Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Interviu cu pictorul Eugen-Florin Zamfirescu

Observator : Cand ati devenit pasionat de arta plastica?

Florin Zamfirescu : La inceput au fost doar schitele copilariei. De acolo mi se trage seva…
Am fost un “drac de copil” cum zicea mama, curios, plin de energie dar si de cucuie. Cum isi dadea ea cu ruj pe buze asa imi dadeam eu cu vinatai, in fiecare zi. Pe cele mai adinci “le port” si acum si cind le vad, intrezaresc in fata ochilor zilele acelea. Sint un fel de vestigii arheologice care ma transporta inapoi in timp in oraselul provincial inundat cu valuri peste valuri de culori. Erau florile de piatra ce vara napadeau atit strazile cit si simturile, mov, rosii, galbene, toate nuantele si combinatiile dintre ele.

Intr-una din zile, pe cand imi trageam sufletul pina sa tisnesc din nou in Marea Aventura, mama mi-a adus un caiet si o cutie de creioane colorate. Mi-a pus mina pe cap si mi-a spus: “Uite ce am gasit intr-o lada de-a lui frate-tu… nu s-a prins desenul de el…hai sa te vad pe tine!” Si acolo am ramas, sub umbrar, toata dupa-amiaza cu caietul acela si cutia cu creioane colorate.

In fata unei foi albe de hirtie oricine se simte si timorat si excitat. E neantul, necunoscutul, primul zimbet de soare dupa iarna, primul sarut, prima noapte de dragoste, e creatia din nimic, e omnificenta. Incepind sa plimb creioanele pe hirtia alba, m-a cuprins si m-a pironit locului ceva. Formele stingace si culorile rupte ce ieseau de sub degetele mele pareau o vraja. Febrilitatea care ma impinsese la joaca ma impingea acum cu schiuri colorate pe zapada alba a foii de caiet. Era in toiul verii si totul, absolut totul in jurul meu, mustea de culoare. Minunatile din fata ochilor mei erau stra-lu-ci-toa-re, natura intreaga un mister pe care incercam sa-l patrund cu privirea. Scriitorul, muzicianul, pictorul trebuie sa stie nu numai “Ce e frumosul”. Deasupra lui Ce salasuieste Cum. Cum amesteci culorile, cum dansezi, cum interpretezi, cum filmezi, cum fotografiezi? Cum desenezi pietrele cu vine mov si albe pe care daca le lovesti cu nadejde scot scintei si miros precum atunci cind se bat muntii in capete? Cum desenezi ciorile negre care trag linii si rotocoale largi pe sineala cerului? Pe masura ce am mers prin viata intrebarile au continuat sa ma bintuie, mai multe, mai grele, asemeni unor himere mistuind adinc constiinta.
Cum desenezi Timpul si Legile Fundamentale ale Universului?

O : Cind v-ati intalnit prima data cu marii maestrii ?

F Z : In lunile lungi de iarna cu nameti cit casa. Imi amintesc un radio mare din lemn in care un “ochi magic” clipea verde. Muzica interpretata seara de seara de Orchestra Simfonica a Radioteleviziunii Romane se asternea in camera ca o ceata parfumata grav. Intindeam pe masa albumele de arta pe care parintii le colectionau. Sub lumina unui bec galben aveam prilej de forme, de culori si de fantezie. Mama era visatoare si ne povestea cum era viata si tineretea inainte de razboi. O ascultam pe ea, ascultam la radio si priveam albumele. Tata, asezat pe un scaun linga soba, fuma si sufla fumul peste jar. Ma bazam pe imaginatie construind povesti despre fiecare tablou si sculptura in parte. Vizitam in felul acesta locuri de altadata si muzee indepartate. L-am vazut asa pe Rembrandt, pe Leonardo, pe Michaelangelo, pe Monet, pe Grigorescu, Lautrec si Brancusi, Dali si Durer, am fost la Londra si Paris, Amsterdam si Florenta, Roma si Barbizon.

O: Si apoi ?

F Z : A venit peste mine ca un uragan Adolescenta cu iubiri si emotii esentiale. Le-am luat pe toate in piept si mi-au intrat in singe ca virusurile. Inca sint bolnav. Dupa liceu mi-am descoperit multiple pasiuni. Una din acestea a fost fotografia. Fenomenul aparitiei imaginii negative pe film, apoi transferul pe hirtie este magic. Cum sa nu cazi in iubire dupa asa ceva ? In 1985 am fost acceptat ca membru al Federatiei Internationale a Artistilor Fotografi din Romania.

Sunt o persoana pe care o pasioneaza orice subiect si la un moment dat am crezut ca arta filmului imi poate satisface aceasta sete de complex. Cinci ani de zile am luat lectii particulare cu Mircea Gherghinescu, unul dintre cei mai buni profesori de cinematografie de la IATC din Romania. Trebuia saptaminal sa analizez un film: de la scheme de lumina in suportul naratiunii, la culoare in suportul caracterelor, de la geometrie la miscarea in cadru in suportul actiunii. Apoi un tablou al marilor maestri: compozitie, echilibru, dezechilibru, lumina care sa sustina subiectul, culoare, textura, pensulatie. La final trebuia sa fac o fotografie, una singura, in care sa aplic ceea ce vazusem in filmul si tabloul pe care le analizasem. Erau lectii fenomenale in care invatai sa fii creator, sa nu lasi nimic la intimplare. Chiar si un cui in perete era acolo pentru ca avea rostul lui estetic, plastic, bine stabilit.

O: Cand ati inceput sa va dedicati serios picturii?

F Z: La Londra, unde am ajuns in 1991, am continuat sa lucrez in film si fotografie. Cind aveam mai putin de lucru ma duceam la National Gallery si Tate Gallery. Acolo stateam transfixt ore nesfarsite in fata unui tablou. Am inceput sa studiez singur, privind, analizand, citind, privind din nou, luind notite. Era fascinant. In sfirsit vedeam in fata ochilor ceea ce intrezarisem numai in albumele de arta. Devenisem un fel de mobila permanenta, spre ingrijorarea paznicilor de la muzee. Cred ca le paream dubios, ca le observ miscarile, schimbarile de personal, poate ca puneam la cale o mare spargere. Nu erau departe de adevar. Puneam la cale un fel de spargere. Incercam sa sparg secretele Marilor Maestrii ai Renasterii. Asta pentru ca astazi nu se mai stie exact cum pictau. “Cum?” era marea intrebare pe care mi-o puneam. Cautam pe intinderea picturilor locuri milimetrice unde nu se uneau bine suprafetele: linga un fald verde si un fundal albastru de exemplu, culorile nu se imbinau perfect, lasau sa se vada straturile primare, citeodata chiar desenul. Cercetam fiecare centrimetru patrat dupa comorile astea, arheologice as putea spune. Leonardo da Vinci are la National Gallery un desen in carbune, “The Virgin and Child with St. Anne and St. John the Baptist”. Pentru ca e susceptibil de a se decolora in lumina e tinut intr-o camera cu iluminare aproape inexistenta. Trebuie sa stai minute in sir pentru a-ti acomoda vazul. Dar atunci cind incepi sa vezi… e cutremurator. Imi imaginam ca Maestrul Leonardo era prezent, desenind in lumina scazuta, iar eu, putin mai in spate, ucenic, pregateam culorile. Maestrii traiesc intotdeauna in fata tablourilor, in jurul sculpturilor. Ceva din ei ramane mereu acolo, respirand in jurul capodoperelor…trebuie doar sa intri pe anumite frecvente ... Ma luau frisoane pe atunci, ma iau si acum.

O: Ne puteti spune mai multe despre tehnica folosita acum de dumneavoastra in pictura ?

F Z; Sunt fascinat de frumusetea data de tehnica picturala din secolele XIV si XV. Timp de cincisprezece ani n-am facut altceva decit sa invat sa redescopar, daca se poate spune asa, Renasterea. Nu am avut mult timp pentru altceva. Nu exista nici un curs, nici o carte ce poate releva cuiva, in intregime, tehnica de pictura a Renasterii asa ca in ultimii ani m-am dedicat total aventurii de a o redescoperi. Nu se stie de exemplu ce mediu se folosea la amestecul pigmentilor. Mediumul este crucial in obtinerea luminozitatii. Obiectele, oamenii, natura au toate o incandescenta interna, aidoma unor vitralii. Cum reuseau asta ? Stim ca foloseau uleiuri sicative, dar ce viscozitate aveau cind erau aplicate pe pinza, cum le obtineau? Cite straturi aplicau, de ce densitate, cu ce pigmenti, ce era intre straturile de pigmenti ? Sint doar citeva din intrebarile la care mai caut raspunsul si acum.
Realizarea unui tablou imi ia timp indelungat - uneori opt, noua luni si chiar mai mult. O idee este urmata de cercetare, schite, din nou cercetare, alte schite pana cand am o viziune clara a ceea ce vreau sa fac. Odata ajuns la acest stagiu incep sa prepar panoul si pinza pe care voi lucra; un alt proces lung si complex. Tehnica glazing in care lucrez imi cere extrem de multa rabdare, meticulozitate, atentie la detaliu. Fiecare tablou este o invitatie catre privitor de a veni mai aproape pentru a descoperi o pleiada de amanunte, chei ascunse pe care privitorul trebuie sa le gaseasca pentru a intelege cat mai adinc subiectul. E invers ca la impresionism. La mine pe masura ce te apropii intelegi mai multe, desoperi alte semnificatii. Nu stiu daca am regasit secretele picturii din secolele XIV, XV insa am gasit cu siguranta un mod al meu de a picta.

O: Ce anume ne comunicati in expozitia din octombrie ?

F Z: Sa ma duc putin inapoi in timp…Intr-o seara albastra si rece, acum mai bine de zece ani, plimbindu-ma pe o insula aproape pustie din Marea Mediterana, am auzit soapte. M-am uitat imprejur: vint, nori, valuri. Am facut cativa pasi, iarasi aceleasi soapte. Am privit in jos, pareau a veni de acolo, dintre nisip si valuri. M-am aplecat, am luat in causul miinilor pietricele: gri, maron, verzi, negre, caramizii, albe. Soaptele veneau dintre ele sau din mine? “Priveste si asculta cu atentie! Printre degete curg farimi din lumi apuse”. Gandul mi-a zburat la un subiect care ma framinta obsedant de un timp: civilizatiile. Cum se nasc, se dezvolta, se prabusesc, dispar sau se reinventeaza in altceva. Care sint factorii ce contribuie la toate acestea? Poate arta prin procesele ei de creatie sa ajute stiinta si filozofia, umanitatea, in a cauta raspunsuri la intrebarile fundamentale despre rostul existentei noastre aici pe Pamant? Poate arta sa ajute in a gasi solutii? Eu cred ca artistii sant sonde in universuri paralele, sateliti de explorare in existente alternative.

Intr-un documentar pe care l-am vizionat de curind, filmat in Antarctica, o comunitate de pinguini se indreapta dupa o iarna lunga catre nord, locul de unde vine dezghetul, primavara, unde se gaseste hrana, de unde le vine supravietuirea. Toti ca la un semnal se indreapta catre acelasi punct. Toti in afara de unul, care o ia in directie total opusa, spre sud, catre inima Antarcticii unde nu va gasi nimic decit gheata nesfirsita. Singuraticul se mai intoarce o data, priveste grupul de pinguini ce se micsoreaza in departare apoi face stinga imprejur. Inaintea lui doar piscuri inghetate si cerul de otel ca o lama implacabila. “De ce?” intreaba nedumerit regizorul pe omul de stiinta care ii observa pe pinguini de ani de zile. “Nu stiu, nu e primul, am mai vazut asta si in alti ani”. Eu m-am tot gindit la ce am vazut si cred ca artistii, oamenii de stiinta, filozofii, scriitorii sint cazuri similare. Fara ei societatea ar ramine osificata, civilizatia nu ar evolua.

Revin acum dupa aceasta paranteza la intrebare si la seria de tablouri pe care le voi prezenta in expozitie. Ele reprezinta o incercare de a schita momente esentiale din periplul existential al civilizatiilor. In tablourile mele corabiile cu panze reprezinta metafore pentru civilizatie. Pentru ca lucrez indelung la un tablou, aleg cu mare atentie un moment anume din istoria civilizatiilor, moment in care sa-mi concentrez toata creativitatea. E ca si cum as selecta dintr-un lung film epic un singur cadru, expresiv si incarcat de semnificatii. Expozitia din octombrie se numeste “Wispering Civilizations” (“Soaptele Civilizatiilor”) si prezinta o viziune personala a istoriei civilizatiilor dar mai ales, trebuie sa accentuez acest fapt, pune intrebari despre ceea ce ne asteapta in viitor.

Evolutia biologica, selectia naturala ne-a dus pina la nivelul la care ne aflam acum. Societatea devine insa pe an ce trece din ce in ce mai complexa. Am ajuns oare la limitele lui Homo Sapiens? Eu cred ca da. Sintem pe ultima suta de metri. Eu numesc perioada aceasta Omega lui Homo-Sapiens.
Societatea umana este astazi ca un roi de albine ce zboara fara busola. Tot felul de grupuri si indivizi trag in directii opuse de pinza societatii. Unii au sau vor puterea militara, altii ideologica, altii financiara. Fiecare proclama a avea dreptatea de partea lui. Unde se afla adevarul? Ce trebuie facut?

Cu mai bine de cincizeci de ani in urma cativa visau la codul genetic. Va putea fii el oare descifrat? Multi au ris, multi au zis “imposibil”. Acum cam douazeci de ani am inceput in sfirsit sa il descifram. Rezultatul: Genomul Uman. Din punctul meu de vedere este un mare pas inainte pentru umanitate si poate stiinta ne va ajuta sa creem o noua specie. Un Cyber-Sapiens. O incrucisare intre biologie si cibernetica?

Trecutul nostru este opac. Nu vedem, nu auzim nimic cu claritate. Tot ce ajunge la noi din trecut sant soapte. Cele zece lucrari din expozitie au in jurul lor aceste soapte, eu le-am numit Factori Glisanti, componente esentiale ale structurilor sociale si umane de pana acum, cu caracteristici variabile de la o epoca la alta. Enumar citiva din acesti factori glisanti: ritualurile, democratia, optimismul, proprietatea, bogatia, frontiere, saracia, tradatori, administratia, globalizarea, competitia, regii, legislatii, asimilarea, razboaiele, soldatii, invadatorii, loialitatea, ceremoniile, dominatia, lacomia, minciunile, patriotii, ura, agresiunea, resursele, corporatiile, religiile, compasiunea, generozitatea, genetica, co-operarea, egalitatea, energia, apa, satelitii, iubirea, DNA-ul, guvernul digital global, clonarea, mutantii, existentele holografice, inventiile, destinele, meta-ideile.

“Whispering Civilizations” isi propune sa schiteze o posibila harta a trecutului ce ne poate ajuta in a atinge un viitor care sa ne salveze de la autodistrugere. Fiecare tablou reflecta un loc unde se intilnesc Arta, Filozofia si Stiinta pentru a-si pune impreuna intrebarile esentiale ale existentei pe campiile culorilor, in pesterile formelor, pe altitudinile luminilor si in tenebrele umbrelor. Am vorbit mai devreme despre Genomul Uman. Expozitia mea este mai mult decat o serie de tablouri, poate fi considerata un “thought experiment”. Un Experiment de Gindire ce are ca intrebari fundamentale “Exista oare un Genom al Civilizatiilor ? Putem noi oare sa il descifram?”

O: Unde va avea loc expozitia?

F Z : Invit, prin “Observatorul”, pe toti acei curiosi si pasionati de arta, filozofie, stiinta, pe cei ce isi pun intrebari atat despre trecutul nostru cat si despre viitor, sa viziteze expozitia. Vernisajul va avea loc pe 3 octombrie la Twist Art Gallery, primul etaj, 1100 Queen Street West Toronto incepand cu orele 18:30.
Expozitia va fi deschisa pana pe data de 25 octombrie.
Pentru mai multe informatii www.eugenflorinzamfirescu.com





Observator    9/8/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian