Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Spicuiri despre vietuirea mea in spatiul limbii române

Comoara cea mai de pret mostenită de la părinti, fondul de aur în care spiritualitatea mea a putut vietui, adevărat miracol al vietii mele, a fost limba română, pentru care am devenit slujitorul ei pe viată, mai întai ca profesoară de limba si literatura română si mai apoi prin scrieri.

Crescută în farmecul cuvintelor basmelor spuse de părinti, din cea mai fragedă copilarie, mi se părea mult mai fascinantă această lume născută din cuvinte, decât viata pe care o trăiam aievea.
Pentru mine cuvintele din basme aveau viata cea adevarată. Mi-amintesc o scenă din mica copilărie. Intr-una din seri, l-am trezit pe tata din somn: "Tăticule, a venit zmeul din poveste si stă ascuns între hainele atârnate în cuier. Când bate vântul afară si se leagănă felinarul, luminează hainele si zmeul care stă ascuns acolo" . Tata s-a sculat spunându-mi: "Să vezi ce îi face tata acum". S-a dus la cuier, a batut cu mâna hainele certându-l pe zmeu că a îndrăznit să vină la noi si apoi fata tatei a adormit fericită că are un tată mai puternic decât un zmeu si o poate apăra de orice primejdie.

Desi am avut o copilărie fericită, zburdălnicind cu copiii de seama mea, de lumea cuvintelor creatoare de frumuseti, tot nu mă puteam despride si în tovărăsia prietenilor mă preocupau găselnite să le transpun în jocurile noastre de copii. Nu m-am desprins de lumea basmelor nici când am ajuns elevă la Scoala normală. Seara, la internat, după ce terminam de pregătit lectiile pentru ziua următoare si mai aveam ceva timp până la plecarea la dormitoare, pedagoga, domnisoara Sia, mă aseza pe prima bancă cu fata spre colege si începeam să deapăn câte un basm, iar atunci când traista cu povesti ajungea la fund, născoceam eu altele. Fascinatia pentru cuvantul plin de frumusete a cartilor n-a încetat niciodată. Mi-amintesc si acum o altă întâmplare care s-a tiparit în mintea mea. În perioada cumplitei secete din 1947, clopotelul care anunta ora mesei era atunci cea mai mare bucurie. Într-o seară, s-a deschis usa clasei si pedagoga mă căuta plină de îngrijorare. Eram singură în sala de clasa, colegele erau la masă. Nu mă îndurasem să las cartea din mână. Ajunsesem la punctul culminant din "Baltagul" lui M. Sadoveanu si absorbită total, am uitat pe ce lume sunt.

In timpul adolescentei, lectura devenise pentru mine aerul, apa si hrana mea sufletească, încât prietenele mele mă ironizau că prea trăiam desprinsă de realitătile înconjurătoare.
La facultate, la cursurile de folclor, de limbă literară, de stilisică, trăirile mele interioare erau în mare sărbătoare.

Ca profesoară de limba si literatura romană, n-am avut satisfactie mai mare decât să văd strălucind în ochii elevilor mei bucuria descoperirii frumusetii cuvântului, confirmarea că ei pătrund întelesul cuvintelor, că nu învată mecanic. Căutam întotdeauna câte o glumită, o poantă, o trimitere la aspecte cunoscte din viata lor care să pună un strop de viată sau de umor în cuvinte.
Mi-amintesc cum se distrau învătând si mai ales întelegând, în timp ce predam definitia frazei: două sau mai multe propozitii legate între ele printr-un sens comun. Pentru ei acel "sens comun" era prea abstract. Recurgeam la o glumită. Scriind pe tablă "Un avion trecea pe sus si-un câine sta pe coada lui" îi întrebam cum comentează. Raspunsul era unanim: "Nu e posibil, un câine nu poate să stea pe coada unui avion în timpul zborului". Atunci interveneam: "Dar cine a spus despre câine că stătea pe coada avionului? El sta pe propria lui coada, aflându-se pe pământ". Si trăgeam concluzia: "asadar, când într-o frază propozitiile care o alcătuiesc nu au un sens comun, comunicarea este confuză". Râdeam cu totii în clasă de acest clenci si în felul acesta limba română devenea pentru multi dintre ei o adevarata plăcere, exersând apoi astfel de alcătuiri.

Imi dă inima brânci să mai relatez măcar o amintire despre dragostea pentru limba româna. La clasa a IX, la liceu, aveam de predat cronicarii, lectii care nu le stârnesc prea mult interes elevilor. Mă aflam cam pe la mijlocul ciclului de lectii cu acest subiect si am constat că nu mai am sală de clasă pentru desfăsurarea orei de curs.
În asemenea situatii, elevii o sterpelesc afară bucurosi nevoie mare. Dar elevii mei găsiseră un cotlon pe un coridor si m-au invitat să tinem ora acolo, în picioare, asa cum se mai putea. În timpul acestei ore, s-a apropiat directorul scolii dorind să vada ce se întâmplă. A ascultat toată lectia fara să-si facă aparitia, stătea plin de încântare de ceea ce auzea din gura elevilor. În zilele urmatoare i-am înmânat directorului un teanc de hârtii arse pe margine ca să dea tentă de vechime, cu o pana de gâscă legată la un colt, iar continutul era alcătuirea unei scrisori în care mi se adresa în graiul vechi al cronicarilor. Nici o altă multumire din lume nu ar fi putut egala trăirile mele din acele momente. Aceasta era pentru mine, dovada împlinirii menirii mele ca profesor. Relatia de iubire pe care am avut-o cu limba si literatura română, a fost simtita de elevii mei si o bună parte din ei au devenit mai receptivi la frumusetile ei. Si astăzi am ecouri de la cei care nu si-au mai dezlipit viata de la aceste frumuseti.

Până să ies la pensie s-au adunat multe amintiri care mai apoi mi-au umple golul si dorul strădaniei de a pune zestrea limbii romane la păstrare sau chiar înflorire prin cei ce vor forma viitorul tării. De aceea mi-am costruit alt plan, tot pe acest tărâm minunat, fără să mă împiedice suferinta că astăzi limba română este prea adesea amenintată de impostură.

În această perioadă de viată trecută de cei 80 de ani si trăitoare fiind departe de vatra în care s-a plămădit comoara limbii noastre, scrierile mele îmi stau mărturie pentru nestrămutata dragoste ce i-o port. Farmecul limbii române a fost imboldul scrierilor mele si iată că si acum, la această vârstă înaintată, încă îmi caut împlinirea prin cuvinte cu care să pot comunica de la suflet la suflet.
Încă îmi adun cuvintele în teme si motive care au traversat traseul meu de viată, provocările, nevoia de cunoastere, de întelegere, de explicatie a substantei vietii, străduindu-mă să le încarc cu noi valente. Caut mereu cu înfrigurare cuvântul cel mai limpede precum argintul lămurit de foc. Incă se mai luptă în mine lumina din adâncuri să iasă la suprafată prin crăpăturile întunericului, gânduri decantate în pagini de carte, în dulcele grai al neamului nostru.
Nu pot nici acum să renunt la strădania de a valorifica eficienta tezaurului limbii noastre si după puterile mele să-i sporesc valentele semantice si stilistice, căci în limba română voi continua să vietuiesc până voi trece pragul cel înalt.
Faptul că am ajuns să trăiesc sărbătoarea limbii române pe data de 31 august a fiecărui an, înseamnă pentru mine înfăptuirea cerută de întreaga mea fiintă.



Toronto-Canada August 2013








Elena Buică    8/8/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian