Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


„Platonia”, o carte scrisă de Mirela Roznoveanu

Motto: „Destinul nu poate fi păcălit.”

La prima vedere, „Platonia”, cartea scrisă de Mirela Roznoveanu, este un roman de dragoste de un profund lirism. Tema este iubirea si căsătoria, tratate uneori, într-un registru luminos, limpede, alteori, prin contrast, într-un registru sumbru, grav. Locul acțiunii este orasul Constanța. Pe măsură ce avansăm cu lectura însă, vom descoperi că avem de-a face cu un autentic roman de analiză psihologică, ce poate fi asezat cu succes alături de scrieri celebre, cum ar fi „O moarte care nu dovedeste nimic” de Anton Holban, „Nuntă în cer” de Mircea Eliade sau „Ultima noapte de dragoste, întâia noapte de război”, de Camil Petrescu. Sentimentele, gândurile, trăirile sufletesti ale eroinei – Platonia Elena, solistă de oper㠖 sunt redate si refăcute din evenimente prezente, din scrisori, din propriile pagini de jurnal sau din amintirile celorlalte personaje.
Mirela Roznoveanu – un nume sinonim cu titlul magna cum laude
Mirela Roznoveanu, critic literar, eseist, romancier, poet, jurnalist, redactor de reviste, cercetător de origine română în Dreptul internațional, străin si comparat, trăieste din 1991 la New York City, în SUA. Născută la Tulcea, într-o familie de intelectuali, îsi ia licența în Filologie la Universitatea din Bucuresti, cu o lucrare de gramatică istorică. În SUA, Mirela Roznoveanu obține un masterat in Science magna cum laude, în 1996 de la Pratt Institute, School of Information Science, New York. Debutul literar al Mirelei Roznoveanu se produce în 1970 în revista „Tomis” din Constanța, iar din 1971, devine redactor al aceleiasi publicații. Între 1975-1978, autoarea colaborează la emisiunile culturale ale Televiziunii Române, iar între 1978-1989 lucrează ca redactor principal la revista „Magazin” editată de ziarul „România Liberă”.
Mirela Roznoveanu publică critică literară în revistele „Luceafărul”, „Contemporanul”, „România literară”, „Convorbiri literare”, „Viața româneasc㔠etc. În 1978, îi apare la Editura Cartea Românească volumul „Lecturi moderne”, propus pentru premiul de debut al Uniunii Scriitorilor. În aprilie 1989, Mirela Roznoveanu este „transferată disciplinar” la ziarul „Muncitorul sanitar”, în urma asa-zisului „proces al ziaristilor” din „Grupul Băcanu”. Între 25 decembrie 1989 si 31 ianuarie 1991, ea este publicist-comentator la Ziarul „România liberă”, membru în Consiliul de conducere si membru fondator al Societății „R”. Autoarea face parte din grupul de ziaristi care în 23 decembrie 1989 scoate ziarul „România liber㔠de sub tutela administrației comuniste, transformându-l în primul ziar independent si anticomunist din România.
Mirela Roznoveanu – scriitoare prolifică
Din ianuarie 1991, Mirela Roznoveanu se stabileste la New York. În 1996 devine membru al Facultății de Drept a New York University (NYU) si ocupă funcția de cercetător în Dreptul internațional si comparat, având gradul academic de profesor asistent. În 2005, scriitoarea este redactor-sef al GlobaLex, jurnal online de cercetare juridică, publicat de NYU Hauser Global Program (Web site-ul jurnalului) si cercetător cu gradul de profesor asociat. Mirela Roznoveanu este membră a Uniunii Scriitorilor din România si membră a Academy of American Poets. Printre volumele semnate Mirela Roznoveanu se numără: „Civilizația romanului” (eseu despre romanul universal; volumul I – 1983, volumul II – 1991), „Totdeauna toamna” (roman, 1988), „Viața pe fug㔠(roman, 1997), „Platonia” (roman, 1999), „Timpul celor alesi” (roman, 1999), „Toward a Cyberlegal Culture” („Către o cultură juridică virtuală. Eseuri”, 2002), „Born Again – in Exile” („M-am născut a doua oară în exil”, poeme, 2004), „Elegies from New York City” (2008), „Civilizația romanului. O istorie a romanului de la Ramayana la Don Quijote”, (2008) etc. În 2008, obține Premiul pentru literatură comparată, 2008, al Asociației de Literatură Generală si Comparată din România.
Despre romanul „Platonia”, Dan Cristea spunea: „Romanul semnat de Mirela Roznoveanu este romanul intimității si identității unei femei, identitate deloc fixă, sau fixată doar superficial, prin prejudecăți si tabuuri sociale. Romanul ne poartă de-a lungul unei existențe a cărei povestire este deopotrivă o istorie a eului numit Platonia, dar si a lumii care face acest eu.”
Marian Moga
Patru bărbați, Jean Dumbravă, Adrian Morariu, Matei si Octav Niculescu au fost îndrăgostiți de aceeasi femeie, în perioade diferite ale vieții acesteia. Cea pe care au iubit-o si încă o mai iubesc este Platonia, în prezent soția lui Virgil si mamă a trei copii. Lor li se alătură Marian Moga, care află întâmplător de existența Platoniei, de la prietenul său, Jean Dumbravă. Acțiunea romanului începe în iarna lui 1988 si se încheie în noiembrie 1989, dar suntem purtați si înapoi, în timp, în 1972, 1973, 1974, prin intermediul epistolelor de dragoste trimise de Adrian Morariu si Matei, Platoniei. Intriga amoroasă se împleteste cu elemente de suspans, pentru că Adrian Morariu si Matei sunt implicați în lupta anticomunistă. „În luna februarie a anului de grație 1989”, ei îl vor include si pe Marian în „celula de rezistenț㔠din care fac parte, încredințându-i o misiune ce va atrage după sine sfârsitul tragic al personajului.
Înțelepciunea vârstei si buna-cuviință nu îi dau voie lui Marian Moga să îsi mărturisească direct dragostea pentru o himer㠖 Platonia. Aflat în vizită la amicul său, Jean Dumbravă, acesta vizionează o casetă cu o înregistrare de la unul din spectacolele artistei. „Cu răsuflarea tăiată, Marian se lăsă invadat de farmecul acelei femei. Îl surprindeau nu doar chipul si vocea aceea, ci mai cu seamă un aer difuz de inteligență, semeție si chiar orgoliu, notele unei personalități puternice, dar care, paradoxal, părea că nu voia cu niciun chip să iasă în evidență [...] Ar fi vrut, vai, Doamne Dumnezeule, să fie a lui, iubita lui. Ceea ce visase că ar fi putut exista se afla înregistrat pe o biată peliculă?”
Trecutul – cheia pentru prezent si viitor
Trebuie remarcate însă curajul, hotărârea si tenacitatea de care Marian Moga dă dovadă în cercetările pe care le face pentru a o întâlni pe această necunoscută, despre care crede că este femeia visurilor sale. Dacă ne gândim la romanul „Adam si Eva”, am putea spune că Marian Moga se află în căutarea perechii divine, pe care crede că a descoperit-o în Platonia. Totusi, acelasi sentiment al aflării femeii ideale în persoana Platoniei, îl trăiesc si ceilalți bărbați care au fost cândva îndrăgostiți de ea, povestile lor alcătuind încă un roman în interiorul romanului. Niciunul dintre ei nu îsi propune să disimuleze, să nege interesul pentru soția si mama copiilor lui Virgil. De fapt, pentru Jean Dumbravă, Adrian Morariu si Matei, Platonia este cea pe care au cunoscut-o cu ani buni în urmă, pe vremea studenției ei, la Cluj. Platonia simbolizează trecutul cu care acesti oameni încă mai încearcă să comunice, în speranța că vor descoperi acolo cheia pentru un prezent si un viitor ideal.
Adrian Morariu
Despre Adrian Morariu, Platonia afirmă c㠄este într-adevăr, un compozitor de excepție. Nu are adâncimi amețitoare, ci doar suprafețe calme, ce se impun ca o obsesie. Asa este si muzica lui.” Povestea de iubire pe care acesta o trăieste cu Platonia are în ea ceva de aventură erotică, pentru că el este un bărbat căsătorit, un om respectabil. Tocmai de aceea, nu are puterea să se implice într-o relație de durată, asa cum si-ar dori Platonia. Adrian Morariu însusi îsi mărturiseste lasitatea si cruzimea cu care s-a despărțit de cea pe o care o dorea. „Dacă vrei”, spune el, „am fugit ca să nu mă angajez prea mult. Eram însurat. Mă gândeam că pentru cariera mea era mai confortabil un cămin linistit, în care să pot lucra la muzica mea, decât o viață alături de nelinistile, de patetismul ei, de forța ei vijelioasă. Mă inhiba, îmi deturna pur si simplu gândirea. Mă enerva prin directețe. Vrei să spui că-mi era frică? Mă simțeam ca un animal amenințat în echilibrul lui. Mă temeam să nu mă anexeze talentului ei. Si eram otrăvit de gelozie. Ei, da, eram invidios pe intuițiile ei, si toate astea erau amestecate cu iubire, ține minte, o iubire imensă… Voiam să fiu liber si nu dominat de ceva care mă modifica, îmi modifica cele mai adânci structuri ale existenței.”
Platoniei, relația cu Adrian Morariu îi aduce convingerea nestrămutată că el este soarta ei. „Faptul că până si amintirile lor se completau le dovedea că fuseseră predestinați dintotdeauna si că dacă soarta fusese bună adunându-i, ei reuseau de minune să-si bată joc de ea, distrugându-i lucrarea. De acum înainte, drumul lor era hotărât doar de ei doi. Destinul se plictisise să-i tot mâne din spate.” Platonia are constiința c㠄depindea de hotărârea acelui om care o ținea în brațe, de care se înlănțuise, si el nu hotăra nimic.”
„…atunci când a trebuit să o ucid în minte pe Platonia…”
După acest esec, Platonia se decide să părăsească definitiv Clujul. Îsi găseste o slujbă la Constanța, în corul operei, se căsătoreste cu Virgil, ofițer în marina comercială, împreună cu care îsi clădeste un cămin. Este genul de „soție devotată si ambițioasă să aibă o casă cât mai frumoasă si mai curată, mai sclipitoare.” Cu toate acestea, femeia despre care Marian Moga gândeste că are „ceva ademenitor, dar totusi prea complicat, lipsit de simplitatea mării”, nu este făcută să rămână o simplă gospodină sau o voce oarecare în corul operei din Constanța. Ajunsă la momentul în care ar fi putut să se simtă împlinită ca soție si mamă, aceasta începe să retrăiască trecutul si de aici se naste drama. Trecutul năvăleste în prezent, o urmăreste si o împiedică pe Platonia să se mai bucure de ceea ce îi aparține. Lucruri banale îi trezesc amintiri puternice, din vremea relației ei cu Adrian, cu Jean Dumbravă, cu Matei ori cu Octav Niculescu. Platonia este legată de acesti patru bărbați prin legături puternice, nevăzute. Tot astfel după cum în „Nuntă în cer”, romanul lui Mircea Eliade, Andrei Mavrodin si Brabu Hasnas evocă imaginea celei pe care o iubiser㠖 Ileana – fără a mai sti nimic despre ea, Jean, Adrian Morariu si Matei o cred pe Platonia moartă. Chiar si asa, dragostea pentru ea răzbate din fiecare cuvânt si gând al lor, iar dorința de a o regăsi, dacă încă mai trăia, de a remedia acea ruptură totală pe care ei o inițiaseră, devine primordială.
Fiecare dintre acesti bărbați a refuzat sansa oferită de destin de a se împlini prin dragoste, alături de Platonia. Ea este femeia alături de care s-ar fi realizat sufleteste si de aceea, căutarea lor, frenezia cu care doresc să o regăsească pe cea pierdută au un sens aparte. La fel ca si Adrian, Matei mărturiseste: „Si mie mi-a fost greu, atunci când a trebuit să o ucid în minte pe Platonia… Pentru că o iubeam nemăsurat de mult. Si asta mă ucidea si pe mine.”
„Noiembrie 1989”
Universul în care trăiesc Adrian, Jean si Matei este dramatic. Dramatică, de altfel, este si evoluția Platoniei. „În vara în care l-a cunoscut pe Virgil, fugise de un an din Cluj. Mai întâi plecase din casa lui Jean, tot mai bolnav de gelozie, o gelozie stupidă, tot mai furios pe darul ei nenorocit de a iesi în evidență si de a avea întotdeauna dreptate. Îsi dăduse demisia de la Operă [...] Cu ajutorul lui Titi, vărul ei care o iubea în taină încă din copilărie, a pus la cale un fals: a corectat în cartea de muncă «solistă» cu «coristă»… Avea 28 de ani împliniți, pierduse orice speranță de a mai avea un cămin al ei, copii, un bărbat care s-o iubească si căruia să-i dăruiască întreaga ei iubire.”
Povestea vieții Platoniei este una neîmplinită, pentru că nici iubirea ei cu Marian Moga nu va avea finalitate. Acesta este reținut de autoritățile comuniste, arestat pentru „o chestie politică”. Platonia „a înțeles că soarta lui Marian era pentru mulți ani de aici înainte pecetluită. Si a ei o dată cu a lui. Noiembrie 1989. Cine să mai aibă vreo speranță? În timp ce pleca acasă, simți cum intră parcă încet în pământ. Poate că îsi identificase prea mult viața cu iubirea ei pentru Marian.”
„Ai cântat extraordinar”
Aflată în pragul divorțului de Virgil si fără nădejdea de a-l mai întâlni vreodată pe cel drag, Platonia alege să îsi pună capăt zilelor în mare. Cea despre care Adrian Morariu spusese cândva, „tu esti frumoasă, minunată si bună”, este înghițită de valurile sărate si înghetațe. „Între statuarii stabilopozi, Platonia avea privilegiul albului imaculat al vesmântului de scenă; era singură aici, pe întinderea malului si a cerului oglindit în apă, care arbora masca unei vieți trăite. Toate celelalte din jur îsi trăiseră moartea. Aceeasi moarte care o îmbrățisa acum ca o bucurie de al cărei înțeles nu mai stia nimeni. Iar vântul, asemeni unui braț tandru, curtenitor, apuca din când în când franjurii frumosului fular si îi ridica alintându-i Platoniei obrajii reci, din care doi ochi aprinsi, plini de o resemnare împăcată si demnă mai năzuiau să cuprindă imensitatea mării.”
În mod paradoxal, moartea Platoniei se produce imediat după momentul unui imens succes de scenă. Platonia este Carmen, o Carmen despre care cei care asistă la spectacol spun că a fost „extraordinară, [...] magnifică, [...] divină.” Motivul mării simbolizează sacrificiul de sine al artistului care a reusit să îsi împlinească menirea. În viața personală, Platoniei i se refuză sansa de a găsi dragostea, iar iubirea si devotamentul ei rămân fără răspuns. Ca artistă însă, ea dovedeste genialitate, este capabilă de a realiza un rol perfect si unic prin frumusețea si măreția lui. De altfel, Adrian Morariu are premoniția faptului că Platonia va reusi până la urmă rolul vieții ei, atunci când îi spune: „Un cântăreț cântă asa cum este. Dacă este bun si frumos va cânta splendid. Dacă un solist este urât sau meschin, glasul îi va suna urât si meschin. Tu esti frumoasă, minunată si bună. Ai cântat extraordinar.”
Ultimul spectacol
Portretul moral al Platoniei este reliefat de afirmația unei foste colege a acesteia: „Platonia nu poate fi hipnotizată, dar poate hipnotiza.” În final, ne dăm seama că toate celelalte personaje ale romanului au rolul de a completa imaginea fluidă, aproape ireală a acestei femei. Tragismul destinului ei reiese cu precădere din această imagine terifiantă de la sfârsitul cărții, ce pune în evidență drama profundă, chinul interior, suferința îndelungată trăite de eroină. Într-un astfel de context, faptele mărunte – „Înainte, Platonia zări desertul căutării a ceea ce avea să piardă. Adrian urma să plece [...] Voia să se uite pe ea” – capătă semnificații majore, pentru că toate aceste fapte mărunte au declansat sfârsitul. Deznodământul are loc în preajma apei. Apa este elementul central al romanului, ca simbol al zbuciumului interior, al iluziilor urmărite cu tenacitate si consecvență de personaje. Romanul se încheie simetric. Suferința cutremurătoare a Platoniei poate fi ghicită încă din primele pagini ale cărții, atunci când aceasta rememorează perioada de început la Constanța. „În anul în care ea venise la Constanța, marea înghețase până în larg [...] Patina curajoasă, făcând haz de spaimele Nonei. Nici în ruptul capului Nona nu voia să meargă mai aproape de hotar, de locul acela care pe ea o atrăgea atât de mult si unde valurile cedau frigului, zbuciumului, lăsându-se înghețate. Într-o după-amiază foarte geroasă, cu cer încă senin si fără vânt, ajunsese aproape. Mai avea puțin, țărmul era deja departe, mersese pe placa înghețată a mării ceva mai mult de un kilometru.”

Platonia este un personaj aflat la limita dintre real si fabulos. În simbol, ea reprezintă idealul, care de obicei rămâne intangibil. Din nefericire, paradisul pierdut este o realitate căreia, ca pământeni, trebuie să îi facem față. Prin numele pe care îl poartă, Platonia pare a fi predestinată pentru esec în dragoste. Iată de ce, atunci când ea se uneste cu marea, acest lucru probabil că nu va mira pe nimeni. Pentru c㠄toată lumea din teatru aflase că este ultimul spectacol al Platoniei.”

Phoenix, Arizona





Octavian D. Curpas    9/2/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian