Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Despre frumosul ca frumos manifest

Dragii mei,

Recunosc, ani la rand, am tot stat cu ochii pe tot ce miscă în si deasupra lumii, scormonind când în ceruri, când în individul, pâmântean de sine muritor. Am tot stat, din perpetua căutare de mine, din permanenta căutare de noi, de om... Ce nu as fi dat să vă fi spus acum: am găsit! Stiu! Mă stiu! În consecintă, ,,omul e:’’ iar după cele două puncte, să fi adăugat definitia lui, a omului, respectând măcar regulile impuse de Aristotel, adică, acele canoane ce fac referire la genul proxim si la diferenta specifică. M-as fi multumit să vă pot spune chiar si ceva mai putin, însă să vă relev doar acel ceva structurat, riguros, fără atribute relativizante sau comparatii decadente, oricând gata de pus sub semnul îndoielii (ca re-cunoastere, în care ne zbatem de când am deschis ochii în această lume, si din lipsă, tot bâsbâim). V-aduceti aminte, am mai spus: întrebarea lui Kant ,,ce este omul? poate fi si astăzi întrebare, în cel mai riguros sens al cuvântului, chiar dacă sunt multi din cei ce o neagă fără a putea pune în locul negatiei, ceva (repet, riguros).

Mă rog, nu vreau să intru în polemică si nici nu îmi doresc să conving prea mult lumea cu cele adunate de subsemnatul. Uneori, sunt tentat să dau dreptate chiar celor care mă contestă, convins fiind că abia de aici, din contestatie, perspectivele cunoasterii, ale hermeneuticii, abia din ea, interpretarea, exegeza si... La sfârsit, aproape ciclic, iar contestarea, iar negatia. Nu ne simtim bine altfel si bine facem, că într-un alt mod de a exista nu am mai putea fi chiar si când nu mai respirăm. Din nimic se naste totul! În ,,Lacrimi si bani’’, vă spuneam câte ceva si despre ,,Nimic’’, si despre ,,Marele Echilibru’’.

În definitiv, de ce să nu fiu sincer, cam totate afirmatiile în legătură cu aceste delicate chestiuni se rezumă la o extrapolare a firescului uman, la o extrapolare a acestui Eu-Tu, evident, cu rest. În consecintă, dacă în acest Eu-Tu există echilibru, undeva deasupra lui, musai Marele Echilibru! Altfel, pe ce ne-am mai sprijini singurătatea, tristetea?...
Că bucuriile ni le sprijinim în noi. Doar rar suntem capabili să dăm si celor din jur câte ceva din ele. Iar când o facem, cu sigurantă, un soi de interes stă agătat de linia boltită din podul palmei. Parcă am fi făcuti să luăm si iar să luăm! De la sentimente, la tone de bancnote, de aur, de diamante! Adunăm ca niste hârciogi besmetici, al căror scop e strângerea, fără a vedea cât se distruge în jur prin a noastră strângere (de inimă!). Strângem ca si cum am putea purta tot strânsul spre confort, te miri unde, pe noi, agătat. Din câte am tras cu ochiul, mai nou, agătăm chiar si o palmă mai jos de buricul si el împodobit cu un oarece safir (dacă nu, deja o fi fost plantat în el, vreun diamant mai orbitor).

Unii spun că astea-s bazaconii! Că tot ce străluceste ar sta în suflet si ceva mai sus, la ,,mansardă’’. Nu comentez! Amintesc doar ce zic bătrânii: ,,unde nu-i cap, vai de picioare!’’ Si vai! Dar asta e iar o altă problemă! Nu mă bag câtă vreme prea fierbe oala!
Revin la acel ,,Eu-Tu’’, în special la chestiunea ce tine de ,,rest’’, la acest rest ce face, între noi, diferenta. De aici, din el, si bogătia (las la îndemâna voastră să o alegeti), si sărăcia (de care v-as sfătui să fugiti ca dracu de tămâie!). Nu de alta, dar ea, sărăcia (mai ales aceea ce stă în lipsa de spirit, singurul ce poate face viu omul, între semeni), îti poate sterge identitatea. Imaginati-vă, să fii ce? Nu tu om, nu tu măgar (animal, în general), nu tu pom, nu tu nici măcar fir de iarbă sau adiere de vânt în zadar. Să vrei să te iei de undeva si să nu ai de unde! Să vrei să fii altundeva si să nu ai ce trimite. Să vrei să îti amintesti de tine, si ioc amintire! Să vrei să fii si tu nume în rândul lumii si, culmea, chiar să nu fii, în conditiile în care, totusi, unul, asemenea tie, îti spune: ,,mă, nea cutare!...’’ Domnilor, mare minune să ai un nume! Problema cea mai grea stă în faptul că numele nu e la întâmplare. Nu îl iei din cui si pleci asa, de-aiurea, cu el la plimbare. El, numele, cu greu, se zideste. Păi, Manole, până să o zidească pe Ana, era Manole? Da de unde! Nici pomeneală! Noe, dacă nu ar fi călărit potopul, ar mai fi fost el Noe? Draci uscati! Sau nici măcar ăia!

Uite, aici, lângă noi, Olguta Berbec, frumoasa noastră de peste deal, (cum care deal? Ălă, de dincolo, de celălalt! ...Mda! Ehe, dealuri, în România, câte vrei, frumoase, ca ea, mai rar!), ar mai fi ea Olguta, dacă nu ne-ar fi zăpăcit pe toti cu: ,,Te iubesc, nană, pe tine/Dar, plânge inima în mine/Mama mi-nchide portita/Să nu-ti dau tie gurita/ Te iubesc, nană, pe tine/Dar plânge inima în mine/ Mama mi-nchide portita/Să nu-ti sărut tie gurita/Zice că nu-s pentru tine/Si să te las, ar fi bine/Tu ai avere si casă/Nu-i de ajuns că sunt frumoasă/Vai de ochisorii mei!/Cum ard lacrimile în ei/ ...’’ Frumoasă, frumoasa noastră, frumoasă si povestea! Când vrea Dumnezeu, le potriveste! Pune într-un loc, totul! Probabil, să vedem, măcar ici, colo, cam cum ar trebui să arate omul Om! Asta e! Îti vine să o mânânci chiar si când spune ,,Azi las în urmă ce-am iubit/Si sufletul mi-e pustiit/Nu mai au loc păreri de rău/Acela nu e drumul meu/’’ si te face să crezi că tu ai fi cel părăsit. Superbă melodie! Un alt fel de poveste! Una fără hepiend ( happy end), dar în care ea, artista, ca interpretă, are si feminitatea Fecioarei, si vocea Pruncului tinut de ea, de Fecioară, în brate. Ori să cânti cu glasul lui Dumnezeu, nu e de colea! Iar când ea, Olguta, repet, de aci, de peste deal, este una de a mea, de-a poporului în care m-am născut, îmi vine să cred că Cel de Sus nu ne-a părăsit.

Fratilor, v-aduceti aminte? Spuneam că frumosul e fără concept. Asa a zis Kant si chiar are dreptate. Trebuie să ai doar ,,ochi’’ să-l vezi. Când însă el e manifest, altfel spus, când frumosul e la vedere, nu mai ai încotro. Vrei sau nu, îl re-cunosti. Ca în teoria lui Platon, depre care v-am vorbit... Olguta Berbec - asemenea. Vreti sau nu, recunoasteti, e! Ce să-i faci? Dacă e, e! Olguta, delicata printesă a folclorului mehedintean, Olguta-frumoasa noastră de peste deal!






Nicolae Bălasa    3/12/2013


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian