Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Atitudini : Vina de a fi bătrân

Urmare vizitei mele la fruntarii (vezu un articol din Martie in Observatorul), am fost înrolat într-un program de bunăstare cardio-pulmonară. A fost cel mai bun lucru ce putea să mi-se întâmple fiindcă două luni si jumătate voi exersa de trei ori pe săptămănă sub supravegherea unor fizioterapeuti competenti. Si cu toate că la sfârsitul fiecărei sedinte trebuie să mă refac cu un somn bun conditia mea fizică se îmbunătăteste vizibil. Astfel planurile mele pentru următorii patru sute de ani par din nou să nu fie prea hazardate.
În ciuda faptului că pacientii formează ca vârstă, sex si metehne un grup foarte divers o atmosferă respectuoasă si colegială a caracterizat de la bun început atât relatiile dntre noi cât si cele cu personalul curant. Odată însă a venit cineva de la autoritatea superioară si găsindu-mă într-o pauză m-a întrebat pe neasteptate ce vârstă am. Întrebarea cu tentă discriminatorie face parte din chestionarul rutinier al serviciilor medicale si după mai bine de un an de dresaj răspunsul meu a fost automat.
— Deci trăiesti într-o institutie, nu-i asa? A continuat personajul.
Pentru moment am rămas mut si am respirat usurat când negatia mea tardivă a fost primită cu un zâmbet indulgent. După-amiaza aceea însă nu m-am mai bucurat de somnul obisnuit, întrebarea ofensatoare iritându-mi inima recent reparată. Oare ce institutie a avut persoana în vedere? O institutie penală? Dar eu n-am făcut nici o crimă. Poate o institutie pentru bolnavi mintali? Este adevărat că de curând am avut probleme de sănătate, dar ele mi-au afectat inima nu creierul. Seara am petrecut-o perpelindu-mă fără alinare.

După o noapte nedormită, în timp ce mă bărbieream confruntat cu fata mea zbârcită am înteles. Era vârsta mea. Persoana ar fi vrut ca eu să fi fost internat într-unul din acele aziluri unde oamenii bătrâni sunt parcati ca epavele automobilelor în asteptarea reciclării. Ascunsi privirilor mai tinerelor generatii, uitati de familii, depresivi si deprimati ei îsi petrec zilele în speranta unei morti eliberatoare. Crima mea era că sunt bătrân. Dar eu nu vreau să fiu pus deoparte. Eu îmi iubesc sotia, cărtile, grădina si scrisul. Am o multime de lucruri de făcut si zilele mele sunt pline cu ocupatii multiple. Nu mi-e frică de moarte, dar ca multi contemporani de vârstă nu vreau să-mi petrec timpul asteptând-o.
S-ar părea că există o solutie. Este eutanasia, produsul eugeniei, amândouă asociate nazismului.
Contrariu însă părerii comune eutanasia modernă nu s-a născut în reichul lui Hitler ci în regimul socialist al Republicii de la Weimar care l-a precedat. Impulsul pentru legiferarea asa numitei “morti usoare” l-a dat costul ridicat al îngrijirii pacientilor, o problemă de economie medicală. În acea vreme spitalele Germane erau supraglomerate cu invalizii din primul război mondial, cu bătrâni, bolnavi cronici si copii “nereusiti”. Fără întârziere specialistii au pus la punct metode de ucidere în masă, gazare si incinerare si apoi le-au aplicat. Mijloacele pentru Solutia Finală a nazistilor existau asadar atunci când ei au preluat conducerea Germaniei. Exterminarea a milioane de oameni care a urmat este bine cunoscută. Genocidul însă a început cu “generosul” concept aberant că există viată care nu merită trăită. Nenumarati soldati aliati, printre care 40.000 de canadieni, au murit apoi în război pentru eradicarea nazismului si a programului său de eutanasie.
Desi condamnată la Nuremberg, eutanasia este acum promovată agresiv de persoane “binevoitoare”. Dar există oare viată fără valoare?

Exemplul ficei mele care la 34 de ani s-a îmbolnăvit de sclreroză multiplă contrazice această asertiune. O profesoară si pictorită promitătoare, ea a paralizat aproape complet nemaiputându-si continua niciodată cariera pedagogică si artistică. În 2002 s-a procedat pripit la implantarea în stomacul ei a unui racord pentru alimentare de la exterior. Operatia nereusită, urmată de inundarea abdomenului cu lichid gastric, a provocat o infectie masivă. Fica mea s-a chinuit următorele trei luni în ICU trecând de sase ori prin comă clinica. “Hai să închidem robinetul. Oricum ea nu va mai fi cu voi anul viitor,” a fost ceea ce sotia mea si cu mine am auzit de nenumărate ori zilnic în acele luni îngrozitoare. Acum, zece ani mai târziu, ea este încă cu noi, multumim lui Dumnezeu. Împreună cu sotul ei, un bărbat exceptional care i-a fost mereu alături, merge adesea la cinema, asistă la spectacole de operă sau vizitează expozitii de artă si chiar pictează ea însăsi asa cum este posibil să facă cineva care trăieste într-un spital si depinde de un scaun cu rotile.
În ciuda multor exemple similare, o judecătoare a Curtii Supreme de Justitie a Columbiei Britanice a hotărât recent că de vreme ce sinuciderea pentru a scăpa de o “viată fără valoare” este legală persoanele care doresc, dar nu pot să se omoare singure au dreptul să fie ajutate să moară. Parlamentul are un an ca să emită legea corespunzătoare. Înainte de-a ne întreba ce fel de democratie poate tolera ca un singur oficial care n-a fost ales prin vot să ordone parlamentului promulgarea de legi valabile pentru toti cetătenii tării, să ne lămurim ce înseamnă decizia cu pricina. Conform noii interpretări a constitutiei dacă cineva este incapabil să se omoare singur altcineva va trebui s-o facă premeditat. Dar aceasta constitue omor calificat. În esentă deci omorul devine legal cu conditia ca ucigasul să prezinte un motiv acceptabil. În Canada nu există pedeapsa cu moartea, dar dacă decizia mentionată devine lege bătrânii si cei mai vulnerabili dintre noi vor putea fi pedepsiti pentru neputinta lor prin moarte violentă. Si asa cum a demonstrat exemplul Germaniei curând alte grupuri de cetăteni vor avea eventual aceeasi soartă.
Când Canada va legaliza o asemenea monstruozitate Hitler, Lenin si Stalin în iadul unde sper că îsi petrec eternitatea vor avea motiv să sărbătorească si să se simtă vindicati.



Naramatha BC






Gabriel Watermiller    9/24/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian