Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Românii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivă 2019
Articole Arhivă 2018
Articole Arhivă 2017
Articole Arhivă 2016
Articole Arhivă 2015
Articole Arhivă 2014
Articole Arhivă 2013
Articole Arhivă 2012
Articole Arhivă 2011
Articole Arhivă 2010
Articole Arhivă 2009
Articole Arhivă 2008
Articole Arhivă 2007
Articole Arhivă 2006
Articole Arhivă 2005
Articole Arhivă 2004
Articole Arhivă 2003
Articole Arhivă 2002


Vavila Popovici - “Scrisori de departe”

Sunt câtiva ani buni de când, în multe dintre publicatiile online sau pe hârtie din diaspora citesc cu mare plăcere texte scrise cu elegantă si dăruire de către doamna Vavila Popovici si mărturisesc că dintotdeauna am bănuit că în spatele cuvintelor Domniei Sale se ascunde un suflet ales, sensibil si dăruit din plin cu har. Si iată că nu m-am înselat, pentru că de curând am avut plăcerea să lecturez volumul antologic de poezie apărut sub semnatura sa si intitulat “Scrisori de departe”, realmente, o delectare pentru suflet si minte,!

Nu demult am mai afirmat si iată-mă repetând, nu sunt critic literar, nici literat cu acte în regulă, dar, citind o carte care te bucură si-ti conferă o stare de bine, de confort sufletesc si mental, poate simti nevoia, în calitate de cititor si iubitor al cuvântului, să asterni propriile-ti păreri si să reliefezi, uneori, anumite puncte de convergentă între tine, ca cititor si trăirile autorului. Acest lucru l-am simtit si eu după lecturarea volumului doamnei Popovici, care, desi vietuieste de ani buni într-un stat de pe continentul american nu a uitat să “grăiască” româneste si nici să transmită un cumul de sentimente si gânduri într-o asternere poetică plină de sensibilitate si sensuri. Dulcele pământ al Bucovinei de nord a lăsat parte din trăinicia si bogătia lui de frumos în spiritul inginerului chimist de altădată (iată un prim punct comun, ce-o fi având chimistii ca noi cu poezia?...), asezându-se în profunzime în creatia poetei de azi sau poate chiar dintotdeauna, doamna Vavila Popovici. Nu mă sfiesc a o numi “poetă dintotdeauna” pentru că ceea ce sufletul ei crează, nu denotă altceva decât un filon de lumină, sensibil dobândit de cum a poposit în vremelnicia a ceva ce poartă atâtea sensuri si se numeste, simplu, viată de pământean!

În acceptiunea Vavilei Popovici poezia este sublimul atins de trăirea individului prin cuvânt, un modus vivendi asemuit cu vârfurile perfectiunii în arte: “Poezia e aura unei piese a lui Shakespeare. / E melodia cântată / pe strunele viorii Stradivarius. / E culoarea și lumina / dintr-un tablou a lui Rembrandt./ E marmoră de Carara / dăltuită de Michelangelo./ E o piruetă a Anei Pavlova.” (Poesis) Câtă dreptate aveti, distinsă doamnă Vavila! Subscriu, fără absolut nicio umbră de ezitare.

Poemele adunate în acest volum nu sunt degeaba numite “Scrisori de departe”… Poeta este într-un dialog continuu cu fiintele dragi si nu numai, dialogul său curge într-o efervescentă unică a trăirilor cu Dumnezeu însusi. Fiorul ce le străbate porneste din sufletul nobil al autoarei, purtător al atâtor sublime virtuti, începând cu cea dintâi iubire, care “[…] e niciodată moartă./ E cea dintâi vioară dintr-un concert de îngeri”. (Iubirea cea dintâi) Iubirii îi sunt închinate adevărate imnuri si ea se perpetuă de-a lungul întregului volum în nenumărate ipostaze: iubirea enigmatică, aflată sub semnul întrebării (As vrea să stiu..), iubirea scăldată în lumină (Lumini si frunze), iubirea dăinuind peste timp (Mă voi ruga) si-atâtea alte stări generate de nobila trăire… Flori albe si rosii, ce sugestivă Poveste de iubire, pe care bărbatul iubit le dăruieste, chiar atunci când … “Odată am murit visând că dormeam / si el, bărbatul iubit / îmi aducea flori albe si rosii. / Si astăzi continui să mor, / visând la bărbatul iubit / care-mi aducea flori albe si rosii.”… Subtilă filosofare pe tema iubirii…
Nici cel mai cumplit sentiment, acela al însingurării, nu trece neîncondeiat de autoare într-o strângere metaforică de exceptie pliată pe sufletul său sensibil: “Pat de frunze reci […] crengi de măsurat tristeti, / singurătate […]Un tipăt sălbatec trezeste pădurea./ Înfricosatu-mi trup tresare. / Iau inima în mâini si-o rog să nu mai bată. / O aripă de vânt răscoleste patul de frunze. / Urmele dispar, pădurea devine rece, neprimitoare. / Încep s-alerg.”…Fireste, alergarea poetei nu este altceva decât…Fuga de singurătate, o stare existentială care i-a fost, nu o dată motiv de contemplare dar si de îngrijorare: “Aceleași ploi atârnate de crengi, / aceiași porumbei odihnind crengile, /aceeași inimă abandonată, / aceeași singurătate care macină. / Și ziua aceasta, în care tu trecătorule, / m-ai privit straniu. / Speriată am început să-mi pun întrebări / privind existența mea. /Aceleași ploi, /aceiași porumbei, / aceeași inimă, / aceeași singurătate.” (Contemplatie)

Seria scrisorilor continuă, tematica alunecând usor si înspre alte sfere, profunde meditatii asupra sensului vietii: “Trupul ne este o piatră – povară, / Trupul ne este o piatră – comoară. / Si povara din povara lumii / n-o deslusesc / si comoara din comoara lumii / n-o definesc. / Aruncată-n apa vietii, / când undele gândului cresc, / sunt cerc din cerc / crescut în marea unduire / si nu cunosc impulsul / dat pietrei aruncate. (A fi), apoi a propriei existente: Dacă as fi fost un arbore iubit si îngrijit... / Dacă as fi fost un arbore despletindu-mi părul / în fiecare primăvară, / împodobindu-mă cu flori albe... / Dacă as fi fost un arbore mângâiat de vânt / si binecuvântat de razele de soare, / vizitat de păsări albe si lumea zicând: / Ce drept a crescut acest arbore / si ce fericit este! / Dacă as fi fost un arbore… / Dar n-a fost să fiu un arbore!” (Dacă as fi fost…) – poeme pe cât de scurte, pe-atâta de concentrate si bogate în trăiri si sensuri. Neastâmpărul sufletului de poet în încercarea de a-i deslusi provenienta este relevat într-o scrisorică adresată mamei, simplu si concis, printr-o întrebare retorică: “Spune-mi mamă, când mă purtai în pântec / dansai, cântai, mamă? / Toti Heruvimii si Serafimii / cântau în rugăciunile tale! / De unde altfel / mi s-ar fi tras acest neastâmpăr, / acest dor de strigăt de libertate?(Spune-mi mamă!)

Amintirile, tematică des regăsită în poezia doamnei Vavila Popovici, surprind ipostaze si momente care au amprentat puternic memoria autoarei, fiecare în parte si toate deopotrivă evidentiind prin sintagme cu mare grijă alese, frământările nobilului său suflet: […] te-ai îndrăgostit / si-ai trădat statornicia / prin zbor. / Ce ai să faci / cu atâta libertate? / Mi-e dor de aripile tale!” (Mi-e dor de aripile tale) sau “Caut amintirea / si tremurul tăcerilor pline. / De mult pe o inimă mută / mai suflă un vânt de la tine. / Iubite, pe vremuri urcai / ca aripa întinsă de vânt / în larg si sfânt orizont / de vise si vise, de cânt... / Astăzi, când pare că ieri, / zadarnic ardea ce s-a stins, / mai caut un sens, o, mai caut, / de-acelasi elan sunt cuprins'. / Caut amintirea!” (Caut amintirea)

Ca orice fiintă abandonată de Creator în bratele-ramuri ale nemărginirii dragostei de frumos, de liniste si de bine poeta-si doreste întregirea… sub superba ploaie a florilor de tei: “Miros de tei în oras,/ e timpul teilor, iubite! / Soarele-a apus demult / si suntem încă vii. / Răcoare si parfum. / Vino să asediem orasul! / De teamă teii / vor scutura blând florile / peste umerii nostri. / Iubitul meu, / o ploaie de tei visez / cât timp / mai suntem încă vii!”(E timpul teilor).

Si seria “scrisorilor” ce vin de departe continuă si în alte planuri, toate purtătoare de sensuri fine si distincte, dar mai ales în planul profound al propriei existente: “Încet - încet am pierdut / acea blândă linearitate, / luând înfătisarea unui cactus, / de care se agată orice fir de praf. / Mi-am complicat existenta, / dar am câstigat / noi raze de lumină, / turnate-n unghiuri noi ale fiintei.” (Compensatie) sau:”Sus, un cer îndepărtat, / albastru. / Sub mine, un astru. / În mine, universul reflectat. / Infinitul? / Mister plin de mistere. / Moartea - printre ere. / În mine, infinitul reflectat.” (În mine

Ceea ce mi s-a părut extraordinar în poezia doamnei Popovici este cuprinderea si redarea la modul superlativ a sentimentului celui mai pur, iubirea fată de însusi Dumnezeu, cu care poeta măiestreste dialoguri sublime în nenumărate poeme… Peste mentalul orânduit cu precizia matematică a pragmaticului se asează meditatia filosofică profundă a sufletului sensibil al autoarei: “Dumnezeu a făcut lumina, / lumina se naște din foc / iar focul naște scânteia; / ea este ideea / și ideea este Dumnezeu. / Cercul se închide.” (Cercul) când timpul se scurge în nelimitarea lui după un algoritm al Divinului: „Dacă un lucru nu este, / unu este încă si cu el toată lumea”, / Dumnezeul inimii mele! / „Minus doi a b de înmultit cu trei a", / Dumnezeule algebric, / Unu-le care ai pus în miscare orologiul cosmic / ce bate secunda pentru univers, / ca timpul să curgă într-un singur sens! / Ti-a plăcut atât de mult ordinea, Doamne? / Ai cunoscut vreodată regretul?”(Demiurgos)

Antologicul corolar al trăirilor poetei - fată de care, mărturisesc cu sinceritate, nu pot să-mi exprim decât admiratia făcând o plecăciune în genunchii cuvântului scris din inimă - se întinde pe 250 de pagini, adevărată ofrandă de suflet cu tot atâtea nestemate de gânduri alese, cernute de vreme si vremuri si răsfirate în toate sferele realitătii si simtirii umane, în acelasi timp. Si ca frumusetea cuvântului să contureze si mai fidel sufletul neasemuit al poetei si să se astearnă deplin peste sufletul cititorului, poemul de încheiere reprezintă parafa sub care semnează atât de profunda si eleganta doamnă a cuvântului, Vavila Popovici: “El - umbra care-mi vorbește, / El - Îngerul trecând cu aripile-ntinse / peste cuvintele scrise, / peste viața cu întâmplări fericite-nefericite, / peste așteptările învățate, / peste visele irosite… / Doamne, lasă ușa deschisă Îngerului!” (Rugă pentru înger)

Câte alte astfel de poeme nu se găsesc între minunatele “Scrisori de departe”, un volum care, pe măsură ce îl parcurgi te stârneste si nicidecum nu te poti desprinde de el! Eu îmi dădusem răgaz de câteva zile pentru a-i deslusi tainele, dar o zi întreagă nu am făcut altceva decât, iată, să devin “postasul” care le aduce cu sfială si deosebită admiratie pentru mâna care le-a scris, în fata iubitorilor de frumos si mai ales de poezie. Dacă nu îmi dati dreptate, vă rog să accesati website: www.vavilapopovici.com si vă veti convinge singuri!


Limassol, Cipru
3 septembrie 2012






Georgeta Resteman    9/3/2012


Contact:






 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian