Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Limba ce-o vorbim – cea mai măreată catedrală a românilor

Se spune că era odată în Sarmizegetusa un om atât de întelept, încât putea deslusi mersul vremii din bătaia vântului, lucirea stelelor si hârjoneala norilor, că pricepea soaptele vietii din ciripitul păsărelelor, din parfumul florilor si din dulcele freamăt al apelor si că fără gres îsi cunostea semenii din gândurile de-abia încoltite în cugetele acestora.
Iar faima-i peste mări si tări nu era întrecută decât de bunătatea inimii lui si de extrema simplitate a vietii lui de zi cu zi. Căci din bordeiul său doar cu un prici, o masă subredă si un cuptor cam într-o rână, nimeni nu pleca cu traista goală, ci ploaia caldă a întelepciunii sale fără odihnă si fără hotar cădea peste sărac si peste bogat, peste smerit si peste îngâmfat, tot astfel cum soarele se dăruieste si celor buni si celor răi...
Si iată că într-o zi înteleptul este vizitat de un înger. Pesemne că faima lui ajunsese până la ceruri, iar Dumnezeu era tare curios să stie în ce ape se scaldă acest fără pereche muritor, care – iată – zi de zi si ceas de ceas ciupeste din slava ce doar Lui I se cuvine.
Iar îngerul, după ce dădu o raită prin această localitate la fel de proaspătă si curată ca izvoarele din jur, ajunse de îndată la usa larg deschisă ziua si noaptea a bordeiului, intră, privi simplitatea tulburător îngreunată de aromele smocurilor de flori proaspete si uscate si-l întrebă de-a dreptul pe întelept: „Este adevărat că poti citi si întelege toate acele semne care constituie o taină de nepătruns pentru ceilalti muritori?” „Cu voia Domnului, asa este”, răspunse el cu umilintă. „Dar poti tu sti chiar negânditul si inexistentul?” l-a întrebat din nou îngerul. Si înteleptul i-a răspuns: „Asa ceva este cu putintă doar la Atoatefăcător. Căci El este dumnezeirea cu esentialitatea ei in actu, adică acea fortă fără egal animată de vointă si iubire, prin care nefiinta devine fiintă, plinul ia locul golului, armonia alungă pentru totdeauna haosul si negânditul îmbracă vesmintele gânditului. Si tot cu voia Marelui Arhitect, unii dintre muritori cunosc harul îndumnezeirii, acea stare de inspiratie si revelatie care in potentia se cheamă o perpetuă năzuintă înspre perfectiunea divină si a cărei dulceată poate fi savurată doar de sufletele ce-si toarnă nectarul credintei în cupele cuvintelor smulse din inimi, pe care mai apoi fără cusur le rânduiesc, precum scrierile de pret dintr-o bibliotecă, în rugăciuni si planuri cuminti de viitor. Îndumnezeirea este statornic ascendentă, iar dumnezeirea, întrucât este însăsi desăvârsirea si înaltul-înalturilor, îsi arată bunăvointa fată de creatiune, în mod deosebit fată de om, prin picăturile de eternitate care sunt aduse pe Pământ de ploaia fără istov a efemeritătii...”
Multumit de cele aflate, Domnul a lungit zilele înteleptului atât de mult, încât el, după retragerea dintre oameni într-o pesteră din munti, a putut să-i încredinteze pe semeni de iminenta coborâre pe Pământ a Mântuitorului, iar pe poporul din care făcea parte l-a binecuvântat cu nesecate bogătii materiale si spirituale, de a devenit la acea vreme înaintemergător între popoarele lumii, admirat de unii, invidiat de altii, piatră de încercare pentru grosul istoricilor din zilele noastre.

...Iar noi, locuitorii de azi ai acestei guri de rai, suntem nu numai beneficiarii unei istorii mustind de inestimabile contributii la edificarea culturii si civilizatiei universale (ex. venerabilele Tăblite de la Tărtăria, cu mult mai vechi decât toate scrierile cunoscute până în clipa de fată), ci si a limbii pe care o vorbim – cea mai măreată catedrală spirituală a românilor din totdeauna si de pretutindeni, smulsă cu forcepsul geniului colectiv din pântecele vesniciei, în care au oficiat atâtia preoti curati ai acestui neam, unii (bunăoara asa ca Eminescu) până la sacrificiul suprem!
Căci limba fiecărui popor este deodată leagănul si hrana mereu vie a gândirii sale (gândirea este cu putintă în si prin cuvinte), precum si regalul vehicul de comunicare cu ceilalti, altfel spus de interactiune cu divinitatea si cu semenii.
Cu atât mai mult în cazul românilor, care prin graiul lor străbun au fost întâii cuceritori mesianici ai Romei antice devenită imperială si care în vremurile de cumpănă ce au urmat pentru ei si provinciile locuite de ei, au făcut din limbă maica acestor locuri bântuite de nenumărate urgii si suferinte, dar si de curajul răbdării si al sperantei de mai bine.
Iar ea, ca o adevărată mamă grijulie si iubitoare, i-a strâns si continuă să-i strângă în brate pe toti vorbitorii graiului românesc, chiar si pe aceia care o necinstesc prin manelizare si nevrednice împrumuturi din alte limbi, pentru că bratele ei sunt mai duioase ca traditiile, mai mătăsoase ca apele îmbelsugate ale Dunării si mai viguroase ca piatra caldă a Carpatilor.
Tocmai de-aceea, călăuziti fără gres de maica limbă pe drumurile întortocheate ale destinului istoric, românii din trecut si-au croit tainice poteci peste munti si ape spre inima si simtirea fratilor din celelalte provincii, contribuind din plin în acest chip la admirabila unitate a limbii lor, o limbă care si-a mărit farmecul prin dulceata subdialectelor, si punând în evidentă ceea ce constituie adevăratul miracol al acestui popor, după cum ne înstiintează distinsul cărturar Neagu Djuvara în a sa O scurtă istorie a românilor (pag. 116): Dacă mai toate celelalte state europene s-au constituit pe baza unei istorii comune, România este „singura tară mare din Europa a cărei unitate e exclusiv întemeiată pe limbă (de altfel, pe vremuri chiar cuvântul limbă era sinonim cu neam sau popor)”!


Sighetu Marmatiei,




George Petrovai    8/22/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian