel ca va purta copilul Isus). Capela este bogat decorata cu basoreliefuri – copii dupa opere de arta italiene. Ea este amplasata in curtea interioara, marginita de coridoarele manastirii ce se ridica pe doua etaje.

In axa curtii, in spatele capelei, se poate vedea Biserica Nativitatii, o impresionanta cladire stil rococo.
Daca visita se face intr-o zi de sarbatoare, vizitatorul este insotit pe tot parcursul de muzica religioasa interpretata la orga de organisti locali.
La sfarsitul vizitei, se trece in revista tezaurul, al doilea ca importanta in Cehia, dupa cel al catedralei Sf. Vitus. Remarcam aici un suport pentru anafura (supranumit Soarele Pragai), executat la Viena de Jan Bernard Fischer de Ehrlach in 1699.
Legenda spune: Contesa Ludmila de Kolowrat a primit de la cel de al treilea sot al ei, mai tanar cu 35 de ani decat ea, 6500 de diamante cadou de nunta. Ea a lasat prin testament ca diamantele sa fie folosite la confectionarea unui suport pentru anafura (monstrance).
Acesta a fost executat din argint placat cu aur si infrumusetat cu 6222 diamante. Restul de diamante au constituit plata pentru manopera si celelalte materiale. Suportul cantareste 12 kg.

Vizita Pragai continua cu renumitul Pod Charles (Carol), ce leaga partea veche a orasului Praga – Staré Město de orasul nou – Malá Strana. Construit in sec XIVea, acesta va fi singurul pod peste Vltava (Moldau) pana in 1741.
Podul constitue simbolul orasului; este invadat de musiciens, artisti diversi si de cautatori de aventura. Poarta numele lui Charles IV, care nu a incetat sa infrumuseteze Praga tot timpul vietii sale. Acest pod l-a inlocuit pe cel luat de ape in 1342. Constructia podului este atribuita arhitectului Peter Parler.
In 2007 s-a gasit o inscriptie in care Parler spune ca rolul lui a fost doar sa termine ceeace a inceput predecesorul sau, un oarecare Oto. Prima piatra a constructiei a fost pusa la 9 iulie 1357 la ora 5:31, zi si ora alese din motive strict astrologice.

Sunt zeci de legende ce se refera la constructia podului dea lungul timpului.
Se spune ca taranii din imprejurimi au adus tone de oua pentru a fi amestecate in mortar si a face podul invincibil in lupta impotriva timpului si a apelor. Fiecare extremitate a podului este protejata de un turn.
Intre 1683 si 1714 podul a fost infrumusetat, fiecare picior al lui a primit un grup statuar in genul podului ce duce la Palatul St. Angelo din Roma, iar dea lungul lui s-au plasat 30 de statui de sfinti catolici. Azi parte din aceste statui au fost inlocuite de copii, originalele fiind pastrate in muzeul national. Una dintre statui este cea a Sf. Népomuc.
Statuile baroce sunt operele lui Jan Brokoff si fiilor sai Michael Joseph si Ferdinand Maximilian Brokoff, cat si ale sculptorului Matthias Bernhard Braun.

Piata orasului vechi a ramas neatinsa cam din anul 1000 e.n. Dupa razboiul de 30 de ani, suedezii care au trecut orasul prin sabie (1648), au luat cu ei si manuscrise de valuare ce se aflau in Castel. Apoi retragerea nemtilor in 1945 a avut tragice repercursiuni; multe cladiri au fost distruse in intregime sau partial. Piata are cladiri de stil rococo (palatul ), gotic (catedrala Tyn) si baroc (biserica Sf. Nicolas).
In centru se gaseste statuia calugarului reformist Jan Hus, care a fost ars pe rug pentru credinta sa. Statuia a fost ridicata la 6 iulie 1915 cu ocazia comemorarii a 500 ani de la moartea calugarului.

De remarcat cele 27 de cruci din pavajul pietii care sunt aici in amintirea celor ce au fost decapitati in piata in urma Bataliei Muntelui Alb. Printre acestia se numara Jan Jesenius si Maxmilián Hošťálek. O placa instalata in 1911, ofera explicatii.

Biserica Saint Nicholas a fost construita intre 1704 si 1755. Au lucrat la ridicarea ei arhitectul Christoph Dientzenhofer, urmat de fiul sau Kilian Ignaz Dientzenhofer si decoratorul Jan Lukas Kracker ale carui fresce sunt impresionante. Domul central atinge o inaltime de 70 m si este realizat de František Xaver Palko. Sculpturile din interior sunt de acelasi František Ignác Platzer.
Orga baroca este constituita din peste 4 000 tuburi lungi pana la sase metri. La aceasta orga, a cantat Mozart in 1787.
Clopotnita bisericii inalta de 79 m, realizata in stil rococo de Anselmo Lurago (1751-1756), este in directa conesiune cu domul masiv al bisericii. Din clopotnita se desfasoara in fata ochilor nostri minunata vedere panoramica a pietii.

Turnul din cladirea municipala a primariei este renumit pentru ceasul cu sfinti si orologiul sau astronomic cu alegoriile lunilor.

Mergand prin oras spre Palatul Regal, parcurgem cartierul Mala Strana si Ulita de aur ce contine multe butici ce vand bijuterii din aur si pietre pretioase. Ajungem in piata Wenceslas la timp pentru a asista la schimbarea garzii.

Malá Strana este un splendid cartier baroc reconstruit la inceputul sec XVIIea dupa marile incendii din Praga. Este situat pe o panta ce urca catre Palatul Regal. Acesta este cartierul marilor nobili Lobkowicz, Sternberg, Thun care si-au construit aici hotele particulare dupa Batalia de la Montagne Blanche, in stil baroc tipic secolului 17. Azi, cladirile sunt in mare parte sedii ale ambasadelor straine. Acest cartier poseda de asemenea multe biserici baroce.

Mai pot fi vizitate in orasul vechi Cimitirul Evreiesc si cartierul Josefov. Renovat la sfarsitul sec 19, cartierul a primit numele in onoarea imparatului Joseph II, frate al Mariei Antoinette, suveran luminat care a acordat drepturi cetatenesti evreilor din Boemia. Cartierul detinea 30% din populatia Pragai la sfarsitul sec 17; dupa 1784 a devenit a doua comunitate evreiasca din Europa, dupa cea din Thessalonique.
Cartierul este inconjurat de strazi luxoase cu magazine renumite. Una din acestea este Avenue de Paris.
Este considerat cel mai sic cartier al Pragai si tot aici gasim o multime de cladiri art deco.

Cartierul nou al Pragai (Nové Město) este de fapt un cartier vechi si el, creat in urma cartei « charte de Charles IV ».
Aici se gasesc cele mai vechi monumente istorice din Praga: Manastirea slava Emauzy, 'Na Slavonech', Piata Charles (Karlovo Namesti), Manastirea franciscana, primaria orasului nou.
Nu lipsesc de aici nici cladirile baroce civile. Sunt de amintit deasemenea biserica iezuita St.Ignace, casa lui Faust, St. Jean Népomuc des Rochers, una din cele mai minunate creatii ale lui Dientzenhofer.
Din sec XIXea cartierul devine sediul nationalismului ceh, cu Piata Wenceslas, Bd. National si Teatrul National.

Vyšehrad, primul castel din Praga, este construit in timpul Ducilor de Boemia.
Aici se gaseste si primul edificiu religios in stil roman. Acest romantic loc a suferit transformari nenumarate; la un moment dat, in timpul domniei Mariei Teresa a fost cazarma, apoi loc memorabil al istoriei nationaliste din XIXea.

Personalități al caror nume este legat de Praga:
Carol al IV-lea si Rudolf al II-lea, Imparati ai Sfântului Imperiu Roman;
Jaroslav Heyrovský, chmist, premiul Nobel 1959;
Jan Hus, religios reformator;
Rainer Maria Rilke, Jaroslav Seifert, Franz Kafka, Jaroslav Hašek, Milan Kundera, Bohumil Hrabal, Karel Kapec, scriitori si poeti;
Wolfgang Amadeus Mozart, Antonín Dvořák, compozitori;
Václav Havel, Alexander Dubček, Madeleine Albright, Tomáš Garrigue Masaryk, oameni politici;
Albert Einstein, Tycho Brahe, Johannes Kepler, oameni de stiinta si astronomi;
Alfonce Mucha, pictor, si multi, multi altii in diferite alte domenii.

Urmeaza o frumoasa croaziera de o ora ce ne permite sa vedem bine ambele maluri ale Vltavei (in germana Moldau) cladirile pe care le-am vizitat deja, sa trecem pe sub podul Charles si sa ne bucuram de dupa amiaza placuta de primavara.
Am remarcat cateva poduri de metal, opere de inginerie, unele datand de o suta de ani si mai bine.
In total sunt 18 poduri aruncate peste apa care calatoreste prin Praga pe o distanta de 31 km din cei 430 km cat are in intregime. La Melnik se uneste cu Elba. Compozitorul Smetana a compus o minunata suita muzicala ce poarta numele acestui rau.

Miercuri 22 mai. Azi urmeaza sa vizitam Dresda (Castelul Zwinger) si Karlovy Vary. Am mers la Karlovy Vary mai intai. Ploaia care a inceput sa cada inca de dimineata a incetinit circulatia rutiera. De la Praga la Dresda sunt cca 150 km dar i-am parcurs intr-un timp destul de lung.
De la Dresda la Karlovy Vary alti 155 km.
Si avem de facut acesti km dus-intors caci urmeaza sa dormim tot la Praga.

Karlovy Vary (in germana: Karlsbad) este o statiune balneara, un orasel foarte cochet situat in vestul Boemiei, la confluenta raurilor Ohře si Teplá, la 130 km vest de Praga. Poarta numele lui Carol IV, rege al Bohemiei si Imparat al Sfantului Imperiu Roman, care l-a fondat in 1370.
Are ape fierbinti si izvoare de ape medicinale. Este cunoascut pentru cele 13 izvoare principale de ape minerale si alte 300 mai mici. O curiozitate a raului Teplá este faptul ca duce ape calde. Orasul s-a dezvoltat si a devenit destinatie turistica internationala, inca din sec 18.
134 familii il vizitau in 1756, cifra care s-a ridicat la sfarsitul sec 19, cand linia de cale ferata Eger-Praga a fost terminata, la 26 000 de vizitatori; in 1911 la 71 000 vizitatori, ca in timpul celor doua razboaie sa isi piarda turistii.
Aici are loc si un festival international al filmului. Ca specialitati locale amintim un lichior foarte popular: Karlovarská Becherovka si produsul de cofetarie "Carlsbad plums" (prune imbibate in sirop).
Manufactura de sticlarie Moser Glass functioneaza in aceasta localitate.

Dupa primul razboi mondial, desi in aceasta regiune majoritatea populatiei era germana, orasul a fost atasat Cehoslovaciei. In 1938, in urma Pactului de la Munich, regiunea Sudetland (inclusiv Carlsbad) a trecut in posesia Germaniei.
Dupa razboi, prin agrementul de la Posdam, orasul se intoarce la Cehoslovacia, iar populatia germana este expulzata.

Evenimentele ce au dezmembrat lagarul comunist, au schimbat si fata acestui oras. A inceput o activitate de renovare si reconstructie, cu lucrari finantate de statul ceh, dar si de oameni de afaceri rusi, a caror prezenta in Karlovy Vary se face tot mai mult simtita.

Dresda, supranumit “Jewel Box” din cauza stilului rococo al centrului, este capitala statului Saxonia, Germania.
Situata pe valea raului Elba, Dresda are 2.4 millioane locuitori; a fost capitala si rezidenta a printilor electori si a regilor de Saxonia, care au avut grija sa ridice nivelul cultural si intelectual al orasului achizitionand splendide opere de arta, construind edificii si deschizand scoli si institutii de cultura.
Dresda a fost distrusa de bombardamentele de la sfarsitul celui de al doilea razboi mondial; au murit atunci cca 25 000 de civilili (unii ridica cifra la 250 000), si intregul centru a fost ras de pe fata pamantului. Orasul de azi este o recostituire a celui vechi.
In anii comunismului, au fost refacute: Katholische Hofkirche, Semper Oper si Dresdner Frauenkirche. Multe alte cladiri in ruine au fost demolate, fiind aproape imposibil sa fie reconstruite.

Din 1990 Dresda si-a recastigat importanta de centru cultural, educativ, politic si economic. Universitatea de Technologie este una dintre cele zece mari universiati ale Germaniei.

Sapaturile arheologice au adus la lumina obiecte datand din Neolithic: vase de argila din 7500 BC. Populatii slave s-au asezat aici in secolele ce au urmat. Asezarea slava Drežďany dezvoltata pe malul stang al Elbei, precum si cea slava la nord, constitue Dresda antica, din 1350 numita Altendresden.
Dresda este centru cultural recunoscut in Europa din timpuri stravechi.
Familia Fürstenzug— suverani saxoni pictati in Meissen porcelain in sec 12th pe peretele castelului ce da spre Piata Neumarkt – lucrare ce reprezinta o procesiune a printilor medievali,
a jucat rol capital in dezvoltarea orasului.
Dupa 1270, Dresda a devenit margravate (regat de margine de tara). Cam in 1319 a fost retrocedata dinastiei de Wettin. Din 1485 este rezidenta regala a ducilor de Saxonia; incepand cu anul 1547 este resedinta a printilor electori.

La curtea lui Frederick Augustus I, se adunau muzicieni renumiti, arhitecti si pictori din intreaga Europa. In timpul sau orasul a preluat condurerea nu numai in arte dar si in tehnologie. Razboiul de sapte ani, (1756–1763), a adus mari distrugeri acestui centru cultural.
Friedrich Schiller a scris “Ode to Joy” in 1785, pentru Loja Masonica din Dresda; azi acesta este laitmotivul imnului Uniunii Europene.
Intre 1806 si 1918 orasul a fost capitala a Regatului Saxon (Saxonia a facut parte din Imperiul German din 1871). Napoleon si-a instalat aici cartierul general si a castigat batalia de la Dresda din 27 August 1813. Dresda a jucat rol important si in Revolutia din 1848, care s-a soldat cu vieti pierdute si distrugerea partiala a centrului orasului. Din sec 19 orasul devine centru major economic si financiar, producand masini, echipament medical, bunuri alimentare semi preparate si gazduind unele din cele mai mari banci din Europa.
La inceputul sec 20, Dresda a fost cunoscuta in special pentru fabricile de tigari si tehnologia de aparatura fotografica. Intre 1918 si 1934 a fost capitala primului stat liber al Saxoniei.

Amintim: Frauenkirche, Podul lui Augustus si Katholische Hofkirche, Semper Opera House, Palatul Zwinger, pentru a enumera numai cateva monumente reprezentative ale Dresdei.
Incepand din 1871 s-a dezvoltat aici centrul militar Albertstadt (numit dupa regele Albert), cu impresionanta capacitate de 20 000 persoane.
Albertstadt a fost dupa cel de al doilea razboi mondial, cartierul general ale Armatei Sovietice 1, ramura tancuri grele (retrasa in 1992). In zilele noastre functioneaza doar Scoala Militara de Ofiteri (Offizierschule des Heeres) si Muzeul militar, condus dupa unirea celor doua Germanii, de Bundeswehr.

In anii 1944 si 1945, Dresda a fost bombardata de sapte ori.
Desi se stia ca Dresda a primit cca 600 000 de refugiati, a fost salbatic bombardata de Royal Air Force (RAF) si United States Army Air Forces (USAAF) intre 13-15 feb 1945. Actiunea Aliatilor pe frontul de vest in ultimele zile de razboi este si azi un fapt controversat dat fiind faptul ca imprejurimile orasului unde erau obiectivele militare, nu au fost atinse.
Centrul orasului a primit 2431 tone de explosiv in bombe si 1475,9 tone exploziv incendiar lansat de 722 RAF si 527 USAAF.
Au murit cca 500 000 de oameni, civili, femei si copii in majoritate, iar orasul a fost 90% distrus. Data de 13 February 1945 este in fiecare an amintita prin demonstratii si adunari populare.

Restaurarea Bisericii Frauenkirche a fost terminata abia in 2005, la timp pentru a sarbatori cea de a 800 aniversare a orasului. Crucea de aur din varful cupolei a fost oferita de oarasul Edinburgh din Anglia, in semn de prietenie si fratie intre cele doua orase. Reconstructia urbana continua cu piata centrala Neumarkt Square, in care este situata Frauenkirche. Suprafata in jurul aceste piete a fost impartita in opt sectoare, fiecare devenind un proiect de reconstructie. S-a incercat refacerea fatadelor si a structurilor cat mai aproape de forma lor initiala. Acum este in constructie sectorul opt.

Munca de reconstructie a fost incetinita si de faptul ca Elba s-a revarsat de multe ori. In 2002 a atins 9m peste nivelul ei obisnuit; a fost una din cele mai mari revarsari, chiar mai mare decat cea din 1845. Afluentul Elbei Weißeritz, a luat deodata directia Garii din Dresda pe care a inundat-o.
Au trebuit sa fie facute lucrari care sa previna o alta revarsare a Elbei. Poduri, diguri, taluzuri, bazine de detentie si doua santuri late de 50 m care sa deverseze apa in exces, apara azi centrul de o alta inundatie.
Acest lucru a facut ca in 2009, UNESCO sa ii retraga Vaii Elbei titlul de “World Heritage Site” pe care il primise in 2004. Elba parcurge 20 km prin Dresda.


Dresda ramane un oras frumos, cu cele zece districte ale sale si o suprafata verde de parcuri si paduri de 63%, asezat pe ambele maluri ale Elbei, cu un climat destul de dulce continental. Orasul are o multime de cladiri renascentiste, baroce si din sec 18 si 19 in imprejurimi, inglobate in ultimii 60 de ani in oras, precum si muzee si colectii de arta. Este adesea supranumita “Elbflorenz” (Florenta de pe Elba). Este al patrulea oras al Germaniei ca marime si populatie, dupa Berlin, Hamburg si Koln.
Este cunoscuta padurea Dresden Heath din nordul orasului, cu o suprafata de 50 kmp. Aici se gasesc patru rezerve naturale si o arie de conservare naturala de 18 kmp. 110 monumente naturale sunt trecute in patrimoniu si o grija deosebita se da parcurilor, gradinilor, curtilor de cimitire cu monumentele lor, precum si frumoasei vai a Elbei.
In Dresda, parcul central Grosser Garten acopera cca 147 ha si constitue cel mai popular loc unde localnicii isi petrec timpul liber, fiind situat chiar in centrul orasului. Are deasemenea o gradina botanica si una zoologica.

Desigur am alergat in singura ora care-mi ramanea pana la inchiderea Galeriei de Arta, sa vad Madona Sistina de Raphael (1512), Venus dormind de Giorgione (1508), Tripticul lui Jan van Eyck (1437), Tribut Banilor” de Titian (1516), Fiul ratacitor al lui Rembrandt (1635),
faimoasa pictura “Girl Reading a Letter at an Open Window” a lui Johannes Vermeer (1659),
Eva lui Lucas Cranach cel Batran (1531), St. Bonaventure la rugaciune de Holbein cel Tanar (1628), Portretul unui baiat de Pinturicchio (1500), Vedere a Dresdei de pe malul drept al Elbei in susul podului Augustus Bridge de Bernardo Bellotto (Canaletto, 1748), Hercule Beat de Rubens, “Portrait of a Commander in Armour, with a Red Scarf” de Anthony van Dyck (1625), Violul lui Ganymed de Rembrandt (1635), Diogene cautand un om onest de Jacob Jordaens (1642) si multe alte minunate lucrari.
Sarcina mi-a fost usurata pentruca la intrare, mi s-au inmanat cateva pagini cu lista picturilor ce trebuiau vazute neaparat si locul unde sunt expuse.

Toate acestea sunt gazduite intr-o aripa a palatului Zwinger numita Semper Gallery, dupa numele arhitectului ce a desenat planurile intre anii 1847 si 1854, Gottfried Semper.
Palatul, o frumoasa piesa baroca, a fost construit intre 1709 si 1719, in timpul domniei lui Augustus cel Puternic, de catre Matthäus Daniel Pöppelmann. Este infrumusetat cu statui, reprezentand in majoritate zei din mitologia greaca. Poarta de onoare, Crown Gate este piesa cea mai fotografiata de turisti. In curtea interioara se gaseste si o splendida fantana baroca, Nymphaeum.
In Zwinger sunt deschise publicului cateva muzee si colectii de arta. Colectia de portelanuri, una din cele mai mari colectii de ceramica din lume, este renumita. Colectia de arme, armuri si imbracaminte de ceremonie este deasemenea de amintit.

Ploaia se mai ostoise; am dat roata pietei Neumarkt si am facut poze. Stiam ca trebuie sa gasesc undeva pe aici, marea fresca, de fapt un mural ce infatisaza toata elita Dresdei, printii ce au domnit in decurs de un mileniu. Am gasit-o in Augustusstrasse.
Castelul Regal din Dresda este una din cele mai vechi cladiri din oras. Aproape 400 de ani acesta a fost rezidenta printilor electori (1547–1806) si regilor (1806–1918) de Saxonia. Stilurile arhitecturale au evoluat de la baroc la neo-clasic, pe masura ce s-au construit noi aripi de cladire or refacut cele exidstente.
Peretele castelului dinspre Piata Neumarkt, in Augustusstrasse, este infrumusetat de o lucrare in placi de Majolica cunoscuta sub numele de Fürstenzugo – procesiune a printilor medievali ce au domnit intre 1176 si 1904.
In total sunt 93 portrete de barbati in acest mural. Cei 35 nobili calaresc pe cai, in timp valetii si oamenii de ordine ai printilor merg pe langa cai. Numele fiecarui print este inscris sub poza respectiva. Procesiunea incepe cu Konrad cel Mare care a condus provincia intre 1127 si 1156 si se tremina cu Friedrich August III (1904 si 1918), ultimul rege al Saxoniei. Toti poarta hainele timpului cand au fost imortalizati in aceasta procesiune.
Pictata original intre 1870 si 1876 de Wilhelm Walther cu ocazia celebrarii a 800 de ani de domnie a dinastiei de Wettin, lucrarea inlocuia o mai veche creatie datand de 300 ani.
Wilhelm Walther a folosit o tehnica asa numita “sgraffito” (a aplicat culorile pe o baza de stucco), ceeace i-a permis sa acorde mare atentie detaliului. Ultima persoana in procesiune este artistul insusi.
Ceeace vedem azi pe peretele palatului regal in Augustusstrasse, este o copie pe 23 000 placute de portelan de Meissen, lunga de 102 m, realizata intre 1906-1907, vechea lucrare deteriorandu-se vizibil. Miraculos, placutele au supravietuit marelui bombardament din februarie 1945.

Joi 23 mai. Am luat micul dejun in restaurantul hotelului – la mese lungi paralele cu a noastra mancau elevi de la liceul de arta culinara din Praga ce aduceau o nota vesela, asa cum se intampla cand sunt tineri prezenti. Ne-am imbarcat in autocarul nostru alb ca pana columbei luaind drumul catre Castelul Konopiste, situat la 40 Km de Praga.
Acesta a devenit celebru fiind ultima resedinta a Arhiducelui Franz Ferdinand de Austria, mostenitor al tronului imperiului Austro Ungar, a carui asasinare la Sarayevo a declansat primul razboi mondial. Cartusul ce l-a omorat, tras de Gavrilo Princip, sta si azi intr-o vitrina din castel.
Castelul Konopiste stabilit in sec 13 de catre Episcopul de Praga Tobiaš ca un castel de arhitectura gotica, fortificat in stil francez (plan rectangular cu turnuri de aparare la colturi), trece in posesia fam. Benešévic (din localitatea vecina Benešov) si apoi, in 1327 familiei Šternberks.
In 1468 este cucerit de trupele lui George din Poděbrady, dupa un asalt ce a durat aproape doi ani.

In 1603 castelul si pamanturile ce-I apartin sunt cumparate de Dorota Hodějovská de Hodějov, care efectueaza modificari de stil renascentist. Fortificatiile sunt pastrate si intarite, deoarece aceasta familie participase activ in rebeliunea anti-Habsburga din 1620 si se temea de repercursiuni.
Konopiste, desi a schimbat multi propietari, nu a suportat mari transformari pana in 1725 cand stilul baroc vine sa se suprapuna peste cele existente gotic si renascentist.
Podul retractabil peste santul de apa ce inconjura altadata castelul a fost inlocuit cu un pod fix de piatra. O noua poarta a fost inserata in perete, desenata de František Maxmilián Kaňka cu statui de Matthias Bernard Braun.
In 1746 unul din turnuri a fost demolat si celelalte patru au fost scurtate cu cate un etaj.
Au fost pictate fresce pe tavanul holului principal cu alegorii mitologice. Seminee de marmora sculptate de Lazar Wildmann au fost adaugate in camere.

In 1887 Arhiducele Franz Ferdinand de Austria, cumpara Konopiště de la Ducele de Modena, ultimul propietar. Pana in 1894 castelul se afla in reparatii sub conducerea arhitectului Josef Mocker, care il transforma intr-o locuinta luxoasa demna de un viitor imparat. Arhiducele prefera acest castel locuintei lui din Viena.
Tot in acesti ani se stabileste parcul castelului desenat in stil englez pe o suprafata de 225 ha cu terase, gradina de trandafiri, statui si lac.
In iunie 1914, arhiducele l-a invitat pe William II, imparatul German sa ii admire gradinile si in special trandafirii.
Desigur au discutat si problema balcanica, au vorbit de Romania (care avea rege german), de Serbia care se pare se dezvolta mult prea repede urmand poate sa se separe de imperiu.
Cum bine stim, in mai putin de o luna, arhiducele a fost impuscat si a izbucnit primul razboi mondial. In 1921 castelul a trecut in posesia statului ceh; mentinerea lui necesita frumusica suma de 800 000 $ us pe care Ministerul de Cultura Ceh ii obtine din tichete si inchiriari ocazionale ale salilor castelului.

Ca in toate tarile foste comuniste si aici propietatile sunt cerute de urmasii celor ce le-au posedat ultima data (sunt cam 90 astfel de propietati in tara). Printesa Sophie de Hohenberg, descendenta a arhiducelui Franz Ferdinand, cere inca din anul 2000, restituirea castelului si a 6070 ha (15000 acri) de padure, precum si fabricuta de fermentare a berii din zona, care si ea a apartinut familiei.

Castelul este deschis publicului din 1971. Pe langa gradina italiana stil renastere si gradina engleza de care am vorbit mai sus, pot fi vizitate salile in care a locuit Franz Ferdinand, care a fost si un entuziast vanator. Se spune ca ar fi vanat in viata lui cca 300 000 de animale si pasari.
Castelul expune publicului o colectie de coarne de cerb, pasari impaiate si o alta colectie de arme - "Obizzi-Este collection", considerata a treia colectie din Europa ca importanta si marime. Aceasta colectie contine armuri, costume, cat si arme medievale din Catajo Castle (Padova, Italy). Castelul Konopiště are in incinta sa si o sala de tir cu tinte in miscare, pe care nu am vizitat-o. Dupa o placuta ora petrecuta in gradini, printre trandafiri si pauni ce isi expuneau bogatia penajului, ne-am intors la luminisul unde ne astepta micul tren de intoarcere la autocar. Era in jur de doua si sta sa ploua. Acest lucru facea padurea sa respire si sa ofere acel aer de ...Sinaia, lucru ce ma face sa ma simt acasa.

Suntem in deplasare spre Viena. Cred ca avem vreo suta de km de parcurs.
In fine ajungem. Dam o raita pe la Roata Mare din Prater, dar nu ne oprim cum era prevazut, traversam Dunarea si vedem cladirile Sediului ONU, Turnul Dunarii. Din goana autocarului pe Ringul Vienez aveam sa vedem si Opera, Muzeul de Arta, Piata Maria Tereza, Parlamentul, Primaria, Universitatea, Burgtheatre.
Apoi in plimbarea pietonala pe ringul vienez treceam si prin Piata Eroilor, curtea Palatului Hofburg, ajungeam la Catedrala Sf. Stefan pe care o vizitam si apoi suntem lasati liberi.
Avem program “de voie”, sa ne plimbam pe strazile comerciale Kartnerstrasse si Graben, sa nu scapam Coloana Ciumei, ni se spune.
La noua seara trebuie sa ne intalnim la poalele planturoasei statui a Mariei Tereza. Vom fi cazati in Viena.

Ploua. M-am separat de grup. Am ratacit pe strazi, am ajuns la Museumsquartier unde sunt grupate mai multe muzee, printre care Leopold si Mumok. Am viziat Mumock (Leopold il vazusem). Cladirile celor doua muzee isi fac concurenta prin culoare. Muzeul Leopold este placat cu calcar alb de Dunare, Mumok, cu granit negru.
Afara ploua tare, am intarziat in muzeu, m-am plimbat in sus si in jos pe scari si cu lifturile, am invatat pe dinafara “anatomia” cladirii.
Erau cateva expozitii ale unor artisti ce incercau tehnici noi in pictura, tipografie si grafica. Interesante; este de admirat indrazneala de a merge acolo unde nimeni nu a mers inaintea ta.
Am coborat la parter intrigata de vocea de soprana de coloratura ce o auzeam; nu-mi dadeam seama daca este doar o inregistrare sau am norocul sa aud aceasta voce in direct.
Era “dupa amiaza de opera”, eveniment saptamanal la muzeu. Se servea sampanie si se putea sta la mese. Lumea era gatita ca de teatru si se bucura de eveniment.
Am gustat placerea momentului, nu si sampania, apoi am iesit. Afara se luminase si soarele, cu lacrimi in ochi inca, ne spunea adio pana maine cand isi relua serviciul lui de a straluci.

M-am indreptat spre Nasch Markt (piata de produse proaspete), situata intr-un vechi cartier muncitoresc pe Linke Wienzeile. Voiam sa revad cladirea de la nr 38 – Medallionhaus (cu fatadele de stucco aurit ornamentate cu medalioane si ghirlande din frunze de lauri si palmier) si cea de la nr 40 – Majolikahaus (cu motive florale din ceramica in stil vienez Jungenstill), ambele ale arhitectului Otto Wagner, acelasi care a proiectat aproape toate statiile de metrou din Viena.

Daca era seara lunga de muzeu, intentionam sa intru la Pavilionul Secession .
Muzeul era inchis insa, asa ca am facut cateva poze cladirii albe cu cupola sa din 3000 de frunze din fier forjat aurit, cladire proiectata de arh. Josef Maria Olbrich, deschisa cu ocazia celei de a doua expozitii a artistilor grupului “Secession” in 1898. Incredibil de moderna pentru sfarsitul secolului 19, a fost considerata o provocare a avangardistilor.
Pe fatada sta scris urmatorul moto: “Der Zeit ihre Kunst, der Kunst ihre Freiheit” (Fiecarui secol arta sa, artei libertatea ei). M-am intrebat aceasta cladire inca mai gazdueste in subsol, minunata fresca a lui Gustav Klimt, Bethovenfries, inchinata Simfonii IX a marelui musician.
Lunga de 34 m, fresca are trei sectiuni: “Asteptand fericirea, Puterile ce se opun, Adevarata fericire, Pura si absoluta dragoste”.

Iata-ma calcand pe trotuarul cu numele oamenilor celebri ce intr-un fel s-au altul si-au incrucisat traiectoria, viata cu cea a Vienei.
In piata mi-am ales un restaurant ce parea mai curatel si m-am asezat la o masa. Imediat a venit o fatuca cu ochi verzi ca matasea broastei, cu irizari de aur, care mi-a pus intrebarea: “ce bere doriti?” direct in engleza. Desigur mi-a adus unul din acele pahare inalte, albe, siluetate ce adauga la frumusetea berei blonde.
Am baut cate putin, am admirat norii sangerii parasiti pe cer de soarele ce se culcase si mi-am dorit ca ziua urmatoare sa fie frumos. Fata a venit din nou si am rugat-o sa-mi dea o hartie de scris. Mi-a rupt doua pagini din caietelul ei de comenzi si mi le-a intins prietenoasa, cu un gest ce spunea ca altcineva ii mai ceruse acelasi lucru si ea era obisnuita cu astfel de excentricitati.

M-am bucurat ca am avut aceste momente de regasire cu orasul acesta si am incercat sa mai aman momentul cand trebuia sa merg la poalele Mariei Tereza de unde urma sa ne culeaga autocarul.

Vineri 24 mai. Aveam in plan vizita Palatului Schonbrunn sau a parcului si gradinilor palatului, caci nu era timp pentru amandoua. Apoi aveam timp liber in Viena pana la 2 pm cand se pleca catre Budapesta.
Sugestii pentru a petrece timpul liber intr-un mod placut si util erau: muzeele din Palatul Hofburg, Muzeul de Arta, Muzeul de Stiinte Naturale, Cripta Capucinilor.
Cum Schonbrunn il mai vizitasem, m-am despartit de grup, a luat metroul si am coborat la statia Stadpark, m-am plimbat prin parc si apoi am vizitat Orangeria si cladirea Parlamentului.

Statia Stadpark este veche, din timpul exploziei artei deco; este executata de arh. Otto Wagner.
M-am plimbat prin Stadpark pana am dat de obiectivul meu, Statuia lui Strauss. La statuie, un grup de turisti chinezi, faceau poze si se amuzau copios imitandu-l pe muzician care canta la vioara. Mi-am dorit si eu o poza la statuia de aur si, unul din tinerii turisti mi-a indeplinit ruga de a ma poza dar numai cu conditia sa mimez si eu miscarile uneui/unei cantarete la vioara.
Ce puteam face? M-am supus si iata, am o amintire placuta din acest parc...
Pe langa Monumentul lui Strauss executat de sculptorul Edmund Hellmer in 1921, cu statuia compozitorului executata din bronz aurit si incadrata de un relief de marmora, se mai gasesc in parc monumente ale lui Schubert, Lehar, Stolz, Makart.

Stadpark este primul parc public in Viena, deschis la 21 august 1862. Raul Viena scapa liber de sub planseele stradale ale orasului pentru a infrumuseta acest parc care este prcul cu cele mai numeroase monumente in Viena.
Tot aici se afla si cladirea Kursalon unde a fost deschisa spa cu ape minerale tamaduitoare cu un secol si mai bine in urma. Cladirea a fost construita intre 1865 si 1867 dupa planurile arh. Johann Garben. Aici a dat Johann Strauss II primul sau concert la 15 oct 1868.
Kurtsalon a devenit un local popular pentru concerte si baluri; functioneaza si in zilele noastre.

Dupa o plimbare rapida prin oras, m-am oprit la Orangerie unde expozitia de fluturi exotici vii m-a atras. Mi-am inchipuit ca ii voi vedea sub sticla, in cutii transparente, exponate de admirat si fotografiat. Nu mica mi-a fost mirarea cand am vazut ca in sera cu temperatura tropicala, plina de plante exotice, palmieri, leandri in floare, rododendroni – zburau fluturi mari cat palma, albastri, verzi sau colorati in cele mai minunate feluri. Am rezistat caldurii anormale si am asteptat ca zburatoarele delicate sa mi se aseze pe maini, pe pleoape sau in par.
Fiind singura nu am reusit sa si fotografiez fluturii in acelasi timp.
M-am multumit cu prezenta lor, i-am admirat. Dupa ceea am iesit si am cumparat de al magazinul muzeului, cateva lucrusoare care imi vor aminti de ei : cloisoneuri – imitatii de fluturi albastri stateau agatate de lantucuri, gata pregatite pentru turistul frustrat de faptul ca nu a putut sa prinda vre unul din fragilele, efemerele zburatoare pe care le-ar fi imortalizat, pentru totdeauna, cu un ac in cutia portabila a zoologului amator.

Ma plimb deja ca in Bucuresti prin Viena. Pasii m-au dus in parcul Volksgarten, apoi vis-a-vis la Parlament. Am vrut sa vizitez cladirea. De mult imi propusesem acest lucru, din diferite motive nu mi-am indeplinit visul.
Aveam de asteptat numai jumatate de ora, urmatoarea vizita era la ora 11:30 si mai erau locuri libere. M-am inscris, bucuroasa.
Ce zi minunata! Soarele ardea ca in mijlocul verii si ma gandeam la ai mei in Canada, care cu siguranta nu beneficiau de o atat de frumoasa zi...

Cladirea Parlamentului are aspectul unui templu grec. Inca din 1920 a gazduit elita politica a Austriei. Cladirea alba, ca de zahar, este proiectata de arhitectul Theophil Hansen in stil pompos neo-grec. Statuia Atenei, situata in fata edificiului, dateaza din 1902 si este opera sculptorului Carl Kundmann.

In fine a venit ora; m-am amestecat in grupul format din cateva familii din Orient, foarte interesate de acest obiectiv. Ghida, o fata tanara care vorbea trei limbi, ne-a dat cate un aparat, un fel de radio care amplifica vocea daca cumva nu intelegeam sau nu auzeam ce spune ea.
Si am luat-o incet-incet pe scari, prin salile de consiliu, prin holurile mari unde candva s-au intamplat fapte ce au intrat in istorie.

Piatra de inceput a fost pusa in 1874, iar cladirea terminata in 1883. Arhitectul Theophil Eduard Hansen a desenat cladirea in armonie cu cladirile vecine si totodata cu un simt al ordinei, proportiilor si frumosului demn de arhitectura Greciei antice. Coloanele fatadei, scarile ce conduc pe platforma de intrare, statuia Atenei si fantana din fata edificiului, sunt martore a unui stil neoclasic de o puritate incontestabila. La interior arhitectul si-a extins influenta facandu-se raspunzator pentru decoratii, picturi, fresce, candelabre si chiar mobilier.
Imparatul Franz Joseph, extrem de multumit de rezultatul obtinut de arhitect, i-a oferit titlul de baron (Freiherr).
Cladirea a suferit mari distrugeri in timpul celui de al doilea razboi mondial. Armata germana a avut cartierul general in aceasta cladire si acest lucru a facut sa fie bombardata de aliati.
Cladirea are o suprafata de 13 500 mp. Cu peste 100 de incaperi, pe langa cele trei mari sali de sedinta si magnificul hall central. Cele doua camere ale Consiliului National cat si Consiliul Federal isi tin sedintele in aceasta cladire. Ceremoniile de instaurare a presedintilor Austriei au loc tot aici, ca si discursurile cu prilejul zilei nationale (26 oct).
Am luat pranzul la un mic restaurant din zona, pe terasa, bucurandu-ma de ziua insorita. Am frunzarit ghidul Vienei in timp ce-mi beam cafeaua tare; am pornit apoi sa dau binete marii catedrale St. Stephen. Am luat-o pe stradute pana in Stephansplatz.
Situata in inima celui mai vechi district al Vienei, catedrala, reconstruita in multe etape incepand din 1137, este refacuta in maniera gotica de ducele Rudolf al IV, dupa modelul catedralei St. Denis din Paris.
In 1359 este turnata fundatia pentru cele trei nave ale bisericii, care abia in sec 15 vor fi ridicate. Faimosul turn de sud a fost terminat in 1433.
In 1469, anul in care Viena a devenit resedinta episcopala, la cererea imparatului Frederick al III, cladirea devine Catedrala. Stilul baroc isi face aparitia in 1647, odata cu constructia altarului de catre fratii Pock.
Acoperisul format din 250 000 de tigle glazurate cu un desen in zig-zag si doi vulturi imperiali, constitue una din atractiile fotografului amator. Catedrala sufera distrugeri in timpul luptelor cu turcii (1683) si cu Napoleon (1809), ca si in timpul celui de al doilea razboi mondial.
Restaurata cu mare arta intre 1945-1952, in ciuda faptului ca turnul de nord nu a fost niciodata terminat, catedrala priveste mandra si austera lumea pestrita de la poalele ei.
In jurul ei se tes strazi comerciale parcurse de trasuri cu cai ce plimba turistii obositi; se canta si se fac scamatorii. Poti lua o inghetata, manca o placinta-foetaj sau bea o cafea – gandind ca sute de ani in urma si altii au stat aici si au socializat ca tine acum.

Mi-a mai ramas putin timp si nu am vizitat magazinele de lux. Iata ca un magazin nou, pe care de altfel l-am remarcat anul trecut, Swarowski este nu departe de catedrala. Am intrat si am admirat interiorul mgazinului, tinerele vanzatoare japoneze politicoase si gratioase si nu am plecat fara a-mi cumpara un mic medalion.
Cand sa ies am dat de colege din excursie care se grabeau catre locul de intalnire, intrebandu-se daca vor ajunge la timp la autocar. Am format un grup vesel si ne-am grabit pe o scurtatura, taind prin New Markt, prin fata Criptei capucinilor, apoi prin Piata Albertina si in fine am iesit in strada ce ne ducea la statuia Mariei Tereza.

Ora 14, deplasare la Budapesta.
Vom merge spre debarcader intr-un scurt tur cu autocarul pentru a ne familiariza cu locul, a admira Dunarea, Cetatea, Bastionul Pescarilor, Podul cu Lanturi, Parlamentul, Podul Elisabeta. Dupa tur, daca va fi timp vom merge la hotel sa ne odihnim un pic si inapoi, caci avem programata o croaziera "by night" pe Dunare.
Vom fi cazati in ultima noapte de excursie la Budapesta.
Nu, nu a fost timp de odihna, am preferat sa ne plimbam in piata renumita a Budapestei, Piata Eroilor.

Piata Eroilor deschisa in 1896 a trecut deja in patrimoniul Unesco. Colonada a fost ridicata cu ocazia implinirii a 1000 de ani (din 895) de cand maghiarii au intrat in Ungaria.
Colonada semicirculara din spatele monumentului Mileniumului este populata cu numeroase statui ale oamenilor celebri unguri ce au avut o contributie majora in dezvoltarea tarii.
In 1932 piata primeste numele de Scuarul Eroilor, dupa ce Monumentul Mileniului a fost ridicat.
Monumentul a fost desenat de Albert Schickedanz in 1894 si abia dupa 35 ani a fost ridicat. Numeroasele statui sunt de Gyorgy Zala. Coloana Mileniului din mijlocul monumentului are in varful ei pe Sf. Arhanghel Gabriel.
Satuile plasate sus pe colonada reprezinta Razvoiul, Pacea, Munca si starea de “bien etre”, Cunoasterea si Gloria.

In partea de nord a scuarului se gaseste Muzeul de arte, o cladire neo-clasica monumentala ce contine colectiile de arta europreana ale orasului (cca 3000 exponate), de la mesterii vechi pictori si sculptori: Raphael, Titian, Goya, Vermeer, Rembrandt, Durer si Rubens trecand prin evul mediu, antichitatea greaca si egipteana, pana la desene si schite (cca 100 000) de Leonardo da Vinci si Rembrandt. Scoala franceza din sec 19 si 20 este deasemenea bine reprezentata. Colectia este in mare parte achizitionata de la familia Contelui Esterhazy in 1870.
Cladirea muzeului este proiectata de Albert Schickedanz si asociatul sau Fülöp Herzog (1900-1906).

In partea opusa sta Palatul Artei (Mucsarnok) care imita templul grec si complimenteaza placut cladirea Muzeului de arte. Timpanul cladirii este infrumusetat de un mozaic reprezentand pe Sf. Stefan, patron al artelor. Cladirea este realizata de aceeasi arhitecti ce au lucrat la Muzeul artelor. Aici au loc expozitii temporare.

Sunt multe monumente, biserici, poduri, piete, parcuri de vizitat in Budapesta. Noi am dat o fuga peste tot si ne-am facut numai o idee.
Biserica Sf. Matthias este cunoscuta si sub numele Biserica Doamnei Noastre. Constructia ei incepe in 1255, a fost prima biserica parohiala din Buda si a fost mereu restaurata in spiritul timpului si erei in care se facea lucrarea.
Numele ii vine de la regele Matthias, care a domnit intre 1458-1490, cunoscut patron al artelor.
In 1541, turcii care cucerisera Ungaria, au facut din aceasta biserica o moschee.
Bogatiile bisericii au fost insa salvate inainte si trimise la Bratislava. Dupa plecarea turcilor (1686), iezuitii au inceput restaurarea bisericii in stil baroc. In sec 19, arhitectul Frigyes Schulek incepe o restaurare mai aproapiata de stilul gotic original, folosind planurile ramase din sec 13.
A mai adaugat un acoperis magnific din placi de majolica colorate, garguie si alte detalii specifice artei gotice.
Inspirati din sparturile de ziduri ramase din vechime, pictorii de fresce Bertalan Székely si Károly Lotz, au infrumusetat interiorul bisericii incercand sa pastreze vechiul stil. Tot ei s-au ocupat de minunatele ferestre. Vitraliile bisericii ca si de rozeta gotica de deasupra intrarii principale, Portalul Mariei, sunt executate de ei. Statuile si baso-reliefurile portalului sunt de Lajos Lantai.

Turnurile bisericii, Bella – turnul cel mic poarta numele lui Bella IV, regele in timpul caruia s-a construit biserica; Matthias – turnul cel mare construit in sec 15 si numit dupa Matias Corvinul, sunt piese de mentionat. In biserica apare emblema familiei (coat of arms), corbul si inscriptia latina.
Altarul principal este decorat cu un triptic in stil neo-gotic. Sub turnul de sud se gaseste o sculptura a Madonei, replica a statuii din satul Loreto din Italia.
Dublul sarcofag al regelui Bella III si al sotiei sale Anne de Chatillon se gaseste in capela.
Mai sunt aici o replica a coroanei regale a Ungariei (originalul este la Parlament) si Caliciul lui Matthias. Terminata in 1896, biserica poate fi admirata si azi.

Dealul Gellert si-a luat numele dupa episcopul Gellert care a fost aruncat de aici in timpul disputei dintre pagani si crestini (1046). Statuia lui care sta cu fata catre Podul Elisabeta, se poate vedea din Pesta. In varful dealului se afla o fortareata construita de Habsburgi dupa infrangerea Ungariei in 1848. Gasim aici platforma de lansat misile antitanc si o inchisoare, ambele dezafectate.
Dealul era acoperit de vii in sec 18. In al doilea razboi mondial dealul Gellert a constituit un punct strategic important, cat si in revolutia din 1956.
Tancurile sovietice au bombardat de aici orasul. Statuia libertatii ridicata in timpurile comuniste (sculptor Zsigmond Kisfaludi Strobl, 1947) poate fi si azi vazuta din multe parti ale orasului. Drumul ce duce sus pe deal a fost flancat de o parte si de alta de ambasade si locuinte private de standard ridicat. Dealul Gellert ca si malurile Dunarii au fost listate ca monumente de patrimoniu international din 1987. La poalele dealului se afla vestitele bai si hotelul Gellert.

O alta atractie pentru turistul curios o constitue Biserica situata intr-o pestera in acest deal, Sziklatemplom.
Tesatura de pesteri ce exista din timpuri stravechi in acest deal a primit o intrare moderna in 1920 si de atunci pesterile sunt vizitate de turisti. Au indeplinit functii diferite in timp, chiar si de spital in al doilea razboi mondial. Azi apartin ordinului religios Paulite. Biserica si pesterile raman obiective turistice.

Parlamentul. Dupa 1867 Ungaria, avand doua monarhii (a Austriei si a sa proprie), incepe sa se dezvolte. Isi scrie singura constitutia, joaca un rol politic activ, incepe constructia Parlamentului (1885-1902). Competitia pentru noua cladire a fost lansata de imparatul Franz Joseph si primul ministru Kalman Tisza. A fost ales desenul neo-gotic al arh. Imre Steindl.
Cladirea are o lungime de 268 m si latime de 118 m, 10 curti interioare cu mai mult de 20 km de scari si 691 de camere. Domul ce se vede de departe, este inalt de 96m.
Domul si fatada sunt decorate cu 88 statui de regi si conducatori unguri si de alte ornamente gotice.
Interiorul imbina neo-goticul, renasterea si un stil fin bizantin. Amintim hallul scarilor decorat cu granit corintian si ornamentat cu oglinzi aurite si plafonul inalt pictat de Karoly Lotz.
Copula Hall este o incapere circulara ce contine statuile monarhilor unguri; admiram aici plafonul inalt ca de catedrala. Coroana cu care a fost incoronat Sf. Stephan in anuul 1000, sceptrul lui si sabia au fost aduse aici de la muzeul National in anul 2000. Mantia de incoronare a ramas inca acolo. In 1989 Ungaria a adoptat o constitutie bazata pe legislatura cu o singura camera, Adunarea Nationala.

Podurile - aceste romantice piese de arhitectura, romantice atat prin frumusetea desenului si a materialelor cat si prin legendele ce le insotesc pana in zilele noastre, contribuie la infrumusetarea orasului.
Vom aminti numai trei din ele: Podul cu lanturi, Podul Elisabeta, Podul Libertatii.

Podul cu lanturi, primul pod fix peste Dunare in aceasta regiune, a fost construit in sec 19 pentru a uni Pesta si Buda (la acel timp nu formau un singur oras). Initiatorul acestei constructii a fost contele István Széchenyi. In 1836 el a cerut inginerului englez William Tierney Clark sa deseneze podul. Acesta a proiectat un pod lung de 375 m, lat de 16m, numai cu doua turnuri de suport, cu gigantice deschideri de lanturi agatate. Podul a fost construit intre 1842-1849. Leii de piatra ce pazesc podul sunt sculptati de János Marschalkó. Ca si celelalte poduri de pe Dunare si acesta a fost bombardat si distrus de trupele germane in retragere in 1945. Podul pe care il vedem azi este o copie fidela a celui vechi, refacut in 1949.
Podul este un obiectiv turistic de atractie dar si loc de demonstratii si adunari populare locale. In toamna anumui 1989, demonstratiile ce au avut loc pe acest pod erau legate de Caderea cortinei de fier.

Podul Elisabeta, construit in 1960 dupa proiectul ing. Pal Savoly, a devenit imediat un obiectiv iubit atat de localnici cat si de turisti. Podul poarta numele imparatesei Austriei, Elisabeth de Wittelsbach, cunoscuta sub diminutivul de Sissy.
Podul acesta a inlocuit pe cel initial construit intre 1897 si 1903, al patrulea pod fix peste Dunare. Vechiul pod era din fier, suspendat, lung de 290 m. Podul Elisabeta creat de arhitectul Virgil Nagy este o replica a unui alt pod terminat de el cu putin inainte, cel al lui Frantz Joseph, care azi se numeste Podul Libertatii. In 1932, un monument al imparatesei Elisabeta a fost plasat de partea Pesta a podului (sculptor György Zala).

Podul Libertatii, al treilea pod fix construit peste Dunare, a fost deschis circulatiei in 1896. La inaugurare a luat parte imparatul Franz Joseph care a batut un ultim cui, de argint, pentru a marca terminarea lucrarii. Arhitectul este Virgil Nagy iar inginerul János Feketeházy.
Acest pod are o lungime de 333 m, se sprijina doar pe doi piloni, este din metal vopsit verde, are lampioane pariziene si statui. La timpul sau era considerat o minune de tehnica si arhitectura.

Chiar in spatele biserici Sf. Matthias se gaseste Bastionul Pescarilor. Pe locul bastionului vechi sta actualul, alb bastion construit de architectul Frigyes Schulek si construit intre 1899 si1905, intro combinatie de stiluri neo-clasic si neo-romanesc, cu turete, console, parapeti si scari de acces. Format din opt turnuri ce simbolizeaza cele opt triburi maghiare care in 896 s-au asezat in Campia Panonica, in Ungaria de azi, cladirea pare aparuta din povestea Cenusaresei. Strazile din zona sunt legate de bastion printr-o larga scara decorata cu armele Ungariei, statui, diferite motife sculpturale. Vederea orasului de aici este superba, turistul gandeste ca acesta a fost scopul pentru care s-a construit acest bastion…
Foarte obositi ne-am urcat pe vasul prevazut pentru croaziera de noapte pe Dunare. Pana s-a lasat total noaptea, ghidul local, care desigur vorbea romaneste, ne-a prezentat toate cladirile de pe maluri, ne-a spus si legendele lor, unde era cazul. Odata cu inserarea, s-au aprin una cate una luminile si am putut admira monumentele luminate atat de subtil, ca pareau fiecare in parte formate dintr-un grup de torte ce puneau in valoare volumele, coloanele, acoperisurile, cupolele. Cladirea Parlamentului, cea a operei si noul Hall de concerte, ne-au atras atentia in special.
Se racorise si apa de zmoala lingea vasul nostru, blanda dar enigmatica. Podurile erau o feerie: mi-am spus atunci ca si iluminatul monumentelor si cladirilor este o arta, ca si arhitectura si ingineria podurilor batrane pe sub care treceam acum.

Sambata 25 mai. Dupa micul dejun la mese de cate patru persoane elegant aranjate, suntem din nou in deplasare, de data aceasta catre Romania pe ruta Budapesta-Arad-Deva-Sibiu-Valea Oltului-Pitesti.
In conditii normale de vreme, trafic, formalitati vamale, vom sosi in Bucuresti la Gara de Nord (Calea Grivitei - metrou - Muzeul CFR) inainte de ora 23.
Pe drumul de intaorcere am avut timp sa ne depanam amintirile, sa notam cateva lucruri si sa discutam cu ghida despre obiectivele care ne-au placut, sau pe care am vrea sa le revedem. Ca de obicei, o astfel de excursie nu este decat o trecere in revista, caci timpul nu permite sa aprofundam cele vazute, si au mai ramas multe de vazut.
Asa ca este loc pentru inca doua-trei astfel de plimbari, poate in diferite anotimpuri ale anului, pentru a admira orasele si monumentele ce nu au fost pe lista noastra, a afla date istorice si a ne plimba prin parcurile si gradinile pe care inaintasii noastri le-au conceput pentru bucuria lor cat si a noastra.


Arh. Mariana Popa,
Toronto,
15 oct 2013





Arh. Mariana Popa,    10/16/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian