Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Întoarcerea în timp

Primesc prin martie un telefon de la vechiul meu prieten, Mihai Pantiru, profesor la Universitatea „Alexandru Ion Cuza” din Iasi, care mă anuntă că în luna mai promotia 1963 a Facultătii de Filologie va sărbători cincizeci de ani de la absolvire si-mi sugerează să dau curs invitatiei: este un eveniment unic si apoi nu se stie câte asemenea întâlniri se vor mai organiza. Nu a spus-o, dar amândoi am continuat ideea în gând: „ cine stie câti vor mai veni la viitoarele aniversări”.

Vestea m-a bucurat pentru că din varii motive nu am participat la întâlnirile precedente. A urmat o adevărată corespondentă – schimb de mail-uri, de telefoane - cu colegii din Grupul de Initiativă pentru organizarea întâlnirii; era un eveniment cu totul deosebit si i s-a acordat o atentie pe măsură. Cu putine eforturi de memorie am refăcut componenta grupelor din an, am căutat pe internet numele unor colegi si am avut plăcuta surpriză să constat că multi au ajuns universitari, sefi de catedră, decani, activisti si personalităti în domeniul culturii, ziaristi. Surprizele, si bune si rele, urmau însă să mai apară.

Ca de fiecare dată când reveneam în locul meu de bastină, ne-am gândit să mergem cu masina, dar din comoditate am preferat trenul. Credeam că vom avea parte de o călătorie confortabilă si, în plus, vom profita de posibilitatea de a admira pe îndelete imaginile frumoase pe care înainte le vedeam din goana masinii. Alegerea a fost total neinspirată - vagonul vechi, cu tapiserie tocită, cu un aer conditionat vijelios. Cel mai neplăcut ne-a impresionat imaginea tristă a majoritătii gărilor pustii, cu peroane sparte si chioscuri inestetice, cu putini călători si cu multi samsari de tot felul, majoritatea colorati, câinii comunitari, depozitele abandonate sau în ruine, gunoaiele de pe lângă liniile de cale ferată, oamenii tristi, îngrijorati. În compartiment discutiile se leagă greu între pasageri, cei mai multi sunt cufundati în gânduri, si, dacă reusesc să încropească o conversatie, ajung inevitabil la politică. Întâlnirea cu Misu si Georgeta ne-a mai înviorat si acasă la ei, în Bucium, am discutat pe terasă până seara târziu, având în fată nelipsitul pahar de vin, făcut chiar de amfitrion, din vita de pe coastă.

A doua zi, pe scările impunătoare ale Universitătii, al cărei centenar l-am serbat ca studenti în anul 1960, urcau în pas domol grupuri mai putin obisnuite pentru decorul studentesc. Încet-încet, ne-am adunat la „cursul de holistică” de la intrarea în Sala Pasilor Pierduti, absolventi ai promotiei 1963. Frumosii nebuni de altădată, acum domni respectabili si doamne distinse, în tinută de gală, se îmbrătisau strălucind de emotie si de bucurie. Priviri scânteietoare, exclamatii de surpriză. Era momentul magic al revederii. Numai eu îi întâlneam după o jumătate de secol. Când trecuseră anii? Unde se duseseră? Mă întrebam mereu, pentru că în aceste clipe pierdusem sensul timpului. Au năvălit în mintea mea anii minunati ai studentiei, când toti eram atât de puternici, de tineri, de frumosi… Aud „Salve Valerică!...Ave Misule!...” ecoul prelungit în timp al salutului lui Niki Stegărescu (fost, printre altele, director de liceu, sef al Inspectoratului de Învătământ Galati), gust ironiile acide ale lui Petrică Sandu(fost director al liceului din Medgidia, după ce a refuzat o carieră promitătoare în Ministerul de Externe), ascult remarcile pline de miez ale lui „Papache”(Constantin Frâncu, acum distins profesor universitar, cu o prodigioasă activitate didactică si stiintifică în tară si în străinătate) la adresa „Maestrului” Alexandru Dima, mă las cuprins de veselia debordantă, contagioasă, a celor de la grupa 239…

Închid ochii si îi văd pe ei, cei de acum cincizeci(!) de ani. Privesc vrăjit la chipul unei foste colege, căreia îi făcusem cândva curte, încercând să redescopăr sub ridurile acoperite de fard trăsăturile îndrăgite.
Trecut-au anii ca nori lungi pe sesuri
Si niciodată n-or să vie iară…

Vorbim mai multi odată, punem întrebări si, fără a mai astepta răspunsul, schimbăm subiectul discutiei. Ne amintim întâmplări interesante sau nostime din viata de student, cerem vesti despre cei care nu au venit, lăcrimăm când auzim că unii/unele nu vor mai veni niciodată. Ne mândrim cu realizările noastre, cea mai importantă dintre ele fiind copiii, nepotii…

Coincidentă cu valoare simbolică - din capătul opus al Sălii Pasilor Pierduti se aud uralele absolventilor unei alte facultăti, care îsi iau adio de la studentie. Ce le rezervă oare viitorul? Noi suntem pe cale să părăsim marea scenă numită viată , ei abia intră. Sub privirile si cu binecuvântarea Luceafărului Poeziei Românesti, zugrăvit pe peretii Sălii de penelul lui Sabin Bălasa, se face în mod tacit schimbul de stafetă. Tineri si frumosi, plini de vise precum noi acum cincizeci de ani, ei ies îmbujorati din sală însotiti de aplauzele noastre si cântând „Gaudeamus Igitur”. Se aruncă în vâltoarea vietii.

Noi am rămas să facem fotografii… Din Sală am trecut în amfiteatrul A-II. Ne-am asezat în băncile în care am stat cu jumătate de secol în urmă. Încăpem mai greu în ele. S-au făcut oare mai mici sau am mai crescut noi?! La catedră iau loc Amfitrionii evenimentului, respectiv prodecanul facultătii, două doamne profesoare, care ne-au fost asistente la literatură română si doi fosti colegi de an, acum profesori la facultate. Prodecanul ne salută în numele conducerii Facultătii.
Se face prezenta. Auzindu-ne numele, ne ridicăm în picioare, în timp ce pe ecran apar C.V.-urile noastre, cu realizări mai importante si cu fotografii reprezentative. Avem astfel ocazia să ne privim mai bine, să ne recunoastem, să comparăm fotografiile de la absolvire cu originalul. Ne dăm seama cât de mult ne-am schimbat fiecare uitându-ne la ceilalti.

Ne-a bucurat faptul că toti absolventii au profesat în specialitate - la catedră, în functii de conducere în sistemul de învătământ, în activitatea de cercetare, în institutii de artă si cultură, în presă etc… Multi dintre noi sunt cadre universitare, doctori în stiinte, membri ai Uniunii Scriitorilor, ai Uniunii Ziaristilor si ai altor uniuni profesionale. Sunt demni de respect mai ales cei care si-au făcut cu devotament datoria de Dascăl, învătând generatii de copii să iubească graiul nostru, povestile si doinele românesti. Îmi amintesc cu evlavie de Jan Galer, profesorul meu de limba română, care la o scoală de 7 clase dintr-o comună îndepărtată din Nordul Moldovei m-a învătat gramatica de bază cu care am intrat la facultate.
Ne întristăm atunci când pentru cel strigat urmează completarea „Trecut în vesnicie”. Am păstrat în memoria lor un moment de reculegere. Vorbesc apoi membrii Grupului de Initiativă, alti colegi din amfiteatru. A vorbit si fostul nostru coleg de an, Vasilică Târa, acum respectabilul profesor universitar doctor Vasile Târa la Facultatea de Filologie a Universitătii din Timisoara, cu un C.V. impresionant: profesor universitar din 1990, prodecan si apoi decan, director general al Bibliotecii Centrale Universitare din Timisoara etc…etc…

Peste toate si din toate acestea a răsărit discursul lui plin de elegantă si distinctie, păstrând ceva din bucuria tineretii de altă dată. În el ne regăsim pe noi însine ca generatie de sacrificiu, generatie de aur, generatie cu împliniri câstigate prin muncă si pasiune.
Toti vorbitorii i-au omagiat pe fostii nostri profesori, personalităti marcante ale scolii filologice românesti. Printre acestia, la loc de cinste, nonagenarul profesor universitar doctor docent Gavril Istrate, fostul nostru decan, sub al cărui patronaj spiritual s-a desfăsurat si revederea noastră. Participantii au semnat un mesaj de salut pe care i-l va transmite personal profesorul Vasile Târa, cel mai reprezentativ discipol al său.

La iesirea din amfiteatru urmează un alt moment simbolic: trecem printre studentii anului doi, care asteaptă să intre la curs. Se dau la o parte, făcându-ne loc. Din respect sau din curiozitate?
Oricum, ei nu stiu ce înseamnă să mergi pe jos de la cămin până la Universitate pentru că nu ai bani de tramvai, să stai cinci insi în cameră la cămin, să faci blatul la cantină, pentru că nu toti primeam burse, iar părintii nostri nu aveau ce să mai vândă de pe lângă casă pentru a ne trimite bani la început de lună. Să faci baie cu apă rece si să ai treizeci si sase de ore pe săptămână, să vii la cursuri sâmbăta, iar duminica, la muncă voluntară. Ne toceam coatele prin biblioteci zile întregi pentru a întocmi un referat, pe care ei îl fac în câteva ore butonând computerul.

Da, ne-a fost greu, foarte greu, dar nu ne-am plâns, am iesit căliti. La examenul de admitere am fost câte doi si chiar trei pe un loc, majoritatea dintre noi am intrat la facultate după un stagiu de un an-doi de apostolat la tară, unde dorinta noastră era să cumpărăm o pereche de cizme de cauciuc, pentru a nu mai curăta în fiecare seară bocancii de noroi si o pufoaică ca să înotăm mai usor prin nămeti. Tocmai de aceea am mâncat cartea si am intrat la facultate, pentru a ne face un viitor, altul decât cel de colectivist. Dar am avut sanse egale, notele se puneau pe merit.
Cei merituosi mergeam în vacante în tabere studentesti, primeam bursă de la stat, învătământul era gratuit. Ni se garanta un loc onorabil de muncă în functie de pregătirea si capacitatea fiecăruia. Ar întelege ei toate acestea?

A urmat traditionala masă festivă la Casa Universitarilor. Pentru scurt timp ne-am întors iarăsi cu cincizeci de ani în urmă, s-a refăcut atmosfera din studentie, chiar dacă eram mai critici, mai putin exuberanti. Vinul ne-a dezlegat limbile, pârjoalele moldovenesti ne-au amintit de cantina „Justin Georgescu”. Ploaia torentială ce se abătuse asupra Iasiului ne izolase parcă de restul lumii, creându-ne un univers al nostru. Se formaseră grupuri, se discuta însufletit, se amesteca trecutul cu prezentul. Constantin Călin, eminent eseist/ziarist, ne-a oferit cu generozitate tuturor ultimul său volum „Stăpânirea de sine”.
Se făceau aprecieri elogioase asupra CD-ului „DIN VALURILE VREMII”, mărturie peste timp a trecerii noastre prin lume, întocmit de către acelasi Vasile Târa. S-a toastat pentru colegii de suflet din Grupul de Initiativă: Valeriu Pricop, Ioan Rusu, Grigore Racariu, Leonid Gribincea, Remus Zăstroiu, Alexandru Serban, Vasile D. Târa si s-a stabilit să ne întâlnim în fiecare an la sfârsit de Florar la Casa Universitarilor.
La finalul întâlnirii ne-a asteptat o altă surpriză plăcută: 23 mai a fost ziua noastră, dar si ziua de nastere a colegei Florica Pompas, care ne-a oferit un tort aniversar. Un „Multi ani trăiască!” viguros a cuprins sala. Final apoteotic, demn de un jubileu de exceptie. Un mare absent: parfumul teilor în floare.










Mihai Maxim    7/4/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian