Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Reflectii : La ce-i bun un răgaz ?

Trebuie să încep prin a-mi cere iertare pentru dezamăgirea pe care eventual am provocat-o celor care asteptau să citească contributia mea în paginile numărului trecut al Observatorului.
Întâmplarea a făcut să primesc vizita unui agent vătămător foarte afectuos, care n-a vrut cu nici un pret să mă părăsească timp de o lună si jumătate.
Necunoscut profesiunii medicale, dusmanul si-a manifestat prezenta printr-o eruptie iritantă asemănătoare rujeolei ce mi-a acoperit peste 45% din suprafata corpului, însotită de febră, dureri reumatice atroce si alte neplăceri.
După 24 de ore la urgentă si ca urmare câtorva duzini de analize neconcludente am fost trimis acasă fără medicatie, sfătuit să mă vindec prin mijloacele bordului – ca să folosesc o expresie marinărească. Puterea de muncă drastic redusă m-a fortat să-mi îngădui o pauză în care să nu fac nimic. Însă mintea, numai partial afectată, mi-a permis să continuu explorarea subiectului din titlu, începută anterior.
Am ratat totusi termenul de predare, ceea ce regret.

Respectat în antichitate si evul mediu conceptul venerabil de răgaz (leisure/loisir) – întelegându-se prin aceasta o perioadă de întrerupere a oricărei activităti, un interval de liniste si tihnă totală sau de complet repaus – pare să fi căzut în desuetitudine si este pe cale de disparitie din limbajul politic corect al societătii de consum. Istoric, datorăm notiunea de răgaz revelatiei divine care în antichitatea foarte îndepărtată a făcut-o cunoscută iudeilor.

Astfel Biblia, chiar la începutul Genezei, ne informează că Dumnezeu sfârsindu-si creatia si constatând cu multumire că lucrarea Sa era bună, s-a odihnit. El a binecuvântat ziua a saptea hărăzind-o contemplatiei si satisfactiilor spirituale.
De aceea avem sabatul si repausul duminical, căci asemenea Creatorului si fiinta noastră simte nevoia să celebreze sfârsitul unei perioade de lucru printr-un răgaz în care să-si odihnească nu numai fizicul, dar si sufletul, recunoscând încă odată creatia drept ceva cu adevărat bun. Dar, vai! Noi am uitat complet rostul tihnei pe care multi o confundă astăzi cu lenea, căci lumea noastră este dominată de cultul muncii, iar răgazul a devenit anatema.

Procesul deificării travaliului a început de mult si a progresat la pas cu pofta de câstig, devenind unul din atributele definitorii ale capitalismului tardiv.
Însă religia muncii totale practicată astăzi este in mare măsură mostenirea recentei triade de “isme” de tristă amintire, toate de sorginte socialistă: fascismul, nazismul si comunismul. “Arbeit macht frei”, munca (te) face liber, proclamă sloganul, adoptat mai întâi în republica socialistă de la Weimar si preluat de hitleristi pentru a decora cu el intrarea mai multor lagăre de exterminare printre care si cel de la Auschwitz.
“Munca l-a făcut pe om”si “nu muncim ca să trăim, ci trăim ca să muncim” a decretat Marx care n-a lucrat niciodată, supravietuind din expediente pe seama lui Engels sau negotând bijuteriile sotiei sale, descendentă a faimosului Earl of Argyll. “Munca este o datorie de onoare, o sărbătoare”, afirmau lozincile afisate în scolile noastre pe vremea lui Stalin.

Lăsând deoparte trecutul constatăm că în prezent validitatea oricărei actiuni se judecă prin prisma a ceea ce numim muncă sau echivalentul ei: activitatea utilă; iar locul de muncă – sacrosanctul job – a devenit mai important decât biserica, scoala ori chiar decât familia.
Până si odihna trebuie să fie “activă”, unele biserici celebrând prudent o liturghie în avans, sâmbătă seara, ca să dea prilej enoriasilor să folosească duminica pentru muncă sau alte activităti considerate mai folositoare decât înăltarea spirituală.
Iar fiecare cetătean – de la ultimul săpător de santuri până la mostenitorul tronului, începând cu elevul de grădinită si terminând cu filozoful emerit – trebuie să muncească. Paradoxal, avem si o sărbătoare specială, “ziua muncii”, pe care în comunism o sărbătoream “activ” mărsăluind penibil de la ora patru dimineata pe străzile capitalei până la amiază când ajungeam la tribuna oficială, obligati fiind să ne răcnim acolo atasamentul pentru partid si conducător. La înapoiere traversam din nou orasul, pedestru fireste, ca să ajungem acasă lihniti, însetati si extenuati fizic si mintal.

Substantivul “muncitor” în epoca noastră electronizată nu mai defineste o ocupatie anume si nici nu este sinonim cu “proletar” desi adesea politicienii agramati le socotesc intersanjabile.
De fapt functionarul, lucrătorul intelectual, lucrătorul manual si proletarul sunt toti muncitori si lefegii, sclavi ai muncii. Acest nou tip uman, se caracterizează, după părerea filozofului german Josef Pieper – căruia îi datorez unele din gândurile mărturisite aici – printr-o intensitate extremă a capacitătii sale de-a actiona, fiind gata să sufere privatiuni de dragul muncii, profesând totodată totală supunere fată de organismului social structurat astfel încât să asigure realizarea unor teluri utilitariste. Într-un asemenea context tihna n-are fireste nici un sens, răgazul fiind doar un cuvânt în plus pentru a descrie lenea.
Este interesant de semnalat totusi că până la sfârsitul evului mediu, lenea si neastâmpărul adică incapabilitatea de a se odihni (sau a nu avea stare) erau strâns legate.
Mai mult, lenea era socotită a fi sursa neastâmpărului si a muncii de dragul muncii.

În realitate conceptul de răgaz si rolul tihnei în cultura noastră nu s-au schimbat, nou este numai modul iresponsabil în care contemporanii escamotează această notiune extrem de importantă.
“Răgazul, trebuie să fie clar înteles,” spune acelasi Josef Pieper citat anterior, “este o atitudine mintală, spirituală si nu este pur si simplu rezultatul unor factori externi si nici rezultatul inevitabil al unui weekend ori a unei vacante. Este în primul rând o conditie sufletească opusă idealului.“muncitorului total” care idolatrizează munca sub triplul aspect de efort, de activitate creatoare si ca functie socială.”






Gabriel Watermiller    9/10/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian