Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Silviu Lupascu un român se ocupă de studiul ideilor și credințelor religioase.

1. După Mircea Eliade și Ioan Petru Culianu, un alt român se ocupă de studiul ideilor și credințelor religioase. Ce ne puteți spune despre dumneavoastră, despre studiile dumneavoastră și despre felul în care v-au influențat cei doi?
Într-adevăr, Mircea Eliade a exercitat o puternică influență asupra mea, la vârsta de 20-25 de ani, prin 1985-1990, în anii studenției ieșene. Față de Ioan Petru Culianu am nutrit și nutresc mult respect, multă admirație și... o intensă nevoie de apropiere, de dialog. Din păcate, această nevoie de dialog a fost menită neîmplinirii. Cu câteva săptămâni înainte de atentat, am expediat o scrisoare pe adresa Profesorului Culianu, la Chicago Divinity School, scrisoare rămasă fără răspuns. De mii de ori mi-am imaginat epistola de răspuns a Profesorului Culianu, o epistolă pe care, evident, nu o voi primi niciodată... sau poate că am primit-o deja, în labirintul limbajelor necunoscute care asigură comunicarea între lumea efemeră a oamenilor vii și lumea de dincolo de moarte, între lumea văzutelor și lumea nevăzutelor... Îmi amintesc că în anul universitar 1992-1993, la celebra librărie Blackwell’s din Oxford exista un raft Eliade – amănunt impresionant, de vreme ce nici un alt autor român nu s-a bucurat de privilegiul de a avea un raft la Blackwell’s. La sfîrșitul anilor ’80, în plin apogeu și declin al comunismului, lectura cărților lui Eliade a însemnat o uriașă lărgire de perspectivă, o năzuință irepresibilă spre libertate spirituală și o rememorare a relației dintre magistru și discipol, fără de care o tradiție culturală se ruinează din interior. Cu certitudine, Mircea Eliade a oferit tinerilor români din generația mea un model intelectual care le-a îngăduit să zboare dincolo de hotarele hidoase ale comunismului, să spere și să viseze că într-o zi vor studia în universitățile libere ale lumii occidentale... Și trebuie spus că nicăieri nu există mai multă libertate decît în textele religioase, în textele mistice... Pe mine, această căutare a libertății religioase m-a purtat la Universitatea Oxford, la Școala de studii biblice de la Yarnton Manor, afiliată Colegiului Saint Cross... A urmat o bursă Fulbright la Yale University Divinity School și trei ani de Relink Fellowship la New Europe College din București... În acești trei ani de Relink am studiat sufismul, la Universitatea Paris IV Sorbonne, cu Profesorul Abdallah Cheikh Moussa, iar discipolatul parizian se reflectă în Pelerinajul senzual și Sărutul divin, volume de eseuri publicate la editurile Paideia și Dacia...
2. Ați scris despre “oameni si lumini” și se pare că există o legătură strânsă și tainică între religie și lumină. Lumina, pacea și iubirea reprezintă pentru aproape toate religiile scopul suprem. Ați putea să ne spuneți dacă sentimentul religios este perceput la fel pentru toate credințele?
Există și vor exista întotdeauna lucruri care îi apropie și care îi separă pe credincioșii care se prosternează în sinagogi, în biserici și în moschei... Poate că ascensiunea spre Dumnezeu se aseamănă cu ascensiunea spre vârful unui munte imens, așa cum se întâmplă în Divina Commedia... Fiecare alpinist consideră că muntele este al său și că singura cale dreaptă este calea sa... Poate că este firesc să fie așa, de vreme ce ochii omenești nu pot vedea decât între limite str^mte... Important este ca toate căile să ducă în mod real spre vârful muntelui și ca toți alpiniștii să ajungă teferi... Eu prefer să studiez și să scriu despre elementele comune marilor spații religioase, despre textele sacre care creează solidaritate între oameni, în context religios... Această perspectivă pacifică asupra studiilor religioase are drept complement nefast perspectiva exclusivismului, autismului sau fundamentalismului religios, care determină dezbinarea între oameni pe temeiuri religioase și generează războaiele religioase... Sentimentul religios diferă, cred, în funcție de trăsăturile și atmosfera spațiului religios care îl circumscrie... Un călugăr atonit nu se va simți niciodat㠓acasă”, din punct de vedere religios, într-un templu hinduist, după cum un magistru Sufi nu va împărtăși niciodată ideile religioase și detaliile ritualice care animă o mănăstire lamaistă... Poate că solidaritatea religioasă dintre oameni începe dincolo de sentimente...
3. Cele mai mari religii ale lumii (iudaismul, budismul, creștinismul și islamul) au fost întemeiate în Asia. Care credeți că este secretul longevității lor?
Faptele Apostolilor, 16, 6-7, afirmă că Duhul Sfânt le-a interzis apostolilor să propovăduiască în Asia: “Iar ei au străbătut Frigia și ținuturile Galatiei, opriți fiind de Duhul Sfânt ca să propovăduiască în Asia cuvântul. Venind la hotarele Misiei, încercau să meargă în Bitinia, dar Duhul lui Iisus nu i-a lăsat.” Eu înțeleg aceste versete ca o expresie a voinței lui Dumnezeu, în sensul că Dumnezeu le-a destăinuit apostolilor și urmașilor lor ecclesiastici că spațiul asiatic este guvernat de o altă ordine divină decât spațiul creștin, de alte limbaje și reprezentări religioase. Dacă în ochii europenilor creștini religiile asiatice apar drept “exotice”, trebuie spus că pentru hinduiști, budhhiști, taoiști, confucianiști, aceste religii definesc firescul cotidian al situării în spațiul religios asiatic, de-a lungul generațiilor, configurează din punct de vedere religios timpul și spațiul asiatic... Cred că longevitatea unei religii decurge din realitatea deținerii adevărului religios, din puterea de a împărtăși, de a iradia în mod autentic adevăr religios... Iar această putere se regăsește în capacitatea unei religii de a oferi un antidot de ordin spiritual pentru suferințele omenești, pentru angoasa sau disperarea de a duce o viață efemeră pe pămînt, într-un trup din carne și sînge, fără a ști de unde venim și unde ne vom duce după moarte... Aș invoca aici parabola “elefantului închis în camera întunecată”, pe care am întâlnit-o în Mathnawi-ul lui Jalal-ud-din Rumi... Hindușii, care simbolizează îngerii, aduc un elefant într-un oraș ai cărui locuitori nu mai văzuseră niciodată o astfel de ființă și îl închid într-o cameră întunecată. Înțelepții orașului se adună în casă și intră, unul câte unul, în spațiul obscur, fără a purta lămpi. Unul atinge urechea elefantului și declară că elefantul este asemenea unui evantai. Altul își pune mâinile pe trompă și afirmă că elefantul este asemenea unei conducte de apă. Un al treilea îmbrățișează unul dintre picioarele elefantului și le duce semenilor săi vestea că elefantul este asemenea unei coloane. Cei care își plimbă palmele pe spatele elefantului sunt ferm convinși că elefantul este asemenea unui tron. Unii susțin că elefantul este curb ca litera dál, iar alții susțin că este drept ca litera alif. Dacă înțelepții ar fi purtat în mâini lămpile rațiunii, ar fi văzut forma reală a elefantului și ar fi înțeles de la bun început că elefantul este o singură ființă, ale cărei organe au formele particulare descrise de ei... În textul Mathnawi-ului, parabola elefantului închis în camera întunecată se referă la înțelegerea lui Dumnezeu de către oameni, de către credincioșii care aparțin unor religii diferite...
4. Poate fi un istoric al religiilor și un adevărat practicant? Dacă da, atunci cum percepe el celelalte religii?
Da, cred că statutul de istoric al religiilor nu exclude statutul de practicant. Această afirmație implică, însă, câteva nuanțări necesare, de vreme ce practicarea unei religii se desfășoară la mai multe nivele de intensitate religioasă. În acest sens, cred că un istoric al religiilor născut, să zicem, în religia creștină, nu ar putea deveni preot creștin sau călugăr creștin decât dacă s-ar lepăda de “știința” sau “arta” istoriei religiilor. Poate că istoricul religiilor se aseamănă mult cu un navigator, cu un explorator, care descoperă lumi necunoscute, dar nu uită pacea și frumusețea portului din care a plecat, în care se va întoarce. Călătoriile sale descoperă identitatea religioasă a lumii create de Dumnezeu, o sumă de identități religioase multiple, dar se deosebesc calitativ de experiența religioasă a călugărului care nu trece dincolo de zidurile mănăstirii sau a preotului care se identifică în mod nemijlocit cu grijile și suferințele oamenilor din satul său, pe care se străduiește să le remedieze prin sapiență biblică.
5. Constantin Noica spunea despre Gabriel Liiceanu ca i-a pus două întrebări proaste (în sensul că la ele este foarte greu sau aproape imposibil să dai un răspuns) și anume: “Ce este moartea?” și “Ce credeți despre Dumnezeu?”. Îmi permiteți să vă pun și eu o astfel de întrebare: “Ce este religia?”
În Jetsun Kahbum sau Viața lui Jetsun Milarepa, viața omenească este definită, la un moment dat, drept “divinitatea din oameni”. Pentru a răspunde printr-o parafrază, cred că și religia ar putea fi definită, laconic, drept “divinitatea din oameni”...
6. Ioan Petru Culianu, într-un studiu intitulat Religie și putere, afirma c㠓sarcina tradițională a religiei a fost aceea de a furniza o arie rituală pentru împlinirea puterii individului în condiții socialmente tolerabile”. Cum comentați?
Eu prefer să mă situez, prin subiectele pe care le abordez, prin cercetările pe care le fac, în fine, prin textele pe care le public, în aria rituală a religiei care se revelează drept lepădare de orice putere lumească. Pentru omul credincios, lumea este o teocrație, iar intimitatea cu Puterea de “dincolo” nu poate fi câștigată decât prin lepădarea de puterile de “aici”. Sau, ca să invoc cuvintele lui Li Po:

Stăm împreună, muntele și cu mine,
Până când doar muntele rămâne.





Rodica Diaconu    9/4/2002


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian